Crima fără criminal

Surâsul Marianei

FARMEC ● "Avea un dar aproape paranormal de a-i linişti pe oameni"
Cel mai solicitat pediatru al Brăilei anului 1996 era o femeie mignonă, cu părul bogat, cu un trup de clepsidră, o femeie retrasă, care topea cu zâmbetul ei orice încercare de ceartă. Faptul că nu avea duşmani, dar nici prea mulţi prieteni a fost
o piedică în anchetă.


"Un medic aşa cum era Mariana se naşte la o sută de ani; Brăila n-o să mai vadă prea curând aşa doctoriţă de copii", sunt cuvintele prin care Remus Negoiţă vorbeşte despre cea care îi devenise soţie în 1966. Cum fiica Marianei nu a dorit să ne vorbească, cea mai apropiată persoană de victimă, care ne-a ajutat să-i conturăm portretul, este soţul ei. "Cum intra pacientul pe uşă, ea ştia ce are." De s-au certat vreodată, de au fost nemulţumiţi unul de altul, ajungând chiar în pragul divorţului, amintirile acelor momente s-au ascuns adânc în mintea bărbatului pe care Poliţia l-a suspectat că şi-a ucis soţia. În cuvintele lui nu se aude ura, dacă ea a existat vreodată, ci doar regretul după o femeie pe care a iubit-o. În fiecare seară, el o lua de la serviciu, iar ea i se plângea uneori: "Măi Remus, am foarte mulţi pacienţi şi de asta am atâtea necazuri cu colegii". Pacienţii aduceau câte un plocon cu de-ale gurii: o pasăre, o bucată de brânză, iar ea nu refuza să dea consultaţii şi acasă sau la domiciliul bolnavului. Sâmbăta, ca să se relaxeze, Mariana mergea la ţară, unde el îi aranjase un loc să stea la plajă. Îi cumpăra bere soţiei, încercând să o facă să se simtă cât mai bine. "Ea nu ştia să muncească pământul, era trăită la oraş."


Doctoriţa obişnuia să-l întrebe pe soţ: "Măi, tu ce mănânci aici?", iar el îi răspundea: "Uite, vezi păsările cerului, ce mănâncă ele aia mănânc şi eu". În ziua de 4 iulie, soţia grijulie i-a dus bărbatului ei, la Romanu, un borcan cu pilaf cu carne şi vreo două plăcinţele şi i-a spus să vină acasă a doua zi, să facă o baie. Conform declaraţiilor lui Remus, este ultima oară când el a văzut-o în viaţă. Mariana îşi iubea fiica şi o ajuta, ne-a mai spus Remus Negoiţă.
O COLEGå BUNå. Nici asistenta doctoriţei, Tinca Ion, nu a vrut să ne întâlnim. Am vorbit însă cu două dintre colegele Marianei, care au cunoscut-o doar la serviciu. Cele două doamne în vârstă au dorit să-şi păstreze anonimatul. Conform principiului "despre morţi numai de bine", ele au încercat să îndulcească portretul Marianei. De la fosta şefă a policlinicii de copii din Brăila am aflat că Mariana fusese medic de medicină generală la Măxineni, o localitate din judeţul Brăila. După ce a avut un accident de maşină şi şi-a fracturat femurul, doctoriţa mergea mai greu din cauza tijei care i se implantase în picior. De aceea a mers la Direcţia sanitară şi a solicitat să fie transferată la policlinica de copii din Brăila. "Ea nu avea pregătirea noastră, care aveam examene date în pediatrie. Făcuse Facultatea de Medicină, iar pe vremea aia se făcea în cadrul facultăţii o specializare, care era pediatrie în cazul ei."


Cea care i-a devenit şefă a lucrat o vreme în tură inversă cu Mariana şi astfel cele două femei au folosit acelaşi cabinet: "Era o colegă foarte bună, dacă lipsea vreun coleg îi ţinea locul. Nu aveam voie să primim nici un cadou şi atunci pacienţii ne aduceau flori. Florile rămâneau în glastră de la o tură la alta. Pentru că voiam să aranjăm un pic cabinetul, am pus bani împreună şi am cumpărat covor şi perdele". În casa Marianei Negoiţă s-a găsit sufrageria plină cu pa-chete de cafea, baxuri de ţigări şi sticle cu băuturi alcoolice scumpe, iar congelatorul imens din bucătărie, plin cu carne. De aceea am întrebat-o pe colega ei dacă Mariana era o fire avară: "Dimpotrivă, era largă la mână. Când strângeam bani pentru un cadou de ziua cuiva, niciodată nu a spus nu şi poate venea şi cu un supliment".


