x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Clătite de Prejmer

Clătite de Prejmer

de Elena Stan    |    03 Feb 2008   •   00:00
Clătite de Prejmer

Tinerii prejmereni au reînviat un vechi ritual săsesc, simbolizând triumful luminii asupra întunericului. Distracţie şi voie bună la Prejmer la sfârşitul acestei săptămâni.

Sårbåtoare - Autorităţile au sprijinit a patra ediţie a festivalului

 

Tinerii prejmereni au reînviat un vechi ritual săsesc, simbolizând triumful luminii asupra întunericului.

Distracţie şi voie bună la Prejmer la sfârşitul acestei săptămâni. Cunoscut sub denumirea de Festivalul Clătitelor, evenimentul de la Prejmer marchează trecerea de la iarnă la primăvară şi începutul postului Paştilor, potrivit calendarului Bisericii Evanghelice. Conform unui vechi obicei săsesc, în cadrul evenimentului, tinerii mascaţi prepară în aer liber clătite şi le dăruiesc privitorilor. Turiştii aflaţi la festial pot participa interactiv la atelierele de confecţionat măşti şi obiecte artizanale, la concursul gastronomic “Clătita-surpriză”, la Carnaval, la spectacole în aer liber. De asemenea, în cadrul evenimentului se organizează seară de dansuri şi muzică germane, cu participarea unor ansambluri folclorice germane de renume. Realizatorii au grijă şi de copii, în acest sens organizând şi un Carnaval al copiilor şi o Paradă a măştilor. Mai mult, participanţii la festival au ocazia să achiziţioneze şi suveniruri din zona respectivă.

 

PRODUSE. Străzile comunei sunt invadate de căruţe în care tinerii mascaţi au amenajate bucătării tradiţionale mobile, cu aragaz şi tigăi, unde prepară clătite şi le oferă trecătorilor. Turiştii se pot delecta cu clătite cu brânză de vaci şi stafide, cu fructe de pădure, sos de ciocolată, dulceaţă de corcoduşe, dar şi cu clătite dietetice sau clătite aperitiv, precum cele umplute cu file de păstrăv şi ton sau brânză de burduf, smântână şi mărar.

 

PREŢURI. Datorită sărbătorii clătitelor în această perioadă turiştii şi-au găsit cu greu cazare. Anul trecut, la festival au fost prezenţi circa 10.000 de turişti români şi străini. Preţul pentru cazarea cu mic dejun inclus, la pensiunile de două şi trei margarete, în zonă variază de la 30 la 40 de lei de persoană. Tarifele practicate de Popasul Căprioara pentru o cameră dublă variază de la 60 la 80 de lei. Copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 14 ani beneficiază de reducere de 50%. Pentru turiştii care optează să servească prânzul şi cina la pensiune, meniu tradiţional săsesc, tariful este 25 de lei de persoană, de masă. Proprietarii pensiunilor organizează petrecere de carnaval.

 

×
Subiecte în articol: eveniment clatite