x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Cum producea Securitatea valuta pentru Ceausescu

Cum producea Securitatea valuta pentru Ceausescu

11 Mai 2004   •   00:00

Liviu Turcu, celebrul disident condamnat la moarte de regimul Ceausescu, dupa fuga lui in Occident, in ianuarie 1989, dezvaluie unul dintre cel mai bine pazite secrete: functionarea masinii de bani a Securitatii. Liviu Turcu, prin functia lui, echivalenta cu cea de general maior in Serviciile de Informatii Externe, a avut acces la cele mai stricte secrete ale operatiunilor speciale valutare.
Continuam analiza realizata in exclusivitate de dr. Liviu Turcu asupra operatiunilor speciale valutare care erau facute de Securitate in beneficiul direct al regimului Ceausescu.

LIVIU TURCU

Presiunea total neprofesionala impusa ofiterilor si membrilor retelei informative din sistemul economiei romanesti de a obtine cat mai multe si mai mari comisioane confidentiale a condus in cele din urma la sabotarea insasi a activitatii sectorului comertului exterior. Comerciantii straini au inteles repede „regulile jocului" - si anume ca trebuiau de fiecare data sa ofere un comision confidential cu ocazia incheierii fiecarui contract - si atunci cand se asezau la masa negocierilor, ei aveau deja calculate preturile pana la nivelul la care erau dispusi sa finalizeze contractul, incluzand in realitate apriori si comisionul confidential solicitat.

Metode de lucru

In aceste regretabile situatii, se deturnau de fapt din economia romaneasca prin intermediul operatiunilor speciale coordonate la nivelul cel mai inalt importante sume in valuta forte, care luau drumul conturilor speciale aflate atat pe teritoriul Romaniei, cat si in afara acesteia.

- Obtinerea de comisioane confidentiale rezultate din tranzactii comerciale cu marfuri neromanesti pe piata internationala. In aceste operatiuni au fost folosite drept acoperire intreprinderi precum ICE TERRA, ICE DELTA, ICE DUNAREA, ICE CARPATI, ICE ROMTEHNICA, „TRAWE" si altele.

- Obtinerea de comisioane confidentiale, ca urmare a operatiunilor valutare speciale desfasurate direct pe piata internationala, prin replasarea de marfuri de origine straina ca marfuri romanesti pe piete in care detinatorii reali ai marfii erau contigentati. Cateva exemple: faina de grau si cereale din Balcani spre Piata Comuna, cafea din America Latina spre Asia si Europa Occidentala, confectii si produse ale industriei textile din Asia catre Europa Occidentala s.a.m.d.

- Obtinerea de comisioane confidentiale pentru permiterea tranzitarii de marfuri straine si „indigenizarea" acestora.

- Obtinerea de comisioane confidentiale de la partenerii comerciali din tarile in curs de dezvoltare (India, Egipt, Iran, Irak, Siria, Grecia, Turcia etc.) a caror legislatie financiara limita comerciantilor autohtoni scoaterea de sume in valuta forte in exterior sau interzicea detinerea de conturi bancare in strainatate; partea romana obtinea comisioanele confidentiale prin crearea de depozite si conturi secrete, fie la BRCE sau la alte banci occidentale sub acoperire romaneasca.

- Lansarea, cu ajutorul catorva specialisti ai BRCE, ca si a unor surse de influenta straine, de incredere, din domeniul financiar-bancar a unor operatiuni speculative pe piata valutara si a pietelor de actiuni. Numarul acestui tip de actiuni a fost ca pondere destul de redus, avandu-se in vedere „caracterul conservator" al naturii umane a lui Nicolae Ceausescu, ca si frica celor implicati de a suporta consecintele in caz de esec.

- Obtinerea de sume in valuta ca urmare a activitatilor desfasurate de „firme-fantoma", cum sunt denumite in limbajul muncii de informatii. Aceste firme sunt create de catre serviciile de informatii de pretutindeni, in diferite tari, prin intermediul unor autohtoni total subordonati sau a „ilegalilor" autohtonizati. In mod legal, ele sunt inregistrate ca fiind firme autohtone, in realitate controlul detinandu-l serviciul de informatii care le-a finantat.

