Cine sunt eu? Sunt Nikita Mihalkov

In anii ’80 era idolul romănilor, graţie filmelor ruseşti "Fata fără zestre" (1984) sau "Gară pentru doi" (1982). Regizor, actor, scenarist, producător, căştigător al unui Oscar (in 1994, pentru filmul "Soare inşelător"), Nikita Mihalkov a venit ieri la Bucureşti, ca invitat de onoare al celei de-a treia ediţii a Festivalului Internaţional de Film B-EST.

Era aşteptat ieri la Aeroportul Otopeni la ora 15:20, dar a ajuns cu 20 de minute mai devreme. Slab, obosit, prezentabil, cu un aer de aristocrat rus. Normal: mama sa, poeta Natalia Koncialovskaia, era prinţesă, aparţinănd uneia dintre cele mai vechi case nobiliare ruseşti. Are măna dreaptă elegant pansată. Se pare că a suferit un mic accident in timpul unei partide de tenis, sport pe care il apreciază foarte mult, iar săptămăna viitoare se va duce să se trateze la Paris. Nu e prezentă presă multă, i-a luat pe toţi prin surprindere cu sosirea lui rapidă.

PRIVIREA. Pe aeroport răspunde intrebărilor in mai puţin de cinci minute. Nu e pentru prima dată in Romănia, cum a spus toată lumea: "Pe vremea lui Ceauşescu am fost aici. Pe atunci schimbul de experienţă in domeniul cinematografic a fost mai activ". Se aude o intrebare "dezarmantă": "Cum se simte un regizor aşa de mare, care face filme mari?". "Răspunsul este viaţa mea", şi pleacă in trombă la conferinţa de presă de la Marriott.

Acolo, presă multă, intr-o sală mică. Inghesuială, "dă-te la o parte dom’le, că n-am unghiul de filmare", călcături pe picioare. El intră brusc, dar comentariile deranjante continuă. Este vizibil jenat, are o privire obosită, oarecum tristă: "Să inceapă intrebările".

"Cine sunteţi dumneavoastră, Nikita Mihalkov?" Privirea i se innegurează: "Cănd mi se pune această intrebare, imi vine să mă aşez pe un scaun, ca la medic, şi să mă intreb cine sunt. Şi ce-aş puta să-mi răspund: «Sunt Nikita, Nikita Mihalkov» sau «Nikita Mihalkov e un idiot!»".

Sala in care are loc conferinţa de presă se numeşte Galaţi. Ciudat: de dimineaţă am cumpărat o orhidee pentru Nikita din Piaţa Galaţi. Vănzătoarea m-a intrebat pentru cine o iau, şi, după ce i-am răspuns, imi zice: "Nu e ăla din «Fata fără zestre»? Atăta ştiu despre el". Mi-am adus aminte de comentariul vănzătoarei in timp ce Nikita incearcă să "resolve" persistenta intrebare a jurnaliştilor care il deranjează vizibil: cine este el?. "Am sunat odată un şef. Şi secretara zice: «Cine sunteţi?». Şi eu zic: «Nikita Mihalkov». «Bine, lasă, nu te cred decăt dacă imi cănţi o melodie din Fata fără zestre!»."

EXORCIZAREA. Intrebările continuă valuri, şi tot valuri sunt şi răspunsurile lui: "Mi-ar părea rău dacă ceea ce fac eu acum nu ar interesa tineretul. M-ar dezamăgi. Problema pentru cinematograful nostru este că ambiţiile devansază profesionalismul. Avem de toate: tatuaje, maşini scumpe, ochelari fumurii, dar profesionalism nu. Noi n-am demascat cu spume la gură puterea sovietică, nu ne rupeam carnetele de partid in faţa televiziunilor, ne-am văzut de treabă. Nu mi-e ruşine pentru nici unul din filmele mele. N-am filmat niciodată ca să fac pe placul cuiva. După părerea mea cred că, in prezent, suntem in faţa unei exorcizări a sufletului". Cineva il intreabă ce părere are despre faptul că este numit Spielberg al Rusiei, şi dacă nu cumva ar trebui ca Spielberg să fie numit "Mihalkov al Americii". Iar e vizibil jenat. Nu-i place să fie periat, glumeşte, spune bancuri, vorbeşte despre dezvoltarea fabuloasă a cinematografiei ruse, şi ca producţie, şi ca prezenţă a spectatorilor (box-office-ul unui film rusesc a crescut in ultimii 11 ani de la 8.000 de dolari la 600 de milioane de dolari), dar: "Iar mă inchipui stănd pe un scaun şi spunănd «Sunt un Spielberg», iar in clipa următoare văd o soră medicală intrănd cu termometrul!".

Imi dau seama, brusc, că nu de intrebări are nevoie. Parcă ar vrea să fie undeva, intr-un parc. Indrăznesc, printre ultimii: "Nikolai Sergheevici Mihalkov... «Nu sunt eu acesta!», răspunde el cu un zămbet larg şi inţelegător. "V-am botezat din cauza emoţiei". Reiau: "Nikita Sergheevici Mihalkov. Voiam să vă spun că in copilărie eraţi idolul meu...". Murmure cum că asta i-au mai declarat alţii mai devreme. "Lăsaţi-o să vorbească!", spune Nikita. "Voiam să vă spun că vă admiram in copilărie, imi pregătisem chiar un mic discurs in limba rusă, voiam să vă intreb «Cine sunteţi dumneavoastră domnule Mihalkov", dar acum imi dau seama că bine am făcut că nu am făcut toate astea! Vreau să vă intreb cănd aţi fost ultima oară in parc şi cănd aţi fost ultima oară la cinematograf." "In parc nu prea pot să mă plimb, e cam periculos, iar ca să mă plimb cu bodyguard e penibil. Nu prea imi place să mă duc la cinematograf, dar cănd mă duc imi place să ascult comentariile spectatorilor. Cel mai mult discută in timpul filmelor fetele de 16 ani şi eu automat mă găndesc ce film aş putea face pentru ele?!?."

La sfărşit ii dau orhideea şi imi cer scuze că l-am botezat. "Nu-i nimic fetiţo, erai emoţionată", şi imi face şmecher cu ochiul. Pleacă spre Scala, unde işi prezintă filmul "Soare inşelător". Discursuri, după film vor urma iar intrebări. Deşi glumeşte, pare obosit. "Rugămintea mea este ca, după ce vizionaţi «Soarele inşelător», să rămăneţi tot atăt de mulţi in sală căţi sunteţi acum." Ieri a ocolit să spună cine este. Astăzi va demonstra, intr-o lecţie de actorie, la Teatrul Naţional.