Cum a murit mozaicarul sub privirile fiului

Juganaru Dumitru. 37 de ani. Mozaicar faianter. Casatorit, doi copii. A murit pe 17 decembrie 1989, impuscat in torace de soldati in termen de la UM 01024 Timisoara.
'In seara zilei de 17 decembrie, intre nouasprezece si jumatate-douazeci, lasandu-si copiii in camera, interzicandu-le pana si sa priveasca pe fereastra, a coborat in fata blocului. Trecusera niste tancuri inspre oras de la unitatea militara din Calea Girocului si voise sa vada care era situatia. Era imbracat intr-un flanel, pe cap avea caciula, in mana o later­na chinezeasca. Militarii, ori ce-or fi fost indivizii aceia imbracati in haine militare, se gaseau pe Calea Girocului, undeva intre nivele strazilor Albac si Magura, multimea era adu­nata pe strada Albac, pe partea dinspre oras. Se striga: «Libertate!», «Armata e cu noi!», «Militari sa nu ui­tati/ Ca aveti copii si frati!». Se tragea, e adevarat, dar in sus, pentru intimi­dare, oamenii se mai ascundeau, reveneau insa si strigau din nou.

La un moment dat, ii spune un martor ocular sotiei, s-a intamplat ceva destul de straniu. Din casa florarului, ce se gaseste aproximativ in fata strazii Albac, a iesit un barbat imbracat in bluza de pijama si pantaloni negri, cu un steag alb in mana si a strigat: «Trageti in nenorocitii astia, ca nu ma lasa sa dorm!». Si atunci soldatii au tras. Au tras in multime. Au cazut o fata si doi barbati, unul dintre ei fiind Juganaru Dumitru. Cadavrul a putut fi ridicat pe la douazeci si un sfert, de patru oameni care au aparut dintre blocuri cu mainile sus, ca militarii sa nu traga din nou. Oamenii l-au pus pe iarba in fata blocului de vizavi, copilul lui a iesit din apartament si s-a repezit la el, barbatii, dandu-si seama ce trebuiau sa faca, l-au dus pe decedat in casa, l-au intins in bucatarie, au pus un cearceaf peste el. Una dintre vecine a spus ca trebuie sa-l spele, sa-l imbrace. Ceea ce, impreuna cu alti vecini si vecine, a si facut, asezandu-l dupa aceea pe doua mese puse una langa cealalta.

Sotia, care fusese in localitatea Corcova, judetul Mehedinti, a pri­mit telefonul funest in jurul orei sase si jumatate, a ajuns acasa la orele paisprezece. Colegii de serviciu ai sotiei au adus sicriul marti, orele paisprezece. A fost chemat preotul, i s-a facut slujba. Nu se obtinuse insa certificatul de deces. Una dintre vecine telefonase deja de luni dimineata la dispensarul de zona pentru certificatul de deces, dar i s-a spus ca ei nu-l pot elibera, ca decedatul trebuie predat la Spitalul Judetean. Dupa slujba, sotia a dat un telefon la pompele funebre pentru masina, i s-a raspuns ca nu ar fi trebuit sa-l fi pus in sicriu; pe la orele cincisprezece si un sfert masina a aparut totusi, soferul fiind insotit de doi civili.

Au urcat toti trei, l-au luat si au plecat la spital. La Serviciul Urgente l-au pus, cu sicriu cu tot, pe un carucior, o asistenta a zis ca nu acolo trebuie primit ci in partea cealalta a cladirii, adica la morga, cei doi civili – cu autoritate si siguranta suspecte! – au precizat ca acesta era ordinul, sa-l predea acolo, la Urgente. Asistenta si brancardierul s-au conformat, l-au dus la lift, sotiei in­ter­zi­candu-i-se sa-si mai insoteasca mortul'. Ea a ramas pe hol. Dupa un timp, a inceput sa intrebe cand poate sa-si ia sotul inapoi, pentru a-l in­mor­man­ta, iar un individ ce pazea cu o mi­traliera in spate intrarea principala in spital i-a zis sa vina a doua zi de dimineata. Miercuri, 20 decembrie, femeia a mers la spital la prima ora. Nu i-au dat nici certificatul de deces, nici mortul, i-au zis sa mearga la procuratura. Procurorul de serviciu a repezit-o si a trimis-o la spital.