Ancehta oprita

- Obtinerea de sume in valuta forte din manipularea pe piata internationala a produselor de bursa. Un bun exemplu il constituie activitatea, in acest domeniu, desfasurata in anii ’80 de Trita Fanita in calitate de director al ICE AGROEXPORT. Superdecorarea acestuia intr-o prima faza („Erou al muncii socialiste" intre altele), ca si debarcarea si musamalizarea, in final, a anchetei deschise impotriva sa pe tema infractiunii de deturnare de fonduri in interes personal se explica tocmai prin „serviciile" aduse lui Nicolae Ceausescu pe linia actiunilor valutare speciale.

- Obtinerea de sume in valuta forte prin „plasarea" sau „vanzarea" pe piata libera, de obicei la Viena, a unor importante depozite de monede neconvertibile, indeosebi ruble, provenite din tranzactiile cu firmele comerciale in afara sistemului de clearing. Aceste operatiuni au fost desfasurate cu participarea Oficiului „CARPATI" care a detinut de facto monopolul comertului cu tarile socialiste si comuniste, dar sub controlul tehnic al UM 0107/AVS. Analizarea in perspectiva istorica a operatiunilor speciale derulate de ICE CARPATI cu firma austriaca DOBIAS, dincolo de paravanul operatiunilor „clasice" de import-export, va aduce foarte multe clarificari in aceasta directie.

- Obtinerea de importante sume in valuta forte prin incheierea de acorduri secrete cu RFG si Israel vizand depunerea unei anumite sume pentru fiecare cetatean roman de origine germana sau evreiasca caruia i s-a permis sa emigreze din Romania. Aceasta categorie de operatiuni a facut deja, asa cum cititorii stiu, obiectul unui episod anterior al acestui serial.

Afaceri cu arme

Intregul mozaic analitic al operatiunilor valutare speciale ar fi totusi incomplet daca nu am releva si participarea unui alt compartiment special din cadrul Ministerului Apararii Nationale, formal inclus in structura ICE ROMTEHNICA. Precizez de la inceput ca nu am in vedere operatiunile comerciale „clasice" ale acestei intreprinderi care, oricum, realizand tranzactii cu echipament militar, era supusa unui regim special de confidentialitate. Si aici, atat cercetarile Comisiei senatoriale, realizatorii documentarului difuzat de postul de televiziune canadian CBC si semnatarii articolelor din WASHINGTON POST si NEW YORK TIMES, ce au abordat acest subiect au fost impinsi spre piste false, prin confuzia intentionata a operatiunilor comerciale propriu-zise cu latura speciala, secreta, a operatiunilor valutare speciale desfasurate sub coordonare UM 0107/AVS.

Legaturi

Majoritatea partenerilor selectati pentru astfel de operatiuni erau adusi la masa negocierilor cu ICE ROMTEHNICA cu aprobarea directa a lui Nicolae Ceausescu numai dupa verificari prealabile efectuate de serviciul de informatii externe (CIE), de catre serviciul de contraspionaj extern (UM 0195), uneori in cooperare, alteori independent de serviciul de informatii al armatei (DIA). Biroul special, „oficial inexistent" in organigrama ICE Dunarea, includea un mic numar de ofiteri cu rolul de interfata pentru contactele comerciale si oficiu de legatura cu ICE ROMTEHNICA. Acest compartiment gira operatiunea de obtinere de sume confidentiale, de obicei invizibile chiar si pentru cei ce derulau contractele la ICE ROMTEHNICA. Formal invizibile pentru acei lucratori, dar in deplina cunostinta de cauza pentru adjunctul ministrului Apararii Nationale ce avea in responsabilitate, Directia de inzestrate a armatei si implicit ICE ROMTEHNICA. In anii ’80, acest demnitar a fost generalul-locotenent Victor Stanculescu. Pentru relevarea indubitabila a naturii relatiilor personale cordiale dintre generalul locotenent Victor Stanculescu, seful DSS si seful CIE, sa mentionam faptul ca fiica sa si-a desfasurat activitatea, pana in momentul declantarii evenimentelor de la Timisoara in decembrie 1989, exact in compartimentul ultrasecret mentionat, adica cel ce se ocupa indeosebi cu tranzactiile de echipament militar in cadrul ICE DUNAREA. Ginerele sau fusese de asemenea cooptat ca ofiter al securitatii interne. Exemplul vizeaza, in acest caz, nu atat bizantinismul relatiilor din cadrul fostei clase politice, cat relevarea caracterului unitar al acestui tip de operatiuni, indiferent de institutiile implicate.

