x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Cine uită istoria – riscă să o repete în părţile ei nefaste

Cine uită istoria – riscă să o repete în părţile ei nefaste

20 Ian 2009   •   00:00

Punctul de vedere al învăţătorului pensionar S.N. Geblescu



Este frumos şi înţelept gestul generos al Jurnalului Naţional de a propune ca ziua de 24 Ia­nuarie să fie decretată perpetuu zi nelucrătoare, ca unul din bulevardele şi una din pieţele situate în perimetrul dintre Piaţa Unirii şi Palatul Parlamentului să poarte numele lui Alexandru Ioan I Cuza, întâiul şi singurul Domnitor pă­mân­tean al României şi ca Parlamentul să marcheze printr-o şedinţă solemnă împlinirea a 150 ani de la Unirea Principatelor Române Moldova şi Muntenia.

Prin urmare, ce-ar fi dacă:
– Domnul Preşedinte al României Traian Băsescu ar omagia pe întâiul Şef de Stat al României printr-un discurs aniversar, rostit de la tribuna vechii Săli a Parlamentului din Dealul Mitropoliei, având de-a dreapta pe mitropolit iar în incinta încărcată de istorie să se afle şi senatorii şi deputaţii Parlamentului reunit în cinstea unui jubileu unic al poporului român?  

– Domnul Prim-ministru Emil Boc să propună Guvernului statornicirea prin document oficial a lui 24 Ianuarie ca zi nelucrătoare de sărbătorire de-a pururi a măreţei fapte de voinţă naţională?

– Domnul Primar General al Capitalei ctitorită de Prinţul Unirii, doctor Sorin Oprescu să treacă în regim de urgenţă prin Consiliul Municipal decizia de atri­buire a numelui lui Cuza Vodă unei ar­te­re principale şi a unei pieţe din Zona Pia­ţa Unirii-Palatul Parlamentului, spă­lân­du-se astfel ruşinoasa nedreptate a eter­ni­zării numelui marelui făuritor al Ro­mâ­niei dat unei străzi dosnice din Secto­rul 1 fără caturi şi fără acătării, având drept singur obiectiv turistic… o benzinărie.
Ce-ar fi dacă?

Ar fi prea frumos ca să se poa­tă împlini aievea. Altminteri re­fu­zu­ri­le oricât de motivate vor alimenta propaganda celor cu care românii se află într-un lung proces istoric şi care nu ostenesc să afir­me, fals şi aberant, că 24 ia­nuarie 1859 a fost o forţare şi un accident al istoriei.



150 de ani de la Unirea Principatelor Române Moldova şi Muntenia


PROPUNERI ale JURNALULUI NAŢIONAL adresate Preşedintelui, Parlamentului, Guvernului României şi Primarului General al Capitalei


Ne aflăm deja în zilele premergătoare cardinalului eveniment naţional de la 24 Ianuarie.
Întru sărbătorirea şi cinstirea epocalului moment istoric, ne adresăm autorităţilor de stat şi politice – în numele cititorilor noştri – cu următoarele propuneri:
1 Numele întâiului şi singurului Domnitor pământean al României, Alexandru Ioan I Cuza, să fie acordat unuia din bulevardele şi uneia dintre pieţele situate în perimetrul dintre Piaţa Unirii şi Palatul Parlamentului.
2Ziua de 24 Ianuarie să fie decretată perpetuu nelucrătoare, de prăznuire, prin ample manifestări specifice, a creării României Mici – fundament şi cheie de boltă pentru edificarea României de la 1918.
Sunt atâtea zile nelucrătoare în Calendar:
1 şi 8 martie, 1 mai, nemaivorbind de tradiţionalele sărbători religioase.
Frumos ar fi ca românii să sfârşească anul sărbătorind la 1 Decembrie – Ziua Naţională şi să păşească în noul an prin sărbătorirea celuilalt Act crucial din istoria României! Mai cu seamă că, până în 1947, înaintaşii noştri au marcat cum se cuvine (inclusiv calendaristic) providenţiala faptă de cuget şi simţire.
Poporul român are sentimentul şi cultul
pentru Istorie inoculate în sânge – merită cu prisosinţă acest gest frumos cu care se întâlneşte o dată la 150 de ani!
Să fie într-un ceas bun şi Doamne-ajută!

×
Subiecte în articol: special româniei