PRIZÅ LA PACIENŢI. Un strop de invidie transpare însă din relatarea fostei şefe: "Noi aveam mai multe examene, dar la ea veneau mai mulţi pacienţi. Ei se aşezau la ea la cabinet de la 12:00, deşi programul începea de la 14:00. I-am invitat o dată la mine să-i consult, dar ei mă refuzau, spunându-mi că o aşteaptă pe doamna Negoiţă. O mamă chiar mi-a zis: «Pe noi nu ne interesează medicul care are mai multe grade, ci medicul care ne face bine». Dacă înainte gemea de lume, din ziua în care a murit n-a mai venit nimeni la policlinică".


Una dintre şefele Marianei Negoiţă a vrut să verifice ce fel de tratamente le dă ea pacienţilor de vin atât de mulţi. A constatat că reţetele nu erau cu medicamente scumpe, ci doar cu paracetamol şi vitamina C. "Nici măcar medicamente miraculoase nu le dădea. Mă gândesc că era totuşi un grad de încetineală în consultaţiile ei, adică nu-i spunea pacientului din prima ce are, ca acesta să revină. În plus, veneau şi mai mulţi membri ai familiei cu copilul, sala de aşteptare era mică şi poate şi de asta dădea senzaţia că sunt foarte mulţi la uşa ei." Doctoriţa nu a fost reclamată de nici un pacient şi nici nu i s-a întâmplat să îi moară vreunul. Nici unul dintre cei interogaţi de poliţie nu a vorbit despre eventuali duşmani.


O FIRE ÎNCHISÅ. Procurorul Mircea Ionescu, care se ocupă în acest moment de caz, ne-a spus că anchetatorii nu au putut găsi măcar câteva persoane care să vorbească despre anturajul doctoriţei: "S-au verificat şi bijutierul, şi coafeza, nici ăştia n-au ştiut ce să ne spună: «E o clientă bună, plăteşte, respectabilă, îngrijită. Era o fire închisă, distantă. Şi bolnăvicios de preocupată de curăţenie, în fiecare zi ştergea praful, deretica prin casă. Ea nu colabora, nu clevetea, nu vizita. Mi-o amintesc cum trecea pe stradă, mignonă şi cu un corp de clepsidră»".


În ultima zi a vieţii ei, Mariana şi-a pus un deux pièces crem, şi-a luat poşeta şi o sacoşă şi a plecat să cumpere pâine. În drum spre magazin s-a întâlnit cu femeia de serviciu de la bloc şi i-a spus să treacă mai târziu pe la ea ca să-i dea ceva de pomană. Este ultima imagine a doctoriţei în viaţă pe care poliţiştii au pus-o la dosar.

Instantanee din albume scorojite

Pozele pe care le-am văzut în apartamentul în care s-a comis crima ne arată o doamnă plinuţă, cu o coafură ridicată, cu părul tapat sau prins în coc, pentru a părea mai înaltă. Instantaneele ne-o arată cu spatele, dansând cu soţul; mamă iubitoare, ţinându-şi fetiţa protector în braţe; îmbrăcată cu palton, cu o blană a gât, zâmbind puţin nostalgic; blondă, la o masă cu mai multă lume, întorcându-se pentru a-şi oferi acelaşi zâmbet aparatului;în rochie de seară şi cu mânuşi de dantelă, cu floare în piept, alături de soţ şi de fetiţă; în cabinet, îmbrăcată în halat, primind o foaie de la asistentă, puţin nenaturală, cu privirea aţintită în obiectiv. Elementul definitoriu al Marianei era zâmbetul: "Dacă te duceai pornită să îi faci un scandal, zâmbetul ei te potolea imediat", spune cea care i-a fost şefă. Zâmbetul acesta vrăjea, se pare, pe toată lumea. La doi ani o dată, spun doctoriţele, aveau voie să meargă în străinătate. Dacă vameşii controlau pe toată lumea, Mariana trecea nestingherităcu toate bijuteriile. "Avea un dar aproape paranormal de a-i linişti pe oameni", spune cealaltă colegă.

SUCCES. La cabinetul Marianei aştepta mereu foarte multă lume	ANTURAJ. Doctoriţa era o fire închisă şi participa foarte rar la petreceri

Nu rataţi!
Citiţi mâine despre principalul suspect în cazul uciderii doctoriţei Mariana Negoiţă.

Citiţi şi: