x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Casa de gheata - Zapada bate integrarea

Casa de gheata - Zapada bate integrarea

de Carmen Plesa    |    03 Ian 2007   •   00:00
Casa de gheata - Zapada bate integrarea
CASA DE GHEATA - Unde derdelusu’ e mai tare decat UE si Basescu
La Balea Lac, de Revelion, turistii s-au preocupat mai mult de zapada si mai putin de integrare, UE, Basescu ori oficiali europeni.

DN 1 e liber. E 6 dimineata. Sfarsit de decembrie. Bucurestiul dormea pe el, intr-o lene cenusie, cand l-am lasat in urma. DN 1 e si el cenusiu. Si satele tot cenusiu de toamna. Valea Prahovei e costumata model dalmatian - cu pete zburlite de zapada. Gradele sunt peste zero. Nici nu merita sa-ti pui geaca.

Am trecut de Fagaras. Tot cenusiu. Deja mi se pare imposibil ca undeva in tara asta sa fie zapada. Meteorologii de la Balea, care au tot anuntat stratul de zapada de un metru, trebuie sa fi incurcat datele cu cele de anul trecut.

IARNA. Pe primele serpentine spre Balea incepe sa miroasa a zapada. De la telecabina, drumul e inchis pentru masini. Asa ca ne asezam la coada printre romani, straini, schiori supli, pensionari veseli, copii care urla. Dupa o ora si jumatate de astepare, o coloana incercata de rucsac si urechile condimentate cu "domnu’, domnu’, erati in spatele meu! Unde va bagati?". Intram cate 12 pe platoul de la care ar trebui sa ne lansam cu telecabina. Nu mai vine. Oare cand vine? Aici gradele sunt binisor sub zero. Vine telecabina (si costa 30 RON dus-intors)! Vine, vine! Vopsita cu numele unei bauturi racoritoare. Hai ca am inghetat de tot.

Telecabina asta parca urca spre alta tara. Padurea de jos e ninsa, cascada e inghetata, drumul e inzapezit. Coboram din telecabina.

N-au mintit meteorologii. Zapadaaaaaa... Da, da, asa miroase si arata iarna: tati inhamati la sanii cu unu-doi copii, mame pe schiuri, siluete care se reped spre noi, peste stanci, saltand cu snowboardul. Hotel de gheata, sculpturi in gheata, fundatia unei biserici de gheata. Si vin fiert. Locuri am mai prins doar la dormitorul mare de la cabana. Sunt douazeci de paturi suspendate. Gasca mare - 12 tineri - a ajuns inaintea noastra. Au accente de Moldova, accente de Ardeal... si, bineinteles, toti locuiesc si muncesc in Bucuresti. Dar stiu sa faca focul la soba si sa urce pe munte. Camera e plina de rucsacuri, de saci de dormit, schiuri, clapari, costume de schi puse la uscat.

ATMOSFERA. Vecini de colt de camera suntem cu o familie de tineri medici din Bucuresti. Vecini de cabana suntem cu hotelul de gheata, asezamant pe cat de rece ca si material de constructie, pe atat de incins ca si atmosfera. Asternuturile camerelor sunt mai mereu ravasite... Nu ca s-ar incumeta prea multi sa doarma noaptea, la - 4 grade, pe paturile matrimoniale din gheata... Insa ce turist scapa ocazia sa se fotografieze in mijlocul unui asemenea pat, alaturi de sanii unei doamne sau muschii unui domn despuiat? Doamnele si domnii respectivi au fost sculptati in gheata, bineinteles. Camerele sunt luminate in rosu, din peretele de gheata, iar accesoriile inghetate sunt care mai de care mai... fierbinti. De cand s-a ridicat hotelul, in fiecare seara e petrecere. Muzica, vin fiert, tuica si o intreaga oferta din ce in ce mai ridicata in grade de alcool, de la barul din incinta.

PRETURI. O mare parte din turistii veniti sa-si petreaca Sarbatorile la Balea si-a facut rezervari inca din vara, ca sa fie siguri ca prind unul din cele 90 de locuri de cazare. Cabanele au functionat la capacitatea maxima. Numarul de turisti care au urcat la Balea in perioada Sarbatorilor a fost de aproximativ 500 de persoane, zilnic. Hotelul de gheata a primit, zilnic, intre 220 si 250 de vizitatori.

Pretul pachetelor de trei-patru zile, cu cazare, demipensiune si masa festiva de Revelion, a variat la cabanele familiei Klingeis intre 160 (pentru dormitoarele comune) si 300 de euro (pentru un apartament) de persoana. Schiuri se pot inchiria pentru 15 RON, iar vizitarea hotelului de gheata costa 6 RON pentru adulti si 3 RON pentru copii.

RELAXARE
ICE HOTEL. A primit circa 250 de vizitatori pe zi. Putini s-au incumetat sa ramana peste noapte
Cheful de Revelion e planificat sa inceapa la cabana si sa se incheie la hotelul de gheata.
Nu tu rochii de seara, nu sclipiciuri, nu pantofi cu toc, nu bijuterii. Iar coafor nu s-a inventat deocamdata la cota 2.034 m.
Iar ora 0:00 a venit la fel de relaxat. Nimeni nu a stat sa numere secundele. Si, in mod sigur, nimeni nu a urmarit discursul presedintelui si nu s-au minunat de oficialii europeni.
La miezul noptii, la Balea, zapada zbura si de sus, si de jos... Ningea, viscolea, cui ii mai pasa?
Putini s-au agitat sa prinda un minut de convorbire pe incercatele la retele telefonice. Si n-am auzit vreo bombaneala despre SMS-urile care nu se transmit, pentru ca lumea era preocupata sa cante "multi ani traiasca" pe partie.
La doua noaptea, in toiul dansului de la cabana, ne-am retras pensionareste, ca sa ne pregatim - printr-un somn, imbracati si incaltati - de petrecerea de la hotelul de gheata.
Liniste in marele dormitor. Pentru cateva minute. Cativa turisti cu accent de Moldova de dincolo de Prut au navalit obositi de agitatia zilei si de dansurile cu specific national. Chiuiala mare. "Unde o fi chisatoarea aici?", se intreaba una dintre domnisoare. Ma gandesc ca trebuie sa fie o expresie care tine de multilingvism si de diversitatea culturala. Aproape de ora anuntatei petreceri, multilingvismul cedase locul sforaiturilor. La hotelul de gheata ... liniste. Si lacat, si cateva folii ca sa tina zapada si viscolul departe de intrarea in hotel. Am zis ca or fi amanat-o pentru ora 5. Somn in bocanci, condimentat de sforaiturile vecinilor de peste Prut.
La 5... tot nimic. A sunat alarma de la telefon si la 6. Si la 7. Turistii nu s-au indurat sa se rupa din horele intinse la caldurica pentru hotelul de gheata.
1 ianuarie, 7 dimineata. Balea. Zapada 80-100 cm. Minus 21 de grade. Narile se lipesc si nu reusesc sa trag cum ar trebui din aerul european. La multi ani, Romania! Din zapada....
×
Subiecte în articol: eveniment gheaţă bălea zăpadă hotelul