x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Ce manca si ce bea

Ce manca si ce bea

de Cristina Diac    |    23 Ian 2005   •   00:00

Inconjurata de mister inainte de 1989, viata privata a perechii prezidentiale a "erupt" in presa anului 1990.



Secretomania de care s-a inconjurat cuplul Ceausescu a facut ca "poporul" despre care ei credeau ca-i iubeste si ii stimeaza sa suplineasca de multe ori lipsa informatiei oficiale cu produse ale imaginatiei.

Mecanismul a functionat atat in cazul informatiei de natura politica - succesiunea la moartea lui Nicolae Ceausescu, rotirea cadrelor in functii de conducere - , cat si in privinta detaliilor referitoare la viata privata a celor doi. Asa a aparut o veritabila "bursa a zvonurilor": ce rocade se mai pregatesc, ce-au mai facut copiii, ce fac cei doi, ce mananca, unde dorm, in ce case locuiesc?

CURIOZITATI SATISFACUTE. Imediat dupa evenimentele din decembrie 1989, s-a trecut la dezvaluiri nu numai in privinta culiselor vietii politice, ci si in cele ale vietii de zi cu zi. Presa postdecembrista le-a relatat cu o frenezie egala doar cu incapatanarea cu care aceste detalii erau trecute sub tacere in timpul vietii celor doi. Multe dintre curiozitatile firesti privind viata lor privata si-au gasit raspuns numai o data cu moartea lui Nicolae si a Elenei Ceausescu.

Ce mananca si ce beau Ceausestii a constituit una dintre enigmele "epocii de aur". Presa din ianuarie 1990 dezleaga misterul, oferind publicului avid de informatii meniul care s-a servit la ultima aniversare a zilei nationale, la 23 august 1989.

GUSTURI POPULARE. Oare ce se manca la un dineu oficial? Multi dintre cititori au fost uimiti sau de-a dreptul socati. Veneau in fond dupa o indelungata criza alimentara, in care si produsele de baza necesare subzistentei se vindeau "pe cartela", veneau dupa ani de stat la cozi interminabile si dupa "regimul alimentatiei rationale" patentate "stiintific". Masa oficiala din ziua de 23 august 1989 parea in ianuarie ’90 un ospat pantagruelic. In realitate, dineul oficial seamana cu o masa normala de Revelion din zilele noastre.

1.200 DE CALORII PE ZI. In timpul procesului de la Targoviste, una dintre acuze a fost aceea ca tot ceea ce li se servea la masa celor doi Ceausesti era adus din strainatate. "Exista de ani in sir liste cu ce mancam eu. Doar 1.000-1.200 de calorii pe zi, si numai legume", s-a aparat Ceausescu. In ultimii ani, suferea de diabet, motiv pentru care alimentatia sa era strict supravegheata.

ULTIMUL PRANZ. Constantin Paisie, subofiterul de Militie care i-a pazit pe Ceausesti in perioada cat s-au aflat in unitatea militara de la Targoviste, a relatat despre una din ultimele lor mese. "Un soldat ne-a adus pe o farfurie niste paine uscata, veche", relateaza el. "Tot ce ne-a adus atunci se vedea ca le-a luat de la reziduuri, ramasite de la militari. Paine veche, uscata, o bucata de branza la fel de tare si trei cani cu ceai. Ceausestii nici nu s-au atins de acea mancare. Parca au gustat ceva din ceai. Ceausescu a incercat sa muste si din paine, dar a renuntat cand a vazut-o asa veche si de tare. Ea nu s-a atins de nimic." Cei care le-au stat in preajma au confirmat ca in ultimii ani de viata, sotii Ceausescu aveau preferinte culinare prea putin sofisticate, preferand pana la sfarsitul vietii mancarurile simple, taranesti.

UIMITORII COZONACI
In 1990, meniul servit la masa festiva organizata de Ceusescu la ultimul 23 august li s-a parut gazetarilor de la Adevarul de domeniul fantasticului. "Cred ca orice am spune despre cozonacii asortati, despre porumbul fiert si copt sau mai ales despre tuica, votca, Galbena de Odobesti sau Cabernetul Sauvignon de Samburesti ar fi de prisos. Va lasam sa trageti concluziile."

MENIU DE 23 AUGUST 1989
Gustari: cosulete cu legume, rulouri de vinete, ciuperci gratinate, salata de vinete, ardei gras cu salata, castraveti cu urda si marar, rulouri de sunca cu salata.
Pescarie: salau umplut cu legume, pastravi cu sos de rosii, crap la gratar.
Gustari calde: dovlecei parizieni, drob de miel, crochete de Schweitzer, chiftelute de pasare, ficatei.
Fripturi asortate: muschi de vita, cotlet si file de porc, mici si pui la gratar, antricot si ficat de vita.
Garnituri: ghiveci gratinat, orez taranesc, cartofi piure.
Salate: asortate, ardei copti.
Desert: rulade cu fructe, placinta de casa cu branza si fructe, parfe de fructe, inghetata asortata, cozonaci asortati, prajituri de casa.
Fructe: piersici, mere, pere, prune, struguri albi si negri, pepeni galbeni si verzi, porumb fiert si copt.
Bauturi: tuica, votca, bere, Galbena de Odobesti, Cabernet Sauvignon de Samburesti, Borsec.

PLOCOANE FABULOASE
Mesele servite cu diverse prilejuri festive nu mai impresioneaza azi. In schimb, cadourile sunt uluitoare. Conform relatarii lui I.M.Pacepa, la implinirea a 60 de ani, printre alte cadouri incredibile, Ceausescu a primit un lingou de aur de 24 de karate de la Ministerul Minelor, gravat cu urmatoarele cuvinte: "Ceausescu si poporul", spice de porumb hibrid din aur masiv de la Ministerul Agriculturii, un borcan cu diamante sintetice cantarind peste 10 kilograme.

Continuare: "Tara minunilor"

×
Subiecte în articol: special ceausescu