x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Cazul Moldovan a ramas un mister

Cazul Moldovan a ramas un mister

de Adrian Mogos    |    19 Iul 2004   •   00:00

Vicepresedintele PDSR Hunedoara, Sorin Moldovan, a fost asasinat in plina strada. Vinovat pentru aceasta crima a fost gasit Raul Opris, cunoscut mai ales in urma implicarii sale in asasinarea politistului timisorean Sasa Disici.

In seara de 30 noiembrie 2000, in jurul orei 19:00, focuri de arma s-au auzit in centrul Devei. Multa lume a crezut ca e vorba de o joaca cu petarde. Politician, prosper om de afaceri, fost sef al Vamii Deva, Sorin Moldovan si-a gasit sfarsitul impuscat in cap, in fata propriei firme, S.C. Rombusiness Media S.A.

S-au vehiculat multe ipoteze legate de afacerile sale, legaturile cu lumea interlopa, reglare de conturi, chiar si un posibil asasinat politic. Pe parcursul anchetei s-a dovedit ca nimic din toate acestea nu au legatura cu crima, singurul mobil fiind furtul Jeep-ului Grand Cherokee pe care-l conducea.

 

FAPTE. Sorin Moldovan a coborat din sediul firmei, a deschis, folosind telecomanda, portierele masinii si a urcat. Atunci cand a urcat in masina, telefonul mobil i-a sunat. Era o cunostinta. In timp ce vorbea cu aceasta, un necunoscut aflat deja pe bancheta din spate i-a cerut cheile masinii. A inceput o cearta, auzita de persoana care-l sunase pe Moldovan si care din discretie, dupa circa 20 de secunde a inchis. Atat a durat totul. Dupa numai cateva zeci de secunde Moldovan zacea pe strada, impuscat in cap. Necunoscutul a fugit, cu un Mercedes gri. Moldovan a fost omorat in timp ce incerca sa fuga de agresor, tuburile de cartus fiind gasite la doi, trei metri in fata rotii din stanga a masinii. La 19:02 a fost anuntata Salvarea. Era prea tarziu.

 

SUSPICIUNILE IULIEI MOLDOVAN

Lucia Moldovan, vaduva omului de afaceri, exclude si acum ipoteza conform careia singurul mobil al asasinatului ar fi fost furtul masinii: "Nu a fost omorat pentru asta si nici pentru ca ar fi fost implicat in traficul de masini. Avea ambitii politice si nu ar fi vrut sa fie acuzat ulterior de legaturi cu traficanti. Adevaratul mobil trebuie cautat in procesul inscenat sotului meu. A fost acuzat pe nedrept pentru luare de mita.

Tribunalul Hunedoara l-a achitat, iar la recursul facut de Parchet, Curtea de Apel Alba-Iulia l-a condamnat la trei ani, dar fara sa existe si alte probe suplimentare. Si acum stau sa ma gandesc cine ar fi putut fi in spatele procesului, dar nu gasesc nici un raspuns. Cred ca sunt puternici, din moment ce au reusit sa scape, pentru ca eu nu cred in varianta cu Raul Opris. Cine vine cu o masina sa fure o alta. Si e convenabil cu un singur suspect sa rezolvi doua cazuri importante. Daca ar mai fi fost un al treilea cu autor necunoscut, cred ca tot Opris era vinovat. Pe de alta parte, datorii nu aveam, amenintat nu a fost niciodata".

 

 

Pe camp - Cu teasta gaurita, ucis cu foarfeca, invelit intr-o patura si incendiat

Moartea violenta a unui tanar din Bacau, Codrin Lucian Babus, de 32 de ani, a pus pe jar pe ofiterii criminalisti de la IJP Braila. Trupul neinsufletit a fost gasit invelit intr-o patura, ars, cu doua gauri in cap, pe o tarla de lucerna din apropierea orasului Ianca.
  • de COSMIN BABII

 

Sotii Marian si Petronela Nedelcu, doi tineri din comuna Berlescu, au avut un soc cand nu si-au mai putut urni iapa din loc. Au dat bice, dar nimic. Animalul s-a proptit cu copitele in pamant si a inceput sa fornaie amenintator la marginea unei parcele de lucerna. Lucrurile se petreceau in luna octombrie 2003. "Abia atunci am realizat ca se intampla ceva. N-am coborat din caruta nici eu, nici sotia mea. Am indrumat iapa usurel si am dat ocol locului. Abia atunci am vazut ce-i acolo. Un barbat tanar, cu fata blonda, parul tuns scurt, asezat cumva pe burta, cu capul spre drum, intr-o parte si picioarele ridicate de la genunchi. Era invelit in niste carpe arse, o patura si inca ceva, cred ca o geanta de voiaj. Mainile le avea sub el, arse in mare parte, in picioare nu mai avea nimic, iar sosetele ii arsesera pana spre glezne. Am dat bice calului si m-am dus direct la proprietarul solei, care a si anuntat Politia de la Ianca. Ne-am intors mai tarziu, cand a venit medicul legist, procurorul si politistii de la Braila", a declarat la vremea respectiva Marian Nedelcu.

