Ceausescu era speriat de asasinate politice

Ultimul lider comunist al Romaniei, panicat de moartea violenta a conducatorilor Pakistanului, Egiptului si Indiei, a cerut Securitatii sa ia masuri draconice de paza.

„Dintru inceput, prin masurile pe care le-a luat, Postelnicu a pus la dispozitia celor doi dictatori intreaga Securitate pentru a se servi de ea in scopurile lor dictatoriale. Asa s-a ajuns ca intr-o serie de documente cu caracter normativ, ca si in analize si bilanturi sa se statueze ca sarcina prioritara a Securitatii Statului asigurarea protectiei de securitate a lui Ceausescu si a familiei sale, cerandu-se ca intreaga activitate sa se subordoneze acestui scop."

Asertiunile apartin generalului colonel Iulian Vlad, seful Departamentului Securitatii Statului in perioada 1987 - decembrie 1989 si corespund realitatii. Asa cum nici o abordare cu pretentii stiintifice a istoriei partidului comunist in perioada regimului lui Nicolae Ceausescu nu poate escamota legatura organica intre liderul politic si structurile institutionale ale DSS, in egala masura se poate spune ca nici o analiza serioasa a activitatilor Securitatii nu poate eluda locul central cu caracter paroxistic ocupat de masurile vizand asigurarea securitatii personale a „comandantului suprem" si a familiei sale. In conditii de normalitate, orice stat modern include in cadrul sistemului de securitate structuri specializate pentru protectia demnitarilor si desigur cu precadere a varfurilor sistemului politic ce au o mare vizibilitate publica. Aceste sarcini sunt de regula grupate in doua categorii: una de ordin informativ, adica colectarea de informatii de profil, si a doua reprezentand partea operativa nemijlocita, de executie.

Formal sub aspect institutional, aceste atributii au revenit in cadrul DSS Directiei a V-a si partial unitatii speciale de lupta antiterorista (USLA) si trupelor de securitate, toate aflandu-se in subordonarea securitatii interne.

Familia inainte de toate

Restul structurilor securitatii interne si externe aveau initial atributii de ordin secundar si cu precadere de ordin informativ, urmand ca datele obtinute tangential sau pur si simplu aleator sa fie trimise spre exploatare unitatilor specializate mentionate mai sus. O suita de evenimente politice externe si implicarea deosebit de activa la modul personal a sefului statului roman in unele actiuni internationale „fierbinti" aveau sa produca o schimbare dramatica a centrului de greutate al prioritatilor intregului aparat al DSS. Drept rezultat, incepand cu anii ’80, orice analiza de bilant trimestrial, semestrial si anual incepea, indiferent de profilul de activitate, cu evaluarea rezultatelor obtinute in domeniul problemei asigurarii securitatii lui Nicolae si Elenei Ceausescu. Abordare care, la o reflectie serioasa, ridica la nivelul bunului-simt un consistent semn de intrebare cu privire la contradictia inerenta intre aparentele oficiale ale unei popularitati lipsite in mod natural de adversitati si „starea de asediu" cvasipermanenta ce presupunea preintampinarea un pericol iminent.

In cadrul serviciului de informatii externe (CIE), sarcinile mentionate au fost grupate in problema „Scutul". Rolul coordonator in raport cu unitatile operative ale CIE a revenit serviciului independent, cunoscut sub acronimul UM 0544/R si condus de lt. col. Sergiu Nica. Transferat de la Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista (USLA, respectiv UM 0620), lt. col. Nica este azi un nume cunoscut in mass-media o data cu relevarea legaturii sale cu Ramirez Ilich Sanchez, alias „Carlos", in vederea angrenarii sale in executarea de atentate impotriva postului de radio Europa Libera si a unui numar de opozanti ai regimului cu domiciliul in occident. Sarcina UM 0544/R era ca impreuna cu reprezentanti desemnati ai fiecarei unitati militare de linie sau profil sa produca un Plan de masuri unic, in care erau incluse toate sarcinile atribuite per spatiu geografic sau profil de activitate. Ironia sortii a facut ca tocmai DIE/CIE, jucand rolul de principal instrument neoficial de executie al politicii externe, sa-i ofere lui Nicolae Ceausescu informatiile ce au provocat ulterior reactia paranoica hiperbolizanta cu privire la „pericolul iminent la adresa securitatii sale personale si a familiei". Si ca orice proces malign a urmat un numar de etape ce aveau sa conduca la escaladarea deja cunoscuta in anul 1989.

