Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
DEZVĂLUIRI
• Mărturii despre evenimentele dramatice
care au însîngerat Capitala
Primăvara anului 2004 a fost “sezonul” în care Jurnalul Naţional
a început să se preocupe constant de elucidarea unor momente fierbinţi ale
Revoluţiei. Interviuri cu persoanele implicate, dublate de analiza unor
dosare vechi, deja uitate prin fişetele Parchetului, au fost “materia primă”
din care s-a decantat o imagine complexă a acelor evenimente dramatice.
DEZVĂLUIRI • Mărturii despre evenimentele dramatice care au însîngerat Capitala
Primăvara anului 2004 a fost “sezonul” în care Jurnalul Naţional a început să se preocupe constant de elucidarea unor momente fierbinţi ale Revoluţiei. Interviuri cu persoanele implicate, dublate de analiza unor dosare vechi, deja uitate prin fişetele Parchetului, au fost “materia primă” din care s-a decantat o imagine complexă a acelor evenimente dramatice.
Prezentarea documentarului “Şah-mat: Revoluţia Română” a
redeschis în primele luni ale anului 2004 o rană care pe atunci avea deja 15
ani. Dorind să contrazică ori doar să detalieze viziunea prezentată în acel
film, multe personalităţi implicate într-un fel sau altul în eveminentele din Decembrie ’89
ne-au oferit atunci o avalanşă de informaţii, unele în premieră
absolută. Consemnate meticulos în fiecare număr al ziarului nostru, toate
acestea ne-au permis să pătrundem, pentru cititorii noştri, dar şi
pentru viitoarele manuale de istorie, în “culisele” Revoluţiei Române.
SECURISTUL TINU. Maiorul (r) Radu Tinu, fost adjunct al comandantului Securităţii Timiş, a declarat într-un interviu acordat ziarului nostru că: “Revoluţia nu a fost decît o mască, iar pastorul Tokes Laszlo decît un pretext penibil. Revoluţia nu am făcut-o noi, românii. Noi doar am dansat pe muzica altor servicii de informaţii: Step pentru CIA şi Kalinka pentru KGB”. În plus, el a mai afirmat că Securitatea română ştia că în Ungaria se fac “repetiţii” pentru înlăturarea lui Ceauşescu. Tinu a mai afirmat că încă din 1988, “după ce Bush şi Gorbaciov şi-au dat mîna pe un vapor acostat în larg, Securitatea română ştia că se acţionează, atît de americani, cît şi de ruşi, pentru înlăturarea lui Ceauşescu”. Fostul securist a mai spus că în Ungaria au fost antrenaţi foarte mulţi români, care au fost apoi implicaţi în acţiunile finalizate prin răsturnare a regimului. Iar tabăra în care ei au fost antrenaţi s-a aflat la Bicske. O altă afirmaţie surprinzătoare a lui Radu Tinu a fost că generalul Stănculescu ar fi fost agent al serviciilor secrete engleze.
FILIERA IUGOSLAVĂ. La 4 martie 2004, Jurnalul Naţional a realizat o premieră
jurnalistică de excepţie: a reuşit să-l intervieveze pe col. Remus Ghergulescu,
care cu acea ocazie a fost de acord să vorbească pentru prima dată cu presa. În
Decembrie ’89, el era comandantul UM 404 – Cercetare, batalionul ai cărui
militari, cu adevărat superinstruiţi, erau celebrii “Baştani”. Iar unul
dintre subalternii săi, implicat şi el în Revoluţie, a fost celebrul colonel
Ghe. Truţulescu. În acel interviu, apărut sub titlul “Revolta de la Timişoara a
venit pe filieră iugoslavă”, Ghergulescu a relatat că oamenii lui, infiltraţi
atunci printre protestatari, au aflat, în urma unor activităţi de natură
operativă, că printre timişoreni au acţionat numeroşi agenţi de influenţă
coordonaţi de pe teritoriul Iugoslaviei.
