CTITORI AI ROMÂNIEI/150 de ani de la Unirea Principatelor Române

La 24 ianuarie se împlinesc 150 de ani de la Unirea Principatelor Române Moldova şi Muntenia. Jurnalul Naţional va marca acest moment aniversar prin evocarea personalităţilor care au contribuit în mod determinant la realizarea marelui act istoric. Textele sunt extrase din enciclopedia "Oameni politici români", elaborată de istoricul Stelian Neagoe. Astăzi, despre Anastasie Panu şi Christian Tell.

Anastasie Panu s-a născut în anul 1810, în Iaşi. A fost preşedinte al Consiliului de Miniştri de la Iaşi în perioada 17 ianuarie-23 octombrie 1861. Studiile şcolare primare şi cele superioare le-a urmat la Iaşi.
Mulţi ani a trăit în Huşi; membru (din anul 1845) al Tribunalului Huşi, mai apoi preşedinte al acestuia.
Susţinător al candidaturii la deputăţie a lui Lascăr Rosetti – împotriva voinţei domnitorului Mihail Sturdza –, Panu a fost destituit din magistratură şi închis pentru trei luni în cazarma de la Galaţi.
Amestecat în anemica mişcare paşoptistă de la laşi, Anstasie Panu a fost iarăşi arestat. După înlocuirea lui M. Sturdza pe tronul Moldovei, Panu şi-a stabilit domiciliul în Iaşi, iar noul domnitor, Grigore Alexandru Ghica, l-a numit director (din anul 1852), apoi ministru ad-interim al Ministerului Justiţiei. Vornicul A. Panu a fost un timp membru al Divanului Domnesc (1856). Unionist entuziast. Membru fondator al Comitetului Electoral Central – Iaşi, februarie 1857. Deputat activ în timpul dezbaterilor unioniste din cadrul Divanului ad-hoc al Moldovei (1857).

UN IDEALIST PLIN DE ENERGIE
Membru al Căimăcămiei de Trei (octombrie 1858-5 ianuarie 1859), ca locţiitor al logofătului Dreptăţii, având posibilitatea să impulsioneze pregătirile pentru Unirea Principatelor Române. Deputat pro-colonelul Alexandru Cuza, în şedinţa istorică a Adunării Elective a Moldovei din 5 ianuarie 1859. Preşedinte al Adunării Elective de la Iaşi, în prima parte a domniei lui Cuza Vodă. Deputat în Parlamentul României (începând din anul 1862). Bolnav incurabil, Panu a încetat din viaţă în anul 1867, în drum spre un sanatoriu din Viena. Anastasie Panu s-a manifestat ca un idealist plin de energie pe tot parcursul complexului proces care a dus la Unirea Principatelor şi făurirea României. S-a implicat cu toată dăruirea în acţiunile politice şi activităţile publice consacrate făuririi statului naţional român modern, sub sceptrul domnitorului Alexandru Ioan I.Cuza.

CHRISTIAN TELL, ADEPTUL TACTICII LEGALISTE
Christian Tell s-a născut la 12 ianuarie 1808, în Braşov. A fost locotenent domnesc, 28 iulie-13 septembrie 1848, în timpul Revoluţiei paşoptiste din Muntenia. A fost elev al lui Gheorghe Lazăr, la Colegiul "Sf. Sava" din Bucureşti. Înrolat în unităţile de panduri, în războiul ruso-otoman din anii 1828-1829. Apoi a intrat iuncăr în armata naţională din Muntenia din anul 1830. Dovedind reale aptitudini militare, a fost înaintat la gradul de căpitan (în anul 1836), polcovnic comandir (în anul 1837) şi maior (la anul 1841), comandant al Batalionului 1, cu garnizoana în oraşul Giurgiu.
Idealist şi patriot luminat, Tell a activat în Societatea Filarmonică (în anii 1837-1838), s-a aflat printre membrii societăţii secrete "Frăţia" (în anul 1843) – cu un rol important în pregătirea Revoluţiei de la 1848.

Christian Tell a fost unul dintre principalii organizatori şi conducători militari ai Revoluţiei paşoptiste în Muntenia. Semnatar al Proclamaţiei de la Islaz, judeţul Romanaţi, la 19 iunie 1848, ce da semnalul acţiunii revoluţionare şi în care se preconizau a fi înfăptuite: "independenţa administrativă şi legislativă, pe temeiul tratatelor lui Mircea şi Vlad V. şi neamestecul nici unei puteri din afară în cele într-ale sale"; "egaliatea drepturilor politice", "emanciparea şi împroprietărirea ţăranilor"; "desfiinţarea robiei". Recunoscut ca un om de acţiune şi bun militar, în zilele Revoluţiei a fost înaintat la gradul de colonel şi, în mod excepţional, la cel de general, fiind desemnat ca un fel de şef militar, în cadrul noilor structuri instituţionale. Membru al Guvernului revoluţionar vremelnicesc (provizoriu), 13 iunie-28 iulie 1848, şi al Locotenenţei Domneşti, instituită în locul Guvernului provizoriu de trimisul sultanului, Suleyman Paşa.

