Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Celebrul disident Liviu Turcu dezvaluie fapte incredibile din istoria regimului comunist. Convorbirile ultrasecrete ale sefului statului cu emisarii vest-germani au fost inregistrate din ordinul lui Tudor Postelnicu.
Continuam publicarea unor materiale realizate de Liviu Turcu. Serialul se constituie din fragmente publicate in premiera absoluta de Jurnalul National, ale unei viitoare carti.
In vara anului 1988, Centrul de Informatii Externe (CIE) a primit ordin de la Nicolae Ceausescu via Tudor Postelnicu sa negocieze cu mesagerul confidential al guvernului vest-german, dr. Heinz Guenther Huesch, ridicarea sumei platite pentru asigurarea dreptului de emigrare a etnicilor germani din Romania la minimum 15.000 de marci. Suma reprezenta o crestere de circa 50% fata de ultima intelegere convenita in urma cu zece ani. Omul de contact operativ, seful UM 107/AVS, proaspatul lt. col. Constantin Anghelache, avea sa constate curand ca in orice negociere preliminara ca partea germana este extrem de reticenta in a da curs solicitarii. Urmasul fostului coordonator al actiunilor valutare speciale, col. Octavian Stelian Andronic, era obligat sa actioneze de aceasta data in conditii mult mai dificile.
Presiunea Occidentului
Circumstantele internationale pentru blocul comunist est-european se inrautateau continuu, iar Romania lui Nicolae Ceausescu se afla deja sub presiunea acerba a democratiilor occidentale si avea drept rezultat o izolare care amintea doar de experienta Africii de Sud si intr-un anume sens a statului Chile sub dictatura generalului Pinochet. Sarcina prioritara a CIE, care a reprezentat ca si DIE timp de decenii bratul invizibil si personal al sefului statului roman in executarea liniei sale politice externe, era deja aceea de a sparge blocada occidentalilor folosind deopotriva agentura de influenta, dezinformarea si exploatarea posibilitatilor oferite de reuniunile internationale, precum si OSCE. In cadrul Conferintei pentru Securitate si Cooperare Europeana, principiul consensului oferea fiecarui membru al organizatiei posibilitatea de a-i tine captivi pe ceilalti in formularea si aprobarea documentelor finale pana la obtinerea concesiilor dorite. Este exact ceea ce avea sa se intample la reuniunea OSCE de la Budapesta din ianuarie 1989, unde delegatia romana a incercat sa obtina concesii politice importante in planul relatiilor bilaterale din partea delegatiilor RFG si Frantei in schimbul incetarii procesului de torpilare a reuniunii.
Nemti pe marci
In virtutea longevitatii sale politice, vicecancelarul Hans Dietrich Gensher devenise de-a lungul timpului principalul interlocutor al lui Nicolae Ceausescu in problema conventiei secrete privind compensatiile financiare legate de emigrarea etnicilor germani din Romania. O data cu deteriorarea pozitiei internationale a regimului ceausist si relatiile romano-vest-germane au cunoscut formal o racire sensibila cu toate ca era evident ca guvernul de la Born era mai mult ca oricand interesat sa-si protejeze si sa-si ajute propriii conationali aflati pe teritoriul roman. In conditiile in care presedintele Francois Mitterand declarase deja in urma incidentului Haiducu (operatiunea informativ-operativa organizata de CIE la inceputul anilor â80 sub coordonarea directa a generalului Plesita vizand lichidarea lui Virgil Tanase si a lui Paul Goma) ca nu va mai pune piciorul in Romania atat timp cat Nicolae Ceausescu se afla la putere, acesta din urma a incercat sa profite de ocazia renegocierii noii intelegeri cu partea germana solicitand venirea la Bucuresti a insusi cancelarului Helmut Kohl. Situatie pe care acesta din urma a evitat-o cat se poate de abil invocand tot felul de motive si impingandu-l pe H.D. Gensher sa-si asume rolul âtraditional". Prins intre âciocanul" interesului de a-si ajuta conationalii a caror viata era marcata fie si partial de vicisitudinile cu care se confrunta marea majoritate a romanilor si ânicovala" obligatiilor internationale occidentale de a participa direct la izolarea regimului de la Bucuresti, vicecancelarul german a incercat sa âtemporizeze" negocierile pentru finalizarea unei noi intelegeri concomitent cu mentinerea in vigoare a celei ce urma sa expire.
