Cine a obstructionat sistematic Justitia, vreme de 15 ani, astfel incat sentintele, atatea cate au fost, s-au rezumat doar la fapte prescrise? Un raspuns general, cu privire la autorii tergiversarilor: ofiterii responsabili de masacrele de la Cluj au fost avansati in grade si au primit functii guvernamentale, din care au impiedicat anchetatorii sa-si faca treaba.

De ce, in 15 ani, n-a ajuns nici unul dintre asasinii revolutionarilor de la Cluj in inchisoare? Cum se face ca, dupa atata amar de ani, unele dosare mai sunt inca in instanta? Cine a obstructionat sistematic Justitia, in asa fel incat sentintele, atatea cate au fost, s-au rezumat doar la fapte prescrise? Un raspuns general, cu privire la autorii tergiversarilor: ofiterii responsabili de masacrele din 21 decembrie de la Cluj au fost avansati in grade si au primit functii guvernamentale, din care au impiedicat anchetatorii sa-si faca treaba. Ascunderea dovezilor cu privire la responsabilitatile celor care au impuscat oameni, precum si presiunile de-a bloca anchetele au inceput la doar cateva minute dupa ce primele focuri de arma au insangerat strazile Clujului.

Prezentam doar cateva dintre aceste masuri de „acoperire" a crimelor. Masuri pentru care ne indoim ca va plati cineva vreodata.

1.

Imediat dupa ce soldatii capitanului Carp Dando au omorat 12 oameni si au ranit alti 26, Securitatea intervenea sa impiedice orice ancheta. Iata o convorbire purtata prin statie intre colonelul Ioan Serbanoiu, sef peste Militia si Securitatea din Cluj, si un sobordonat de-al sau, la data de 21 decembrie, in jur de ora 17:00:
„ - 770 pentru 772.
- Da, ordonati!
- Vine imediat procurorul militar. Luati-i de-acolo (pe morti - n.r.) si fara sa faceti altceva, duceti-i la medicina legala. Fara fotografii!
- Am inteles. Am mai gasit cativa si in niste holuri (...).
- Unde? Care holuri?
- Holul de la universitate, langa Continental... (...)
- Deci, repet, 772: fara cercetare la fata locului (...)."

Daca s-ar fi facut „cercetare la fata locului", ar fi fost cunoscute pozitiile mortilor si s-ar fi constatat ca unii au fost impuscati din spate, in timp ce fugeau, deci nu „atacau Armata".

2.

Primii morti cazusera in Piata Libertatii la ora 15:40. La 18:30, in teleconferinta cu Ceausescu, primul secretar al Clujului, Ioachim Moga, cerea „secretarului general" instituirea starii de necesitate, fara sa raporteze ca in Cluj se tragea de trei ore in oamenii de pe strada. Moga si Armata aveau nevoie de declararea starii de necesitate pentru a-si asigura o baza legala pentru deschiderea focului impotriva civililor. Spre disperarea lor, Ceausescu i-a refuzat. Starea de necesitate a fost declarata la Cluj abia in dimineata zilei de 22 decembrie.

3.

Chiar a doua zi, dupa sosirea in unitati a militarilor care trasesera in oameni, cand era limpede ca Ceausescu fugise, iar comandantii trebuia sa dea socoteala, au inceput presiunile asupra soldatilor, sa nu declare ceea ce vazusera si facusera. Iata declaratia fruntasului Marian Bolbos, suspectat ca ar fi impuscat un om la Piata Marasti:

„In perioada de dupa evenimente, in unitate, cadrele militare au hotarat ca despre evenimentul petrecut in Piata Marasti sa nu fie spus adevarul, pentru a nu fi denigrata Armata. La inceputul lunii ianuarie 1990 am fost prelucrati de catre comanda unitatii 01369 Someseni sa cream o stare de fapt neadevarata, din care sa rezulte ca prin blocuri au fost tragatori izolati care, prin diversiune, au impuscat cetateanul respectiv".

4.