 

AGENT DE VANZARI. Trupul neinsufletit a fost ars in proportie de 50 la suta. Probabil ca indiciile dorite de anchetatori ar fi disparut cu desavarsire daca ploaia torentiala nu ar fi stins cadavrul arzand. Medicii legisti au stabilit ca moartea tanarului Codrin Lucian Babus a survenit in urma gaurilor din cap, produse, dupa cum au banuit de la inceput, cu o foarfeca de 20 de centimetri. Aceasta a fost descoperita la fata locului. Trupul mai prezenta impunsaturi in spate. Anchetatorii au descoperit ca, dupa ce a fost ucis, Codrin a fost invelit intr-o patura rosie cu imprimeuri florale imbibata cu o substanta inflamabila. Apoi a fost indesat intr-o geanta de voiaj. Ramasitele acesteia se aflau imprastiate peste tot. Asupra cadavrului, intr-un buzunar al blugilor, politistii au gasit o piesa, un bloc-notes in care erau insemnate nume, numere de telefon, adrese, dar si sume de bani in dreptul unor nume. O prima ipoteza a anchetatorilor a fost aceea ca tanarul fusese ucis cu mai mult timp in urma, aproximativ cinci zile inainte de noaptea de 17 spre 18 octombrie. Asta, deoarece probele de sange s-au prelevat cu greu. Carnetul cu adrese si numere de telefon a fost un indiciu important pentru anchetatori. Acestia si-au putut face cu repeziciune o impresie despre activitatile cu care se ocupa tanarul inainte de a fi omorat. S-a stabilit cu certitudine ca era agent de vanzari, tranzactiona actiuni, dar si obiecte de imbracaminte, aduse din strainatate.

Marian Fincu, ofiterul de presa al IJP Braila, a declarat la scut timp dupa descoperirea cadavrului: "Nu exista elemente concrete care sa duca, deocamdata, la identificarea autorilor crimei". Ancheta ulterioara nu a adus multe elemente noi care sa duca la identificarea adevaratului faptas.

 

 

IN LUME

30 iulie 1975 - Cazul Hoffa, nasul disparut

Fostul presedinte al sindicatului soferilor de camioane, Jimmy Hoffa, statea in caldura torida, in fata restaurantului Machus Red Fox din Bloomfield, Michigan, uitandu-se nerabdator in parcare. Omul care ii transformase pe camionagii in cea mai puternica organizatie de sindicat din tara era furios. Oamenii cu care trebuia sa se intalneasca nu ajunsesera inca. Hoffa era obsedat de punctualitate. La un moment dat, a telefonat acasa. Hoffa trebuia sa-i intalneasca pe: mafiotul Anthony "Tony Jack" Giacalone, "Tony Pro" Provenzano (membru al familiei de mafioti Genovese). In urma acestei intalniri, Hoffa spera sa intruneasca "sufragiile" mafiotilor pentru a candida la presedintia fratiei internationale a camionagiilor. Dar Mafia, care lucrase mana in mana cu acest personaj in trecut, nu era sigura ca il voia iarasi la putere.

Presedintele Nixon ii acordase clementa lui Hoffa in 1971, chiar inainte de Craciun, dar lucrurile se schimbasera radical in cei cinci ani cat acesta statuse in inchisoare. Mafia ii gasise deja inlocuitor: Frank Fitzsimons. Gangsterii il voiau pe Hoffa la pensie. Nu la mult timp dupa ce Hoffa sunase acasa de la telefonul public, un Mercury a iesit din parcare si aproape ca a lovit un camion. Camionagiul l-a recunoscut pe Hoffa stand pe bancheta din spate, alaturi de cineva. A mai observat un obiect lung invelit cu o patura pe bancheta intre Hoffa si celalalt pasager. Soferul credea ca era o pusca. Folosind descrierea data de camionagiu, investigatorii au reusit sa gaseasca masina in care se pare ca "nasul" camionagiilor plecase pe ultimul drum. Proprietarul acesteia, Joe Giacalone, fiul mafiotului Anthony Giacalone, sustinea ca imprumutase masina unui anume Charles O’Brien, apropiat al familiei Hoffa. Masina a fost localizata si amprentele lui O’Brien au fost gasite pe o sticla de Seven Up din masina. Autoritatile stiu cine l-a ucis pe Hoffa, stiu si de ce, dar problema ramane "unde" si "cum", sustine presa americana. Tone de pamant au fost mutate ca sa se gaseasca cadavrul.

Hoffa a fost declarat mort in 1982, dar cazul a ramas deschis.

×
Subiecte în articol: special moldovan hoffa