Copilul din Nadia

de Madalina Corbeanu | 11 Iun 2006 • 00:00

Franturi necunoscute din copilaria Nadiei. "La Montreal am simtit ca trebuie s-o impart pe fii-ca mea. Nu mai era copi-lul meu. Era copilul Ro-maniei", spune mama gim-nastei. Cand s-a nascut Nadia, medicii nu i-au dat prea multe sanse de supra-vietuire. Dar... destinul i-a zambit.

Dupa ce mama Nadiei Comaneci a dezvaluit franturi din copilaria fiicei sale, e usor de inteles de unde curajul acesteia de a naste un copil la aproape 45 de ani.

Tot timpul Nadia spunea ca vrea sa faca ceva in viata. A reusit perfectiunea in gimnastica, a fugit ilegal din tara, s-a casatorit cu americanul Bart Conner. Si totusi, nu a fost de ajuns. Abia dupa nasterea micutului Dylan Paul, Nadia este implinita. "Eu m-am nascut cu doua saptamani mai devreme, Dylan cu trei. Dar este atat de scump si de dulce, ca stam si il admiram nonstop. Ii spunem Â«GogoselÂ», pentru ca e delicios", spune proaspata mamica despre cel botezat de presa americana "Baby Boy Zece Comaneci". Apropiatii spun ca fiul va ajunge mai cunoscut decat mama deoarece... s-a nascut mai devreme ca Nadia.

UNICA. Vesela, modesta, comunicativa. A inceput gimnastica in niste baraci de la marginea orasului Onesti, dar a ajuns rapid idolul tuturor fetitelor.

Adrian Comaneci vorbeste cu mult drag despre sora sa. Tata a doi baieti, fratele Nadiei este mandru ca a devenit si unchi. Din anii copilariei, Adrian ne-a marturisit ca Nadia era un copil ascultator, dar plin de imaginatie: "Fiind mai mic, ma tineam dupa ea tot timpul. Faceam asa de multe boroboate, ca toti copiii de altfel. Spre exemplu, ne placea sa facem acrobatie in casa. Nadia statea pe spate, cu picioarele indoite, si eu ma asezam pe picioarele ei. Ma arunca apoi, cat putea de tare. Ne-am mai potolit dupa ce intr-o zi, m-a aruncat pe sifonier. Avea o forta fantastica in picioare".

Nadia a intrecut asteptarile tuturor, chiar si ale mamei sale, care a dus-o la gimnastica pentru a-i mai domoli energia debordanta pe care o avea. "Nu se juca des cu papusile, asa cum faceau fetitele de varsta ei. Prefera sa se catere pe batatoarele de covoare sau sa sara la groapa cu nisip. Era doar o mogaldeata cu codite, dar o stiau de frica toti baietii. Ii lovea, le arunca cu nisip in ochi, ce sa mai, era o neastamparata. O pedepseam, dar nici nu puteam sa o tin in casa. Nu de alta, dar erau in pericol toate paturile. Sarea atat de sus, ca ii ramaneau urmele manutelor pe tavan", isi aminteste Stefania Comaneci.

SORA. Nadia l-a invatat pe fratele sau, Adrian, sa mearga pe bicicleta. Si l-a mai invatat si multe boroboate

AMBITIOASA. Parintii i-au ales numele dupa eroina unui film rusesc, Nadejda, care inseamna speranta. "Nu credeam ca de numele ei se vor lega atatea lucruri frumoase. Am avut momente de regret, cand ma durea durerea ei, cand imi venea sa-i sarut continuu mainile insangerate si cand o admiram pentru ca e mai tare decat mine si strange din dinti ca sa mearga mai departe. Cand venea cu palmele rupte de la paralele, o ungeam cu crema si ii legam cu ata de incheietura mainii pungute de plastic. Noaptea ma trezeam si o mangaiam. Era atata ambitie in copilasul meu, ca uneori ma minunam si eu", povesteste mama Nadiei. Stefania Comaneci continua sa priveasca in trecut: "Copilarie nu pot sa spun ca a avut. Patru ore de antrenament dimineata, apoi mergea la scoala, dupa care alte patru ore de antrenament. De mai multe ori i-am spus sa renunte, dar nici nu a vrut sa auda. Niciodata n-am vazut-o plangand. In schimb, am vazut-o punand suflet in tot ceea ce a facut". "Obisnuiam sa strang din dinti in momentele de suparare, furie sau frustrare, dar refuzam sa le dau oamenilor satisfactia de a ma vedea plangand. L-am auzit o data pe Bela Karoly spunand ca sunt singura tanara gimnasta pe care nu a putut sa o invinga", a intarit Nadia spusele mamei. "La Montreal am simtit ca trebuie s-o impart pe fiica mea. Nu mai era copilul meu. Era copilul Romaniei. Insa acest succes n-a indepartat-o de familie", isi aminteste Stefania Comaneci.

NOROCOASA. Nadia a trecut pe langa moarte, si nu o data. La nastere, medicii nu i-au dat prea multe sanse de supravietuire, din cauza unei malformatii la cap. La sfatul bunicii, mama a dus-o la biserica, si inainte ca preotul sa apara a trecut-o de trei ori peste prag. A doua zi, malformatia a disparut ca prin minune. Apoi a mai primit un dar de la Dumnezeu, fiind salvata de la moarte de bunicul sau, care a ridicat-o din patut cu cateva clipe inainte de prabusirea acoperisului. La 2 ani a reusit sa gaseasca o sticla cu ierbicid ascunsa in casa, pe care a baut-o. Noroc ca parintii au dus-o repede la spital. Destinul i-a zambit Nadiei...