Confesiunile Sfântului Augustin

Inainte de a-l marturisi, de a-l recunoaste, de a i se confesa, de a se pocai si de a-i cere ajutor pen­tru pacatele comise, omul mo­dern si profan se intreba daca Dumnezeu se poate mani­fes­ta in fiinta lui necredincioasa; cum poate irumpe eternitatea in temporalitate, cum poate el co­munica cu divinitatea pe baza vo­ca­bularului derivat din experienta acestei lumi? Sunt in­tre­bari de inceput pe care lumea noastra, tot mai instrainata de cre­dinta, si le pune in tot mai pu­ti­nele clipe de ragaz.

Biserica afirma ca primul pas catre credinta e rugaciunea; dar cum sa i te adresezi, cum sa-l in­voci pe Dumnezeu fara a avea pu­ri­tatea necesara?

Cu ani in urma aflasem din carti ca Mircea Eliade considera 'Confesiunile Sfantului Au­gus­tin' drept una dintre scrierile fundamentale ale crestinismului, care l-a marcat profund. Re­in­torcandu-ma, azi, la aceasta lec­tura draga lui Eliade, re­des­co­par ca, dupa 1.600 de ani de la scrierea 'Confesiunilor', raportul omului cu divinitatea si in­tre­barile aferente au ramas aproape aceleasi.

Daca problema increstinarii e, intr-un fel, 'rezolvata' prin tra­ditia botezului, cea a relatiei sub­­tile cu Dumnezeu ramane des­chisa. Suntem botezati, dar per­cepem mecanic aceasta tai­na. De ce? Omul, citim in 'Confesiunile Sfantului Augustin', traieste, in permanenta, in neliniste, cu dorinta de a dobandi ceea ce ii lipseste. Acest zbu­cium il poate insoti pana la moar­te. Uneori, atunci cand lu­cru­rile do­bandite dinafara nu-l mai sa­tisfac, ori il de­cep­tio­neaza, in­ce­pe sa caute binele absolut. Astfel, nevoia lui de bunuri fizice se poate converti in dorinta de a ajunge, inlauntru, mai aproape de Dumnezeu, parcurgand ca­lea-ntoarsa, de la neliniste la liniste interioara.

El e capabil de aceasta re­convertire pentru ca, la nastere, a primit scanteia divina. 'Nu M-ai fi cautat daca nu M-ai fi ga­sit', spune Dumnezeu, iar Sfan­tul Augustin intelege sa dea curs tentatiei de a-si descrie viata si pacatele, pentru a dovedi ca binele absolut exista, se manifesta, latent, in fiecare om si poate fi atins prin credinta.

Facand bilantul pacatelor sale de tinerete, Sfantul Au­gus­tin scrie 'Confesiunile...' mai mult decat ca o autobiografie, cat ca o meditatie inteligenta asu­pra creatiei, binelui si virtutii. El ne transmite ca sufletul omului e incapabil sa se intoarca la bi­ne fara gratia divina si ca ma­su­ra iubirii lui Dumnezeu nu poate fi decat iubirea ne­ma­surata.