Criza locurilor în cămine, la început de an universitar

­La 1 octombrie 1990 a început primul an universitar de după căderea comunismului. Unele reforme fuseseră ini­ţi­ate încă din primăvară, prin depo­li­ti­zarea materiilor de curs. O dată cu noul an însă, învăţământul superi­or românesc a căpătat o nouă faţă, prin eliminarea principiului conform că­ru­ia planul de învăţământ se făcea în funcţie de necesităţile din pro­duc­ţie.

Aşadar, dacă pentru anul univer­si­tar 1989/1990 fuseseră scoase la concurs 22.000 de locuri, după se­si­u­nea de examinare din 1990 au fost îns­crişi aproximativ 40.000 de studenţi. S-au creat noi universităţi, Ro­mâ­nia ajungând să aibă 18 centre uni­versitare. În cadrul universităţilor s-au creat facultăţi noi - mai ales în do­meniul ştiinţelor umaniste -, precum şi specializări noi. Numărul studenţilor pe ţară a crescut şi prin de­ci­zia unor facultăţi cu profil uma­nist de extindere a anilor de studii de la patru la cinci.

Anul universitar a debutat cu scan­dalul avalanşei de contestaţii. Întrucât candidaţii picaţi nu mai erau obligaţi să se încadreze în producţie, ca în trecut, au încercat să forţeze no­ta prin solicitări de recorectare a lu­crărilor, în speranţa suplimentării lo­curilor. Într-o conferinţă de presă din 28 septembrie, oficialii Ministe­rului Învăţământului şi Ştiinţei sus­ţineau că numărul de contestaţii era nejustificat, deoarece universităţile aveau dreptul să stabilească liber ba­remul şi criteriile de selecţie, în baza noilor norme privind autonomia unive­rsitară. Nici profesionalismul ca­drelor didactice care corectaseră lu­crările nu putea fi pus sub semnul în­trebării, mai precizau funcţionarii ministerului, atâta vreme cât corpul profesoral fusese „epurat" de studenţi în lunile ulterioare Revoluţiei, conform criteriului valorii.

Într-un interviu pentru ziarul România liberă, Gheorghe Ştefan, ministrul Învăţă­mân­tului şi Ştiinţei, preciza că guvernanţii studiau mo­da­li­tăţile de scoa­tere a examenului de admitere, prin înscrierea studenţilor la facultate doar în baza examenului de bacalaureat. Însă înainte de a introduce aceas­tă reformă ar fi trebuit restructu­rat din temelii bacalaureatul. Din rata de promovabilitate de 90%, cât se în­re­­gistrase în 1990, pe viitor trebuiau să ia diploma aproximativ 30%! „Câţi merită", preciza mi­nistrul Ştefan.

Înainte să se gândească la proiectele de viitor, oficialii ministe­ru­lui aveau însă de rezolvat problema spinoasă a locurilor de cazare în că­minele studenţeşti. La 20 septembrie, asociaţiile studenţeşti din Capi­tală se reuniseră în Consiliul Convenţiei Studenţeşti, care avea re­pre­zentate zece instituţii de învăţământ su­perior. Organizaţiile studenţilor susţineau că exista un deficit de 9.000 de locuri de cazare, iar situaţia se afla la cunoştinţa ministerului încă din luna iulie. Toate acestea în timp ce unii bursieri străini beneficiau de condiţii de lux, locuind singuri în cameră şi, în plus, rotunjindu-şi veni­tu­rile prin bişniţă. Întrucât revolta contra studenţilor străini risca să esca­ladeze,

Consiliul Convenţiei Studenţeşti a atras de partea sa şi re­pre­zen­tanţi ai străinilor, care s-au desoli­darizat de colegii care se ocupau cu spe­cula, precum şi de cei care-şi cum­părau diplomele. Totuşi, ei au atras atenţia că nu toţi străinii veniţi la stu­diu erau plini de bani, unii trăind realmente din bursele oferite de statul ro­mân. De curând însă, Guvernul adop­tase o hotărâre prin care ram­bur­sau doar 40 de dolari studenţilor străini care nu beneficiau de cazare şi masă, în timp de costul oficial era de 120 de dolari! Iar pe piaţa liberă, o locuinţă se închiria cu 3.000 de lei sau, în unele zone, cu 200 de dolari.