Pentru eliminarea eventualelor speculatii pe subiect, mentionez ca prezenta analiza se fundamenteaza pe informatiile si seturile documentare informativ-operative prezentate direct lui Nicolae Ceausescu (sub forma buletinelor zilnice intocmite de CIE si securitatea interna) la care am avut acces direct.

Planuri pentru Nicu si Benazir

In acest context, primul moment care avea sa produca fostului dictator de-a lungul anilor o evolutie mintala de tipul „principiului dominoului" l-a constituit executia prin spanzurare in anul 1979 a primului-ministru pakistanez Zulficar Ali Bhutto. Putini sunt cei care cunosc amploarea si adancimea relatiilor personale dintre Nicolae Ceausescu si primul-ministru al Pakistanului. O relatie interesanta atat sub raportul interpersonal, cat si al actiunilor comune preconizate. In prima categorie trebuie relevat faptul ca cei doi s-au inteles extrem de bine avand o platforma comuna cvasiidentica in problema raporturilor tarilor mici si mijlocii cu marile puteri. In aceasta relatie, N. Ceausescu avea un ascendant indubitabil, jucand discret rolul de mentor. Parcurgerea cu atentie de catre cercetatori a documentelor timpului vor confirma aceasta asertiune. Nu lipsit de interes istoriografic e si faptul ca cei doi interlocurtori aveau o pozitie identica si in ceea ce priveste pregatirea copiilor pentru o viitoare cariera politica de varf: fiica primului-ministru pakistanez Benazir si fiul sefului statului roman, Nicu. Prima avea sa acceada de doua ori nu numai la pozitia de prim-ministru, dar si de sef de partid tocmai prin capitalizarea politica a sfarsitului tragic al tatalui ei. Cat priveste pe Nicu Ceausescu, acesta, asa cum se stie, se afla in decembrie 1989 in pozitia de prim-secretar al judetului Sibiu ca parte a unui plan politic de succesiune ce va fi analizat cu o alta ocazie.

Pe acest fundal al relatiilor personale de exceptie, cei doi lideri au convenit actiuni bilaterale extrem de ambitioase intre care merita a fi mentionate azi, tocmai prin implicatiile internationale, cooperarea secreta in domeniul militar nuclear si a industriei de armament menite sa asigure logistica de transport in acelasi domeniu. Nicolae Ceausescu era la curent cu demersurile pakistaneze catre China si Coreea privind asistenta militara in aria mentionata, iar in ecuatia balantei de forte din regiune, axa chino-pakistaneza contrabalansa axa indiano-sovietica, ceea ce se inscria perfect in strategia generala de politica externa a sefului statului roman. Rasturnarea lui Zulficar Ali-Bhutto de la putere prin lovitura de stat data de generalul Ziaul-Haq avea sa spulbere tot esafodajul construit cu truda de Bucuresti fara a mai fi refacut vreodata. Noul lider pakistanez nu a ezitat, avand un substantial sprijin occidental conservator sa-l judece si sa-l execute prin spanzuratoare pe Zulficar Ali-Bhutto in pofida unei campanii publice internationale cum putine au fost in istorie pentru comutarea pedepsei capitale. Nicolae Ceausescu a intervenit personal la Ziaul Haq si a mobilizat alti lideri politici ai lumii pentru a-l salva pe prietenul sau, dar evident fara a obtine rezultatul dorit. A fost un prim soc personal, iar directivele date atat in plan informativ-operativ, cat si modul in care evenimentul a fost reflectat in mass-media oficiala din Romania constituie un prim reper pentru o atare analiza.