Interesul fie si formal al generalului Victor Stanculescu fata de conturile speciale din strainatate, fapt mensionat si de Raportul Comisiei senatoriale Luchian dupa 1990 era asadar justificat, chiar daca el nu depasea aria operatiunilor valutare speciale derulate cu echipament militar si la care participase direct.

Pentru ilustrarea anvergurii unor astfel de operatiuni ca si a modului de lucru extrem de conspirat as dori sa completez secventa din documentarul canadian privind operatiunile cu arme cu cateva informatii inedite. Pentru contractul incheiat cu o tara araba, via un intermediar al unei alte tari arabe ce lucra pentru serviciul de informatii al acesteia din urma, s-au platit cash (bani pesin) transe variind intre 2-2,5 milioane de dolari pana la totalul sumei de 66,4 milioane de dolari. Suma fiind depusa sub forma de cash, evidentele scrise au fost minime, numararea banilor s-a facut manual, iar in conformitate cu prevederile modului de operare s-au intocmit liste cu seriile bancnotelor primite. Invit cititorul sa calculeze cu aproximatie durata necesara efectuarii operatiunilor mentionate mai sus.

Comandantul suprem stia totul

Compartimentarea si fragmentarea intentionata a operatiunilor valutare speciale a asigurat in general confidentialitatea acestora ca intreg, un control strict al derularii si mai ales acoperirea fazei finale de utilizare sau transfer financiar al rezultatelor. De regula, ofiterii serviciului independent UM 0107/AVS au fost in masura sa cunoasca, in proportie de 75%-80%, detaliile operatiunilor respective. Restul detaliilor de 20%-25% se afla la varfurile comenzii si evident la nivelul lui N. Ceausescu. Cat de strans era controlul mentinut de „comandantul suprem" asupra evidentelor contabile ale operatiunilor valutare speciale este demonstrat si de faptul ca pentru orice noua actiune speciala ce presupunea „cheltuieli operationale" chiar la nivel de mii de dolari Tudor Postelnicu trebuia sa obtina in prealabil aprobarea lui Nicolae Ceausescu. Aceeasi situatie se repeta si in procesul natural impus de transferarea tehnica sau „miscarea" partiala/totala a sumelor de bani deja depozitate in diferite conturi speciale.

Pana la mijlocul anilor ’80, responsabilitatea operatiunilor valutare speciale pe teritoriul Romaniei a revenit unui compartiment special din cadrul Directiei a III-a, respectiv sectia contraspionaj economic, identificat in organigrama DSS ca UM 0625/CP, iar mai apoi prin desprinderea ca unitate militara independenta, devenind UM 0650. Obiectul responsabilitatii acestei structuri operative era initial de a supraveghea informativ comerciantii straini si reprezentantele comerciale straine pe teritoriul Romaniei. Ulterior, din ordinul sefului DSS, UM 0650 a fost tot mai mult integrata sub coordonarea UM 0107/AVS in procesul colectarii informatiilor necesare pregatirii si executarii de operatiuni valutare speciale.