De fata cu ea, doctorul Crisan a sunat la procuratura, spunand: 'Auzi, cadavrele sunt deja duse de aici si ei trimit dupa certificate la mine!'. Nevasta lui Juganaru a plecat de acolo fara mortul ei. 'In jurul orei treisprezece, in aceeasi zi, de teama, si-a dus copiii la tara. Joi-seara a primit telefon de la sora defunctului. O chema pentru ca se dadeau mortii, il gasisera totusi la Spitalul Judetean, la morga, avea, in sfarsit, certificatul de deces. Vaduva s-a reintors vineri di­mineata, pe la orele unsprezece. Ace­easi masina, de la pompele funebre, si aceiasi trei oameni l-au dus de la Spital direct la capela cimitirului din Rusu Sirianu. Victima a fost inhumata sambata la pranz. In timp ce se ofi­cia slujba bisericeasca de in­mor­mantare, se auzeau, din diferite punc­te ale orasului, impuscaturi.' (text aparut in cartea 'Timisoara 16-22 Decembrie 1989', Titus Suciu).

'Subsemnatul Juganaru Adrian, na­scut la data de 1.XI.1976, domi­ciliat in orasul Timisoara, str. Albac, nr.24 declar urmatoarele:
In seara de 17 a XII-a 1989 in jurul orei 18:45 tatal meu Juganaru Dumitru s-a dus la un coleg pe nume Mihai. Acolo a stat doar treizeci de minute dupa care a venit acasa si a inceput sa planga spunand:
Copiii mei sa nu iesiti afara ca este prapadul din lumea minunata!
Eu si sora mea i-am spus:
Bine, taticule, nu iesim!
Dupa aceea, taticul a intrebat:
Magda merge la lucru?
Nu, i-am raspuns eu.
Bine, a exclamat el.
Vrand si el sa iese afara ne-a spus:
Vedeti ca eu ma duc sa vad tancurile de aici.
Eu i-am raspuns:
Bine, duti taticule.

Acestea s-au intamplat in jurul orei 7:30. La ora 7:35 el s-a dus jos. Eu, sora si verisoara mea ne-am dus pe geamul de la baie sa vedem ce face tatal meu. Am vazut ca venisera autoanfibiile precum si militari veniti in cordoane. Demonstrantii veneau din centru si se indreptau spre calea Girocului.

Militarii trageau in sus. Demonstrantii scandau urmatoarele: jos Ceausescu, vrem libertate, armata e cu noi, armata nu uitati ca aveti copii si frati etc. O autoanfibie patrula imprastiind multimea de oameni. Langa cordonul de militari se afla o autoanfibie. Numarul ei era K 193.
A scandat si tatal meu. Cand s-a inceput sa se traga in demonstranti un glonte l-a lovit pe tatal meu fix in cap. De cand s-a tras si pana ce am vazut ca patru oameni il aduc pe tatal meu taras nu l-am mai vazut.

Vazand ca il aduc taras am sarit de pe vana, am coborat jos plangand si strigand taticul meu taticul meu. Oamenii care il dusesera pe tatal meu pe un loc inverzit m-au intrebat daca este tata-l meu. Eu le-am raspuns ca da.
Dupa ce le-am aratat unde stau l-au dus sus. Pe mine m-a luat o tanti sus la ea. Domnul Bujor a zis unui ofiter pe nume Paul: «Ma Paule ma nu trage!»

L-am vazut pe acest Bujor iesind din curte si indreptandu-se spre masina autoanfibie si stand de vorba cu militarii. Acest Bujor a stat de vorba cu militarii si cu acel Paul inainte de a se trage in demonstranti si inainte de a fi impuscat tata. Aceasta este declaratia pe care o dau, o sustin si o semnez'.

(Declaratie data de fiul victimei la data de 9 mai 1990. Martorul Juganaru Adrian avea 13 ani).