Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In iarna lui 1912, asa, injumatatit - caci parlamentarii Opozitiei se retrasesera din Senat si din Camera Deputatilor - parlamentul analizeaza propunerile guvernului pentru un pachet de legi care sa conduca la ieftinirea traiului. Vorbim despre Legea privind incurajarea industriei nationale - care prevedea, intre altele, micsorarea taxelor si impozitelor pentru bunurile de uz curent care urmau sa se vanda in interiorul tarii. De asemenea, se micsora tariful vamal.
Cum puteau contribui aceste prevederi legale la ieftinirea traiului? S-a convenit o scadere a tarifelor pentru produsele alimentare importate, dupa cum urmeaza: 24% pentru lapte, 30% pentru smantana, 45% pentru unt, 66% pentru grasimile de porc, branzeturi, conserve de peste etc. Aceasta scadere a taxei vamale cu procentul indicat avea sa conduca la ieftinirea acestor produse. Cu aceleasi procente se micsorau si taxele pentru produsele similare fabricate in tara, pentru a nu se crea o concurenta neloiala producatorilor romani. Cu 66% erau micsorate si taxele vamale pentru cafea si ceai. "Fireste ca unele dintre aceste produse le importam in cantitati foarte neinsemnate, astfel laptele, smantana, untul, grasimile. Pentru acestea, reducerile de taxe vamale insemneaza un minus abia de cateva mii de lei anual din incasarile vamale. Sacrificiile in ce priveste taxa asupra ceaiului ating insa cifra de 250 de mii de lei, iar in ce priveste taxa asupra cafelei, sunt inca si mai insemnate - trec cu vreo 50 de mii peste un milion de lei", consemneaza presa vremii.
Pana la aplicarea concreta a acestor prevederi legale, data fiind scumpirea vietii, o serie de bresle care producea tocmai acest tip de bunuri de larg consum aveau sa forteze insa... scumpirea lor, ca singura modalitate de a obtine o crestere salariala. Vom asista deci la greve prelungite ale macelarilor, ale brutarilor, precum si ale altor breslasi din piete, hale, porturi etc., cerand scumpirea painii, a branzeturilor, a pestelui, a carnii... Sub presiunea lor (si a patronilor), aceste preturi cresc, temporar, si este nevoie de implicarea administratiilor locale si a guvernantilor pentru a stopa cresterile si chiar a le scadea. Carnea de vita calitatea I, de exemplu, in urma actiunilor in masa ale macelarilor, avea sa creasca la 1,40 lei per kilogram, pentru ca o luna mai tarziu sa scada din nou la 1,10 lei. Dintre toate alimentele, pestele este cel care are cel mai "nestatornic" pret, pentru ca el depinde de vremea favorabila sau nu pentru pescuit, de perioadele de prohibitie si de licitatiile din port, la buza barcii. Pentru a echilibra putin mercurialul acesta al pestelui, aveau sa se construiasca, in epoca, Pescariile Statului, la Braila si Galati, seful acestora fiind numit dr. Grigore Antipa.
Tot pentru a putea pastra un pret mai mic al bunurilor de larg consum, in epoca se dispune limitarea exporturilor de carne, precum si un control riguros al contractelor de export pentru cereale. Era mai ieftin sa consumi ceea ce produci in propria ta tara, decat sa importi, si in acelasi timp incurajai economia nationala. De asemenea, taxele pentru animale vii importate ("pentru ca tara are trebuinta acum de aceste animale", afirma un politician conservator), se micsoreaza, urmand a se plati doar 10-25 lei pentru cai, 5 lei pentru boi, tauri, vaci, 3 lei pentru vitei.
Proiect legislativ pentru construirea de locuinte ieftine
Legea privind taxele vamale, in 1912, mai continea doua paragrafe, unul referitor la lemn, celalalt la caramida. In ce priveste lemnul, taxa de 20 lei de vagon de lemne de foc s-a redus la o simpla taxa de statistica, iar taxa asupra trunchiurilor de brad s-a redus de la 3 la 1 leu de metru cub. Fabricile de cherestea aveau avantajul unei restituiri de taxe, in cazul in care exportau 80% din cantitatea lemnului brut importat (intereant, pentru ca astazi exportam lemn si importam produse finite!)
Mai important insa decat beneficiul fabricilor de cherestea (si al celor de mobila) este beneficiul pe care il au constructorii de locuinte si cei care urmau sa le cumpere ori sa le inchirieze, adica populatia. Pentru ca tot in 1912 se elaboreaza un proiect pentru construirea de locuinte ieftine - pentru a permite cumpararea de locuinte sau inchirierea de catre stat a locuintelor la tarife mai scazute decat cele practicate de proprietarii particulari. Iar pentru a veni in sprijinul acestui proiect, taxa de 154% asupra caramizilor si de 66% asupra tiglelor s-au redus la 38,5%, respectiv 16,5%. "Insemnate reduceri, care vor trebui sa contribuie la ieftinirea acestui material, la inlesnirea constructiilor si, deci, indirect, la ieftinirea chiriilor".