În vederile lui Chr. Tell, armata şi nou-creata gardă naţională reprezentau un element de "statornicire". De asemenea, luând în calcul covârşitoarele forţe imperiale intervenţioniste în ţară, el n-a îmbrăţişat ideea rezistenţei armate cu orice preţ. După cum nu consiliase nici pentru măsuri revoluţionare interne repezi; a fost, mai degrabă, adeptul tacticii legaliste într-un proces evoluţionist, fără seisme sociale destabilizatoare.

NEVOIT SĂ SE EXILEZE
O dată cu pătrunderea trupelor ţariste şi otomane în Muntenia, pentru a înăbuşi Revoluţia, generalul Tell a fost scos din serviciul militar şi nevoit să se exileze; a mers, prin Transilvania, la Paris, şi de acolo la Constantinopol; datorită atitudinii sale de moderator, manifestată în timpul evenimentelor paşoptiste, sultanul Abdul Medjid i-a acordat o pensie şi i-a îngăduit să rămână în Insula Chiros vreme de nouă ani.
Când a izbucnit războiul Crimeii (1853), Christian Tell a dorit să se înroleze într-o legiune română, cu care să ia parte efectiv la lupte de partea coaliţiei antiţariste, însă proiectata unitate militară nu s-a îngăduit să ia fiinţă.

Tell a revenit în ţară în iulie 1857 şi s-a angajat cu entuziasm în acţiunile unioniste, ajunse la ordinea zilei după războiul Crimeii şi Pacea de la Paris – evenimente epocale în urma cărora organizarea viitoare a Principatelor Române devenise o chestiune de însemnătate europeană. Participant activ la lucrările Divanului ad-hoc de la Bucureşti, în anul 1857. Deputat în Adunarea Electivă care a aclamat pe alesul Moldovei, colonel Alexandru Cuza, domnitor şi al Munteniei, la 24 ianuarie 1859. Membru în Comisia Centrală (Parlamentul) de la Focşani în anii 1859-1861.

În timpul domniei lui Cuza Vodă a fost titular la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, perioada 30 decembrie 1862-26 mai 1863, în Guvernul Nicolae Creţulescu. Uşor influenţabilul cuzist (de până atunci) şi-a dat adeziunea la lovitura de stat din 10/11 februarie 1866. Christian Tell a fost deputat în Constituanta din 1866, ministru – în primii ani ai domniei lui Carol I. Titular la Ministerul de Război, 11-14 martie 1871; din nou la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, 14 martie 1871-7 aprilie 1874; ad-interim la Ministerul de Justiţie, 31 martie-15 octombrie 1873 – cu toate în Guvernul Lascăr Catargiu; titular la Ministerul de Finanţe, 4-16 aprilie 1876, în Guvernul condus de generalul Ioan Em. Florescu.

GENERAL REVOLUŢIONAR
Din activitatea sa de ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice ne-a rămas îndeosebi legea pentru alegerea mitropoliţilor şi episcopilor şi pentru constituirea Sfântului Sinod – elaborată după modelul rusesc. Christian Tell a fost încă un general făcut într-un timp revoluţionar şi rămas fără armată. De fapt, nici n-a mai perseverat în cariera militară. Trecând cu nonşalanţă de la liberalii moderaţi la conservatori, s-a mulţumit să poarte titlul onorific de general, aură care i-a hrănit orgoliul şi cu care a trecut fălos prin Guvernele României Mici. Christian Tell a murit la 12 februarie 1884, în Bucureşti. Moderaţia, dar şi oscilaţiile în acţiuni, pe de o parte, precum şi felul său franc de a fi în viaţa de toate zilele, pe de altă parte, i-au frânat o ascensiune politică rămasă, astfel, doar virtuală.
Se poate spune că bravul general Tell a fost un revoluţionar de factură ceva mai specioasă...
Notă: intertitlurile aparţin redacţiei.

URMEAZĂ
Citiţi mâine despre Ion C. Brătianu, care a avut, atât ca om politic, cât şi ca bărbat de stat, o traiectorie mereu ascendentă din 1866 înainte. Membru influent al Constituantei din 1866, care a dat românilor o Constituţie pentru 50 de ani. Când Cuza Vodă a poposit pentru prima oară la Bucureşti, Ion C. Brătianu l-a întâmpinat cu un elaborat memoriu ce cuprindea punctul său de vedere asupra dezvoltării imediate şi de perspectivă a României.