Chiriaş pe viaţă

VISUL SĂRACULUI DE A FI PROPRIETAR, FRÎNT DE NORMELE DE CREDITARE
Numai în Bucureşti sînt 13.000 de chiriaşi la stat. Cei mai mulţi au venituri reduse sau trăiesc din pensie. Speranţa lor că vor putea vreodată să-şi cumpere o casă este anulată drastic de noul sistem de creditare ce intră în vigoare la 6 octombrie. Băncile sînt obligate să-i refuze pe cei ştampilaţi de sărăcie. În lipsa acestor bani, sute de mii de oameni au învăţat să trăiască cu grija locuinţei de a doua zi.

Numai în Bucureşti sînt aproape 13.000 de chiriaşi la stat. Unii au aşteptat ani de zile pentru a primi o locuinţă socială, pentru care chiria este doar de cîteva sute de mii de lei, alţii au tras oareşce sfori şi cererea a fost de-ndată aprobată de fostele ICRAL-uri. Vreme bună şi-au dus traiul în casele naţionalizate, pînă ce legea le-a permis să le cumpere la preţuri derizorii. Dintre aceştia au rămas sărăntocii, care acum trăiesc zi de zi cu teama evacuării.

 
Sînt de peste tot. Traiul greu sau cine ştie ce gînd de mărire i-a determinat să-şi ia tăşculuţa în spate şi să pornească spre nicăieri. Şi care ar fi un loc mai acatări decît buricul tîrgului, capitala, unde şi “ăl mai bogat, dar şi ăl mai necăjit trăiesc fără să se calce pe bătături”, după cum credea Mariana Dabija. În Ieşii lui Creangă, femeia nu prea a avut sorţi de izbîndă la vreun trai mai de Doamne ajută, mai ales că bărbată-su o mai mîngîia cu bîta pe spinare, iar copilul dacă punea în gură vreun crod de pîine pe-o zi întreagă. Aşa că în urmă cu mai bine de 30 de ani a călcat pentru prima dată pragul Bucureştiului. După ce ani la rîndul a lucrat în filatură, tanti Mariana  a ajuns să care, cot la cot cu bărbaţii, molozul şi cărămizile de pe şantiere. Bogăţia la care visase avea tot chipul schilod şi mirosul rînced al sărăciei. Multă vreme a stat cu chirie pe la particulari. Ce lua pe mere dădea pe pere. Femeia nu ştie carte, iar scrisul îi foloseşte cît să facă două semne drept iscălitură pe vreo foaie de hîrtie. Cu toate astea, primul gînd ce i-a venit în minte atunci cînd simţea că doar ştreangul îi este alinarea a fost să meargă la primărie şi să ceară ajutor.

 
TEAMA DE EVACUARE. Aşa a reuşit să intre în posesia unui apartament curat, cu două camere, în care să îşi poată trăi bătrîneţea. În anul 2000, după 68 de ani de chin, “de la domnu’ Lis”. Tanti Mariana plăteşte pe fiecare lună 1.170.000 de lei vechi. “Puţin măicuţă, faţă de ce am auzit io că plăteşte lumea, şi 10 milioane”, spune cu patos chiriaşa. “În aceleaşi condiţii, pe piaţa neagră, chiria poate fi şi de 11-12 ori mai mare”, spune Rodica Radu, şef serviciu în cadrul AFI. Tanti Mariana însă tot mai este cîteodată bîntuită de griji: “dacă voi fi dată afară?” Din vorbele Rodicăi Radu aflăm însă că, “dacă oamenii sînt buni platnici şi se încadrează în plafonul maxim de 4.360.000 de lei pe cap de locuitor, nu au de ce să fie evacuaţi”.

 
VIS DE PROPRIETAR. Ziua vizitei noastre a coincis cu momentul în care reprezentanţii AFI s-au întîlnit cu chiriaşii pentru a arunca o privire în casele date de stat. Flori pe masă, jucăriile copilului aranjate ca la expoziţie, mileul apretat, bibelourile şterse de praf, totul pus la locul lui pentru a lua ochii autorităţilor. Tanţa Stan a întîrziat la serviciu. Sprijinindu-se de tocul uşii aşteaptă nerăbdătoare verdictul: vor putea să cumpere vreodată locuinţele? S-a întrebat ea de multe ori oare cum o fi să fii “propritar”, dar nici acum, la 50 de ani, răspunsul nu a sosit. Într-o dimineaţă, după ani petrecuţi în acea casă, a fost anunţată ca va trebui să o elibereze. “Stăteam într-un imobil naţionalizat. A trebuit într-o clipă să ne strîngem tot calabalîcul şi să ne mutăm. Noaptea aveam coşmaruri. Auzisem că nu or să ne dea casa, aşa că atunci cînd am aflat vestea că ne mutăm, nu mă mai gîndeam nici la condiţii, la nimic, numai să nu fiu nevoită să stau în stradă”, povesteşte femeia. În cele trei camere pe care le are s-au înghesuit două familii. 6 persoane.  Tanti Tanţa nu cîştigă mai mult de 5 milioane. Cu toate astea, i-ar da inima brînci să cumpere apartamentul, mai cu seamă că, aşa cum spune Rodica Radu, “casele cumpărate de la stat se vînd cu mult mai puţin decît dacă ai cumpăra de la proprietari. Preţurile pleacă de la valoarea de inventar şi sînt indexate periodic, în funcţie de rata inflaţiei, dar totuşi sînt mult mai mici decît nivelul pieţei. Deocamdată nu se ştie dacă locuinţele de timp social vor fi date spre vînzare chiriaşilor”.

