x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Copiii din Peninsula sunt facuti pentru alocatie

Copiii din Peninsula sunt facuti pentru alocatie

24 Mai 2004   •   00:00

EDITIE DE COLECTIE

Turcii, tatarii, armenii, evreii si romanii isi disputau la 1900 mahalalele Constantei cu cafele turcesti la nisip, afacerile nascocite de evrei la fiece colt de strada: frizerii si ceasornicarii. S-a ridicat apoi centrul Constantei, in care statuia lui Ovidiu „privea" la sfarsit de saptamana promenada. Si a redevenit mahala, cartier de case nationalizate care-si mai pierd din cand in cand din tencuiala si din cornise, la subsolul carora s-a adunat pleava.
EUGENIA MIHALCEA

Simona, Flori si Doina. Doar ele-s acasa, ca atunci cand e toata familia, neam mare, dupa cum spune femeia oachesa si gata de a-si vinde trupul pentru 50.000 de lei, in camera cu numai doua paturi incap sapte persoane. Si mai sunt trei frati, ferchezuiti si imbracati la costume ieftine, cu aere de colonie de cartier care scurteaza din priviri musafirii. „Apa mi-a taiat-o acum doua saptamani, dar car de la biserica, de la vecini, de la ageamie, sa ne spalam", arunca o plangere Simona. Ca de plangerile ageamiei, care are parte la fiecare miez de noapte de distractie de mahala, cui ii pasa?

In subsolul casei care apartine armatei salasluiesc pe timp de zi vreo 20 de persoane. Peste noapte, printre paturile scalciate se inghesuie in nestire pana la 100. Familie mare... Un aragaz la butelie si cateva oale cu mancaruri spuzite impanzesc „bucataria".

Mai au si o camera-uscator, in care haine mucegaite stau pe sarma langa altele spalate cu ape indoite. Intr-un colt, un rest de bicicleta, un papuc desperecheat si cateva gauri in zid, pe unde mai intra aer.

Copiii din cartier

„Facem copii ca sa luam alocatia" este crezul dupa care se ghideaza familia de subsol. Ajutor social n-au de unde lua si, mai ales, de pe ce, ca nu mai stiu nici ele cum le cheama si cu cine mai sunt luate. „Noi ne maritam, ne dezmaritam", se priveste iara oachesa in oglinda atarnata la intrare, cu coada ochiului la sofer. „Cumnata s-a maritat la 11 ani, prima data..."

Barbatii is la munca, sau asa se spune in cartier, unde au ramas de prasila copiii care au terminat de cersit in fata bisericii. Romeo are 8 ani. A fost la scoala, apoi l-a luat taica’su acasa, l-a dat maica’sa in clasa I si acum joaca mingea pe strada. Mai ciupeste dintr-un buzunar de turist si-si spune Ronaldo.

O femeie fara barbat

Vecinii, amarati aruncati de primarie din fosta locatie, pe care o ocupau abuziv. Margareta, pe care a lasat-o sotul pentru una mai tanara, si cei... multi copii, ca nici ea nu le mai stie numarul. S-a mai procopsit si cu un TBC de cand locuieste la subsolul cladirii dezafectate. „M-a dat afara din locuinta anul trecut Primaria Constanta, era pe demolare, iar eu nu aveam contract", spune Enache Margareta, incepand sa scoata acte dintr-o plasuta purtatoare de mirosuri grele. Scrisori de la presedintie, de la Primaria Constanta. Problema doamnei Enache Margareta se afla in atentia lor si „va fi solutionata in limita posibilitatilor". Asa asteapta Margareta de un an sa fie vreo posibilitate si pentru ea, dar degeaba.

La televizorul alb-negru cablul e tras ilegal de la o cladire din preajma, baia a fost stricata demult, iar de apa curenta nu crede ca va mai avea parte prea curand. „Nu s-a platit."

Paine, cartofi si untura

Copiii merg la scoala, dar mai mult la munca pe unde apuca, asa cu ziua. Pentru un 30.000, un 50.000 de lei acolo... „Mai scoatem painea. N-avem nici ajutor social, cantina ne-a taiat-o pentru ca n-avem contract de casa", incepe a se plange si „nora", cum s-ar spune, ca nu s-au luat cu acte.

