Cazul Noica şi şcoala de la Păltiniş (III)

Acum, firesc este să fiu interpelat în le­gătură cu modalitatea în care Constantin Noi­ca, izolat la Păltiniş, putea comunica în exterior – Legătura lui Noica cu oa­menii serviciilor speciale ale Ma­jestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a a fost şi obiectul constatării flagrante. Ataşatul aero al Marii Britanii la Bucureşti obişnuia, asemenea altor membri ai Ataşaturii Mi­litare sau ai ambasadei, să se deplaseze în zona Sibiului. În aceste deplasări, fie aveau "supraveghere discretă de protecţie", fie erau filaţi ostentativ, după cum era cazul, sau "pe bază de reciprocitate", raportat la tratamentul acordat diplomaţilor români în Marea Britanie. În acest mod, a fost identificat interesul ataşatului aero de a ajunge la Păltiniş, ca explorator singuratic, cu harta şi busola, pe versantul opus celui pe care se afla drumul de acces. Intuindu-i-se direcţia, a fost instituit un "post de filaj montan", care a documentat întâlnirea ataşatului militar britanic cu Noica la o stână. O întâlnire, pentru neavizaţi, în condiţiuni absolut în afara oricăror bănuieli. Baciul stânei i-a primit şi omenit, le-a cântat din fluier şi i-a vestit cu tulnicul, când au dat să plece, ca să ştie ajutoarele de pe coclauri să-i apere de câini şi lupi...

Legătura lui Noica cu serviciile spe­ciale britanice era anterioară celui de-al doilea război mondial. Prima sa soţie, Wendy Mouston (fostă Miss Sinaia), s-a aflat la post în România, ca trimisă a Intelligence Service. Îm­pre­ună cu părinţii (Walter şi Carola, născută Ungarth, fiica unui hotelier sinaian) a locuit la Sinaia, aceştia aflându-se printre fondatorii Secţiei Alpine a Bucegilor, care reunea im­por­tante personaje din elita politică şi militară a României. Secţia era o continuatoare a Societăţii Carpatină Sinaia, fondată în anul 1893 de fostul stareţ al Mănăstirii Sinaia, arhimandritul Nifon, Take Ionescu şi prima sa soţie, cetăţeana britanică Bessie Richards. Fondarea unor ase­me­nea societăţi turistice, sportive, cul­tural-ştiinţifice făcea parte din buna şi generoasa tradiţie a spionajului britanic.

Noica a fost inclus şi într-un celebru "lot al spionilor britanici în Ro­mâ­nia", cunoscut ca "reţeaua Toma­ziu", după numele şefului ei, agent al spionajului englez în România, care a primit gradul de colonel şi o rentă viageră, drept recunoaştere a serviciilor aduse Coroanei Imperiului Britanic. Tomaziu a fost extras din România, intervenindu-se pe canale oficiale (Julien Amery – Emil Bodnăraş), pentru a i se aproba plecarea din ţară. Noica a fost un ilustru exemplu pentru export, în ceea ce priveşte to­leranţa ideologică şi libertatea opiniilor, pe care regimul le asigura, cu deosebire în cazul foştilor condamnaţi pentru infracţiuni politice. Prima lui soţie, Wendy Mouston, era activă la Secţia Ro­mână a BBC. Fiul său, Rafael Noica-Mouston, a ales calea creştinismului ortodox, ca şi cum ar fi ştiut că peste ani va reveni stareţ la o mănăstire din Transilvania. Familia Mouston era strâns legată de România de la începutul secolului trecut. Unii dintre "discipolii" lui Noica au fost deranjaţi de ceea ce maestrul a lăsat scris posterităţii despre ei. Aşa se face că atunci când au pus mâna pe "caiete" le-au publicat cenzurate. Apoi, în etapa ulterioară, au fost preo­cu­­paţi de toaletarea redărilor din nu­me­roasele volume ale dosarului Noi­ca ajunse la CNSAS (numai cele care nu prejudiciază interesele britanice apărate de Intelligence Service ).


File din istoria Secţiei Intelligence Service-ului în România
Mulţi alţi britanici au îndrăgit natura, limba, tradiţiile şi sufletele locuitorilor României, condiţie fără de care nu puteau să promoveze aici interesele politice şi cele economice ale Imperiului Britanic. Dacă i-am numi pe unii, i-am nedreptăţi pe alţii. Să riscăm totuşi...