Sub aspect operational, pe verticala ierarhica, seful UM 0107/AVS s-a subordonat direct sefului serviciului de informatii externe (DIE/CIE), dar nu putine au fost situatiile in care in cadrul operatiunilor extrem de sensibile sub aspectul implicatiilor politice pe plan international coordonarea se facea direct de catre seful DSS, Tudor Postelnicu, care la randul sau il informa despre desfasurarea pas cu pas a acestora pe insusi Nicolae Ceausescu. Seful DIE/CIE a fost intotdeauna membru al Guvernului, prin pozitia de adjunct al ministrului de Interne, dar in mod practic avea prerogative care depaseau pe cele ale majoritatii ministrilor plini. La randul sau, seful Departamentului Securitatii Statului (DSS) era de asemenea membru al Guvernului in calitatea sa de ministru secretar de stat. Lucrand direct cu seful statului, acesta avea la randul sau unele prerogative care le depaseau de facto cu desavarsire pe cele ale marii majoritati a ministrilor plini si chiar a unora dintre prim-vice-prim-ministrii guvernului. Ocupantii celor trei pozitii mentionate, respectiv seful DSS, seful CIE si seful UM 0107/AVS au fost astfel principalii interlocutori si executanti ai directivelor si ordinelor lui Nicolae Ceausescu in domeniul operatiunilor valutare speciale.

Sefii

Aceste pozitii au fost ocupate, succesiv, in ultimii 10 ani ai regimului Ceausescu pana in decembrie 1989 de catre Tudor Postelnicu (1977-1987) si generalul-colonel Iulian Vlad (1987-1989), ca sefi ai DSS; de Alexandru Danescu (iunie 1978 - septembrie 1978), Romus Dima (octombrie 1978 - august 1980), generalul-locotenent Plesita Nicolae (septembrie 1980 - decembrie 1984) si generalul-locotenent Aristotel Stamatoiu (decembrie 1984 - ianuarie 1990), ca sefi ai serviciului de informatii externe (CIE); pe linie operativa, de colonel Nicolae Andronic si lt. colonel Constantin Anghelache ca sefi ai UM 0107/AVS. Ultimii doi sefi ai UM 0107/AVS au efectuat la inceputul anului 1990 frecvente si precipitate deplasari in Europa Occidentala inclusiv pentru inchiderea unor conturi caracterizate neoficial de bancile respective ca „efectuand transferuri substantiale"! De precizat ca aceste deplasari s-au efectuat, adeseori, sub identitati schimbate si cu pasapoarte diferite. Infiltrarea de ani de zile a lt. colonelului Anghelache Constantin ca delegat oficial al Romaniei in cadrul Federatiei Internationale de Fotbal (FIFA), care isi are sediul... in Elvetia, i-a facilitat acestuia o excelenta acoperire a deplasarilor operative in aceasta tara pe tema conturilor speciale. De asemenea, ocuparea in anii ’90 a pozitiei de vicepresedinte al clubului de fotbal Rapid si implicarea in scandalurile de notorietate publica cu privire la „spalarea" unor sume importante provenite din transferurile unor jucatori atat la cluburi interne, cat si in strainatate demonstreaza cu prisosinta cat de apreciata a fost „experienta" si „competenta" anterioara in cadrul CIE de catre patronul Copos si asociatii sai.

Din considerente de ordin logistic, atat pentru facilitarea derularii operatiunilor valutare speciale, dar si a altor categorii de operatiuni informative operative, Nicolae Ceausescu a aprobat infiltrarea conducerii principalelor ministere si organisme ale statului roman cu ofiteri acoperiti din cadrul DSS si, indeosebi, provenind din cadrul CIE.

De regula, acestia au ocupat pozitii de conducere pe functii de directori, directori generali si chiar de adjuncti ai ministrului. Cele mai puternic infiltrate au fost Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Comertului Exterior si Cooperarii Economice Internationale, dar si principalele ministere economice. Rolul acestora a fost de a executa sau sustine, in mod acoperit, toate operatiunile informative operative, inclusiv cele valutare speciale. Foarte multi dintre acestia au ocupat in continuare dupa decembrie 1989 pozitii identice sau similare ca importanta in aparatul de stat si politico-diplomatic ca directori generali, directori, ambasadori, consilieri speciali sau sefi ai Agentiilor economice. Restul cadrelor de conducere din aceste ministere se aflau sub total control in calitate de informatori si colaboratori.

