x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Comisar pe filiera Băsescu-Sarkozy?

Comisar pe filiera Băsescu-Sarkozy?

de Monica Iordache Apostol    |    Lavinia Dimancea    |    09 Iun 2009   •   00:00
Comisar pe filiera Băsescu-Sarkozy?
Sursa foto: Karina Knapek/JURNALUL NAŢIONAL

PSD şi PD-L reîncep disputa privind nominalizarea viitorului comisar european. Pesediştii zic că ei sunt îndreptăţiţi să facă propunerea, pentru că au un mandat în plus de eurodeputat, însă pedeliştii strâmbă din nas. Primii îi au ca favoriţi pe Adrian Severin şi Vasile Puşcaş, ultimii pe Dacian Cioloş, susţinut puternic de Băsescu. Despre Cioloş se spune că ar avea "binecuvântarea" preşedintelui francez, Nicholas Sarkozy.



Nici nu au aşteptat rezultatele finale de la BEC, că social-democraţii şi-au şi revendicat ieri, în jurul prânzului, postul de comisar european, invocând faptul că au, potrivit numărătorii paralele, un mandat în plus faţă de PD-L, respectiv 11, faţă de 10 ale democrat-liberalilor. Secretarul general al social-democraţilor, Valeriu Zgonea, a explicat că, fiind câştigătorul alegerilor de duminică, PSD are dreptul să nominalizeze comisarul european din partea României, aceasta fiind "o cutumă în statele europene". "Reamintesc mesajul pe care l-am transmis şi sper ca domnul Traian Băsescu, de data aceasta, să aibă o anumită verticalitate. Cine câştigă alegerile europarlamentare are dreptul de a îşi nominaliza comisarul european. (...) Am avut doi ani un comisar de dreapta şi am prins fluturi. A venit timpul să avem un comisar de stânga. Sper ca domnul Traian Băsescu să respecte această regulă şi să fie corect", a spus Zgonea. Purtătorul de cuvânt al partidului, Bogdan Niculescu-Duvăz, a întărit şi el "doleanţa" pesediştilor, spunând că este "un lucru de bun-simţ" ca PSD să propună viitorul comisar european, având un mandat în faţa democrat-liberalilor. Până a se ajunge ca subiectul să fie discutat în coaliţie, pedeliştii îi contrazic însă pe partenerii lor de guvernare şi spun că decizia este la Cotroceni. "Rolul decisiv în desemnarea comisarului european din partea României îl au preşedintele şi premierul. Acestea două sunt autorităţile care comunică cu Comisia Europeană, nu PSD-ul", a răspuns Stolojan pretenţiei social-democraţilor. "Nu-i doare gura să-l revendice", s-a arătat totuşi Stolojan înţelegător faţă de colegii de coaliţie, dar a susţinut că discuţia este prematură, întrucât mandatul actualei Comisii Europene s-ar putea prelungi până la sfârşitul anului.

CIOLOŞ, LA BRUXELLES VIA PARIS
În ceea ce priveşte persoana pe care PD-L ar susţine-o pentru postul de comisar, Stolojan a arătat că partidul are cel puţin o sută de candidaţi, dar ţine numele secrete. "Avem cel puţin o sută de nume. Dorinţa de a ajunge ministru, preşedinte sau comisar european este foarte mare în partidul nostru", ne-a declarat Stolojan. Surse din partid indică însă un nume: Dacian Cioloş, fost ministru al Agriculturii în Guvernul Tăriceanu, în prezent director la Comisia Europeană, care ar viza portofoliul agriculturii. Potrivit surselor citate, Cioloş ar fi susţinut puternic de preşedintele Traian Băsescu, şeful statului având în acest sens chiar sprijinul preşedintelui francez, Nicholas Sarkozy. Subiectul, susţin sursele, ar fi fost abordat în cadrul vizitei efectuate recent de şeful statului român în Franţa, iar la întoarcere Băsescu a şi declarat public că a discutat cu Sarkozy "cu privire la aspiraţiile României de a deţine un portofoliu important", cel al Agriculturii, după cum a precizat cu un alt prilej.

MANDAT PENTRU FRANŢA
Susţinerea Franţei  pentru România nu este însă întâmplătoare, iar Cioloş nu este chiar străin francezilor. Asta pentru că, spun sursele citate, socrul fostului ministru este de origine franceză şi şef al programului SAPARD, iar Sarkozy se foloseşte de acest lucru, urmărind ca sub mandatul lui Cioloş să fie atinse interesele Franţei în materie de agricultură. "Cioloş nu va face acolo politica României, va face politica Franţei. Francezii sunt interesaţi de o politică agrară europeană. Nemţii şi nordicii au mirosit însă că Cioloş ar ajunge comisar în baza acestui aranjament şi se împotrivesc", ne-au precizat sursele citate. Contactat de Jurnalul Naţional, Cioloş admite că a discutat cu Băsescu cu privire la nominalizarea sa, dar nu recent. "Nu am avut recent discuţii pe această temă cu domnul preşedinte. Personal cred că lucrurile se vor preciza abia de acum înainte", ne-a declarat Cioloş.

SEVERIN VS PUŞCAŞ

În tabăra cealaltă, a PSD, sunt vehiculate mai multe nume pentru postul de comisar european, precum Ioan Mircea Paşcu sau Mihai Tănăsescu, însă marii favoriţi sunt Adrian Severin şi Vasile Puşcaş. Susţinut de Geoană, Puşcaş nu şi-a ascuns interesul pentru un asemenea post, el spunând recent că se poate imagina în funcţia de comisar european din partea României. În partid există însă voci potrivnice lui Puşcaş, acestea susţinând că ministrul nu este potrivit pentru un asemenea post, fiind "un tehnocrat prea cuminte". Cât îl priveşte pe Severin, acesta a refuzat să se pronunţe public dacă este interesat sau nu de mandatul de comisar, dar surse din PSD spun că europarlamentarul ar fi deschis unei astfel de nominalizări. "Dacă i s-ar propune, ar accepta", relatează sursele citate. Până a anunţa dacă vrea să intre sau nu într-o asemenea cursă, Severin nu se declară de acord cu colegii de partid care susţin că PSD are dreptul la postul de comisar pentru că are un mandat în plus faţă de PD-L.  "Nominalizarea comisarului nu are nici o legătură cu partidul care a câştigat alegerile sau cu faptul că partidul este la guvernare. Importantă este persoana", ne-a declarat Severin. La finalul zilei, liderul PSD, Mircea Geoană, a încercat să domolească gâlceava: a invitat partidele care au obţinut mandate în PE să facă nominalizări privind portofoliul şi numele comisarului, precizând că, deşi PSD ar fi îndreptăţit să facă nominalizarea, se va rezuma doar la a coordona şi centraliza propunerile făcute de partide. Geoană crede însă că, în calitate de câştigător al scrutinului, PSD are dreptul la prima nominalizare.

×
Subiecte în articol: special psd european comisar cioloş ciolo