Copiii geniali ai României. Filozoafă la 11 ani: „România nu e o ţară din care să vrei să ieşi la pensie”

"As detesta sa traiesc intr-o lume perfecta. Ori ar fi un haos total, ori ar fi foarte plictisitor. Sau ar fi ca o fo­to­gra­fie alb-negru, or, mie imi plac po­zele colorate. Eu cred ca intotdeauna lucrurile ar trebui sa se situeze undeva la mijloc". Copilul Karina Luncanu statea pe o banca in parc, pi­cior peste picior, ca oamenii mari, cat ne-a tinut lectia asta. Isi mangaia codita peste umar si privea departe, intr-un punct fix, aproape trista – ai fi zis ca cine stie ce grele experiente de viata a carat dupa ea pana acum, la 11 ani.

In vremea asta, alte fetite ca ea dau de mancare papusilor. Pe ea insa asta ar plictisi-o cumplit, caci e prea ocupata sa aiba succes: a studiat muzi­ca, teatrul si dansul de la 4 ani. Cand alti copii se fugareau prin parc, ea facea naveta Bacau – Piatra-Neamt ca sa invete canto de la cea mai buna soprana a zonei. Si apoi, cand alte copile de abia invatau sa spuna "multumesc" si "va rog frumos", Karina era pe scena, smulgand zeci de premii la interpretare.

Este adevarat, psihologii de la IRSCA au stabilit ca varsta sa mentala e cu trei, patru ani peste cea biolo­gica. De fapt, in secret si ea singura simtea de mai demult timp asta, de cand a realizat ca cele mai bune prietene ale sale sunt fetele de liceu.

Inapoi, pe banca din parc. Karina ne mai serveste una: "Cel mai mult pe lumea asta ma doare ca Romania e ca si vanduta". "Unde ai citit tu asta?", intrebam. Se aprinde: "N-am citit nicaieri, m-am uitat si eu in jur si am observat cum stau lucrurile". De aia, zice Karina, viseaza sa fuga departe de Romania. A vazut ea odata o cafenea vieneza si a decis ca i-ar placea sa traiasca in Austria. "Romania nu e o tara din care sa vrei sa iesi la pensie", zice. Nu mai stiu cat a durat momentul ala in care n-am stiut ce s-o intreb in continuare, poate ca a fost un minut intreg. Aproape imposibil sa vorbesti despre pensie cu o fiinta de nici un metru jumate, slabuta si firava de zici ca acum se rupe in doua.

"De ce te gandesti tu la pensie de la 11 ani?". "N-am cum altfel... eu anali­zez ce e in jur si ma gandesc la tot. Cateodata simt ca am experienta unui om mare", raspunde.

Planuri de viata din clasa a V-a: "Voi profita de toate oportunitatile"
Plecarea si-a pregatit-o deja in minte: in urmatoarele luni va studia intens engleza, isi va lua testul Cambridge, va face in tara un liceu in limba germana, apoi va merge sa faca facultatea peste hotare "Neaparat la o universitate fara taxe", si-a propus. Daca nu va fi Austria, va fi sigur Germania. Pentru testul Cambridge nu mai are rabdare, vrea neaparat sa-l dea acum, la 11 ani, daca se poate.

"Mi-am dat seama ca n-am nici o sansa sa ma dezvolt aici, nici ca solista, nici ca manager cu businessul lui. Adica da, imi place Romania in sensul ca ai atatea locuri de vizitat, dar pacat ca multi oameni au cazut in patima banilor! Cred ca multi se gandesc: cum sa fac eu bani cat mai multi si cat mai repede? Nu e buna gandirea asta, caci trebuie mai intai sa construim ceva. Iar romanii ar trebui sa se intrebe mai degraba cum pot oferi bani", spune fetita.

