Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Primul termen din procesul în care Curtea de Apel Piteşti îl judecă pe Cristian Cioacă a fost un maraton ce a durat 7 ore. Fără niciun minut de pauză. Completul format din două judecătoare a început în forţă şedinţa, atrăgând atenţia celor prezenţi în sală să nu folosească reportofoane şi să respecte solemnitatea actului de justiţie.
Publicul consumator de “procesul Elodiei” s-a subţiat. Azi, pe lângă corespondenţii locali ai televiziunilor, mai erau prezenţi în sală doar doi-trei curioşi. Printre ei, şi o doamnă cu vizibile probleme psihice, încărcată de paporniţe, care venise să reclame că ea a trimis-o pe Elodia în Dubai, iar fapta are o legătură strânsă cu răpirea jurnaliştilor din Irak. Când împricinata a început să comenteze cu glas tare ce auzea în şedinţa de judecată, a fost evacuată din sală, cu tot cu paporniţe.
“Aştept întrebările”
Şedinţa a început la ora 8:30, cu solicitarea reprezentantei Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Piteşti ca această instituţie şi, implicit, Primăria Piteşti să fie scoase din cauză, interesele copilului Elodiei fiind reprezentate de curatorul acestuia. “Minorul nu se află într-o situaţie excepţională, tatăl acestuia, adică inculpatul, nefiind decăzut din drepturile părinteşti”, a subliniat jurista DGASPC Piteşti.
La prezidiu, judecătoarele se consultă între ele, acoperindu-şi feţele cu foi A4, pentru ca cei din sală să nu le citească pe buze. Pe Cioacă, aflat în boxa acuzaţilor, imaginea îl amuză şi pufneşte în râs. A renunţat la cămaşa neagră cu care venea până acum în instanţă şi poartă una cadrilată, albastru cu gri. Are însă acelaşi costum de haine negru, cel pe care Elodia i l-a adus cadou din Dubai în august 2007. Boxa în care stă, încadrat de doi gardieni de la Penitenciarul Colibaşi, e pe colţul încăperii şi are un gard înalt, de aproape un metru şi jumătate. Deşi nu e deloc mic de statură, înăuntru inculpatul pare că-i închis într-o cuşcă.
Judecătoarele admit solicitarea DGASPC Piteşti, iar jurista iese din sală. Apoi, preşedinta completului, Elena Minodora Rusu, îl întreabă pe Cristian Cioacă dacă doreşte să facă declaraţii. Nu era obligat, dăduse deja declaraţie în faţa instanţei de fond, la Tribunalul Argeş. Însă Cioacă, cel care în timpul urmăririi penale s-a prevalat ani de zile de dreptul la tăcere, a dorit să vorbească. Nu liber, ci întrebat. “Nu mai ştiu ce-am declarat din 2007 şi până acum, dar îmi menţin declaraţiile. Totdeauna am spus adevărul”, şi-a început el confensiunea. Până să consemneze asta, grefierei i se blochează calculatorul. E chemat un informatician, care remediază rapid problema, iar şedinţa continuă. Preşedinta completului îi prezintă lui Cioacă infracţiunile pentru care el a fost trimis în judecată (omor calificat şi profanare de morminte), precum şi încadrarea faptelor. Apoi, un succint rezumat al rechizitoriului. Şi-n timp ce ea vorbeşte, Cioacă dă din cap, aprobator. Când aude cuvintele “omor” şi “depesare”, începe să clipească repede din ochi. Şi se grăbeşte să ia cuvântul: “N-am săvârşit nicio faptă!”.
“Suplimentar”, îl întreabă judecătoarea, “aveţi de adăugat ceva?”. “Doamna preşedintă”, îi răspunde Cioacă, “ce-aş putea să vă spun eu în plus? Aştept întrebările dumneavoastră, ca să lămurim aspectele pe care dumneavoastră nu le ştiţi. Nu le cunoaşteţi”.