Cartofi, paine, fasole si untura. Asta-i festinul in casa la Enache, ca de masa de sarbatori nu se poate discuta. „La spitalul TBC ne da retetele gratuite", si asta e mare lucru. Pe peretii camerei, poze cu barbatul, cu tancii, care mai mici, care mai mari.

Vocea scancita a femeii se pierde printre ritmuri indiene. E un film in relulare, vecinele si-au luat locurile „in sala". Incepe vizionarea.

La „Casa cu lei"

Peninsula, de la farmacia Moga pana-n port, unde stau claie peste gramada vagoane incarcate cu fier vechi, a fost odata cartier select. Se-nvarteau aici afaceri si oameni cu buzunarele darnice.

Prin cafenelele ascunse demult prin albumele vechi ale orasului se perinda crema lumii, care se oprea la o barfa in ceea ce avea sa devina oficial in 1909 port romanesc la Marea Neagra. Restaurantul „Casa cu lei" are acum lacat mare la intrare si ceva zvonuri despre achizitionarea lui de catre Gheorghe Hagi. Vorbesc oamenii, care-si amintesc de saloanele localului, de vizitele lui Nicu Ceausescu si ale lui Ion Ratiu, inainte de 1989. „Am terminat scoala de bucatari, deci puteti intelege si dumneavoastra ca am fost acolo ospatarita", spune spasit femeia de la lumanari. Vinde la catedrala lumanari cu 2.000 si 10.000 de lei si face curat dupa ce enoriasii isi cauta de drum spre case dupa slujba. Locuieste femeia cu baticul tras cu evlavie peste parul strans la spate, in cartier, la Piata Ovidiu. Cu boalele batranetii si un barbat la fel de bolnav ca si ea se chinuie sa-si duca ultimii ani din viata intr-o camera mica, fara baie sau bucatarie. Nu se plange in casa Domnului, ca i-a dat de munca si-i mai intra un ban in buzunar pe langa pensia neindestulatoare, si nici de vecini nu comenteaza, cu toate ca le-ar mai spune...

Turcoaica din curtea cu romani

Zenis Sali sta de 10 ani in zona peninsulara. Albastri, verzi, caprui, ochii turcoaicei se schimba la culoare in functie de zambet. „Eu am locuit langa far, aveam casa, dar a daramat acolo", isi deapana femeia amintirile in timp ce firul din impletitura i se rasuceste printre degete. Isi face o vesta pentru serile mai reci. In curte sunt multi insi, zice ea, asa, adica vreo 18-19 familii. „Doua familii de turci sunt aici, restul sunt romani", adauga Sali, fara sa-si intoarca privirea de la lucru. „Eu stau patru insi", stalceste femeia in continuare. A muncit in port in tinerete timp de 30 de ani si acum are o pensie de 1.780.000 de lei cu care se ajunge. Mai lucreaza si baiatul ei la patron. Acelasi care a luat toata curtea si pe care a lasat-o in paragina. Chiria? Numai vreo 300.000 de lei. Fara apa curenta sau caldura...

Boxerul de pe Strada Muzeelor, la nr. 22

A fost boxer profesionist la viata lui. Fura fier vechi din port. Tine tira (de sase) la astia care sparlesc din vagoane. Cam asta-i Rosu Turan. Sta printre gunoaie, cu parul nepieptanat de cel putin o saptamana, cu tigara care sta sa se stinga in coltul gurii si cu damful de alcool sesizabil de la o posta. Bautura ieftina pe care o capata de la hotii de fier vechi.

Cu ciocanul ciocanind un nit, Turan stie piata si se chinuie sa scoata bronzul dintr-o piesa mai veche. Aluminiu-i 30, iar bronz si inox, numai 25. „Am facut cerere de ajutor social, am facut si pentru fata, da’ am fost prost ca am scris ca masa-i plecata in Turcia", spune printre caricaturile de dinti pe care-i mai are.

„Bai Caro, da-le pe fata, ba!" Dar Turan le tace si-i rade tigara din coltul gurii. E director la furat, sta in balcon la numarul 22 si le sopteste la hoti despre gardieni. „Am fost boxer campion balcanic, am cucerit cu Farul de trei ori. Am luat 1.200 de lei, dar erau bani", amintiri spuse fara regrete. A mai lucrat si ca bucatar la Mamaia, a fost si sef de unitate. Mai tarziu a ajuns sa traiasca din ajutor social. Acum nu-l mai are nici pe asta. Da’-i director. La furat.