PLANUL DE GHERILĂ URBANĂ. Cea mai stranie informaţie oferită
de col. Ghergulescu a fost cea privitoare la existenţa unui plan de gherilă
urbană. Era o
informaţie în premieră, despre care nimeni nu vorbise în toţi cei 15 ani
care trecuseră atunci de la Revoluţie. Este vorba despre un plan de acţiune,
pus la punct de regimul comunist, plan care ar fi trebuit să ducă la
restabilirea ordinii, în cazul unor mişcări de stradă ample. “Din investigaţiile
făcute de noi, chiar în acele zile, am tras concluzia că în Capitală se
pusese în aplicare planul de «gherilă urbană».
Cineva apasăse pe acest «buton». Din cîte ştiu eu, era vorba despre «Planul
1600». Or, cei care trebuiau să pună în aplicare acest plan aveau nişte
semnale dinainte stabilite, locuri precise. Se cunoşteau pe echipe de unul,
doi, dar nu mai mult. Odată declanşat acest plan, nu s-a mai putut opri. Într-o
seară, de la fereastra unui bloc au început să se audă pocnete şi sclipiri ca
de armă. Dinspre Ministerul Apărării s-a ripostat cu toată puterea, de s-a făcut
apartamentul zob. Mergînd să cercetăm apartamentul, am găsit un simulator.”
Una dintre cele mai persistente întrebări privitoare la Revoluţia din Decembrie 1989 a fost “Cine a tras în noi, 16-22?”. Porniţi pe urmele acelor evenimente tragice, redactorii noştri au găsit răspunsul la o parte a acestei întrebări obsesive. În 2004, începînd cu mijlocul lunii mai, Jurnalul Naţional a publicat un întreg ciclu de articole dedicate evenimentelor petrecute în Capitală, între data de 21 Decembrie, ora 12:00, şi 22 Decembrie, ora 14:26. Primul, apărut la 19 mai 2004, s-a numit “Mecanismul terorii” şi a prezentat, în premieră, radiografia modului în care, unite într-un imens mecanism ucigaş, Ministerul de Interne, Armata şi Securitatea au acţionat împreună contra bucureştenilor. Studiind un dosar demult uitat, care a zăcut timp de 15 ani prin fişetele Parchetului Militar, redactorii noştri au aflat că în perioada 21/22 decembrie ’89 acţiunile de represiune din Capitală au fost coordonate de MI, care s-a folosit atunci de toate “părţile componente” pe care le avea în subordine. Rolul de conducător este confirmat de faptul că “Internele” au emis o serie de ordine speciale, împreună cu instrucţiunile de punere a lor în aplicare. Cel mai important dintre acestea, Ordinul nr. 02600/1 iulie 1988, este cel care a stat la baza “Planului Unic de Acţiune”, aplicat în perioada 17-22 decembrie.
În conformitate cu acest “Plan Unic”, în perioada 21/22 decembrie 1989, în Bucureşti au fost angrenate următoarele forţe militare: Formaţiunea de Ordine şi Intervenţii (FOI), Comandamentul Trupelor de Securitate, Luptătorii USLA, Lucrători ai Miliţiei – de la Sectoare şi de la Capitală, Pompierii, efectivele Şcolii Militare de Ofiţeri Activi a MI (Băneasa), efectivele Şcolii de Perfecţionare a Ofiţerilor de Miliţie – Bucureşti şi Gărzile Patriotice. Singurele neincluse explicit în Planul Unic au fost trupele MApN. Dar asta nu înseamnă că ele n-au avut nici un rol. Ba, din contră. Deşi România nu se afla în stare de război, Armata şi-a scos tancurile şi autoblindatele pe străzile Capitalei, unde le-a dislocat în dispozitive de luptă, la fel cum făcuse mai înainte în alte oraşe ale ţării. Iar militarii săi, înarmaţi pînă în dinţi, au intervenit contra civililor care aveau o singură “armă”: lozincile anticomuniste şi anticeauşiste.