Atentat in Egipt

Al doilea moment semnificativ a fost asasinarea presedintelui egiptean Anwar Sadat in luna octombrie 1981. Este ca si in primul caz de notorietate publica natura de exceptie a relatiilor personale dintre cei doi presedinti. Ca si in cazul relatiei cu Zulficar Ali Bhutto, la baza naturii relatiilor interpersonale s-a aflat o conceptie politica foarte apropiata cu privire la structura si evolutia mecanismelor fundamentale ce guvernau relatiile internationale ale momentului. Punctul comun era desigur postura statelor mici si mijlocii in raport cu marile puteri.

Istoria a confirmat deja rolul major jucat de Nicolae Ceausescu in convingerea lui Anwar Sadat, cu prilejul convorbirilor de la Sinaia, de a deschide o linie politica absolut noua in relatiile cu Israelul si care avea sa culmineze cu istorica intalnire de la Camp David. Liderii tarilor arabe intransigente (indeosebi Khadafi, Hafez Assad si Sadam Hussein) au cunoscut acest lucru si au folosit ulterior o gama diversa de mijloace politice si economice pentru „a-l pedepsi" pe cel care deja inca din timpul razboilui arabo-israelian de sase zile din 1967 „sparsese" coeziunea blocului moscovit fata de problema conflictului din Orientul Mijlociu. Faptul ca la randul sau, Nicolae Ceausescu se straduia sa duca o politica de echilibru a partilor aflate in conflict, ce depasea potentialul politic, politico-economic si militar al Romaniei nu l-a ferit de „dureri de cap" pe planul securitatii interne (indeosebi sub aspectul operatiunilor arabe teroriste) si in primul rand al securitatii personale.

Buletinul informativ analitic special intocmit si prezentat de CIE cu privire la circumstantele si conditiile in care s-a desfasurat cu success atentatul la viata presedintelui Anwar Sadat avea sa releve un aspect extrem de socant pentru Nicolae Ceausescu: actiunea se desfasurase in conditiile in care garda de corp a presedintelui egiptean era asigurata de profesionisti americani trimisi de Washington. Cum infiltrarea s-a facut in cadrul parazii trupelor militare, cercetarea istorica viitoare va fi deosebit de interesanta pentru studierea schimbaarilor de ordin organizatoric ce au fost dispuse referitor la momentele similare din Romania concomitent cu cele produse la nivelul prioritatilor activitatii aparatului securitatii interne si externe.

Terorism sikh

Al treilea moment in ordine cronologica a fost cel al atentatului reusit la viata primului-ministru indian Indira Ghandi in luna noiembrie 1984. Asa cum se cunoaste, viata Indirei Ghandi, o personalitate de talie internationala si unul din liderii necontestati ai lumii a III-a, a fost curmata de infiltrarea propriei garzi de corp cu elemente fanatice din gruparea Sikh. Dupa lecturarea buletinului informativ ce detalia absolut toate aspectele operationale ale atentatului, prima experienta interesanta a cercetatorului istoric va fi sa compare modul in care evenimentul tragic a fost prezentat in mass-media romaneasca fata de cea occidentala. Ca urmare a indicatiilor primite via sectia de presa a CC al PCR, mass-media romana a fost obligata sa trunchieze informatiile in asa masura incat in afara faptului ca primul-ministru indian a murit plutea un mister total asupra circumstantelor concrete in care avusese loc atentatul. „Ca sa nu le vina unora idei", justifica la momentul respectiv unul din adjunctii agentiei de presa „Agerpres", colonel, ofiter deplin acoperit si pe care l-am avut in legatura directa la ordinul sefului CIE.

Lovitura la Bucuresti

Celor trei evenimente carora le acord o importanta cu totul si cu totul speciala pentru intelegerea translatiei etapizate, dar continue spre faza paranoica a sentimentului de insecuritate a fostului dictator, cu precadere in faza finala a existentei sale, le mai pot fi adaugate desigur multe altele de o mai mica importanta, dar care au contribuit cu siguranta la evolutia fenomenului analizat. Intre acestea, atentatul terorist reusit de Ahmed Mohammed Ali Al Hersh in decembrie 1984, la numai o luna dupa asasinarea Indirei Ghandi si care a curmat viata secretarului II al Ambasadei Iordanului la Bucuresti, a agravat in mod considerabil starea de spirit pe tema „Scutul". In general, transformarea teritoriului romanesc intr-o baza logistica a gruparilor teroriste sau de „eliberare nationala", dupa cum se autointitulau, aveau sa ridice serioase probleme unitatilor specializate ale securitatii interne si implicit serviciului de informatii externe. Miile de studenti, doctoranzi si alte categorii de persoane de origine araba aflate in Romania au permis si impus in acelasi timp serviciilor de informatii din tarile de provenienta sa organizeze masive rezidente informative sub controlul cadrelor de informatii aflate de regula sub acoperire diplomatica. Directia I, serviciile 1 ale acesteia in teritoriu, serviciile informative ale USLA, Directiei a V-a, cat si CIE au fost obligate sa mobilizeze resurse semnificative atat pentru prevenirea activitatilor teroriste, cat si pentru infiltrarea nucleelor din Romania a celor mai cunoscute organizatii, precum „Fratii Musulmani", „Frontul de Eliberare al Palestinei", sub conducerea lui George Habash, gruparea Abu Nidal s.a.m.d. Este perioada in care Romania a castigat o anume notorietate internationala cu privire la capacitatea si eficienta DSS de a nu-si lasa teritoriul vulnerabil la discretia activitatilor teroriste desfasurate de organizatiile mentionate. „Admiratorii" profesionalismului demonstrat de romani, citindu-se cel mai adesea USLA (UM 0620), nu aveau de unde sa stie ca de fapt situatia descrisa era mai degraba consecinta fireasca a executarii Planurilor de masuri de tipul „Scutul" si care aveau drept obiectiv central protejarea inainte de toate a persoanei lui Nicolae Ceausescu si a familiei sale. Ceea ce nu se stia de asemenea, si aici il citez pe lt. col. Sergiu Nica, era faptul ca lui i-a revenit un rol important nu numai de a intra in legatura cu figurile de varf din conducerea organizatiilor teroriste din Orientul Mijlociu pentru organizarea unor actiuni de pedepsire a opozantilor regimului Ceausescu, dar si pentru a negocia cu acestia un „modus vivendi" reciproc acceptabil. In aceste conditii, neproducerea la o scara sporita de actiuni spectaculare pe teritoriul romanesc, raportat la, sa spunem, situatia tarilor occidentale europene isi are explicatia inainte de toate in aranjamentele convenite la masa negocierilor. Regula de baza era ca teritoriul romanesc sa nu faca obiectul actiunilor violente atat impotriva sefului statului roman, cat si a reprezentantelor „inamice" aflate pe lista organizatiilor respective. Cu alte cuvinte, Romania trebuia sa devina un teritoriu „neutru". Partea romana se obliga la randul sau sa nu se implice in operatiuni de retinere, arestare sau cooperare informativa cu entitatile „inamice" fie ele tari occidentale, fie ale lumii a treia, precum Egiptul sau Iordania. Un aranjament, care cu cateva exceptii, a functionat fara evenimente deosebite si in care prudenta si oarecum respectul reciproc ascundeau de cele mai multe ori resentimente ce exprimau o stare de tensiune si insecuritate reciproca. Episoadele tip „Carlos" deja de notorietate publica au fost mai degraba exceptii singulare de la regula si au incetat definitiv o data cu inlocuirea generalului Nicolae Plesita la comanda CIE in decembrie 1984. Cand aceste organizatii incercau totusi cu titlul de testare sa introduca fie si in transit armament, munitii sau explozivi pentru organizarea de operatiuni pe alte spatii geografice, potrivit lt. col. Sergiu Nica, lucrurile se desfasurau dupa cum urmeaza: pasagerii in cauza „descopereau" la aeroport ca bagajele cu care venisera se pierdusera pe drum promitindu-li-se recuperarea lor pana la momentul parasirii tarii. Intre timp, materialele compromitatoare erau studiate, inventariate, iar persoanele respective erau luate in evidenta bazei operative, daca nu erau deja cunoscute. In momentul parasirii teritoriului, „pasagerii" isi recuperau „bagajele pierdute" si isi continuau drumul spre alte destinatii. Un fel de a nu-ti face dusmani suplimentari si a fi loviti cand te astepti mai putin cu atat mai mult cu cat multi dintre „musafiri" lucrau direct sau se aflau sub protectia serviciilor de informatii sovietice si satelitilor acestora.

Tot in aceasta categorie se mai poate mentiona folosirea de catre aceste organizatii a fluviului Dunarea pentru transportul pachetelor aflate in submersie, metoda folosita si de unele organizatii mafiote italiene s.a.m.d.

Supraveghere totala

In sfarsit, un alt exemplu poate fi folosit cu titlu ilustrativ pentru a demonstra proportiile fenomenului discutat de aceasta data pe planul relatiilor externe. In cadrul „Scutul", serviciului de informatii externe (CIE) ii revenea intre altele sarcina de tria si lua in lucru sub aspect informativ pe toti cetatenii straini, ca si pe cei de origine romana cu domiciliul in spatiile geografice aflate in responsabilitate, semnalati ca fiind intr-un fel sau altul circumscrisi acestei probleme. Pentru America de Nord, respectiv SUA si Canada, UM 0639 tinea practic sub control intreaga corespondenta postala a zonei cu Romania. Unitatea mentionata trimitea unitatii de spatiu UM 0201 si celei de profil dedicate problemelor emigratiei, UM 0225, absolut toate referirile la existenta, achizitionarea sau utilizarea armelor de foc, a armelor albe, a arcurilor cu sageti (da, ati citit bine) sau oricaror activitati care puteau fi interpretate ca activitati cu caracter militar sau paramilitar. Nu avea vreo importanta ca era vorba de arme de vanatoare, de echipament sportiv, arme cu aer comprimat sau arme de colectie. Toti cei din categoria mentionata erau luati obligatoriu in evidenta operativa cu mobilizarea aferenta de resurse umane si materiale menite sa clarifice gradul de periculozitate pentru securitatea „comandantului suprem" si a familiei sale. Daca un roman se intampla sa fie identificat ca membru al Legiunii Straine sau avea relatii cu un asemenea „legionar", evident ca situatia lua proportii cat se poate de serioase. Chit ca respectivilor nici prin cap nu le trecea in acel moment sa se raporteze politic la regimul de la Bucuresti. In aceeasi categorie intrau si interceptarile ce relevau nu atat posesia categoriilor de arme incriminate, cat a atitudinii ce implica supozitia potentiala a utilizarii de mijloace violente. Excesul de zel manifestat in aceasta directie avea insa sa se „razbune" destul de brutal si intr-o forma inedita cu ocazia organizarii ultimei vizite a lui Nicolae si Elenei Ceausescu in Canada.

