x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Cum comenteaza analistii politici

Cum comenteaza analistii politici

08 Iul 2004   •   00:00

EVENIMENT

Posibila ruptura dintre presedintele Ion Iliescu si premierul Adrian Nastase a fost comentata ieri de analistii politici Ion Cristoiu, Emil Hurezeanu si Cristian Parvulescu. Pusa sub semnul lui daca, aceasta ruptura a fost comentata de cei trei analisti atat sub aspectul impactului ei asupra PSD, cat si a scenei politice romanesti. A fost contactat de Jurnalul National si analistul Silviu Brucan. Aflat in vacanta, el ne-a declarat: "Nu cred in aceasta ruptura. E vorba de putere".
MONICA IORDACHE, CARMEN VINTILA, DANA PICIU

Posibila ruptur` ntre premierul Adrian N`stase [i pre[edintele Ion Iliescu este pus` de anali[tii intervieva]i de Jurnalul Na]ional sub semnul lui dac`. Ei au fost ntreba]i cum comenteaz` aceast` ruptur` [i ce efecte va avea ea asupra PSD [i asupra scenei politice n general. Ion Cristoiu porne[te de la premisa c` e vorba de un zvon privind doar o inten]ie a lui Adrian N`stase. Or, dup` p`rerea lui, de la a inten]iona p~n` la a face e o cale lung`. Mai ales n cazul premierului. {i aceasta pentru c` N`stase nu a demonstrat p~n` acum c` ar fi omul gesturilor rapide [i spectaculoase [i mai ales produse din instinct.

PREMIERA. La r~ndul s`u, Emil Hurezeanu consider` c` avem de a face cu cronica unei mor]i anun]ate. {i se ntoarce n timp, n 2002 c~nd, se vorbea insistent despre posibilitatea organiz`rii unor alegeri anticipate.

Dup` p`rerea lui, atunci a fost developat public pentru prima oar` un conflict structural ntre o arip` Iliescu [i o arip` N`stase. {i aminte[te c`, atunci, conflictul a fost tran[at de c`tre Ion Iliescu. „Am asistat la crearea unui armisti]iu, care a fost ns` mereu fisurat."

DIFICIL. Pentru Cristian P~rvulescu, ruptura dintre cei doi e un lucru dificil n momentul de fa]` pentru c` nu are cine s` preia partidul de guvern`m~nt p~n` n luna decembrie ntr-o asemenea alternativ`. |n opinia sa asist`m la o prelungire periculoas` pentru partidul de guvern`m~nt, a crizei de succesiune ntre Ion Iliescu [i Adrian N`stase, [i c` e foarte dificil s` facem prognoze. |n cazul unei asemenea rupturi, apreciaz` P~rvulescu, PSD ar plonja ntr-o situa]ie foarte grav`, care l-ar plasa ntr-o pozi]ie secundar` pentru alegerile parlamentare [i chiar preziden]iale.

"Avem de-a face cu cronica unei morti anuntate"

EMIL HUREZEANU

Avem de-a face cu cronica unei morti anuntate. In urma cu doi ani, in 2002, se vorbea insistent despre posibilitatea organizarii unor alegeri anticipate. Atunci a fost developat public pentru prima oara un conflict structural intre o aripa Iliescu si o aripa Nastase. Conflictul de atunci a fost transat de catre Ion Iliescu, care s-a opus organizarii alegerilor anticipate. Intre timp am asistat la crearea unui armistitiu, insa el a fost mereu fisurat. In culise, tensiunile si chiar conflictele intre cele doua personaje politice si armatele lor, din care fac parte si demnitari inalti din partid, si sefii unor grupuri de interese economico-financiare, au continuat. Ceea ce putea sa duca la un armistitiu definitiv era o victorie neta a PSD in alegerile locale. Desi partidul nu a pierdut in alegerile locale, ci a primit un avertisment in ceea ce priveste sansele lui de a conduce Romania si dupa alegerile generale. In situatia in care Ion Iliescu doreste sa revina la partid, si ar fi preferat sa fie in fruntea unui partid de guvernare, in situatia in care monitorizarea performantelor guvernamentale a devenit metoda obisnuita cu care SUA si UE comunica cu acest guvern, in situatia in care Ion Iliescu a fost interlocutorul preferat al aliatilor, indeosebi al americanilor, problema acum are o miza din nou personala, si daca PSD se afla in situatia unei restructurari, atunci din perspectiva lui Ion Iliescu era momentul sa inceapa chiar cu Adrian Nastase. Apropiatii lui Adrian Nastase, chiar daca sunt concurentii lui de putere sau in zona economica, n-ar fi putut sa ii puna niciodata in chestiune suprematia. Partidul are doua aripi in continuare: are o aripa, sa zicem Iliescu, proiectata pana departe, chiar in electorat, in Moldova si Muntenia, in zona rurala exista fideli ai PSD, asta insemnand in traducere fidelii lui Ion Iliescu. Acesti oameni nu castiga, nu pierd alegerile, ci stau pe loc. Sunt o masa inerta. Exista o aripa Nastase, din care, din pacate, au facut parte si baronii locali, dar si baronii centrali. Cert este ca in zona baronilor centrali exista conflicte si tensiuni chiar intre apropiatii lui Nastase, sau intre ceea ce noi percepem ca fiind reprezentanti ai lui Nastase.

