x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Combinaţii 2x1 in privatizările strategice

Combinaţii 2x1 in privatizările strategice

de Doru Iordache    |    09 Aug 2007   •   00:00
Combinaţii 2x1 in privatizările strategice
Sursa foto: Karina Knapek/

Privatizările din industria de apărare fac obiectul unor jocuri de interese in special după intrarea Romăniei in NATO. Unul din cele mai importante obiective este Şantierul Naval Mangalia.


Privatizările din industria de apărare fac obiectul unor jocuri de interese in special după intrarea Romăniei in NATO. Unul din cele mai importante obiective este Şantierul Naval Mangalia.


Şantierul Naval Mangalia a făcut parte din SC Arsenalul Armatei pănă in anul 2000, cănd s-a constituit Compania Naţională Romarm SA, prin fuziunea RATMIL cu Arsenalul Armatei. A fost singurul şantier cu profil militar care a proiectat şi executat nave militare. Imediat după Revoluţie, şantierul avea nu mai puţin de 2.000 de angajaţi, dar la ora actuală a ajuns in ruină. Fondat in 1956, Şantierul Militar Mangalia a reprezentat zeci de ani o emblemă a industriei de construcţii de nave. Gloria şantierului a fost atinsă in anii ’80, cănd au avut loc şi cele mai masive investiţii, iar dotările au fost la maximum. Decăderea şantierului a inceput in 1994, cănd, mai intăi, timp de luni la rănd personalul a stat in şomaj tehnic, iar apoi a avut loc prima concediere masivă a 400 de persoane. Treptat, alte sute de angajaţi au fost date afară, iar cei mai calificaţi dintre aceştia s-au transferat la Şantierul Daewoo Mangalia. In 2003, instituţia a primit o nouă lovitură, prin transferul de la Ministerul Apărării la cel al Economiei şi Comerţului. Anul acesta, SN Mangalia a trecut de la MEC la AVAS, care este acţionar unic. Ca majoritatea activelor din industria de apărare, SNM a inregistrat datorii foarte mari şi a rămas cu doar 140 de angajaţi. Principala cauză a ineficienţei este lipsa comenzilor din partea Ministerului Apărării, care era cel mai important partener al şantierului. La aceasta se adaugă incapacitatea managementului de a se adapta cerinţelor pieţei. In situaţia in care şantierul a fost administrat de stat, iar privatizarea a intărziat, SNM a acumulat datorii de aproximativ 1.800.000 de euro. Mai mult, din lipsa lichidităţilor, nu au putut fi onorate comenzi, pentru că incasările se recuperează după lansarea la apă a navelor, şi nu s-au putut susţine lucrările.


18 SCRISORI DE INTENŢIE, FĂRĂ REZULTAT. Adrian Nania, liderul Federaţiei Sindicale din Apărare "Unirea", ne-a declarat: "Au existat trei incercări de privatizare a şantierului. In perioada 2000-2002 au fost 18 scrisori de intenţie, din care opt ofertanţi erau investitori străini. Din motive lesne de inţeles, rănd pe rănd, ofertanţii importanţi au fost inlăturaţi. După 2004 a mai existat o incercare de privatizare, la care a rămas in competiţie numai Şantierul Naval Daewoo. Insă, la negocierea contractului de vănzare-cumpărare cu OPSPI-MEC, coreenii au insistat pe modificarea clauzelor din caietul de sarcini, dorind transformarea şantierului in depozite. La a treia incercare, care se află in desfăşurare, două companii şi-au exprimat intenţii clare. Este vorba despre ThyssenKrupp, investitor strategic german, şi firma romănească 2x1 Holding, care deţine Şantierul Naval de la Capul Midia. Din motive necunoscute nouă, in cursă a rămas numai 2x1 Holding".


NEINCREDERE. Pentru ca SNM să devină funcţional, in afară de infuzia de capital, este absolut necesar ca viitorii proprietari să investească aproximativ 4-6 milioane de euro. Angajaţii SNM sunt reţinuţi in perspectiva preluării şantierului de către 2x1 Holding. Adrian Nania spune că "la ultima intălnire a FSA UNIREA cu şeful AVAS, Teodor Atanasiu, s-a stabilit clar că privatizarea se va face cu un investitor strategic, deci cu păstrarea obiectului de activitate, pentru că Romănia are nevoie de acest şantier pentru zona militară. Noi am semnalat AVAS că 2x1 Holding nu indeplineşte aceste condiţii. Mai mult, are datorii la stat şi inregistrează pierderi, iar pe parte socială nu oferă certitudini pentru condiţii de muncă şi păstrarea locurilor de muncă minimum cinci ani şi asigurarea veniturilor salariale. Avem informaţii că la Capul Midia, unde işi desfăşoară activitatea această firmă, se foloseşte munca la negru, şi plăţile se fac cu intărziere. Ne punem şi noi intrebarea de unde vor lua banii pentru cumpărare şi mai ales cei pentru investiţii? Din discuţiile purtate la AVAS, responsabilii din agenţie afirmă că nu vor accepta oferta 2x1 Holding. Aşa că procesul se va relua pănă la sfărşitul anului. Suntem dezamăgiţi de această intărziere, dar nu vom accepta privatizarea şantierului decăt cu un investitor strategic şi cu negociere de acord social cu Federaţia şi Sindicatul Liber din SN Mangalia".


Pagubă

Se ştie că 2x1 Holding incearcă să preia SMN, chiar dacă nu indeplinesc criteriile impuse de caietul de sarcini. In primul rănd, 2x1 Holding, administrator al Şantierului Naval de la Capul Midia, are datorii la stat. In al doilea rănd, acest şantier se ocupă doar de reparaţii navale şi nu are experienţă in construcţii, aşa cum se cere in caietul de sarcini. Liderul Sindicatului Liber al salariaţilor civili din SNM, Traian Oprea, arată intr-un raport: "... firma care a prezentat oferta preluării pachetului de acţiuni a dat dovadă din start de lipsă de transparenţă, pentru că nu a declarat faptul că evoluează in pierdere, aşa cum rezultă din datele explicative financiare prezentate de SC 2x1 Holding in Anexa 1-1, Analiza economico-financiară la 31.03.2007, pierdere care in primul trimestru al acestui an a fost de 1.346.769 RON şi care se regăseşte şi sub forma procentuală - adică 13,83% pierdere consemnată in primul trimestru al anului 2007 - şi in documentul «Raport trimestrul I conform Regulamentului CNVM nr. 1-2006», la data de 31.03.2007, aceasta fiind urmare a lipsei de comenzi." In aceste condiţii, reiese clar că atribuirea către 2x1 Holding poate duce la falimentul SNM. Soluţia se află acum la măna AVAS.


×
Subiecte în articol: special holding şantierului şantierul