x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Cântecul pădurii

Cântecul pădurii

de Loreta Popa    |    07 Mar 2011   •   20:58
Cântecul pădurii
Sursa foto: Arhiva Adrian Buga/

S-a născut la 29 decembrie 1843 la Neuwied, Germania. Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied era numele sub care a venit pe lume cea care a fost Regina ­Elisabeta a României, cea dintâi regină a României, soţia lui Carol I Hohenzollern-Sigmaringen.

Elisabeth a avut parte de o edu­­caţie deosebită, ca în toa­te fa­mi­liile bo­ga­te din vatra ger­ma­nă. A învăţat lim­bile en­gle­ză, franceză, italiană, sue­de­ză, iar mai apoi şi limba po­po­ru­lui care o va adop­­­­­ta, româna. Adevă­rată fiică a Ri­nu­lui, cunoscut pentru legendele sale tul­­burătoare, dar şi fiica fascinantei pă­­duri Monrepos, prinţesa Elisabeta von Wied a venit în România în 1869, la vârsta de 26 de ani, pentru a se că­să­tori cu Karl von Hohenzollern, care a gu­vernat sub numele de Carol I de Ro­mânia. Înaintea Reginei Maria, Elisa­be­ta avea să înfiinţeze în timpul răz­bo­iului din 1877 spitale, servicii de am­­­bulanţă şi îngrijire, procurând me­dicamente pentru răniţi. Avea să de­pu­nă eforturi energice în sprijinirea artelor şi a so­cietăţii filantropice, astfel încurajând doamnele din înalta so­cietate să aibă un rol activ în strân­gerea de fonduri şi în gestionarea ac­telor caritabile. După Războiul de In­dependenţă din 1877 şi Tratatul de la Berlin (1878), România a fost recunoscută ca regat în 1881, iar Elisabeta a devenit prima Regină de România.

Ocrotitoare
Societatea Regina Elisabeta, fondată în 1893, a tratat gratuit peste 17.000 de pacienţi pe an şi a distribuit medicamente gratuite familiilor să­ra­ce. De la iniţiativa reginei de a identifica potenţialul meşteşugurilor ro­mâ­neşti a plecat ideea înveş­mântării în portul naţional româ­nesc, dându-i astfel acestuia valoare socială. Caste­lul regal de la Sinaia devenise un centru de meşteşuguri naţionale. De ase­menea, regina şi-a făcut o datorie din a încuraja tinerii talentaţi să studieze prin intermediul unui program de burse, sprijinind artiştii în devenire cum ar fi George Enescu, Elena Văcă­rescu, pictorul Nicolae Grigorescu şi poe­tul Vasile Alecsandri. Poetă şi pro­za­toare, admiratoare a poetului ro­mân Mihai Eminescu, regina l-a recompensat cu ordinul Bene Merenti, însoţit de o importantă sumă de bani, dar poetul a refuzat să ridice premiul.
Pseudonimul său literar era Carmen Sylva, care tradus din limba la­tină înseamnă „Cântecul pădurii”. A fost supranumită regina scriitoare, a scris poeme, basme, povestiri, ro­ma­ne, lucrări cu caracter memo­rialistic. Castelul Peleş era preferat de regină pentru odihnă şi inspiraţie.

 

Durere
Prin­ţesa Maria a fost unicul copil al cu­plului princiar şi s-a născut la sfâr­şitul verii anului 1871. Botezată la bise­rica de la Cotroceni, fetiţa era fru­moa­să şi precoce, luminând sufletele pă­rin­ţilor. La 24 martie 1874 se îm­bol­nă­veş­te de scar­­­­latină şi în zorii lui 28 mar­tie plea­­că spre ceruri. Mica prin­ţesă a fost în­gro­pată în grădina Pala­tu­­lui Co­tro­ceni, pe cruce având scris ver­setul: „Nu plân­geţi, căci nu e moar­tă, ci nu­mai adormită”. Vasile Alecsandri o în­deam­nă pe Regina poetă să-şi reia pa­siunea. Scrie proze: „Po­veştile Pe­le­şu­lui” (1882 şi 1883), „Cu­ge­tările unei Re­gine” (1882), „Robia Pe­leşului” (1888), „Meş­­terul Manole” (1892), „Po­veştile unei regine” (1901), „Crăciu­nu­rile unei Regine” (1905) şi poezii: „Ri­nul meu” (1884), „Monorepos” (1884), „Patria” (1891), „Cântecele de mare” (1891).

Elisabeta se număra printre fe­meile şi feţele încoronate ale Eu­ro­pei care fumau, într-o perioadă în care obiceiul nu era asociat sexului frumos, ci dimpotrivă. Popularitatea Re­ginei Elisabeta a României în Eu­ropa este mai mult ca sigur greu de imaginat în zilele noastre. Deoa­rece nu­me­le său era pe buzele tuturor, iar ziarele şi anumite cercuri literare o aveau me­­­reu în centrul atenţiei, în 1884, Eli­sabeta a Austriei, cunoscută sub nu­mele de Sissi, a dorit foarte mult să o cunoască pe Regina Elisabeta a Româ­niei. O relaţie specială le-a unit pe cele două Elisabete, însă corespondenţa dintre cele două ca­pete încoronate a rămas de negăsit până astăzi, pier­zân­du-se undeva prin negurile istoriei.

Eugen Wolbe, secretarul Regelui Ferdinand de Ro­mâ­nia, citase mai multe dintre aceste scri­sori în biografia sa despre Carmen Sylva. Biografii Elisabetei de Austro-Ungaria, contele Corty şi Bri­gitte Ha­man n-au preluat ulterior de­cât fragmente extrase din scrisorile tipărite de Wolbe şi recent din Jur­nalul în versuri al lui Sissi. Când Carol I a închis ochii, în 1914, Regina s-a tre­zit singură. În iarna lui 1915-1916 dor­mea în apartamentele reci, neîn­căl­zi­te şi din acest motiv a făcut congestie pul­mo­nară şi la data de 18 februarie trece în veşnicie. Este în­mor­mântată alături de soţul său, Re­gele Carol I, la Curtea de Argeş şi aici au fost aduse şi osemintele micii prin­ţese Maria. Cripta de piatră a unit pentru eternitate bărbatul, soţia şi singurul lor copil.

Luciri alpine
Fusese stânca mângâiată/ De soare ’ntreaga zi,/ Şi de-a lui raze ­alintată,/ pân’ ce’n apus pieri.// ­Minune-i dar, c’apoi resfâns-a/ Lumini în jurul ei?/ Măcar că-i piatră, -a ars şi dânsa/ în focul dragostei!// Şi dă pământului – sfioasă,/ Încet, dulcele foc,/ Visând, şi tristă, şi voioasă-/ L’al său trecut noroc!// Şi dă pământului încet,/ Sfios, dulcele foc,/ Visând cu drag şi cu regret,/ L’al seu noroc!(Carmen Sylva)

Citiţi toate articolele Ediţiei de colecţie a Jurnalului Naţional - Femei române

×
Subiecte în articol: femei romane