AVANTAJE. In situatia in care PSD pierde din capitalul de simpatie al stangii traditionale ori al alegatorilor lui Ion Iliescu, acesta din urma e in situatia de a fi avantajat in acest conflict, pentru ca el poate sa aminteasca acum ca cere restructurare, mai putina coruptie, politisti mai aproape de oameni, in timp ce aripa Nastase nu se poate prevala in partid de succesele guvernarii atata vreme cat, de fapt, a pierdut marile orase, si atata vreme cat grupurile economice, grupurile de presiune sunt mai toate afiliate cu baronii locali; or acestia au incasat o lovitura de avertisment in alegerile locale. Asadar aceasta ruptura este epilogul unui intreg proces.

As spune ca partidul va avea de suferit in urma acestei rupturi. Este o sansa suplimentara pentru opozitie. Nu va avea de castigat nici Ion Iliescu nici Adrian Nastase, daca vorbim de destinul lor politic personal, in masura in care destinul politic personal al lui Ion Iliescu oricum se incheie o data cu sfarsitul acestui mandat prezidential, de fapt la un nivel care conteaza, si in masura in care lui Adrian Nastase ii este greu sa-si creeze propriul partid si sa ramana un vesnic prim-ministru. Aici avem un conflict vechi, structural, intre reprezentantii unui sistem politic relativ inert, inchis, care mosteneste clasa politica a comunismului, dar care si-a reformulat pozitiile mai putin etatist, mai putin centralist, mai putin antioccidental si are avantajul unei onestitati prezumtive, care seamana cu Ion Iliescu, si avem apoi o aripa mai mobila, mai dinamica, dar care este suspectata im mod puternic de lipsa de moralitate politica. E poate conflictul dintotdeauna din istoria politica romaneasca, dintre fanariotii corupti, dar reformatori, pe de o parte, si conservatorii, boierii pamanteni, vesnici, inerti, dar care asigura in momentele de criza continuitatea conservatoare a sistemului. Nici o tabara, nici cealalta nu are dreptate in mod absolut.

SITUATIE. Nu stim prea bine cum arata acest partid. Ca orice partid politic mare, castiga pe valul succesului. Ramane intreg si isi pastreaza coerenta pe creasta valului. Cand dispar succesele electorale si cand liderii nu rezista, nu sunt autonomi si, in afara functionarii partidului respectiv, tind sa se destrame. Acest partid nu este in situatia de a fi pierdut terenul electoral, de fapt este in situatia de a nu avea un lider. Alternativele la Adrian Nastase sunt destul de discutabile acum, daca ne uitam in jurul lui. Ion Iliescu nu poate deveni maine liderul acestui partid in situatia in care Adrian Nastase se retrage ori, da, PSD are probleme. Ele intervin intr-un moment dificil pentru Romania, pentru ca alternativa este departe, in situatia in care ar exista alegeri maine ar fi poate mai usor de discutat, dar ramane de vazut in ce situatie se afla Adrian Nastase, daca va fi prim-ministru, dar nu va fi presedintele partidului, daca Ion Iliescu va fi supus in continuare tirului legitim al presei, care il acuza de incalcarea mandatului sau constitutional, devenind mult prea interactiv intr-un partid cu care de fapt nu ar trebui sa aiba legaturi in mod direct. Sunt sanse ca acest partid sa cunoasca un proces de dezagregare, dar nu cred ca el va fi violent.