ORDINEA DE BĂTAIE. Continuînd
decriptarea evenimentelor petrecute în Capitală în ultimele ceasuri ale regimului
Ceauşescu, Jurnalul Naţional a enumerat forţele de represiune, dispunerea
lor în dispozitive de luptă, inclusiv categoriile de armement folosit, precum şi
numele ofiţerilor care au exercitat comanda unităţilor. În Decembrie ’89, mulţi
bucureşteni au murit, împuşcaţi de la distanţă, dar cu foarte mare precizie, de
luptători dotaţi cu puşti cu lunetă. După fuga lui Ceauşescu şi după
stabilizarea situaţiei politice din ţără,
nimeni nu s-a obosit mai să ancheteze şi să afle cine au fost trăgătorii de
elită care au semănat moartea pe străzile Bucureştiului. Jurnalul Naţional i-a
identificat pe “lunetiştii”, pe care i-a descoperit printre luptătorii FOI (Forţele
de Ordine şi Intervenţii), un detaşament care, alături de armamentul obişnuit,
avea în dotare şi şase puşti cu lunetă, calibru 7,62 mm, plus 60 de cartuşe şi şase
pistoale cu amortizor, care aveau alocate alte 600 de cartuşe. Iar aceştia nu
erau singurii “lunetişti” asmuţiţi asupra bucureştenilor. Aparţinînd Securităţii,
Serviciul 8 – Gărzi avea în componenţa sa trăgatori de elită, dotaţi cu puşti
cu lunetă şi cîte 110 cartuşe fiecare. Ziarul nostru a dezvăluit, de asemenea, componenţa acestei
formaţiuni, precum şi locurile din Capitală unde erau amplasaţi luptătorii săi,
inclusiv adresele caselor conspirative în care au fost instalaţi. Din păcate,
anchetatorii n-au fost în stare nici pînă în ziua de azi să afle cu ce s-au
ocupat, concret, lunetiştii Serviciului 8 Gardă, şi luptătorii FOI, care aveau în
dotare acele arme de mare precizie. Un singur lucru se ştie precis: în noaptea
de 21/22 Decembrie ’89, în Bucureşti au fost ucişi 48 de oameni. Iar mulţi
dintre ei au murit ca în filmele poliţiste: împuşcaţi cu gloanţe care au ţintit
cu o precizie cumplită, în inimă sau în cap, exact între ochi.
MOARTEA CU BULETIN DE
BUCUREŞTI. Seria dezvăluirilor privitoare la Revoluţia Română a
continuat la 20 mai 2004, cînd în Jurnalul Naţional a apărut articolul “Moartea
a venit cu buletin de Bucureşti”. Un articol care prezenta informaţii complete
despre victimele represiunii, începînd cu momentul în care ultimul miting
organizat de Ceauşescu a degenerat în haos şi pînă la morţii din noaptea de
21/22 Decembrie ’89, ucişi în zona “Baricadei de la Inter”. În afara mărturiilor
cîtorva protestatari care au scăpat cu viaţă, ziarul nostru a prezentat şi
declaraţiile unor oameni aflaţi lîngă “epicentrul” represiunii: la Spitalul Colţea.
Amplasat foarte aproape de “cîmpul de bătălie” din zona Hotelului
Intercontinental, spitalul a fost atît locul unde au fost aduse foarte multe
victime, cît şi un punct de observaţie foarte bun, de unde represiunea a putut
fi urmărită “în direct”. Motiv pentru care, dacă ar fi fost analizate cu atenţie
şi la timpul cuvenit, declaraţiile unora din angajaţii spitalului, date după
1990, puteau clarifica foarte multe aspecte, rămase şi acum neelucidate,
privitoare la ucigaşii din noaptea de 21/22 decembrie ’89. Din păcate, justiţia
nu s-a arătat deosebit de interesată în clarificarea acelor întîmplări, motiv
pentru care, odată cu trecerea timpului, de ele se vor mai ocupa decît
istoricii care bineînţeles, nu le vor putea face dreptate victimelor din acea
noapte dramatică, în care moartea a avut, cu adevărat, “buletin de Bucureşti”.