In ianuarie 1990, colonelul de Justitie Tit-Liviu Domsa, seful Parchetului Militar din Cluj, incepea o ancheta serioasa impotriva militarilor care au impuscat demonstrantii si a celor care dadusera comenzile de represiune a Revolutiei. In aprilie 1990, semnase mandatele de arestare impotriva a cinci ofiteri, incepand de la Conducerea Armatei a IV Transilvania si pana la cei care au comandat dispozitivele din strada. Un telefon venit din partea Armatei, transmis de capitanul Manea, il avertiza pe procurorul Domsa: „Daca sunt arestati colegii nostri, unitatile din Floresti sunt cu motoarele pornite si ocupa din nou Clujul". O luna mai tarziu, colonelului de justitie Domsa i se lua dosarul.

5.

Unul dintre cei care s-au zbatut sa blocheze anchetarea militarilor de la Cluj a fost generalul Victor Athanasie Stanculescu, pe atunci ministru al Apararii. In primavara anului 1990, el facea presiuni asupra lui Ioan Robu, procuror general al Romaniei, pentru a i se lua dosarul lui Domsa. Lasand la o parte imixtiunea ministrului Apararii in Justitie, iata ce-i scria Stanculescu lui Robu: „Organul de procuratura militara, cercetand imprejurarile in care a avut loc impuscarea lui Calin Nemes si a maiorului Carp Dando, a acreditat nelimitat asertiunile primului, cunoscut ca element betiv si neserios («huligan», ar fi spus Ceausescu - n.r.). (...) Consider imperios necesar ca procurorul militar sef Tit-Liviu Domsa sa fie trecut in rezerva si pensionat, pentru restabilirea unei atmosfere de liniste si intelegere in cadrul militarilor din Transilvania". Scrisoarea continua cu propunerile lui Stanculescu cu privire la inlocuitorii lui Domsa: capitanii Andries Dorel, Siserman Viorel si Iepure Viorel.

Trucul generalului era simplu: cum cei care trasesera in demonstranti fusesera avansati la exceptional ca si ofiteri superiori, ei nu puteau fi cercetati de catre capitani.

Cat despre Calin Nemes, ranit in Piata Libertatii si declarat apoi de catre Stanculescu drept „oaia neagra" a Revolutiei de la Cluj (pentru a justifica omorurile soldatilor lui Carp), el s-a sinucis in 1994, „de scarba".

6.

Generalul Constantin Degeratu a blocat si el, printr-un ordin, posibilitatea de-a se stabili responsabilitati pentru crimele de la Cluj.

In 1992, dosarul era inchis: nici un vinovat. In 1996, Emil Constantinescu, devenit presedinte, a cerut redeschiderea lor. In 1997, Degeratu, devenit ministru al Apararii, hotara prin ordinul 522: „Prezentarea personalului militar si civil la organele de ancheta, cu privire la evenimentele din decembrie 1989, se va face doar cu aprobarea ministrului Apararii nationale". Era de inteles, Degeratu se ocupase la 21 decembrie cu elaborarea planurilor de lupta stradala dintre Armata si demonstranti.

Noul rechizitoriu a fost terminat in 1998. In aprilie 2003 s-au dat sentintele: faptele erau prescrise, vinovatii puteau sta linistiti. Procuratura a facut recurs. Se va judeca luna viitoare si e greu de crezut ca se va schimba ceva.

Revolutie pentru toti clujenii

Generalul Topliceanu era, in 1989, membru supleant al CC al PCR. Nici cu FSN nu i-a fost rau. In 1990 a fost numit sef peste Armata de uscat, ajunct al ministrului Apararii, profesor la Academia Militara. Sa afle si viitorii combatanti ai NATO cum se da un ordin de a omori civili. Constantin Degeratu a ajuns general si ministru al Apararii, apoi a fost trimis in strainatate ca atasat militar. Florian Caba n-a mai apucat sa-i dea lui Dicu (ajuns maior) premiul pentru impuscarea civililor la Astoria. A ajuns general si sef al Fortei de reactie rapida. E un prosper om de afaceri, dupa ce o firma in spatele careia s-a aflat ani de zile s-a ocupat cu aprovizionarea Armatei. Laurentiu Cocan s-a internat imediat dupa revolutie, cand au inceput cercetarile, la Psihiatrie. A scris doua carti, cu "varianta lui" despre revolutie.

Cel care a inceput la Cluj agitatia contra lui Ceausescu, actorul Calin Nemes, a supravietuit ranilor din Piata Libertatii. S-a sinucis in 1994, dupa ce ani de zile Armata s-a straduit sa-l scoata "betiv si element declasat".