PREVIZIUNI. Cat priveste influenta acestei rupturi, e o problema de spectru politic. Exista insa posibilitatea ca stanga, PSD, sa-si continue traiectoria si cu un lider complet nou, dar acesta nu trebuie sa fie unul din zona deja cunoscuta, a greilor din partid. E apoi posibil ca aripa Nastase, chiar fara baroni, desi e greu de conceput, sau fara plutocrati, oameni puternici datorita banilor pe care ii au, sa-si creeze un partid propriu. Acest partid insa va fi suspectat mereu, chiar in mod exagerat, de coruptie si va fi tapul ispasitor al coruptiei. Nu vor face acest pas. Nici oameni din jurul lui Adrian Nastase.

Un partid in jurul lui Ion Iliescu are sanse de supravietuire, dar ii cred pe cei care sustin ca procentul sustinatorilor lui Iliescu a scazut in ultimii ani. Clasa de mijloc, asa firava cum este ea, populatia urbana, liberala, tinerii oameni care lucreaza in strainatate asigura un fel de masa critica in devenire, daca nu determinanta, a unei posibile alternante, dar nu neaparat electorale, a unei alternante in configuratia spectrului politic. In care oameni mai tineri au idei noi, inclinatii prooccidentale in exercitiul politic practic, sa joace un rol mai important. Sigur ca cei care beneficiaza in urma acestei debalansari neasteptate, dar intr-un fel atat de de mult pregatite de situatie, cand e polul de dreapta si polul de stanga, sunt PNL si PD si posibilii lor aliati sau partidele lor.

Daca aceste alternative sunt destul de trainice pentru ca disparitia, sau golul, sau problemele create de scindarea unui PSD sa nu le sfarame umerii, ramane de vazut. In orice caz avem o problema, in sensul ca stabilitatea politica, atat cat era, asa cum arata ea in Romania, era unul dintre atuurile de indeplinire a unor programe de occidentalizare in Romania, supravegheate atent de aliatul militar, care este SUA, si de aliatul virtual economic, care este UE. Ramane de vazut daca aceasta stabilitate se va regasi usor in urma tulburarilor din PSD.

"O prelungire periculoasa a crizei de succesiune"

CRISTIAN PARVULESCU

Eu cred ca e foarte dificil in momentul de fata pe de o parte pentru ca nu are cine sa preia partidul de guvernamant pana in luna decembrie intr-o asemenea alternativa. In cazul in care alegatorii au sanctionat partidul de guvernamant, au sanctionat guvernarea. Deci, in primul rand calitatea de prim-ministru era cea vizata, si nu calitatea de presedinte al partidului de guvernamant. Aceasta era corelata cu prima, or mie mi se pare ca in momentul de fata asistam la o prelungire periculoasa pentru partidul de guvernamant, a crizei de succesiune intre Ion Iliescu si Adrian Nastase si ca este foarte dificil sa facem prognoze, dar pana la preluarea eventuala a partidului direct de catre Ion Iliescu nu exisa de fapt un succesor. De aceea partidul ar plonja intr-o situatie foarte grava, care l-ar plasa intr-o pozitie secundara pentru alegerile parlamentare si chiar prezidentiale.

CANDIDATURA. In plus, candidatura la prezidentiale a lui Adrian Nastase in momentul unei decizii ar deveni imposibila fara sprijinul partidului, deci ar fi foarte dificil pentru partid sa reuseasca sa recupereze, iar Mircea Geoana, ca eventual succesor, asa cum par sa indice unele surse, se situeaza totusi pe o pozitie neplacuta dupa infrangerea de la Bucuresti. Sigur ca exista tensiuni, ca nu exista asemenea speculatii fara o baza, dar e foarte greu de prevazut. Ar insemna ca, in fond, partidul de guvernamant plonjeaza in cea mai grava criza de la infiintarea sa in 1992, si ca este vorba, ca sa zic asa, de o criza demagoga, criza de succesiune. Asta pentru ca pe de o parte domnul Iliescu nu a acceptat niciodata ca exista o succesiune la conducerea acestui partid oricare au fost denumirile sale, iar domnul Nastase nu a reusit sa controleze aparatul partidului, dar mai ales nu a reusit sa-l impuna in fata opiniei publice.

Eu cred ca este o eroare de analiza a acelora care cred ca un partid poate fi reformat cu patru luni inaintea alegerilor. In primul rand, pentru ca asa cum a aratat votul din sase si 20 iunie, electoratul are deja o pozitie formata. Eventuala recuperare a electoratului PSD este foarte dificila, acesta este din punct de vedere social un electorat marginal si putin interesat de politica. Domnul Iliescu daca vrea sa repete experienta din 1992, pentru ca mi se pare ca este o comparatie pe care putem sa o facem, si anume cu sciziunea FSN, trebuie sa se gandeasca ca intre timp legitimitatea domniei sale a scazut, iar varsta domniei sale este mult mai mare. Deci, dificultatile de a controla un partid sunt mult mai mari.

TRANZITIE. In plus, exista o echipa la conducerea PSD care a fost formata in jurul lui Adrian Nastase si care nu va bascula foarte usor intr-o alta directie. Deci, ar urma o perioada de tranzitie, mie mi se pare ca o asemenea formula ar putea sa aiba loc dupa alegerile parlamentare si prezidentiale si nu inainte cu patru luni. Partidul va fi dezorganizat. Nu cred in minuni si nu cred in capacitatea partidului de a recupera alegatorii intr-un timp atat de scurt in conditiile in care nu va exista o conducere clara, si mai mult decat atat conducerea va fi interimara. In plus, functia de presedinte era stabilita de Congres, iar Congresul este peste o luna; mi s-ar parea firesc ca la Congres sa se rezolve toate aceste chestiuni. Eu cred ca ne aflam intr-o faza de presiuni reciproce.

CONDITII. Daca aceasta ruptura se va produce, in primul rand Alianta s-ar afla intr-o situatie inalt avantajata din acest punct de vedere cu conditia sa manifeste solidaritate si armonie, sa depaseasca crizele interne care exista mai ales in unele organizatii judetene. S-ar schimba total raporturile de forta. Chiar victoriile obtinute la nivelul consiliilor judetene de PSD si de aliatii sai ar fi relativizate prin aceasta demisie, daca demisia va fi o demisie reala si nu va fi o demisie formala. Daca, dar eu raman la parerea ca anticipam si speculam. (Carmen Vintila)

"Premierul nu a demonstrat ca ar fi omul gesturilor spectaculoase"

ION CRISTOIU

Circula nu numai zvonul, dar si stiri de presa potrivit carora domnul Adrian Nastase ar intentiona sa-si dea demisia din functia de presedinte de partid si sa anunte renuntarea sa la candidatura la Presedintie. Dupa parerea mea, insa, de la a intentiona pana la a face e o cale lunga. In primul rand, e o cale lunga din punct de vedere al politicii de stat din orice tara din lume in care un asemenea gest presupune o provocare a propriei echipe, o luare a tuturor masurilor pentru a nu se transforma totul intr-o criza politica in stare sa ameninte chiar stabilitatea interna, deoarece este vorba de partidul de guvernamant si de principalul partid politic al tarii. In al doilea rand, e totusi o diferenta intre a intentiona si a face, in cazul lui Adrian Nastase. Premierul nu a demonstrat pana acum ca ar fi omul gesturilor rapide si spectaculoase si, mai ales, produse din instinct. La domnia sa domina inteligenta politica asupra instinctului politic. A fost intr-adevar o intentie de a demisiona, ea era pe cale de a se materializa, dar, vazand probabil reactiile colegilor, reactiile Cotroceniului, premierul se mai gandeste inca. Asta nu exclude insa posibilitatea ca pana la urma sa demisioneze, dar nu printr-un gest spectaculos, care, dupa parerea mea, ar fi fost cel mai eficient din punct de vedere politic, ci printr-un gest pregatit inclusiv din punct de vedere al opiniei publice.

IZBELISTE. Daca Adrian Nastase demisioneaza, spunem daca, partidul chiar ramane de izbeliste, or colegii sai de partid si Ion Iliescu au contat pana acum, au pariat pana acum pe un Adrian Nastase ambitios, in stare de orice compromis pentru a ramane in fruntea bucatelor, chiar si a bucatelor PSD. Perspectiva ca Adrian Nastase sa plece din fruntea PSD si mai ales sa anunte ca nu candideaza la Presedintie, sunt convins ca ar speria inclusiv pe adversarii sai din partid, partidul ar ramane fara nici o solutie de conducere. Sa nu uitam ca Adrian Nastase se detasase totusi in ultimii patru ani ca lider al PSD, chiar daca Ion Iliescu era liderul de facto. Dar intre functionalitatile din conducerea PSD, totusi, Adrian Nastase capatase un ascendent si politic si moral, si-a mai adus oameni si a improspatat echipa. Daca va demisiona Adrian Nastase va incepe in PSD o cursa nebuna, o batalie pentru sefia PSD, o batalie in care domnul Ion Iliescu nu se mai poate amesteca, deoarece gafa cu chemarea la Cotroceni a Delegatiei Permanente a PSD l-a costat si il poate costa chiar si inceperea unei proceduri in Parlament de scoatere a sa din functie. El nu va mai putea sa continue cu incalcarea atat de grava a Constitutiei. O astfel de criza pentru un partid in pragul alegerilor ar insemna nu numai pierderea alegerilor, dar si destramarea. La fel de complicata ar fi situatia si daca Nastase nu va candida la Presedintie, desi pe hartie lucrurile par simple. Oricum, daca nu demisioneaza va fi foarte important pentru Adrian Nastase cum va iesi din aceasta capcana in care s-a varat, totusi stirile din presa si zvonurile nu erau lipsite de temei. Daca ar ramane doar membru de partid, presa, care sigur il simpatizeaza in raport cu Ion Iliescu, sigur se va napusti impreuna cu opinia publica asupra lui, deoarece totul ar putea sa para un mare siretlic. In consecinta, eu spun ca Adrian Nastase acum chiar trebuie sa demisioneze, daca nu demisioneaza risca un fapt destul de grav, ca, atunci cand chiar va fi hotarat intr-un gest, nu-l va mai lua nimeni in considerare si toata lumea va crede ca este o miscare abila de inselare a opiniei publice. Tinand cont de votul moral care s-a dat la alegerile locale, nici un roman inteligent nu se va impaca cu gandul ca a fost tras pe sfoara atat de ordinar, printr-o diversiune, in legatura cu demisia.

POSIBILITATE. Faptul ca pana acum nimeni nu a contracarat zvonurile, cel putin pana acum, cand stam de vorba, ca Nastase va demisiona, inseamna ca ele au credibilitate si se pot interpreta ca o noua incercare a lui Adrian Nastase de manevra abila. Domnia sa a pierdut foarte mult prin aceasta imagine a sa de om destept, un politician foarte abil care incearca sa traga pe sfoara in batalia de imagine, care este foarte preocupat de imagine, de ce scrie presa despre el. Si asta conteaza, iar acest lucru va crea o criza in partid, deoarece, simtindu-l slab, toti adversarii sai vor spune ca este slab si ca numai s-a jucat cu demisia sa. Toate se vor intoarce impotriva sa, iar atunci chiar ca Ion Iliescu are toate argumentele pentru a-l calca in picioare pur si simplu, dandu-si seama ca e un om lipsit de barbatie si care nu are curaj sa-l infrunte. Deja este grav faptul ca asteapta sa vina domnul Ion Iliescu pentru a se consulta cu el intr-o chestiune care nu are nici o legatura cu Constitutia, care este o chestiune stricta de partid. Pentru Ion Iliescu aceasta concesie e un semn ca fiul sau, ca sa zic asa, nu e chiar atat de barbat cum lasa impresia. Daca nu demisioneaza asa se va interpreta si va fi un val de antipatie fata de Adrian Nastase. Deci Adrian Nastase chiar trebuie sa demisioneze acum.

ECHILIBRU. Eu nu cred ca dupa alegerile locale s-ar fi echilibrat scena politica. Dimpotriva, cred ca se va echilibra daca PSD se rupe in vreo doua-trei partide si vom avea chiar o viata politica interesanta. Bucati din PSD ar putea sa mearga si la Alianta si la PRM, ba eu cred ca si la PNTCD, pentru ca este un partid alcatuit din mai multe grupari care nu au nici o legatura una cu alta. O sa ramana un partid comunist, pentru domnul Ion Iliescu si gruparea sa, o sa se mearga cu gruparea lui Adrian Nastase, care o sa ramana independenta, in genul FSN-ul lui Roman, sau care chiar o sa se alieze cu Alianta D.A. Din punctul meu de vedere, o ruptura ar echilibra scena politica. (Dana Piciu)
×