x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Cărăuşii tăcuţi din Palatul de Justiţie

Cărăuşii tăcuţi din Palatul de Justiţie

de Carmen Preotesoiu    |    16 Ian 2008   •   00:00
Cărăuşii tăcuţi din Palatul de Justiţie

La sfârşitul zilei ajung să care 50, 60 de dosare. Ghinioniştii pottârî după ei şi peste 200 de teancuri într-o zi. Le iau de la arhivă, din subsol, străbat coridoare lungi până poposesc în sălile de judecată. După 8, 9, chiar 10 ore pe zi de consemnat sentinţe, după ani petrecuţi în frig şi praf, analizând dosare, grefierii constată că plămânii nu-i mai ajută, că mâinile li s-au umplut de bube. Că, deşi "fără noi judecătorii nu ar putea să-şi facă munca", leafa unui grefier debutant nu depăşeşte salariul minim pe economie.



La sfârşitul zilei ajung să care 50, 60 de dosare. Ghinioniştii pottârî după ei şi peste 200 de teancuri într-o zi. Le iau de la arhivă, din subsol, străbat coridoare lungi până poposesc în sălile de judecată. După 8, 9, chiar 10 ore pe zi de consemnat sentinţe, după ani petrecuţi în frig şi praf, analizând dosare, grefierii constată că plămânii nu-i mai ajută, că mâinile li s-au umplut de bube. Că, deşi "fără noi judecătorii nu ar putea să-şi facă munca", leafa unui grefier debutant nu depăşeşte salariul minim pe economie.


În subsolul rece se auzeau doar chiţăitul şobolanilor şi degetele femeilor pocnind în timp ce luau la puricat fiecare filă în parte. Ochii nu li se desprindeau de cerneala spălăcită de pe paginile îngălbenite, de teamă ca nu cumva nici cea mai mică şi insignifiantă notă să nu se piardă. Căci altfel, spun ele, "te paşte închisoarea". Picăturile de apă de pe pereţi se prelingeau pe podea, amestecându-se cu excrementele rozătoarelor. Degetele îţi îngheţau pe dosarele îmbătrânite, ochii ţi se umflau şi începeau să-ţi lăcrimeze. Arareori oamenii vorbeau. Praful le-ar fi invadat plămânii. Liniştea era spartă doar de strănuturi în cascadă de la cei pricopsiţi cu tot felul de răceli şi de alergii, de pe urma microbilor adunaţi în încăperile pline până la refuz de hârtii. Arhiva Curţii de Apel Bucureşti. Imaginea de groază a unei săli în care mii de dosare puse unele peste altele aşteaptă să fie luate la analizat. Necazul cade pe cei "buni la toate", după cum se autonumesc ei, grefierii, personalul auxiliar, în lipsa căruia judecătorii nu ar putea să instrumenteze nici un caz, nu ar şti ce conţin dosarele şi nici nu ar avea putere să consemneze şedinţe interminabile.


MORT ÎN ŞEDINŢÅ. Pe grefierii de orice fel, arhivari, de şedinţă sau tehnoredactori, îi recunoşti uşor. Mereu pe fugă, cu zeci de kilograme de hârtii în braţe, atenţi la locul şi conţinutul fiecărui maldăr de dosare. Cu spirtul în geantă şi medicamentele pe birou, arareori dacă mai poate scăpa cineva de microbul luat din hârţoage. Ştefania Teleman este şefa grefierelor de la Secţia a VI-a Civilă. De 20 de ani trece pragul arhivei şi al sălilor de judecată şi nici acum nu a găsit leacul care să vindece breasla lor de epuizare şi de noianul de boli care se aciuează în plămâni, piele sau gât. "Anul 2006 parcă a fost unul fatidic. Doi colegi, agenţi procedurali, au murit. Unul dintre ei avea 41 de ani vechime, celălalt a făcut infarct la Judecătoria Sectorului 3. Ştiu cazuri la Oradea, dar şi în Mehedinţi, când cu două luni înainte de a ieşi la pensie un grefier a murit, iar la Cluj, din cauza epuizării, o colegă şi-a găsit sfârşitul în sala de şedinţă", îşi aminteşte Ştefania Teleman. Este şi preşedinta  Federaţiei Naţionale Projust.