“SOLUŢIA FINALĂ”. La 21 mai 2004, Jurnalul Naţional a dezvăluit, în premieră,
o situaţie dramatică, despre care, pînă atunci, nu s-a vorbit niciodată. Prin
intermediul datelor conţinute în articolul “Soluţia finală: crematoriul”,
opinia publică a putut afla că protestatarii anticomunişti ucişi în Capitală
urmau să aibă aceeaşi soartă cu cei 40 de timişoreni ucişi în perioada 16-17
decembrie ’89: Partidul dăduse ordin ca şi trupurile bucureştenilor ucişi să
fie incinerate pe ascuns. Iar sacii de plastic pentru ei fuseră deja pregătiţi.
Prezentînd declaraţiile unor cadre
medicale care lucraseră în diverse spitale din Capitală, Jurnalul Naţional a
dezvăluit aceste “pregătiri”. O asistentă ATI de la Spitalul Colţea a
relatat: “În 21 decembrie 1989, medicul-şef dr Constantin Ionescu a primit un
plic sigilat, l-a citit şi ne-a spus că i se cere ca morţii să fie puşi în saci
de plastic şi duşi la morgă, pentru a fi arşi. Insuşi dr Ionescu era revoltat
de ceea ce i se cerea prin acel ordin şi ştiu că nu a procedat în acea
modalitate. În acea seară am avut un singur decedat”. Declaraţia Ruxandrei
Marcu, care era tot asistentă ATI, menţionaeză: “În seara de 21 decembrie 1989,
în jurul orei 17:00, am auzit cînd s-a dat telefon la Biroul nostru din Secţia
ATI şi o persoană, care s-a recomandat ca fiind reprezentantul Direcţiei
Sanitare a Municipiului Bucureşti, a ordonat ca toţi morţii care vor veni să
fie băgaţi în saci de plastic şi duşi într-un loc de unde urmau să fie luaţi de
cineva, pentru a fi incineraţi.” Este aproape sigur că astfel de ordine au
fost primite şi la alte unităţi medicale din Capitală.
Aplicarea acestui plan sinistru a fost însă anulată de fuga cuplului Ceauşescu. În perioada 21-22 decembrie ’89, în Capitală au fost ucise 48 de persoane. Cînd au fost trimise la Spitalul de Urgenţă, Spitalul Colţea ori la Secţia de Neurochirurgie a Spitalului “Gh. Marinescu”, o parte dintre victime erau deja moarte. Dar acestora nu li s-a făcut niciodată autopsia obligatorie în toate cazurile de moarte violentă. La fel s-au petrecut lucrurile şi cu cei grav răniţi, care au murit mai tîrziu, chiar şi după intervenţiile chirurgicale complexe. În plus, nici un anchetator nu a verificat tipurile de muniţie găsite de chirurgi în trupurile victimelor. La fel cum nimeni nu a efectuat vreo expertiză balistică menită să determine tipul de arme şi direcţiile din care s-a tras asupra protestatarilor. Dacă aceste investigaţii minime se făceau la timpul potrivit, vinovaţii ar fi putut fi identificaţi foarte uşor, deoarece se cunoştea cu destul de multă precizie amplasarea forţelor represive implicate în evenimente.
NICI UN VINOVAT. La
4 mai 2004, Jurnalul Naţional a publicat articolul “Criminalii, în libertate”,
o “radiografie” completă a neputinţei de care a dat dovadă justiţia românească
post-decembristă. Acolo se menţiona că în evenimentele din 21/ 22 decembrie
’89, bucureştenii au plătit un tribut de sînge dramatic: 48 de morţi şi 604 răniţi.
Lor li s-au adăugat alte 684 persoane arestate şi maltratate. La începutul
anului 1990, Parchetul Militar începuse o anchetă, concretizată în Dosarul
97/P/1990. Un dosar imens, compus din o sută de volume. O sută de volume care
au însemnat muncă şi timp, ambele pierdute însă inutil de anchetatori. Şi asta
pentru că, la 4 ianuarie 1990, puterea politică provizorie, asumată de
Consiliul Frontului Salvării Naţionale, a emis “Decretul lege nr.3”, privitor
la “amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse”. Sub aparenţa
rezolvării unor nedreptăţi vechi de cîteva decenii, acel decret a salvat pielea
celor mai mulţi dintre vinovaţii din decembrie ’89.