Rolul BRCE

Imaginea reconstituita pentru necesitatile de ordin analitic ar fi insa total incompleta daca s-ar ignora o structura la fel de secreta si la fel de necesara pentru finalizarea tehnica a acestui gen de operatiuni: este vorba de sistemul institutiilor bancare cu precadere la nivelul Bancii Nationale (inclusiv filialele teritoriale), precum si al bancilor ce efectuau operatiuni comerciale externe. Intre acestea, un rol cu totul special l-a jucat Banca Romana de Comert Exterior prin integrarea confidentiala (oficial nu exista in organigrama bancii), asa cum deja am mentionat, a unui Birou secret ca sprijin logistic al UM 0107/AVS. Acesta a fost conceput pentru a fi total independent de restul structurilor bancii si, deci, in afara evidentelor comune sau al supravegherii organelor de control competente.

Compartimentul s-a aflat formal sub directa coordonare a presedintelui BRCE si a unuia dintre adjunctii sai ca inlocuitor pentru situatii de exceptie, ambii executand ad litteram indicatiile primite de la Nicolae Ceausescu fie personal, fie de cele mai multe ori, prin intermediul mandatarilor sai, respectiv, seful DSS, seful CIE si ca proxi prin seful UM 0107/AVS.

Prezenta, cu regularitate, in cadrul acestui compartiment, a ofiterilor de legatura special desemnati din partea CIE nu a putut trece neobservata pentru majoritatea lucratorilor bancii. Informatiile publicate de ziarul Romania Libera in prima parte a anilor ’90 pe aceasta tema reflecta situatii absolut reale, desi evident incomplete. Pentru distragerea atentiei opiniei publice cu privire la situatia reala, in mod oficial, reprezentantii BRCE au vorbit dupa decembrie 1989 despre conturile DSS ca despre conturile oricarui alt minister din structurile statului roman. S-au facut in acest sens eforturi speciale pentru a dovedi „transparenta" sau deplina legalitate a evidentelor financiare ale DSS in cadrul BRCE.

Evident ca DSS, ca majoritatea ministerelor, a avut un cont oficial pentru facilitarea operatiunilor de import, cum au fost cele de dotare cu aparatura tehnica, ca si o evidenta separata pentru operatiunile comerciale oficiale ale ICE Dunarea. Aceste evidente nu au insa nimic de a face cu operatiunile valutare speciale mentionate in prezenta analiza si care au facut obiectul activitatilor UM 0107/AVS. Sa mai remarcam ca acest tip de evidenta a fost minima, iar sub aspectul documentelor descriptive „criptate" corespunzator importantei acestora. In plus, identificarea fondurilor deturnate ca si clarificarea situatiei acestora a fost inca de la bun inceput o intreprindere sortita esecului, in conditiile in care cu mici exceptii controlul operativ al „masinii de bani" ceausiste a fost transferat nominal noului nucleu politic ce a preluat puterea dupa decembrie 1989. Nu in ultimul rand, diversitatea categoriilor de operatiuni valutare speciale aflata in plina derulare si dupa acea data paralel cu necunoasterea in detaliu a modurilor de operare de catre „noii patroni" politici aveau sa complice si mai mult lucrurile pe scena politica romaneasca.

Banii partidului

Intelegerea corecta a contextului istoric politic si economic in care operatiunile AVS au cunoscut o amploare fara precedent este imposibila in afara analizei rolului jucat de structurile birocratice ale PCR si confruntarea grupelor de interese din cadrul acestuia.