CU PROSOPU’ UD LA GURÅ. Multă vreme a stat deoparte şi a sperat că într-un final lucrurile se vor îndrepta. Că aerul din sala de arhivă va deveni prin minune respirabil, că microbii vor fi stârpiţi miraculos, că "cei de sus" vor vedea condiţiile în care muncesc ei şi vor lua măsuri. Nu uită nici acum cei aproape şapte ani în care a lucrat în sediul vechi al Curţii de Apel, în care nu puteai sta decât cu mănuşi în mână, nevoită fiind să mergi prin camere joase şi cotloane întunecate, să munceşti în igrasie, înconjurată de rafturi gata să se prăbuşească pe tine sub povara munţilor de hârtii. "Era îngrozitor. Mai ales în perioada «defrişărilor», adică atunci când luam dosarele vechi la analizat foaie cu foaie. Un caz se putea întinde pe zeci de dosare, kilometri întregi de hârtie. Ce e important păstrăm, ce e de prisos ducem la topit. Stăteam atunci de dimineaţa până seara în beci, câteodată şi trei luni, până reuşeam să punem totul în ordine. Ieşeam de acolo ca nişte stafii. Nu mai aveam miros, nu mai vedeam bine, ne clătinam, aveam dureri de cap. Pentru a putea respira, udam batiste sau prosoape şi ni le puneam la gură. După vreo 10 minute le spălam. Se făceau negre. Unii colegi de-ai mei îşi puneau mănuşi de lână în mâini. Le tăiau doar buricele degetelor, ca să poată să dezlipească foile între ele. Munca era atât de migăloasă, că mai mult te incomodau. Iarna nu aveai voie cu radiatoare, cu nici un fel de sursă de căldură, pentru ca nu cumva să ia foc, iar vara nu puteam ţine geamul deschis sau vreun ventilator, ca să nu zboare vreo foaie de la dosar." Acum, lidera de sindicat se zbate pentru ca breasla pe care o reprezintă să îşi poată primi drepturile. Personal insuficient, bani puţini, volumul de muncă foarte mare. "Stăm câteodată şi 14, 15 ore la serviciu, pentru că avem lucrări cu termene clare şi precise şi, dacă nu le respecţi, eşti sancţionat. Concediul niciodată nu-l putem lua pe tot, pentru că sunt puţini grefieri, iar de teamă că nu o să pot fi gata cu toate hârţoagele îmi iau şi acasă de lucru", spune femeia. "Câteodată suntem chemaţi să venim de acasă, indiferent de oră. Trebuie să te supui şi să te înfiinţezi la lucru, dar atunci când ne cerem drepturile nimeni nu ne ia în seamă."


BOLI "NEPROFESIONALE". De aproape 40 de ani lucrează printre dosare. A trecut de la statutul de dactilografă la cel de grefieră după ce şi-a încercat puterile într-un examen greu, în care "îţi erau testate cunoştinţele pe care le înveţi în toată Facultatea de Drept". Bucuria reuşitei multă vreme i-a ţinut şi de foame, şi de frig. Până ce mâinile sale au început să aibă pielea îngroşată, printre degete să-i apară bube, gâtul să o usture în permanenţă şi de cele mai multe ori aerul să-i devină duşman, înecându-se de fiecare dată când respira. "Rinita alergică o tratez de mai bine de şapte ani, iar dermatita de contact de aproape 20 de ani. Nu a contat cât de precaută am încercat să fiu. Boala s-a agăţat de mine, la fel ca şi de cei aproape 90% dintre angajaţi, care suferă de bronşită", povesteşte una dintre veteranele grefierelor şi care nu a dorit ca numele să-i fie făcut public. Doamna M, am s-o numesc eu, s-a luptat în nenumăratre rânduri ca aceste boli să fie recunoscute ca fiind profesionale. De fiecare dată însă din partea medicilor a primit acelaşi răspuns: "Renunţaţi şi găsiţi-vă alt loc de muncă!". "Statul nu recunoaşte astmul şi dermatita ca fiind boli profesionale, deşi nu-i grefier care să nu sufere mai devreme sau mai târziu de una dintre aceste boli sau chiar de amândouă."


ADAPTARE DIN MERS. Acum, Palatul de Justiţie poartă haine împărăteşti. Le zăreşti de-ndată ce păşeşti pe uşa somptuoasă. Marmură, scări impunătoare, tâmplărie din lemn de cea mai bună calitate. Lumini care dau străluciri ca de oglindă. La subsol însă pare a fi zona interzisă. Cămăruţele mici, o idee mai curate şi mai îngrijite faţă de acum un an, "când simţeai că te sufoci dacă stăteai mai mult de 10 minute", închid în ele aerul greu şi prăfuit al dosarelor lâncezite. "De ce tinerii or vrea să se facă grefieri?", se întreabă doamna M. Din spusele dumneaei, un grefier debutant nu câştigă mai mult de 4 milioane jumătate, iar pentru a ajunge să aibă 15, 16 milioane "trebuie să se apropie de pensie". "Dacă în trecut grefierii aveau ca salariu 80% din cel al unui judecător, acum de-abia dacă acesta este de o treime. În condiţiile în care am ajuns să ţinem în fiecare birou mătură, făraş, cârpe. Nu cred că a fost zi în care să nu îmi şterg biroul, să nu-l dezinfectez, să nu mătur sau să fac curat. Nu am aşteptat niciodată ca doar câteva femei de serviciu să facă curat de sute de săli. Şi cu toate astea ajungem la pensie ca să putem muri de foame", spune doamna Teleman.


AU ÎNCERCAT DE TOATE. Greve japoneze, proteste, întruniri cu ministru şi cu secretari de stat… Nu au inima să se aşeze pe scările de la intrarea Tribunalului, să renunţe o zi la spirtul din geantă, la munca lor şi să facă grevă. Se revoltă în tăcere, cărând în continuare zeci de dosare până la epuizare, cu braţele, pe care şi-au atârnat timid, scris pe o foaie de hârtie şi prinsă cu un ac de siguranţă, cuvântul "protest"…


Modernizate

În faţa calculatoarelor mari, şi ele vechi în raport cu cele aflate acum pe piaţă, stau cocoşate proaspetele iniţiate în ale IT-ului. Până acum doi ani, grefierele nu puseseră mâna pe un mouse şi habar nu aveau să facă statistici pe calculator. "Am învăţat practic o a doua meserie, atât de grea este statistica", spune doamna M. Noua şi mai tânăra sa colegă se chinuieşte să înveţe meserie. Face calcule de zor cu calculatorul. Până să dea un răspuns corect, veterana grefierelor a şi rostit rezultatul. "Dacă o viaţă am făcut calcule în minte, acum tot aşa funcţionez", spune femeia şi zâmbeşte trist în colţul gurii.

×
Subiecte în articol: special pană dosare