x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Crima sau sinucidere?

Crima sau sinucidere?

de Traian Tandin    |    27 Dec 2005   •   00:00
Crima sau sinucidere?

O mama indurerata s-a adresat cu o reclamatie de zece file conducerii Ministerului de Interne si repartizata spre solutionare Directiei Judiciare, respectiv Serviciul Omoruri unde lucram.
In esenta, petitionara arata ca fiul ei fusese omorat cu un an in urma si apoi pus pe linia ferata. In reclamatie femeia indica si un banuit, Tasica V. Ce se intamplase? In dimineata zilei de 31 august 1971, fusese gasit, in apropierea haltei CFR Bretea Mureseana, langa linia ferata, cadavrul tanarului de 19 ani, Gigi S., din comuna Mintia, judetul Hunedoara. La fata locului a sosit un tanar locotenent, insotit de un medic pediatru. Fiind convins ca la mijloc este vorba despre un accident de tren, ofiterul a redactat procesul-verbal de constatare. Medicul pediatru a recoltat sange in vederea examenului de laborator, dupa care ofiterul a permis familiei sa ia cadavrul. Acelasi medic i-a intocmit un raport de expertiza medico-judiciara si a concluzionat ca moartea lui Gigi S. a fost violenta.

CERCETARILE SEFULUI DE POST. In continuare, seful postului de militie din Ilia a facut unele cercetari, constatand ca, in urma cu o zi, victima Gigi S. a plecat de acasa, in jurul orei 16:00, la o petrecere campeneasca. Aici s-a intalnit cu colegul sau de liceu, Cornel M., cu care a consumat mai multe sticle cu bere. Spre seara, Cornel l-a invitat pe Gigi la el acasa, ocazie cu care amandoi au consumat tuica din abundenta. In jurul orei 19:30, Gigi S., uitandu-se la ceas, ii spune prietenului sau ca doreste sa ajunga totusi acasa, avand tren spre Mintia, din halta CFR Bretea Mureseana, la ora 20:43. Cornel este de acord si, ca sa-si ajute prietenul, ii da bicicleta sa. Zis si facut, dar pana ca Gigi sa se urce pe bicicleta, cei doi s-au mai oprit si la bufetul din sat, unde au mai baut cate 200 ml de coniac. Cornel si-a mai condus prietenul circa o suta de metri, a cazut intr-un sant - unde a dormit pana dimineata. Gigi a ajuns cu chiu, cu vai, in apropierea haltei CFR Bretea Mureseana, apoi a cazut intr-o groapa. Gigi a iesit din groapa, a mai mers cativa metri spre halta, paralel cu linia ferata, apoi a intervenit fatalitatea...

AUTOPSIA CADAVRULUI. Problema care se pune era cum fusese lovita victima, deoarece se excludea faptul ca fusese accidentata de locomotiva trenului. Stiintifica, fiindca in cazul lovirii frontale a unei persoane de catre locomotiva unui tren, victima este proiectata inainte si tarata pana este zdrobita cadavrul a fost exhumat si autopsiat. Rezultatul a fost cert. Dintre cele doua fracturi pe care le prezenta calota craniana, prima, aflata pe osul frontal drept, s-a putut produce prin lovire de un corp cu o suprafata neregulata. Coroborate aceste date cu toate celelalte, s-a ajuns la concluzia ca victima fiind in stare avansata de ebrietate, a incercat sa se urce in tren din mers, dar nu a reusit, lovindu-se cu fruntea de scara vagonului, dupa care a fost proiectata pe spate.

REZOLVARE
Asadar, problema diagnosticului juridic al faptei era rezolvata: accident de tren. Ramanea numai sa inlatur suspiciunile petitionarei in legatura cu Tasica V., pe care-l indica drept autor al omorului fiului ei si care ar fi regizat apoi accidentul de tren. Drept urmare, i-am fixat lui Tasica o vizita acasa. Bolnav psihic, el fusese acela care descoperise primul cadavrul lui Gigi in dimineata zilei de 31 august. Apoi, pentru a se apara de unii natarai din sat care il amenintau cu bataia, isi adjudecase omorul.
In discutia cu el, am observat ca Tasica se tot uita la ceasul meu, atunci mi-am adus aminte ca asupra victimei nu se gasise ceasul de mana.
- Stiu ca-ti plac ceasurile, i-am spus eu blajin lui Tasica. Si ca sa-mi demonstrezi ca esti cinstit, fii bun si da-mi ceasul...
- Da, a zis bolnavul izbucnind in plans. N-am avut niciodata un ceas... Si mi-a adus ceasul victimei. Asta e. Cioburile nu le mai pot lipi... Sunt vinovat ca l-am luat, dar l-am gasit pe jos.
Am luat ceasul si m-am uitat la el. Limbile se oprisera la ora 20:43, cand avusese loc accidentul de tren. Astazi o sa-ti fac eu cadou un ceas nou...

×
Subiecte în articol: crime pasionale gigi tren