 
PILELE SĂRĂCIEI. Asemenea ei, conform statisticilor furnizate de AFI, în Bucureşti sînt 12.630 de oameni. O parte dintre aceştia încă mai sînt chiriaşii caselor naţionalizate. Turbatu Maria este printre puţinii care nu au reuşit să îşi cumpere casa de la stat. Acum 24 de ani a urcat cu sfială scara întunecoasă pentru prima dată. Se săturase de subsolul acela cu aerul de cărbune, de senzaţia de asfixiere pe care o avea de fiecare dată cînd pătrundea în cămăruţa aceea de sub pămînt. Subsolul Institutului de Construcţii unde lucra de mai bine de trei ani de zile. Acolo îşi făcea munca de fochist, tot acolo, noaptea, punea capul pe pernă, mulţumită că nu cerul îi este acoperişul de deasupra capului. Timpul a trecut, iar femeii nu-i mai pria viaţa îmbîcsită pe care o ducea. Din cînd în cînd îi mai dădea cîte un brînci soţului său, doar-doar va “trage şi el sforile ca mai toţi colegii lui şi va obţine o locuinţă de la ICRAL”, povesteşte tanti Maria. “Pînă la urmă m-am dus io la maestrul Vasile, şeful lu’ bărbată-miu, şi  i-am spus situaţia în care trăiam. Omul, blînd şi bun. M-a pus să fac o cerere şi în cîteva luni am fost înştiinţaţi că vom locui în altă casă. Atunci şi-a spus femeia pentru prima oară că zilele-i vor fi mai blînde, că Dumnezeu nu-i lasă de izbelişte, că le va fi mai bine.

ÎN STRADĂ. “Cînd am intrat în casa asta dată de la stat, am rămas înţepenită în uşă. Peste tot numai moloz. Şi pereţii murdari”, povesteşte tanti Maria. Dar la 36 de ani femeia nu simţea oboseala şi greul muncii. Şi-a pus salopeta de lucru pe ea şi braţele călite de la atîta băgat în foc nu au mai avut linişte. “Chiar şi aşa răpciugoasă, locuinţa asta a fost mană cerească”, spune chiriaşa. Acum, cele două camere mai că se prăbuşesc peste ea şi soţul ei. Pereţii înalţi, asemenea celor din casele boiereşti, sînt cojiţi pînă la tencuială. Mizeria şi sărăcia s-au cuibărit în patul prăpădit din colţul camerei, în şifonierul cu ornamentele căzute, în masa din fiecare amiază compusă din puţină ciorbă de legume şi mîncare de cartofi. “Am 60 de ani şi încă mai muncesc şi io ca femeie de serviciu la Institut. Pe 4 milioane. Bărbatu-meu e bolnav cu ficatu’. Ne descurcăm tare greu”, spune femeia. Chiria de 400.000 de lei pe care o plăteşte pe lună îi pare cîteodată şi ea prea mare. Tanti Maria îşi frecţionează piciorul beteag. Tace. Dar lacrimile şiroaie ce-i scaldă faţa istorisesc o viaţă plină de chin. Şi chiar aşa, fără medicamente, fără căldură sau apă caldă, doar cu un televizor şi o maşină de încălzit casa cu butelie, tanti Maria tot şi-ar zice că e bine, că alţii o duc şi mai greu. Scrisoarea ce a găsit-o azi în uşă i-a luat însă şi bruma de încredere pe care o mai avea. “Contractul a fost reziliat. Cică ar trebui să părăsim casa”, spune femeia abia răsuflînd. În blocul 12 de pe Lipscani, în care locuieşte femeia, doar ea ce a mai rămas chiriaşă. Restul a pus ban la ban şi a reuşit să cumpere apartamentele. Vecinul nostru şi-a cumpărat-o cam cu 40, 50 de milioane acu’ puţini ani. Dacă ar vinde-o, ar lua sute de mii de euro. Camerele sînt atît de înalte că dintr-una şi-au făcut două, ca o casă cu etaj”, povesteşte tanti Maria.

 
OAMENI-CIFRE. Potrivit datelor ultimului recensămînt, în România, 179.116 case sînt ocupate de chiriaşi la stat, în timp ce 114.743 de locuinţe sînt închiriate de particulari. În lipsa banilor necesari cumpărării propriei case, sute de mii de oameni au învăţat să trăiască cu grija locuinţei de a doua zi. Îşi pun banii deoparte pentru chirie şi, aşa cum povestea tanti Mariana, chiar de “aş mînca o lună de zile numai cartofi, nu aş intra în banii de chirie, că Doamne fereşte să nu plătesc la timp, mă azvîrlă ăştia în stradă”.

Condiţii

În blocul P22 din ansamblul Petre Ispirescu sînt peste 550 de locatari. Conform  Legii 114/10/1996, art.42, “au acces la locuinţa socială, în vederea închirierii, familiile sau persoanele cu un venit mediu net lunar, realizat în ultimele 12 luni, cu cel puţin 20% sub nivelul venitului net lunar pe membru de familie sau, după caz, pe persoană, stabilit conform prevederilor art.8, alin.2”. Conducerea AFI ne-a declarat că nu deţine date legate de numărul caselor naţionalizate şi al celor sociale.

Pe ultima sută

O dată cu noul sistem de creditare ce intră în vigoare la data de 6 octombrie, şansele de a-ţi cumpăra o locuinţă devin din ce în ce mai mici. Principala problemă este că banca va calcula veniturile după Fişele Fiscale depuse la Fisc anul trecut, pe care le va majora doar cu 20%. La determinarea gradului de îndatorare vor fi luate în considerare riscul valutar, riscul de rată a dobînzii, precum şi posibilitatea de majorare a costului creditului provenind din comisioane şi alte cheltuieli. (Daniela Ivan)