Comentariile psihologice ale inculpatului
Şi preşedinta completului i-a tot pus întrebări, vreme de câteva ore. Primul lucru pe care doreşte să-l afle este dacă între inculpat şi soţia lui au existat relaţii conflictuale. “Nu eram în relaţii conflictuale cu soţia. Faptul că soţul şi soţia au discuţii în casă nu sunt relaţii conflictuale. O ceartă în casă nu e asimilată cu relaţii conflictuale”. Judecătoarea vrea să ştie care sunt motivele pentru care se certau, iar Cioacă spune că “sunt aceleaşi care există în toate familiile”. Magistratul îi atrage atenţia că nu trebuie să generalizeze şi-i cere să precizeze când au vorbit prima oară despre divorţ. “Pe data de 29 august”, răspunde Cioacă. “Şi ce reacţie a avut soţia dumneavoastră?” “O reacţie normală, de furie. Era după-amiază, după ce m-am întors eu de la Piteşti. Era probabil 15:00 – 15:30. Discuţia am purtat-o în garsoniera de pe Iuliu Maniu (n.r. – cabinetul de avocatură al Elodiei).” “Se aştepta să vorbiţi despre divorţ?” “Nu ştiu”, spune Cioacă. Judecătoarea doreşte să ştie cum s-a manifestat, mai exact, “furia” Elodiei. “Accesul de furie a constat în agresiuni verbale. Toate certurile erau verbale”. “Aţi lovit-o?” “Niciodată!” “De ce aţi vrut să divorţaţi?” “De 10 zile, eu cunoscusem pe cineva şi aşa am considerat eu că e corect, că e frumos să procedez.” “În 10 zile aţi luat decizia de a divorţa?!” “Da, doamna preşedintă”. “Ce s-a întâmplat după această discuţie?” “După discuţie, eu am plecat, şi ea a rămas acolo. Discuţia a durat 15-20 de minute. Eu am mers la sediul secţiei de poliţie, unde i-am cerut unui coleg, Silviu D., să-mi facă un schimb de tură pentru două nopţi: 29/30 şi 30/31 august. Nu mi-a dat acceptul pe loc, a rămas să ne auzim. Nu mai ştiu apoi pe unde am mai fost... Am revenit acasă, unde am îmbrăcat uniforma de poliţist şi, în drum spre serviciu, am fost sunat de colegul care mi-a spus că mă poate ajuta şi mă poate înlocui.” Judecătoarea îl întreabă ce a făcut în acea seară, de la ora 20:00 şi până la ora la care a plecat spre Piteşti (n.r. – 21:00). Cioacă nu răspunde concret, spune că n-are importanţă decât pentru unii ce-a făcut el, iar magistratul îi atrage atenţia: “Nu faceţi comentarii psihologice aici!”. Pus la punct, inculpatul se evervează şi ridică tonul: “eu fac comentarii pe ce-am citit în acele mii de pagini”, arată el spre volumele dosarului aflate pe masa prezidiului. Apoi, dându-şi seama că nu se cade, se calmează şi spune că nu-şi mai aduce aminte decât că a discutat cu doi colegi să vină, pentru a le preda bonurile de carburant, la o staţie Peco, după care, în jurul orei 21:00, a plecat spre Piteşti. “Acasă am lăsat-o pe soţia mea cu copilul.” “Acasă v-aţi mai certat?” “Nu ne-am mai certat, pentru că nu voiam să purtăm discuţii de faţă cu copilul”.
“Obosit, doamna preşedintă. Obosit...”
Cioacă povesteşte că s-a întors de la Piteşti în aceeaşi noapte, la orele 2:00 – 2:30. “Acasă erau soţia şi copilul, dormeau în pat, în dormitorul nostru.” “Dimineaţa aţi mai avut discuţii?” “Am mai avut ceva discuţii, în jurul orei 7:00 – 7:30. Copilul se uita la tv, îi plăceau foarte mult reclamele.” “Unde s-a purtat discuţia?” “În casă: bucătărie, sufragerie, dormitor.” “Deşi copilul era în casă...”, observă judecătoarea. “Au fost discuţii pe acelaşi ton, dar scurte, pentru că era copilul şi am preferat să nu mai discutăm.” “În ce stare era soţia dumneavoastră în acea dimineaţă?” “De nervozitate. Era agitată.” “Dumneavoastră cum vă simţeaţi?” “Obosit, doamna preşedintă. Obosit...” “V-a ameninţat în vreun fel că ar pleca?” “Nu-mi amintesc, doamna preşedintă. Nu-mi mai aduc aminte dacă mi-a spus că va face vreun lucru special.”