Constanta a devemt port la Marea Neagra la 1909

Imediat dupa Razboiul de Independenta din 1878, orasul Constanta s-a inscris in „circuitul national". Primul prefect al judetului - Remus Opreanu, iar directorul prefecturii - Mihail Coiciu. Zona peninsulara de azi era inima orasului, iar una dintre primele constructii importante este Catedrala Ortodoxa. Urmeaza Monumentul Eroilor Francezi, la 1894, apoi, in preajma primului razboi mondial - Cazinoul. La 1900, Constanta e un loc in care alimentarea cu apa se face de catre sacagii, iluminatul public, cu felinare, apoi cu lampi cu arc voltaic, mestesugurile si negoturile fac din arterele principale un du-te-vino bizantin, plin de viata. In 1882 functionau doua tabacarii, in 1889, Gruber infiinteaza o fabrica de bere la baile de la „Vii". La 1896 practicau 9 doctori, 4 farmacisti, 9 avocati, 4 ingineri, 9 antreprenori de lucrari publice, 66 de samsari, 9 camatari, 704 comercianti.Veneau la rand, dupa 1900: croitorii, tamplarii, tapiterii, ceasornicarii, cofetarii, ceapranzarii, bragagii si fotografii.

Operatiile de constructie a portului s-au desfasurat sub competenta si indrumarea atenta a specialistilor romani, in frunte cu A. Saligny. La 20 iunie 1905 are loc inaugurarea cablului submarin Constanta - Constantinopol. Dar inaugurarea propriu-zisa a portului, la 27 septembrie 1909, prilejuieste incarcarea primului vas in noile silozuri concepute de insasi A. Saligny. Constanta este si prima statiune balneara a litoralului romanesc. Cele 12 birje abia fac fata „sezonistilor", pe la 1890. De asemenea, apar Baile „Mamaia" si „Tataia", dar si „Trei papuci". Viata de noapte pulsa in zona cea mai populata, Peninsula - carciumi, terase, case de toleranta. Tinutul era un adevarat mozaic de etnii: romani, italieni, germani, greci, albanezi, bulgari, lipoveni, armeni, turci, tatari, gagauzi, tigani.

Tot atunci au aparut si primele scoli importante: Scoala Primara de Baieti Nr. 1 - la 1879, Scoala Normala - la 1893, apoi, in 1896, actualul Colegiu „Mircea cel Batran".

Tomisul a fost vizitat de personalitati marcante ale culturii romane: Vasile Alecsandri (1845), Alexandru Macedonski si Mihai Eminescu. Acesta din urma ajunge in vara lui 1882, obosit de munca epuizanta la ziarul Timpul. Locuieste cateva zile la Hotel D""Angleterre, la mansarda, pe amplasamentul de azi al Hotelului Intim. De aici expediaza Veronicai Micle o scrisoare cu impresii despre mare. Sunt in trecere M. Millo, Aristizza Romanescu, Grigore Manolescu, C. Nottara, L.S. Bulandra. Distractia populara viza cinematograful, la Gradina Orezeanu, in Piata Ovidiu, la Gradina Splendid, pe Strada Elena, la Sala Elpis, actualul Teatru de Papusi.

Planul de modernizare incepe in anul 1934. La recensamantul din 1930 sunt reperati peste 815.000 de locuitori. Dupa 1945 insa, in impunatoarele incaperi ale Liceului „Mircea cel Batran" isi facusera dormitoare soldatii sovietici.

SUMAR EDITIE DE COLECTIE

Romania mahalalelor

Bucurestenii de bordei

Popa Nan, mahalaua din inima Bucurestilor

23 August, satul de la capatul tramvaiului

Raiul cutitarilor cumintiti

Adio, Vadul Ungurului!

Copiii din Peninsula sunt facuti pentru alocatie

Tiganii au ajuns stapanii mahalalelor din Ploiesti

„Aici ne-am nascut, aici vrem sa murim"

Tiganii din Simileasca asteapta Marea Chefuiala

Mahalale vechi si noi in dulcili targ al Iesilor

A fost odata in Bucuresti...

„In mahala traiau si Bacovia si fratii Mafoame"
×
Subiecte în articol: special constanta