x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Cum poți să previi sindromul „burnout”

Cum poți să previi sindromul „burnout”

de Oana Portase    |    13 Iun 2019   •   12:52
Cum poți să previi sindromul „burnout”

Sindromul „burnout”, tradus ca “epuizare profesională”, a fost introdus recent de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în Clasificarea internaţională a maladiilor, care serveşte drept bază pentru stabilirea tendinţelor şi a statisticilor în domeniul sanitar. OMS a precizat faptul că, totuşi, nu consideră sindromul burnout o maladie, ci un fenomen asociat muncii. Registrul OMS spune că burnout-ul "se referă în mod specific la fenomene asociate contextului profesional şi nu ar trebui să fie utilizat pentru a descrie experienţele din alte domenii ale vieţii". Burnout nu se caracterizează doar prin stres la locul de muncă, ci este un stres profund, pe termen lung, care nu a fost tratat. Specialiştii atrag atenţia că, în unele cazuri, acest sindrom poate fi fatal.

Sindromul burnout este starea de epuizare și lipsa de energie fizică în urma stresului prelungit și suprasolicitării la locul de muncă. Toate acestea pot duce la îmbolnăvire și, în cazuri extreme, chiar la deces. Apariția unor reacții exagerate, iritabilitate, deteriorarea relațiilor cu colegii sau chiar cu familia și prietenii, starea de oboseală cronică și lipsa de interes pentru lucrurile altădată plăcute reprezintă semnale de alarmă.

Oboseala la locul de muncă şi stresul au devenit deja ceva obişnuit pentru omul modern, însă în unele cazuri lucrurile pot fi mai grave de atât. “Epuizarea profesională” a devenit un fenomen tot mai răspândită în întreaga lume, iar specialiştii trag un semnal de alarmă. Primele semne ale sindromului burnout sunt oboseala prelungită, lipsa entuziasmului, tulburări de somn, lipsa de concentrare, probleme de memorie, dureri de cap sau musculare ori alte manifestări somatice. “Vom observa pe parcurs că timpul de rezolvare a sarcinilor este mai îndelungat, apare pregnant sentimentul de neîmplinire și un disconfort în încercarea de a realiza sarcinile de lucru, ne confruntăm cu blocaje emoționale și chiar cu schimbări de dispoziție. Din păcate, constatăm destul de târziu că efectele sindromului de burnout sunt lipsa vieții personale, a vieții sociale, deteriorarea relațiilor și neîmplinirea la locul de muncă”, explică psihologul Lorena Diaconescu.

 

Acest sindrom ne afectează viaţa profesională, viaţa socială dar şi cea de familie. Epuizarea profesională ne va lăsa fără chef şi energie de a ne vedea cu prietenii sau de a ne îndeplini sarcinile pe care le avem de făcut acasă.

 

CARE SUNT SEMNELE

  • Oboseala prelungită
  • Lipsa entuziasmului
  • Tulburări de somn
  • Lipsa de concentrare
  • Probleme de memorie
  • Dureri de cap sau musculare
  • Sentiment de neîmplinire
  • Blocaje emoţionale
  • Schimbări de dispoziţie

 

 

Ce ai de făcut şi cum să previi

 

Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne reorganizăm programul de muncă, să facem în aşa fel încât să nu ne suprasolicităm. Ar fi indicată o discuţie deschisă cu şefii pentru a reface planul privind sarcinile zilnice. Specialiştii spun că trebuie să conştientizăm faptul că nu ne identificăm cu locul de muncă. Foarte important este să acordăm atenţie odihnei, să găsim modalităţi de a ne relaxa şi să nu ne fie ruşine să cerem ajutor specializat unui psiholog dar şi unui medic. “De cele mai multe ori, tratamentul este bazat pe psihoterapie dar, în cazuri mai grave, necesită și tratament medicamentos. Să nu uităm că sindromul de burnout vine la pachet cu depresia sau cu alte tulburări de dispoziție, ceea ce îl face destul de greu de diagnosticat în condițiile în care simptomatologia este comună. Așadar, la nivel personal, intervenția începe cu conștientizarea problemei, prioritizarea obiectivelor de viață în primul rând și a celor profesionale în al doilea rând. La nivel organizațional însă, este nevoie de schimbarea strategiei de motivare și optimizare pentru că performanța se face cu oameni odihniți și motivați”, mai spune psihologul Lorena Diaconescu.

 

Chiar dacă sindromul burnout nu este o maladie, medicii pot recomanda concediu medical dacă situaţia o impune. Lipsa de somn, stresul cronic, epuizarea şi celelalte simptome scad sistemul imunitar şi pot duce la alte probleme de sănătate.

 

 

×