Si Dej vindea oameni
Ideea obtinerii de compensatii financiare âper capita" pentru fiecare persoana careia i se permitea sa emigreze nu a fost nici o inventie romaneasca si nici personala a lui Nicolae Ceausescu. Ea a fost mai intai aplicata in Romania in timpul regimului antonescian si apoi in timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej in problema emigrarii etnicilor evrei. Prima asemenea tranzactie in timpul regimului comunist a avut loc pe un sistem de barter in care Romania a primit un complex de crestere si prelucrare industriala avicola âla cheie" contra acordarii de vize unui numar prestabilit de etnici evrei. Subiectul face deja obiectul unei lucrari de sine statatoare foarte documentata, elaborata de Radu Ioanid si aflata in curs de tiparire in Statele Unite. Ulterior, activitatile de acest gen aveau sa ia forme tot mai sofisticate sub controlul serviciilor de informatii din tarile implicate incepand cu transportul direct al sumelor aferente sub imunitatea valizelor diplomatice si apoi pana in decembrie 1989 sub forma unor tranzactii financiare cat se poate de rafinate. Dupa venirea sa la putere, Nicolae Ceausescu a stopat initial acest tip de activitati pana cand a inteles avantajele acestora. Apoi a preluat sub control direct toate operatiunile combinand abil compensatiile de ordin politic cu cele de ordin economico-financiar. Daca in problema emigrarii etnicilor evrei, compensatiile de ordin politic au prevalat prin mobilizarea organizatiilor mondiale si indeosebi din Statele Unite pentru deschiderea unui capitol favorabil relatiilor bilaterale romano-americane, in problema germana a prevalat aspectul pur economico-financiar. Pentru acestea din urma, guvernul vest-german a incercat in repetate randuri (âoperatiunea Timisoara") sa-l convinga pe Nicolae Ceausescu sa accepte compensatiile convenite sub forma de investitii germane realizate in zonele din vestul tarii unde traiau majoritatea etnicilor germani.
Bani pentru datoria externa
Ceausescu s-a opus categoric, intrucat a argumentat ca nu doreste sa creeze âenclave" economice care sa favorizeze doar un grup etnic in vazul si detrimentul restului populatiei tarii. In ochii sai, propunerea germana implica un element de potentiala destabilizare politica. In aceste conditii, compensatiile au fost facute mai intai prin linii de credit nerambursabile si apoi prin transferuri financiare directe la diferite banci utilizandu-se canale ce nu apartineau sistemului financiar oficial. O data cu deteriorarea situatiei economice a tarii si goana iresponsabila in colectarea pe orice cai de noi resurse valutare pentru a se realiza plata accelerata a datoriei externe, Nicolae Ceausescu nu s-a mai multumit cu colectarea compensatiilor financiare convenite confidential cu guvernul vest-german si a dispus ca intregul aparat intern si extern al securitatii sa organizeze sub coordonarea directa a UM 107/AVS (actiuni valutare speciale) din cadrul DIE/CIE canale âparticulare" de strangere de fonduri suplimentare plasate atat in jurul serviciilor de pasapoarte, cat si in zona consulatelor romanesti din occident. Este deja de notorietate publica multitudinea retelelor informative interne si externe constituite din elemente lumpenare deja versate in relatiile de manipulare a valutei forte si a bunurilor de contrabanda care circulau pe teritoriul Romaniei.
Plata dubla
Se ajungea astfel la situatia in care pentru un emigrant etnic german plateau consecutiv atat statul vest-german, cat si familia sau rudele disperate din strainatate ale acestuia. Cand intr-un viitor nedeterminat se vor putea reface in perspectiva istorica totalul sumelor incasate de regimul Ceausescu din acest tip de activitati, nimeni nu ar trebui sa fie surprins de o cifra ce depaseste un miliard de marci.
Ascensiunea lui Postelnicu
Multi analisti ca si importante cadre in ierarhia partidului au explicat mentinerea neobisnuita de indelungata in pozitia de sef al DSS a lui Tudor Postelnicu ca urmare a servitutii neconditionate a acestuia fata de Nicolae si Elena Ceausescu, âsteaua norocoasa" a fostului prim-secretar al judetului Buzau coincizand cu intrarea in gratiile familiei prezidentiale in timpul cand Nicu Ceausescu si-a satisfacut stagiul militar acolo. Mentinerea sa intr-un post atat de important in conditiile in care regula de baza era ârotirea" periodica fara exceptie a cadrelor, inclusiv la nivelul conducerii superioare a partidului, trebuie augmentata insa cu o alta explicatie: coordonarea directa de catre Nicolae Ceausescu intr-o forma extrem de centralizata a tuturor activitatilor serviciului de informatii externe si a catorva mari actiuni extrem de sensibile atat pe plan intern, cat si extern l-au transformat pe Tudor Postelnicu intr-un executant vital aproape impersonal al sefului statului. Fiind implicat, ca sa enumar doar cateva tipuri de activitati