Pentru a determina Guvernul să ur­genteze măsurile sociale pentru stu­denţi, organizaţiile acestora au anunţat o grevă la 2 octombrie. Ca să nu se ajungă la blocarea debutului de an universitar, Marian Papahagi şi Mi­hai Zamfir, secretari de stat în Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei, s-au aşezat la masa negocierilor cu re­pre­zen­tanţii studenţilor, expunând si­tuaţia spaţiilor de cazare. Penuria de lo­­curi în cămine era provocată evident de dublarea numărul de stu­denţi. Pe de altă parte, după un deceniu de „autogospodărire" a că­mi­ne­lor, camerele necesitau reparaţii capi­ta­­le, însă administraţiile acestora nu pri­­miseră materiale de construcţii. Astfel existau camere închise pentru că erau nelocuibile. Pentru a face faţă ce­­rerilor, ministerul obţinuse de la Pri­­măria oraşului câteva spaţii noi: că­­minele M2A, N2B şi E Vitan cu 1.000 de locuri; un bloc de apartamente şi unul de garsoniere cu 1.100 de locuri; hotelurile Cişmigiu,

Universal şi Tranzit, cu 450 de locuri. Oficialii ministerului au anunţat că la ni­velul întregii ţări, din cei 30.320 de stu­­denţi originari din altă localitate de­­cât oraşul universitar unde învăţau, doar pentru 1.800 nu găsiseră locuri de cazare la 1 octombrie. Cea mai ma­re criză a căminelor era în B­u­cu­reşti.

Problema cazării studenţilor a fost urmărită de ziariştii de la Ro­mânia liberă, care în preajma zilei de 1 octombrie şi după aceea au reali­zat re­portaje „la faţa locului". Autorităţile practicau o pasare a res­pon­sa­bi­li­tă­ţi­lor, transmiţând vina pentru insuficienţa locurilor de cazare de la Gu­vern la decanii facultăţilor, ba chiar la administratorii de cămine. Aceştia din urmă au fost lăsaţi să rezolve problema după bunul plac, ajun­gându-se la situaţii neobişnuite. Astfel, studenţii de la Facultatea de Electronică a Politehnicii bucureştene au fost scoşi din Căminul C al Comple­xului „Leul", în locul lor fiind aduşi colegii de la Universitatea de Arhitectură.

Politehniştii de la Electro­nică locuiau în „Leu" de ani buni, fiind nevoiţi să doarmă în stradă până la găsirea altor spaţii. În Regie, multe camere erau nelocuibile, din cauză că geamurile fuseseră sparte de un cutremur recent, uşile dispăruseră, iar paturile şi saltelele fuseseră furate. Se pare că în Regie administratorii „făceau legea", deoarece în baza unor „atenţii" menţineau cazate persoane care nu aveau dreptul, nefiind studenţi. În Complexul Agronomic, multe camere erau complet goale, nezugrăvite şi fără uşi la intrare.

În concluzie, anul universitar 1990/1991 a avut un debut tumultuos. Programele şcolare erau în schimbare, studenţii se descurcau greu cu spaţiul locativ, iar politicienii se temeau de noi proteste ale tinerilor. Într-un interviu pentru România liberă, Gheorghe Ştefan, ministrul În­văţământului şi Ştiinţei, declarase că numeroşi parlamentari îl sfătui­seră să includă în legea educaţiei care se afla în pregătire prevederi prin care se interzicea politica în universităţi. Amintirea revoltelor din primăvară-vară era încă vie, politicienii te­mân­du-se de forţa socială a studenţimii. Ministrul Ştefan era însă adeptul neimplicării politicului în învă­ţă­mântul superior, în baza autonomiei universitare. Dacă profesorii sau studenţii doreau să facă politică în timpul liber, era treaba lor!


Scandal la „Medicina" din Craiova
Universitatea de Medicină din Craiova a fost scena unui scandal legat de admiterea studenţilor în anul universitar 1990/1991. Un grup de 73 de candidaţi respinşi a adresat o scrisoare publică preluată de presa centrală, în care-l acuzau pe decanul instituţiei, Valeriu Neştianu, că orchestrase ad­miterea frauduloasă a unor studenţi. Contestatarii susţineau că la Craio­va fuseseră înscrişi 73 de studenţi respinşi la examenul din anul 1989 organizat la Universitatea de Medicină din Bucureşti. Cei 73 ar fi fost înmatriculaţi ilegal în februarie 1990 la Craiova, urmând să înceapă cursur­i­le în toamnă, în baza unei întreruperi de şcolarizare. Însă locurile lor au fost ex­trase din numărul alocat Universităţii de Medicină din Craiova pentru anul universitar 1990/1991. Respinşii de la „Medicina" craioveană sus­ţi­neau că prezentaseră ministerului situaţia nefirească încă din timpul or­ga­nizării examenului de admitere, însă de la Bucureşti nu venise nici o reacţie.