Archibald Gibson şi May Hatley au condus Secţia Intelligence Service-ului în România, sub acoperirea de corespondenţi ai ziarului Times; Desmond Dorand şi Gertie Gellender, sub acoperirea Secţiei Consulare, i-au succedat cuplului informativ Gibson-Hatley;
Sir Reginal Hoare, ministrul Marii Britanii la Bucureşti, a asigurat legătura cu agenţii de mare anvergură din familia Bibescu;
A.C. Gardine de Castelain a fost rezident al Intelligence Service, apoi al Serviciului Operaţiunilor Executive, sub acoperirea de director co­mercial al Societăţii petroliere "Unirea" (1927-1940). Între 1940-1943 a activat la Secţia a III-a S.O.E. pentru România, de la Istanbul. În 1943 a fost paraşutat în România, într-un un grup de acţiune clandestină (cu Meţianu şi Ivor Porter). Până la 23 august 1944 au fost "prizonierii de lux" ai lui Eugen Cristescu, care i-a ascuns de serviciile germane;
Mac Larren a acţionat sub acoperirea Agenţiei de presă Reuter;
Colonelul E.C. Tom Masterson a fost director general la Societatea petrolieră "Unirea";
Colonelul Ted Masterson asigura, de la Cairo, legătura radio cu reţeaua clandestină din Partidul Naţional Ţărănesc, condusă de Iuliu Maniu; Alexander Miller şi Mary Vischer de la "Astra Română" conduceau operaţiunile de sabotaj;
Maiorul Ivor Porter acţiona sub acoperirea "British Council", ca lector de limba engleză la Universitatea din Bucureşti;
Profesorul Hugh Seaton-Watson, trimis de "British Council", îndepli­nea misiuni informative itinerante. A sondat posibilităţile de înlăturare de la putere a Regelui Carol al II-lea; Denis Wrigt, viceconsul la Constanţa, susţinea logistic operaţiunile de sabotaj şi facilita intrarea clandestină în România a agenţilor S.O.E.;
Maiorul de geniu Davidson Houston, adjunct al ataşatului militar, s-a ocupat de sabotarea câm­purilor petroliere;
Colonelul Bill Bailey, şeful Staţiei S.O.E. de la Istanbul, realiza incursiuni pe teritoriul României pentru diverse operaţiuni clandestine;

Julien Amery, locotenent în anii ’40, când, sub filajul S.S.I-ului, realiza misiuni de legătură cu agenţii din Ro­mânia şi Balcani la Hotel Athene Pa­lace din Bucureşti. Sir Julien Amery, în anii ’60-’70, când îl frecventa pe Emil Bodnăraş, pentru căutarea unei porţi deschise relaţiilor Marii Britanii cu China, iar după 1990, pe Iliescu, Nastase, Muşetescu ...
Sir Julien Amery a fost primit şi de Nicolae Ceauşescu, împreună cu o delegaţie a Camerei Lorzilor, pe care a condus-o. În timpul întâlnirii cu Ceauşescu, Amery trebuia să-i ridice liderului român o listă de 12 pro­bleme. După schimbul amabilităţilor protocolare şi retragerea presei, după expozeul lui Ceauşescu, Amery a început să-i ridice problemele pe care le avea pregătite "de acasă".
Pe măsură ce Nicolae Ceauşescu răspundea, delegaţia Camerei Lor­zi­lor devenea tot mai surprinsă, ui­mită şi admirativă, în acelaşi timp, de rapi­ditatea şi profunzimea reac­ţii­lor li­derului român. Avea răspunsuri im­batabile la toate pro­blemele ridicate.
După întrebarea a unsprezecea, lordul Amery nu a mai continuat.
Ceauşescu, după o pauză de aşteptare, intervine: "Cred că v-ar mai interesa şi următorul aspect...".
Şi Ceauşescu continua cu răspunsul la problema a douăsprezecea, pe care Amery nu o mai ridicase.
Lista problemelor delegaţiei brita­nice s-a aflat în permanenţă într-o servietă elegantă, legată cu un lănţişor de mâna secretarului lordului Amery, de care acesta nu s-a despărţit o clipă...
Agenţi de nădejde au avut servi­ciile britanice şi în lumea teatrului şi a cinematografiei, în rândul ideologilor de partid, pe care în de­cembrie 1989 i-a distribuit în roluri-cheie, apoi le-a asigurat parcursul politic parlamentar ori guverna­mental, în lumea afacerilor, la condu­cerea băncilor, în staff-ul unor orga­nisme interna­ţionale. Cât de onorantă poate fi această consideraţie dacă n-au făcut nimic pentru stoparea degra­dării ge­neralizate a condiţiei poporului şi a patriei lor? Nu cumva, dimpotrivă...?

Nu aduc lista prea aproape de zilele noastre, dar nu trebuie totuşi să-i omitem pe Denis Deletant şi Jonathan Eyal... specializaţi în in­telectualitatea românească şi a căror manieră temerară de a acţiona, începând din 1990, i-au impus atenţiei celor avizaţi şi nu numai...