Cioacă spune că, după aceste discuţii, Elodia a plecat din casă. “Pe la ce oră?”, vrea să ştie judecătoarea. “8:00, 8:00 şi un sfert.... Poate să fie şi fără un sfert. În jurul orei 8:00.” “Cu ce geantă a plecat?” “O geantă de damă. Nu ştiu, avea prea multe...” “Cu ce era îmbrăcată?” “Era îmbrăcată de luna august.” “Ştiaţi unde se duce?” “Bănuiam că se duce la serviciu, unde putea să se ducă la ora aia?” “Şi-a luat cheia când a plecat?” “Probabil, doamna preşedintă. Eu nu verific câte chei sunt în casă. Fiecare dintre noi avea cheia lui.” “Aveaţi două yale la uşa de la intrare. Le încuiaţi pe amândouă?” “De obicei, încuiam numai yala de sus, care se deschide pe dinăuntru cu un «fluture».” “După plecarea soţiei, aţi constatat lipsa vreunei chei?” “A lipsit un rând de chei, una de la yala de sus şi una de la yala de jos. Aveam câte patru chei pentru fiecare yală. Un rând era la panou, pentru bonă, unul – la mine, unul – la soţia mea, şi restul în balcon, după calculator, unde ţineam mărunţişuri.” “De ce aţi schimbat yala?” “Pentru că am considerat că trebuie să o schimb, doamna preşedintă, pentru că nu am ştiut ce s-a întâmplat.” “Soţia dumneavoastră a mai intrat în casă după dimineaţa în care spuneţi că a plecat?” “Am plecat cu copilul spre Piteşti în data de 29 august şi m-am întors pe 1 septembrie, când am constatat lipsa unor haine de-ale ei, a 1800 de euro şi a bijuteriilor ei. Nu gablonţuri, astea erau în casă, bijuterii valoroase lipseau. Lipsea şi o gentuţă de voiaj, de dimensiuni nu foarte mari, maro-crem, cu care ea se întorsese din Dubai. Avea 60-70 cm lungime şi 40-50 cm înălţime”, adaugă Cioacă, descriind dimensiunile prin gesturi.
Inelul – aruncat, costumul - purtat
“Victima avea duşmani, ştiţi ceva? Era soţia dumneavoastră!”, continuă interogaroriul magistratului. “Relaţiile noastre profesionale nu le discutam”, răspunde Cioacă. “Dar era soţia dumneavoastră!”, îi reaminteşte judecătoarea. “Ar fi trebuit să vă spună...” “Nu mi-a spus niciodată că s-ar teme de ceva sau de cineva.” “A întrerupt brusc relaţia cu întreaga familie. Nu doar cu dumneavoastră, ci şi cu părinţii şi copilul ei. Cum vă explicaţi asta?” “Nu pot să-mi explic, doamna preşedintă. Trebuie să-mi explice Parchetul.” “De ce nu a luat legătura cu dumneavoastră?” “Cu mine ştiu de ce a întrerupt relaţia: pentru că vorbisem de divorţ”. “Şi ce să explice Parchetul? De ce n-a mai luat legătura cu ceilalţi membrii ai familiei? Procurorii au explicat, în rechizitoriu”, îi răspunde magistrata inculpatului. “Parchetul nu a explicat întreruperea legăturilor cu familia, fapt ce nu s-a întâmplat”, susţine Cioacă. “Parchetul nu a fost interesat nici de convorbirile telefonice pe care le-a avut soţia mea în data de 29 august. S-a spus, ani de zile, că şi-a închis telefonul brusc, la o anumită oră. Dar telefonul a fost închis brusc după anumite convorbiri. Ele au relevanţă deosebită în elucidarea cazului”.
Se revine cu şirul interogatoriului în desfăşurarea cronologică a faptelor, iar judecătoarea vrea să afle când trebuia să fie dus la Piteşti copilul celor doi. “Mama ştia că-l duceţi în week--end”, spune magistratul. Cioacă devine sarcastic: “Dacă dumneavoastră ştiţi asta, consemnăm aşa! Eu am stabilit deja cu soţia mea să ducem copilul în săptămâna aceea la Piteşti. Nu stabilisem o zi anume.” “Când aţi plecat, joi dimineaţă (nr. – la 30 august 2007) cu copilul la Piteşti, aţi sunat-o pe soţia dumneavoastră, să o anunţaţi asta?” “Nu-mi mai aduc aminte... Ar trebui să existe convorbirile telefonice, care să spună dacă am sunat-o sau nu.”
Cioacă povesteşte apoi de ce a anunţat dispariţia soţiei abia în 5 septembrie 2007. “La 1 septembrie 2007 am constatat dispariţia soţiei mele de la domiciliu şi am vorbit despre acest lucru cu asistenta ei, Emilia N., şi cu Marius B.. Pe 2 septembrie, Marius a venit şi în domiciliul meu pentru a verifica calculatorul şi a descoperit date informatice despre soţia mea. În 3 septembrie mi-am anunţat şefa, Carmen M., care m-a sfătuit să mai aştept până anunţ dispariţia, că poate totuşi soţia revine. La 5 septembrie am anunţat eu dispariţia, pentru că nu mi s-a părut normală situaţia.”