Dar nu cumva este ea prea pesi­mis­ta? "Nicidecum. Sunt convinsa ca exista multe lucruri bune in Romania, dar mi se pare ca cele rele sunt mai multe si le acopera pe cele bune". Ce sfaturi le-ar da ea romanilor: "Macar sa aprecieze valorile, ca avem destule. Vad acum ca unii s-au apucat sa faca fundatii de sustinerea a valorilor, dar trebuie mai mult de atat. E prea putin, nu e suficient atat cat e".

Cat priveste cariera de solista, zice ca vrea sa profite de "toate oportunitatile". Desigur, ca sa aiba o pensie buna nu va putea ramane numai la muzica, nu se castiga cine stie ce din asta. Ne spune, din varful buzelor, din ce vrea sa se intretina mai tarziu: "Sa fiu manager sau om de business". Asadar, si ea viseaza sa aiba bani cand va fi adult. Ba nicidecum, ne-o taie scurt. "Nu pentru bani vreau asta, ci fiindca am toate calitatile care ma recomanda sa fiu un bun profesio­nist in acele domenii".

Cearta de supra­do­tati: "Organism unicelular ce esti!", "Experiment stiintific esuat!"
Pana atunci insa isi continua cursurile de canto cu soprana. "Se fo­lo­ses­te mult vocea de piept, este o teh­ni­ca anume. Apoi vine respiratia... trebuie sa respiri din burta, sa dai din diafragma, dar pana la urma te obisnuiesti si vine pur si simplu din instinct. Astfel, vocea porneste bine din tine si cand dai sunetele afara obtii sunete curate", ne explica. Isi detesta vocea de pe inregistrari, zice ca aia nu e vocea ei naturala; acolo sunetele nu se aud asa cum sunt ele in realitate: "Dar iubesc live-ul. Asa cum iubesc, sa zicem, ruinele acelea neatinse de mana omului".

Ce-si doreste cel mai mult pe lume: ca familia ei sa traiasca vesnic. "Nu cred ca sunt pregatita sa merg in lume fara sustinerea parintilor, dar cand va fi sa fie, as vrea ca Dumnezeu sa mi-i ia Sus numai cand o sa stie El ca sunt pregatita sa suport asta. Sa nu cumva sa mi-i ia inainte", ne spune. Mama e avocat, tatal lucreaza in imobiliare si intotdeauna au avut bani sa-si trimita fiica la concursuri, ba chiar au indemnat-o sa o faca. "Cateodata imi e rusine sa le cer lucruri, caci simt ca si ei, ca parinti, au nevoie sa fie rasfatati. Mai ales ca pana acum au investit foarte mult in mine."

La final, discutia a dat in filozofie curata. A trecut prin Pariul lui Pascal, pentru a ajunge la teorii asupra vietii vesnice: "Mie nu mi-e frica de moarte caci stiu ca dupa ea mai urmeaza ceva, asa cum dimineata soarele rasare, dupa ce seara a apus. Si daca mi-ar fi frica, ce sa fac cu frica mea? Nu rezolv nimic".

In momentele optimiste ale vietii ei, Karina se ia la tranta cu baietii. La harta copilareasca cu un alt coleg supradotat de 10 ani am asistat ca la spectacol impreuna cu alti trecatori de pe strada. Nimeni nu mai stie cine a inceput. "Organism unicelular ce esti!", i-a strigat intr-un final pustiul cu ochelari pe nas, mare iubitor de biologie. "Experiment stiintific esuat", i-a dat replica fetita. Asta trebuie ca e sudalma grea la genialii cei mici, de vreme ce-i infurie asa de tare. "Creier de furnica!". Rasete de satisfactie: "Ha, multumesc, ce bine! Studiile stiintifice au demonstrat ca dintre toate vietuitoarele, probabil furnica are cel mai mare creier in raport cu corpul!".

Peste cateva minute, cand le-a mai trecut naduful, el cerceta atent o sticla de apa, informand-o a impa-ca­re: "Sa stii ca apa e formula mea chimica preferata". Ea i-a raspuns, aranjandu-si codita pe-un umar: "Mda, si mie imi place H2O".