Mai intai, sa amintim faptul ca de-a lungul primilor sai 40 de ani de existenta, PCR a reprezentat un apendice politic al PC din URSS. O data cu crearea Cominternului, relatia dintre Moscova si partidele comuniste „nationale" a devenit o relatie univoc dominanta in care Centrul, respectiv Moscova, administra de facto „reteaua" de partide si formatiuni politice create in scopul de a submina sistemele politice respective si a le inlocui cu „modelul sovietic". Datorita procesului de scoatere inevitabila a acestor partide din arena politica a democratiilor de tip burghez, majoritatea covarsitoare a partidelor comuniste au devenit „organizatii clandestine", adica au intrat in „ilegalitate" si au fost obligate sa-si insuseasca metodologia specifica muncii de informatii. In aceste circumstante, activul partidelor comuniste de pe intregul mapamond si indeosebi cele din Europa a fost instruit, pregatit si testat la Moscova sa actioneze potrivit conditiilor specifice „operatiunilor informativ-operative clandestine". In pofida aparentelor sau acoperirii politice utilizate, Cominternul a devenit in realitate Centrul de coordonare a celei mai vaste retele de informatii (spionaj si activitati diversioniste) de sorginte comunista din intreaga istorie universala. Dispunand de resurse financiare si umane imense, Cominternul avea sa organizeze si sa valorifice de-a lungul timpului potentialul informativ-operativ reprezentat de reteaua partidelor comuniste in folosul Kremlinului de o maniera neegalata inca de vreun serviciu de informatii national. O uriasa retea informativa mondiala, cu o organizare si compartimentare extrem de eficienta ce avea sa aduca avantaje incomensurabile Moscovei indeosebi in a doua parte a secolului XX. In majoritatea lor covarsitoare, cadrele de conducere a partidelor comuniste au fost nu numai membri ai PCUS, dar si incadrate automat ca ofiteri „acoperiti" in serviciile de informatii sovietice, cu subordonarea de rigoare.

Spalarea

In mod „traditional", rolul structurilor administrative din cadrul partidelor comuniste aflate timp indelungat in ilegalitate a fost acela de asigura „legalizarea", „indigenizarea" sau „spalarea" sumelor primite de la Centrul coordonator, respectiv Moscova, astfel incat acestea sa poata fi folosite „legal" in tarile respective. Sub aspect tehnic aceste operatii nu s-au deosebit si continua sa nu se deosebeasca cu nimic de metodologia utilizata de serviciile secrete, serviciile de informatii externe, de alte organizatii oculte sau criminale internationale. Pentru reusita acestor operatii de transfer de-a lungul timpului au fost constituite retele informativ-operative specializate, plasate de regula in structuri financiare, comerciale si logistice „legitime", metodologia folosita fiind perfectionata continuu. Concomitent, partidele comuniste aflate fie in legalitate ori ilegalitate, dar in afara nucleului puterii aveau sarcina de a-si crea propriile surse de finantare prin recrutarea de donatori sau administrarea propriilor operatiuni financiar-economice.

O data cu instalarea partidelor comuniste la putere in noile state satelit ale Moscovei, rolurile mentionate au fost augmentate cu acela de a produce constant si in mod consistent bunuri, servicii si bani nu numai pentru satisfacerea propriilor necesitati adiacente celor ce au decurs din postura de prim-administrator al tarii, dar si crearea resurselor necesare „ajutorarii partidelor comuniste fratesti", „miscarilor de eliberare nationala pro-comuniste" sau altor organizatii civice aflate sub control. Cel mai adesea, astfel de transferuri se efectuau la indicatia Moscovei prin „mimarea" integrala sau partiala a operatiunilor comerciale intre companiile apartinand partidelor comuniste partenere sau chiar facilitarea reala a unor astfel de operatiuni, dar intr-un cadru economic preferential.

Trustul Carpati

In cazul PCR, astfel de relatii s-au derulat ani de-a randul cu partidele comuniste din Grecia, Turcia, Spania, Portugalia, Cipru, Liban, Egipt si altele. Pozitia dominanta in cadrul acestor operatiuni pe linia structurilor administrative de partid a fost ocupata de trustul CARPATI si mai apoi in anii ’80 de ICE CARPATI ca intreprindere de comert exterior integrata oficiului amintit.

Prin crearea ICE CARPATI, conducerea aparatului tehnic din cadrul Secretariatului CC al PCR a dorit sa-i demonstreze lui Nicolae Ceausescu ca este capabil sa-i satisfaca pretentiile financiare dupa modelul suratei sale din cadrul serviciului de informatii extern (CIE), respectiv ICE DUNAREA. Treptat, dar intr-o ascendenta continua, Sectia administrativa din cadrul Secretariatului CC al PCR, cunoscuta sub denumirea de „Gospodaria de partid" a ajuns in postura de a-si consolida si dezvolta la noi dimensiuni propriile sale nise productive industriale si agricole. In conditiile deteriorarii masive a situatiei economice din Romania in deceniul noua, aceste unitati ajunsesera sa se numere printre putinele surse stabile generatoare de produse alimentare si bunuri de consum pentru intreaga clasa politica. Odata creata, ICE CARPATI, ca intreprindere de comert exterior, a capatat drepturi legitime depline de a comercializa in nume propriu produsele sectorului industrial alimentar si manufacturier pe care il controla discretionar. Cand insa ca urmare a directivelor primite de la seful partidului s-a implicat in gama operatiunilor valutare speciale, ICE CARPATI a adus daune economiei nationale prin faptul ca fiind „intreprinderea de comert exterior al PCR", dispunea prin preeminenta pozitiei politice, in mod cvasidiscretionar de alocatii preferentiale atat la importul materiilor prime, cat si alocarii spre export a marfurilor produse de industria romaneasca in general, in detrimentul intreprinderilor de comert exterior „clasice".

Partea leului

Dupa ce ICE CARPATI si ICE DUNAREA (aflata in structurile CIE ca UM 0107) pretindeau importante cote de productie destinate exportului, celorlalte intreprinderi de comert exterior le ramaneau fie cantitati prea mici sau de o calitate ce faceau marfa greu sau pur si simplu nevandabila pe piata internationala. Nefacandu-si planul, acestea erau in permanenta tinta a criticilor lui Nicolae Ceausescu care, evident, le dadea exemplu de cum trebuie desfasurata activitatea de comert exterior la modul eficient… pe ICE CARPATI si ICE DUNAREA!

Pentru a corecta si elimina in acelasi timp confuzia cu privire la ceea ce s-a scris eronat in ultimii ani despre volumul tranzactiilor comerciale ale celor doua intreprinderi precizez ca este vorba de tranzactii de peste un miliard, repet un miliard de dolari pe an! Pe fondul derularii acestor activitati comerciale masive raportate la proportiile volumului total al comertului exterior romanesc s-au plasat la modul simbiotic si parazitar operatiunile valutare speciale care au creat resurse financiare deosebit de importante, dar aflate complet in afara sistemului financiar legal al statului roman (...).

O serie de scandaluri larg comentate in mass-media romaneasca in anii ’90 („afacerea elicopterelor Puma", cel al bancilor autohtone fondate de actionari anonimi sau cu adrese la casute postale in paradisuri fiscale si locatii geografice pentru care ai nevoie de atlasuri geografice detaliate, afilierea „intreprinzatorilor romani" cu firme si companii cunoscute cu o indelungata cooperare in finalizarea de operatiuni valutare speciale in timpul regimului ceausist etc.) se constituie, parafrazand titlul unui cunoscut roman occidental, in tot atatea argumente in favoarea concluziei logice ca „mai nimic nu s-a intamplat pe frontul de vest al operatiunilor AVS" dupa decembrie 1989. Poate doar decapitarea varfului piramidei ce a fost apoi destul de repede „renovata" in spiritul noilor vremi. AUTOR. Liviu Turcu a lucrat in strucurile de informatii externe ale Securitatii avand o functie echivalenta cu gradul de general maior in ’89, cand a hotarat sa se refugieze in Occident. A fost condamnat la moarte de regimul Ceausescu. Sociolog, doctor in filozofie, Liviu Turcu este recunoscut analist al realitatilor din Europa de Est.
×