Judecătoarea îl întreabă ce s-a întâmplat cu inelul pe care Elodia i-l adusese din Dubai. “L-am aruncat. De nervi...”, explică Cioacă, zâmbind. “Şi costumul de ce nu l-aţi aruncat?”, e curioasă judecătoarea. “Era prea mare, doamna preşedintă”. “Prea mare” pentru a fi aruncat. Cioacă poartă acest costum, chiar în sala de judecată.
“Niciodată nu au fost stropi de sânge pe pereţi”
Mai departe, se trece la probele găsite în data de 8 octombrie 2007, despre care Cioacă spune: “Nu-mi explic existenţa obiectelor din râpă, nu le-am văzut şi nu ştiu dacă-mi aparţin. Cine a făcut acest lucru trebuie să ştie exact ce s-a întâmplat. Cum a ajuns în râpă preşul ridicat din apartament cu ocazia cercetării la faţa locului?” “E posibil să fi fost două?”, îl întreabă, retoric, judecătoarea. “Niciodată. Niciodată n-au fost două preşuri.” “Dar când a fost achiziţionat acel covor din baie?” “Nu ştiu. Nu ştiu când se cumpăra lenjeria de pat, prosoape, covoare de baie...” “În acea râpă s-au găsit chiloţi care s-a descoperit că vă aparţin. Cum vă explicaţi?” “N-am nicio explicaţie”, spune Cioacă, atacând apoi expertiza genetică prin care s-a stabilit că lenjeria intimă a fost a lui. “În raportul de expertiză sunt foarte multe zero-uri”. (N.r. Aşa sunt toate raportoarele de expertiză, pentru că în acest domeniu se lucrează cu probabilităţi, care se stabilesc în funcţie de raportarea la întreaga populaţie dintr-o anumită zonă.) “Ce înseamnă «multe zero-uri»?”, întreabă judecătoarea. “Nu ştiu, doamna preşedintă, da’ cine le-a făcut să răspundă!”, cere Cioacă.
În ceea ce priveşte emblema, “însemn de grad” (n.r. – inspector principal de poliţie, conform cu gradul lui), cum îi spune Cioacă, el afirmă că: “nu am găsit-o la dosar, nici măcar fotografiată, aşa încât găsirea ei mi se pare o poveste. Şi mai e ceva: pe 8 octombrie, 40-50 de oameni n-au fost în stare să găsească însemnul de grad. El a fost găsit a doua zi, de procurorul de caz.”
“Cum vă explicaţi urmele de sânge găsite?”, întreabă judecătoarea. “Pe 5 septembrie acolo a fost un CFL (n.r. – de fapt, s-a făcut verificarea sesizării dispariţiei) şi n-a existat nicio urmă de sânge acolo. Cum au apărut ele pe 11 septembrie, în momentul în care eu am fost scos din casă şi plimbat prin oraş? Cum s-au întâmplat aceste lucruri nu-mi pot explica, dar ele s-au întâmplat.” “Aveţi vreo explicaţie, totuşi?” “Doamna preşedintă, eu nu am săvârşit această faptă. Parchetul a avut timp, 5 ani, să facă investigaţii, pentru a da explicaţii.”
În legătură cu lucrările de renovare efectuate în apartament, Cioacă admite că ele s-au făcut “pentru că un copil mic merge cu pixul în mână pe pereţi. Dar până în data de 29 august 2007. Nu pot preciza exact când.” “Aţi renovat pentru că murdărea copilul... Au fost vreodată stropi de sânge pe pereţi?”, insistă judecătoarea. “Niciodată nu au fost stropi de sânge pe pereţi!”, susţine Cioacă. Mai mult, el afirmă că de la dosar, în timp ce acesta se afla la Tribunalul Argeş, ar fi dispărut declaraţia unui zugrav care-i confirma teoria, iar asta s-ar datora “unui colonel care stătea în sala de judecată şi-şi nota.”
“Despre cuţitul care a dispărut ce puteţi să ne spuneţi?”, întreabă judecătoarea. “Cuţitul şi prosoapele acelea există, doamna preşedintă. Sunt la mine acasă.” “Cuţitul a fost recunoscut de bonă?” “Nu ştiu. (n.r. – n-a fost recunoscut, confruntarea făcându-se în noiembrie 2007).”
