Cu dragoste, prin Centrul Vechi...

E vara! E cald! Arde pamantul! Vara calamitara!
Cand sunt doar 33 de grade, ca astazi, incep sa respir si plec la plimbare prin zona Lipscanilor.
Ma fascineaza zona asta. Si istoria ei. Ma simt la fel ca Hansel si Gretel care aveau semne sa se-ntoarca in casa in care s-au nascut, asta mi se pare si mie pe cand ma-nvart pe langa Curtea Domneasca, ca-mi cunosc radacinile, ca ma-ntorc in locul unde am stralucit odata.
Poate ca se va-mblanzi vreo inima si lumina vreunui cap si vor deveni si Lipscanii, Blanarii, Selarii, un loc frumos si curat ca la Budapesta sau la Viena.

Ce sunt Lipscanii? Ce ascund ei? De cand fiinteaza? Din secolul XVII. Numele vine de la Leipzig – Lipsca – centrul comercial al Europei. Pe la 1855, Lipscani era in floare. Marfuri, eleganta, bogatie. Ulita Lipscanilor apare in timpul destramarii feudalismului european. Infloresc manufacturi, prind cheag mestesugurile; mestesugarii mandri isi fac strazi: Strada Blanarilor, Selarilor, Sepcari...

Pe drumul caravanelor negustoresti care vin de la nemti (Lipsca), negustorii romani nu mai recurg la intermedierea sasilor, ci pleaca singuri la targul nemtesc si vin cu carele incarcate.

Drumul era greu – cinci-sase luni, cu oprire la Viena. Negustorii s-au organizat intr-o breasla si au contribuit la mondenizarea tarii. Ei sunt primii care se ocupa de moda – aduc haine "nemtesti" in locul celor orientale. Au capatat gust si stil, au invatat civilizatia, au inceput sa-nvete limbi straine, si-au trimis copiii la invatatura in strainatate.

Marfa de Lipscani adusa din EVROPA era simandicoasa: oglinzi venetiene, ochelari cu rama de baga, si chiar de aur. Cei care se pricep stiu ce spun.

Printre marfurile cautate erau matasuri, brocarturi, taftale, moaruri, sifonuri (Crepe de Chine), crepdesinuri, organzale, postav de Flandra – numai minuni. Margele, bratari, inele cu patalama si ceasornice de buzunar cu lant gros de aur sau de platina. Totul era de un bun gust subliniat de corvoada drumului ce dura mai multe luni. Perdele, tacamuri, mobile, palarii.

Strada Selarilor, careia mai intai de toate i s-a spus Strada Salarilor – de la harnasamentele de calarie, e pomenita in scriituri de la 1700. Pe atunci, seile se impodobeau cu aur si argint. Pe Strada Selarilor a fost odata vestitul "Hanul Rosu". Ceva, ceva mai exista si astazi, colorat tot in rosu, dar si-n sordid. Dar "Hanul" a ars intr-un incendiu in 1838, cand a ars tot orasul de la jocul unor copii. Aici se bea cafea adusa din Anglia si puteai citi dimineata ziarele: franceze, romane, engleze, germane, grecesti, italienesti. "Hanul Rosu" era un fel de punctul 0. De aici plecau diligentele spre Brasov.

Mai dam de Strada Gabroveni, unde bulgarii vindeau odata postav de Gabrova – un costum de haine din acest postav il cumparai pentru nunta, dar te si inmormanta in el. Aici era si Hanul Gabroveni, unde trageau bulgarii, turcii, sarbii si croatii. Stapan era Teodosie Gabroveanu.

Strada Covaci – numele sarbesc dat fierarilor – oricum slav, dar si ungurii si polonezii tot asa numesc lucratorul in fier. Aici a fost candva o bodega pe care o preferau Eminescu, Delavrancea, Vlahuta. Restaurantul-bodega era al lui Iordache, care e si cel care a nascocit MICII. Cica la acest restaurant se vindeau carnati buni, gustosi. Ei, si intr-o zi n-a mai avut mate pentru carnati, cererea era mare si imediata, si a luat amestecul tocat si l-a fript pe plita. De nevoie, sa nu se imprastie, a adaugat Iordache si bicarbonat si s-au umflat, si i-a facut scurti, ca sa nu iasa cruzi. Mici. A dat lovitura!

Lucru mare sa te plimbi pe strazile Lipscanilor.
Poate ca, daca s-ar invata la scoala Istoria Bucurestilor, s-ar ridica un copil cu mare dragoste de tara, de oras, neatins de ciuma prin care am trecut noi si ar reface orasul, l-ar curata si ne-ar trage in teapa, caci capitala unei tari e pasaportul ei istoric.

Cum au aparut Lipscanii?
Prin secolul al XIII-lea se asaza satele pe malul Dambovitei cea cu apa dulce. Oamenii trebuia sa traiasca si s-a luat obiceiul sa faca un targ mare de ziua Cucului, adica pe 25 martie, de Buna-Vestire. Zi insemnata cu Mosii de primavara pana astazi. Veneau negustori de la Brasov, Targoviste, Severin si Braila. Locul era intre Piata Unirii si Coltea. Mircea cel Batran ridica pe-aproape Curtea Domneasca, intarita de Vlad Tepes.
Apar mahalalele Balaceanului, Sf. Gheorghe – punct de plecare pentru oras.
De aceea, cand mi-e greu plec la plimbare prin Centrul Vechi si intru la Sf. Ciprian, in biserica Zlatarilor, si aprind o lumanare si ma rog sa aiba grija de acest loc binecuvantat.....