speciale, precum problema relatiilor cu PLO, negocierea compensatiilor financiare pentru dreptul la emigrare a etnicilor evrei si germani, a evidentei contabile a tuturor activitatilor valutare speciale, coordonarea unitatii militare comerciale speciale coperite, cunoscuta sub denumirea ICE Dunarea (cu o cifra de afaceri de circa un miliard de dolari in anul caderii regimului ceausist) sau controlul informativ-operativ a intregii ierarhii superioare a partidului nu permitea ârotirea" cu usurinta a sefului DSS. Cine a lucrat direct cu Nicolae Ceausescu stie cat de temperamental era acesta cand interlocutorul stapanea problema pentru care era chemat, iar inlocuirea periodica a sefului unei institutii precum DSS ar fi presupus nu numai diseminarea neconvenabila a unor informatii extrem de sensibile, dar si inconvenientul personal pentru seful statului de a avea rabdare ca cel in cauza sa se familiarizeze treptat cu detaliile problematicii amintite. Ceea ce desigur nu era cazul. Nu intamplator, cand in sfarsit din motive inca neelucidate complet, Nicolae Ceausescu l-a promovat pe Tudor Postelnicu in pozitia de ministru de Interne si membru supleant al Comitetului Politic Executiv, acesta a mentinut controlul direct al activitatilor legate de problema compensatiilor privind emigrarea etnicilor evrei si germani (de aici si controlul serviciului de pasapoarte), al activitatii ICE Dunarea si problematica relatiilor cu PLO. Nici una dintre acestea nu au facut anterior obiectul atributiilor fostilor ministri de Interne pe durata cat Tudor Postelnicu a fost ministru secretar de stat si sef al DSS. Insasi promovarea generalului Iulian Vlad ca nou sef al DSS era o premiera absoluta pentru aceasta institutie in care postul suprem era traditional ocupat de cadre superioare de partid si nu de cadre militare din interiorul acesteia. Se impune de la sine concluzia ca Tudor Postelnicu nu avea nici un interes ca la sefia unei institutii atat de importante ca DSS sa vina un competitor politic din ierarhia partidului si unde isi facuse inevitabil numerosi dusmani. Nefamiliarizat cu problematica serviciului de informatii externe, generalului Iulian Vlad i-au trebuit in mod obiectiv luni de zile pentru a cunoaste in detaliu activitatile informativ-operative externe, in multe din problemele ramase in continuare in coordonarea directa a lui Tudor Postelnicu ramanand chiar in necunostinta de cauza. Toate acestea nu fac decat sa confirme explicatiile de mai sus cu privire la cauzele longevitatii sale in postura de sef al DSS.
Tradutore, traditore
Ceea ce avea sa se intample in luna noiembrie 1988 merita o analiza aparte, intrucat are semnificatii de exceptionalitate pentru intelegerea celor petrecute cu Nicolae si Elena Ceausescu in luna decembrie 1989. In ziua in care Nicolae Ceausescu l-a primit pe emisarul vest-german, dr. H.G. Huesch, pentru a evalua stadiul negocierilor privind nivelul modificat al compensatiilor in cadrul noului agrement confidential, Tudor Postelnicu nu a mai fost convocat pentru a participa ca de obicei la intalnire. Din nou, pentru cei familiarizati cu modul de lucru al fostului sef de stat, acest fapt nu poate trece drept un fleac. Cert este ca, doar cu putin inainte de incheierea intrevederii de mai sus, seful CIE, generalul Aristotel Stamatoiu, m-a chemat si mi-a ordonat sa ma deplasez in imediata apropiere a cladirii CC al PCT pentru a prelua de la translatorul oficial al presedintelui o caseta audio. Caseta urma sa i-o aduc personal, indicatiile vizand in mod clar nu numai urgenta sub aspectul timpului, dar si a confidentialitatii deosebite a actiunii. Caseta audio rezulta a fi urmat sa fie apoi dusa neintarziat lui Tudor Postelnicu. Cand l-am intalnit pe translatorul presedintelui, personaj cu care ma cunosteam de mai mult timp, nervozitatea pana la paloare a acestuia si comentariul spontan âai grija ce faci cu ea, sa nu ma nenorocesti" m-au convins definitiv ca sunt martorul unui moment istoric. Seful statului roman, marele dictator al unui regim in care nimeni nu indraznea sa i se opuna fusese inregistrat magnetic in conversatia sa cu emisarul vest-german ca ultimul recrut al retelei informative. Daca generalul Aristotel Stamatoiu va confirma vreodata spre consemnare istorica ca a predat caseta audio lui Tudor Postelnicu, acest fapt demonstreaza ingrjorarea extrema sau spaima ca Nicolae Ceausescu nu l-a chemat intentionat sa participe la intalnirea cu emisarul vest-german fie pentru a-i verifica loialitatea in manipularea fondurilor provenite din operatiunile aflate in derulare, fie pentru a verifica informatii compromitatoare ce i-au parvenit pe alte canale informative. Un preambul simbolic la abandonarea familiei prezidentiale in decembrie 1989 de catre insasi vestita garda pretoriana.
Maine un nou episod al serialului "Cum manipula Ceausescu presa internationala"