Manifest pentru victimele Revolutiei

La Cluj, ca si la Bucuresti, au murit zeci de oameni si sute au fost raniti in ziua de 21 decembrie 1989. In acea zi s-a tras la ordin si organizat, n-au fost diversiuni teroriste, ca in zilele urmatoare. Nimeni n-a fost tras la raspundere pentru aceste crime. Nimeni n-a dat socoteala si, in luna decembrie a acestui an, infractiunile de omor vor intra in termenul de prescriptie de 15 ani. Este inadmisibila ineficienta autoritatilor judiciare si lipsa de vointa politica manifestata in toti acesti ani privind aflarea adevarului despre crimele comise la Revolutie. Iata de ce, in al doisprezecelea ceas, Jurnalul National a decis sa acorde consultanta juridica ranitilor si urmasilor celor ucisi, daca acestia doresc sa actioneze in judecata statul roman, obligandu-l sa gaseasca vinovatii, prin institutiile abilitate, ori sa plateasca din greu. De asemenea, Jurnalul National va sprijini orice partid politic in platforma caruia aflarea adevarului despre Revolutie va avea un rol insemnat. Vom publica in fiecare zi marturii inedite despre tragediile consumate in acele zile si vom cauta sa aflam cine sunt criminalii protejati deopotriva de institutiile judiciare si de puterea politica.

Militari care au refuzat sa traga in civili

Nu toti militarii s-au grabit sa puna in aplicare ordinele criminale ale lui Ceausescu si ale marilor comandanti ai armatei. Unul dintre ei este col. (r) Corneliu Banzaru, pe atunci comandant de divizie la Tg. Mures, care apartinea de Armata a IV-a Transilvania, subordonata generalului Topliceanu. In 21 decembrie a fost convocat la o sedinta, unde comandantul le-a ordonat scoaterea in strada a soldatilor inarmati impotriva muncitorilor de la fabrica IMATEX, cu ordinul de a se trage la picioare. „Astea-s prostii", spune astazi col. Banzaru, „atunci cand tragi la picioare si ai asfalt dedesubt e ca si cum ai trage in plin, gloantele ricoseaza". In plina sedinta, Banzaru a refuzat: „Ce facem? Chiar tragem? Dar astia nu sunt dusmanii nostri!". Jumatate de ora mai tarziu era inchis in biroul comandantului si primea raspunsul de la Topliceanu: degradare de la colonel la soldat, luarea functiei si trecerea in rezerva pentru insubordonare. In locul sau, un alt ofiter a acceptat sa iasa cu soldatii inarmati in strada si sa traga. Rezultatul: 4 morti. A doua zi a fost repus la repezeala in drepturi. N-a beneficiat insa de avansarea „la exceptional", precum colegul sau, care „a tras".

Un alt ofiter care a refuzat se traga in demonstrantii din Cluj a fost lt. maj. Marian Hetea. In seara lui 21 decembrie a fost dus cu soldatii sai in dispozitivul de la Fabrica de bere de insusi comandantul unitatii din Floresti, Valeriu Burtea. Si el fusese avertizat de Burtea, ca si Cocan, ca „va trage in tinte vii". Soldatii sai aveau incarcatoarele pline cu munitie de razboi, dar el le-a dat ordin sa nu se traga sub nici o forma. Cand Cocan a ordonat soldatilor sa traga, el si-a luat militarii, a iesit din dispozitiv si s-a refugiat intr-o curte. Nu se trasese nici un glont. Cateva ceasuri mai tarziu, la Fabrica de bere erau deja 9 morti si armata se retragea. „Colegii se laudau prin unitate, fiecare cu ce-a facut", isi aminteste Hetea. A doua zi, armata a fost scoasa din nou, dar Hetea a fost consemnat in unitate. „Ai sa vezi tu mai tarziu!", i-au spus comandantii. Noroc ca a fugit Ceausescu. Dupa 15 ani, ca martor al evenimentelor si ca „element insubordonat", Hetea se uita in urma: „N-as putea blama niciodata Armata, care mi-a fost mama, mi-a fost tata. Dar ma dezic de faptele individuale ale colegilor mei".

Spre deosebire de colegii sai care au tras in oameni, pe Hetea l-a ocolit avansarea „la exceptional". A parasit armata in 1991.