“MANIFEST PENTRU
VICTIMELE REVOLUŢIEI”. În urma noilor informaţii pe care ziarul nostru le-a
adus la lumină şi ţinînd cont de faptul că autorităţile nu au fost niciodată în
stare să rezolve, cu adevărat, problemele privitoare la identificarea celor
vinovaţi de represiunile din decembrie 1989, Jurnalul Naţional a lansat în
paginile sale un “Manifest pentru victimele Revoluţiei”. Un manifest în care
s-a menţionat explicit că “Timp de 15 ani, instituţiile judiciare ale statului
s-au prefăcut că încearcă să-i găseasca pe vinovaţi”, iar “Adevărul despre
crimele săvîrşite în «noaptea cea mai lungă» a Revoluţiei este strivit sub
sutele de dosare cu autori necunoscuţi” şi “Pentru că sînt prea slabe şansele
ca autorităţile să mai redeschidă, după 15 ani, dosarele morţilor şi răniţilor
din 21 decembrie 1989” dar şi “Pentru că familiile celor ucişi încearcă
disperate să afle numele vinovaţilor, iar magistraţii şi politicienii le trîntesc
uşa-n nas”, şi ţinînd cont că “Acolo unde nu e adevăr nu este nici dreptate,
iar România nu-şi poate clădi un viitor bun pe un trecut neelucidat”. Considerînd
că toate acestea sunt motive suficiente pentru a încerca să urgenteze “mersul
justiţiei” Jurnalul Naţional a venit atunci în ajutorul urmaşilor celor ucişi
la 21 decembrie 1989, precum şi al celor răniţi, oferindu-le gratuit consultanţă
juridică celor care doreau să dea în judecată statul român. În plus, ziarul
nostru a cerut oficial Parchetului General să redeschidă dosarele privitoare
la morţii şi răniţii bucureşteni, victime ale represiunii din 21/22 decembrie
1989. Ceea ce s-a şi întîmplat. Secţia Parchetelor Militare a redeschis
Dosarul 97/P/1990, şi a reluat audierile victimelor şi a martorilor. Dar şi de
astă dată fără prea mare succes. Întinsă pe cîţiva ani, noua anchetă a sfîrşit
penibil, în vara anului trecut, odată cu trecerea acestei anchete în competenţa
unui Parchet civil. Iar de atunci, nu s-a mai auzit mai nimic despre “Dosarele
Revoluţiei”.
Haosul
“Din investigaţiile făcute
de noi, chiar în acele zile, am tras concluzia că se pusese în aplicare planul
de «gherilă urbană» în Capitală. Cineva apăsase pe acest «buton». Din cîte ştiu
eu, purta numele «Planul 1600». Or, cei care trebuiau să pună în aplicare acest
plan aveau nişte semnale dinainte stabilite, locuri precise. Se cunoşteau pe
echipe de unul, doi, dar nu mai mult. Odată declanşat acest plan, nu s-a mai
putut opri. Într-o seară, de la fereastra unui bloc, au început să se audă
pocnete şi sclipiri ca de armă. Dinspre minister s-a ripostat cu toată puterea,
de s-a făcut apartamentul zob. Mergînd să cercetăm apartamentul, am găsit un
simulator. Terorismul a fost provocat de haos, zvonuri, dezordine, conducere
defectuoasă. Au încetat după executarea lui Ceauşescu.”
Remus Ghergulescu, fost
commandant al UM 0404
Nu rataţi!
În ziarul nostru de
luni, vă prezentăm anchetele privitoare la moartea generalului Vasile Milea
CAMPANIE ● Ziarul nostru s-a implicat, constant, în elucidarea celor mai dramatice evenimente din istoria recentă a României
Dosarele Revoluţiei din decembrie 1989
Elucidarea unor episoade neştiute ale Revoluţiei din Decembrie ’89, a fost urmărită cu atenţie de redactorii noştri. Documente de arhivă, unele necercetate nici măcar de justiţie, interviuri cu personalităţi aflate cîndva în mijlocul evenimentelor, toate la un loc au adus clarificări nesperate ale unei istorii recente care a schimbat radical soarta României.