Micsorarea acestor taxe vamale conducea la ieftinirea chiriilor doar ca efect de tip "joc de biliard". Deputatul conservator N. Ianovici voia mai mult de atat, asa ca a depus un proiect de lege - care, aproape fara modificari, avea si sa fie votat - pentru infiintarea mai multor societati, in Capitala si in orasele mari, in scopul de a construi locuinte ieftine. Spicuim din acest proiect: "art. 1. Se acorda aceluia sau acelora care, fie in numele lor personal sau in numele vreunei societati se vor obliga de a construi in Capitala, in cel mult doi ani (...) cel putin o suta de case care sa fie in valoare de la 15.000 lei in sus sau, in celelalte orase, cel putin 30 de case in valoare fiecare de cel putin 8.000 lei". Contractantii, urmau sa beneficieze de: "1. Scutire de orice fel de impozit si zecimi catre stat, judet si comuna, pe termen de cel mult 30 de ani, pentru toate imobilele ce se vor cladi, si pentru toate parcurile ce se vor infiinta pe intreaga suprafata a terenului precis delimitat prin oferta de constructie; 2. Facerea si intretinerea din partea administratiei comunale a strazilor cerute de ofertanti (...); 3. Canalizare si introducerea apei si a luminii, fie pentru gaz, fie pentru electricitate, pe toata lungimea acestor strazi si pe socoteala administratiei comunale; lucrarile de racord nu privesc insa comuna"... Societatile care voiau sa obtina proiectul, trebuiau insa sa depuna o garantie, care era de 1200 lei pentru fiecare casa din Bucuresti si de 990 lei pentru fiecare casa din provincie ce ar fi urmat sa fie construita.
Aceste proiecte vizau anii 1912-1913-1914, incercandu-se a se forta astfel cresterea numarului de locuimnte ieftine in orase si domolirea crizei existente. Se prefigura o problema, cea a lipsei de terenuri pentru noi constructii, motiv pentru care la scurta vreme avea sa fie demarat un alt proiect de largire a Bucurestiului, prin integrarea in limitele lui a unor comune invecinate, prima dintre acestea comune inglobate, chiar in cursul anului 1912, fiind Militari. Ar mai trebui sa spunem ca, de fapt, conservatorii nu aveau decat sa continue o idee mai veche liberala, care dusese, in aprilie 1910, la infiintarea Societatii Comunale pentru Construirea de Locuinte Ieftine in Bucuresti, societate care construia insa case care sa nu aiba o valoare nominala peste 8000 de lei, destinate paturii sarace, pe cand proiectul conservator se adresa paturii mijlocii si functionarilor statului, care ar fi putut deveni cumparatori sau chiriasi ai acestor locuinte.
In "chestia painii"
Cu o suta de ani in urma, cresterea pretului painii - care ar fi condus si la cresterea salariilor lucratorilor brutari - a fost o "chestie" indelung dezbatuta in presa si disputata intre patronii de brutarii, liderii de sindicat si consiliile comunale ale marilor orase. Semnalul de inceput al "agitatiilor" lucratorilor brutari l-a dat Capitala. La sfarsitul lui aprilie, patronii brutari s-au adunat in sala Razingher si au hotarat incetarea lucrului, pana li se va permite cresterea pretului acestui produs care - dat fiind stilul de hrana al romanilor, bazat pe multa paine - era unul dintre principalele componente ale mesei zilnice. Contraatacand, Primaria Bucurestilor (condusa de conservatorul I. Dobrescu), a atras atentia, intr-un document facut public si lipit pe stalpi si ziduri de case, ca sa-l vada tot bucuresteanul, ca incetarea lucrului va echivala cu retragerea din comert. Brutaria care va inceta sa mai produca paine, fie si pentru cateva ore, va fi penalizata cu retragerea autorizatiei de functionare. Obtinerea unei noi autorizatii ar fi presupus si depunerea de catre patron, la primarie, a unei garantii banesti, foarte mari. Pe de alta parte, Primaria nu putea sa faca nimic daca brutariile continuau sa lucreze, dar micsorau productia zilnica. Solutia gasita de primar a fost aceasta: sa asigure, la Manutanta Armatei, o productie zilnica de 25.000 kg de paine si jimbla, care sa fie puse in vanzare, in mai multe puncte prestabilite din Bucuresti, la pretul de 28 bani kilogramul de jimbla si 23 bani kilogramul de paine.
Riposta brutarilor
Unul dintre ziarele vremii titra, in mai 1912: "S-a ieftinit banul si s-a scumpit painea". Pachetele de legi pe care guvernul Carp, si apoi guvernul Maiorescu, le lansasera pentru a ieftini traiul nu aveau efectul scontat. O cauza era aceea ca, apropiindu-se razboiul in Balcani, pretul cerealelor - care fusesera si limitate la export, prin noul pachet de legi - crescuse in tara. O a doua pricina era legea privind reorganizarea meseriilor si asigurarile muncitorilor. Impozitul pentru asigurari cadea greu industriasilor de orice fel, insa brutarii se dovedisera un fel de varf de lance al protestelor, fiind primii care au hotarat sa mareasca pretul produsului lor, pentru a include in el si cuantumul asigurarilor. Hotararea aceasta ducea la cresterea pretului painii, care, fiind un produs de trebuinta zilnica, avea sa creasca semnificativ costurile traiului zilnic. Adica exact ceea ce incerca sa evite guvernul.