“N-am apucat să văd dosarul”
Avocata părţii civile, Crina Radu, vrea să ştie de ce s-a întors Cristian Cioacă în noaptea de 29/30 august 2007 la Braşov, spunându-i amantei sale că trebuie să ajungă la serviciu, de vreme ce el făcuse schimbul de tură şi era liber? “I-am spus Dianei P. că nu pot rămâne la ea, întrucât voiam să evit complicaţiile. De a rămâne acolo, de a mă întoarce dimineaţa...”, spune Cioacă. Avocata Radu îi aminteşte că mai rămăsese peste noapte la Diana P., fără niciun fel de “complicaţii”, iar Cioacă recunoaşte că “din ziua de 18 august, când ne-am cunoscut, am mai rămas la ea... În noaptea de 28/29 august am dormit la Diana P.”
Avocata Crina Radu vrea să ştie de ce în dimineaţa de 30 august 2007 Cioacă a sunat-o pe bonă, cerându-i să se grăbească şi să vină la copil. “Eu, unui copil de 2 ani şi 8 luni nu ştiu ce să-i dau să mănânce”, recunoaşte inculpatul. “Am sunat-o, pentru că nu mai stătusem niciodată singur dimineaţa, eu şi el”.
Preşedinta completului îl întreabă unde a fost între orele 9:00 şi 11:00, în acea dimineaţă de 30 august, iar Cioacă devine evaziv: “Am fost pe la nişte prieteni, prin oraş”. “Ce prieteni aveaţi dumneavoastră?”, devine curioasă judecătoarea. “Szabo, cel care mi-a schimbat yala, Jean, unul care era mecanic pe la marginea Braşovului, avea un atelier auto la el acasă, şi Luci, tot mecanic. La ăştia mă duceam şi mai pierdeam timpul... Cred că între orele 9:00 – 11:00 am fost la unul dintre ei.”
Avocata Crina Radu îl întreabă pe Cioacă cum de şi-a schimbat cu 180 de grade explicaţiile despre prezenţa sângelui în casă, de vreme ce, în decembrie 2012, tot el declara, la Tribunalul Bucureşti, că sângele provine de la infiltraţiile din baie sau de la cele două întreruperi de sarcină făcute de Elodia. “La Tribunalul Bucureşti, n-am apucat să văd dosarul”, spune Cioacă, apoi adaugă: “La ora actuală, eu cred că nu a existat sânge în acel apartament.”
Suplimentarea probatoriului
În continuarea procesului de la termenul de azi, procurorul de şedinţă şi avocaţii au făcut cereri verbale pentru suplimentarea probatoriului, iar cele două judecătoare s-au consultat în sală, fără să suspende şendiţa, asupra fiecărei cereri în parte. Din oficiu, instanţa propusese reaudierea martorilor N. Emilia (asistenta Elodiei), M. Carmen (şefa lui Cioacă în august/septembrie 2007), Marius B. (poliţist, prieten cu Cioacă) şi Luminiţa S. (menajeră în casa familiei Cioacă - Ghinescu).
Dintre probele propuse de celelalte părţi, instanţa a admis: audierea vecinilor care spun că au auzit în noaptea de 29/30 august 2007 o bufnitură în apartamentul soţilor Cioacă - Ghinescu; audierea martorei Elena T (bona copilului), cu mandat de aducere din Iralia sau prin comisie rogatorie/videoconferinţă; efectuarea de adrese către instituţiile abilitate pentru a se stabili situaţia financiară a victimei, dar şi a inculpatului, din perioada 2004-2007; efectuarea unor adrese către unităţile bancare la care victima avea deschise conturi, pentru a se afla dacă au mai fost deschise alte conturi, între timp, sau dacă victima avea card bancar; efectuarea unei adrese pentru a se preciza datele titularului telefonului din Suedia cu care Elodia a vorbit ultima oară; efectuarea de adrese către Interpol şi IPJ Braşov, pentru a se explica sintagma “figurează că ieşită din ţară”; efectuarea unor adrese către aeroporturile Otopeni şi Băneasa, pentru a se afla dacă ele deţin înregistrări video din perioada 29 august 2007 – 31 decembrie 2007; înlăturarea dubiului în ceea ce priveşte covoraşul din baie, prin efectuarea de verificări la camera de corpuri delicte, pentru a se vedea câte astfel de obiecte sunt, şi, eventual, efectuarea de adrese către Tribunalul Argeş şi Parchetul General; audierea psihologului care a făcut evaluarea copilului în toamna lui 2007; audierea martorilor Dan Z. (SPP-ist, client al Elodiei) şi M. Dumitra (care susţine că ar fi zburat cu Elodia spre Germania, după dispariţia ei).
Următorul termen al procesului este în data de 30 septembrie a.c..