Lista dusmanilor

In conformitate cu modul de operare international in organizarea vizitelor la nivel inalt, serviciile de securitate ale tarii gazda coopereaza cu cele ale tarii oaspete pentru asigurarea „detaliilor de securitate" generala si a plasarii garzii de corp. Serviciile tarii oaspete inainteaza serviciilor tarii gazda o lista de probleme ce impugn luarea de masuri asiguratorii, precum si cu persoanele pe care le considera potential periculoase pentru securitatea vizitatorului. Din motive de rationalizare a prioritatilor se alcatuiesc in functie de necesitati o lista sau mai multe. Pentru cazul descris, partea romana a inaintat nu mai putin de trei liste cuprinzand sute de persoane si zeci de organizatii considerate ca fiind ostile lui Nicolae si Elenei Ceausescu. Mai trebuie precizat faptul ca serviciile de securitate canadiene, respectiv Royal Canadian Mounted Police (RCMP), sunt cunoscute in lume ca fiind deosebit de intransigente fata de activitatile serviciilor de informatii din tarile comuniste. Fiecare operatiune de identificare a unor asemenea activitati desfasurate sub acoperire diplomatica era urmata fara nici o ezitare de expulzarea respectivilor. RCMP-ul, spre deosebire de alte servicii de contrainformatii occidentale, nu intra de regula in jocuri operative care preferau ca dupa identificare sa-i lase pe ofiterii de informatii din tarile inamice sa-si continue activitatea pentru a-i putea supraveghea mai bine. Nu mai putin drastici s-au manifestat si in refuzul de a accepta acreditarea diplomatica a persoanelor identificate pe alte spatii ca fiind ofiteri sau colaboratori activi ai serviciului de informatii roman. Unul din ministrii Apararii de dupa decembrie 1989 se numara printre acestia, cu toate ca desfasurase o lunga cariera diplomatica in numeroase tari occidentale. Cert este ca, atunci cand partea romana a prezentat gazdelor canadiene cele trei liste voluminoase, nu si-a dat seama ca de fapt prezenta gazdelor „un produs informativ" ce reflecta implicit amploarea activitatilor serviciului de informatii externe (CIE) pe teritoriul canadian. Uimirii initiale i-a urmat o reactie cat se poate de lipsita de umor si la limitele declansarii unui conflict diplomatic care risca sa compromita insasi vizita la nivel inalt. In particular, intr-o conversatie „off the record", unul dintre interlocutorii canadieni avea sa comenteze ca datele furnizate de romani surclasau pe cele ale gazdelor, mai ales ca multi dintre cei vizati locuiau in state periferice ale spatiului canadian si nu in „clasica" regiune a comunitatilor traditionale romanesti sau maghiare.

Baietii de pe Calea Victoriei

Spre sfarsitul anilor ’80, pe plan intern, opinia publica putea observa deja cum se spune „cu ochiul liber" raportul direct proportional intre degradarea calitatii vietii cotidiane cu modificarile substantiale ale modului in care familia Ceausescu se proteja sub aspectul securitatii. Este vorba intre altele de prezenta vizibila a cainilor lupi ce-i insoteau permanent (inclusiv in interiorul biroului de lucru), folosirea de catre Nicolae si Elena Ceausescu de mijloace de transport separate chiar cand aveau aceiasi destinatie, desemnarea de trasee alternative necunoscute pana in ultima clipa chiar de garda de corp, plasarea pe traseele „prezidentiale" de zeci si sute de militari in civil (celebrii baieti tunsi scurt si cu vestimentatie stas, identificati de oricine pe Calea Victoriei, Dorobanti etc.), verificarea informativ-operativ minutioasa a tuturor persoanelor ce isi aveau domiciliul pe traseele de deplasare alternative cu luarea masurilor de evacuare a celor ce nu prezentau incredere etc., etc".

Intrebarea fireasca care se pune cercetatorului in contextul reanalizarii pas cu pas a evenimentelor din decembrie 1989 este cand anume si in ce conditii s-a declansat procesul de decuplare a acestui mecanism complex si care „deturnat abuziv de la atributiile statale firesti" - ca sa-l citez din nou pe fostul sef al DSS, generalul colonel Iulian Vlad - dupa ce a asigurat prioritar si eficient timp de peste doua decenii securitatea personala a fostului dictator.

Cat de „firesti" si de „folositoare" marii mase a populatiei ar fi fost chiar in conditiile vizate ca fiind sub semnul „normalitatii" intr-un regim comunist ramane de vazut si analizat cu un alt prilej. Cert este insa ca trecerea fie si sumara in revista a activitatilor institutonale deturnate ale uneia dintre cele mai importante structuri guvernamentale a statului roman, ca si evaluarea fie si la modul general a importantelor resurse umane si materiale utilizate in acest scop, ambele repere fiind raportate la finalul evenimentelor din decembrie 1989 trezesc spontan in mintea cercetatorului actualitatea prozaica a vechiului proverb popular: „De ce-ti e frica nu scapi", orice ai face!