Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cand la poarta casei din Bistrita a oprit acum un an o masina a armatei, Maria si Petru Filip nu erau acasa. Se dusesera la feciorul cel mic sa-l ajute sa stranga niste mere din livada. Vazand militarul solemn, o vecina a sunat-o repede pe doamna Maria. Tanarul imbracat in uniforma, asa cum avea si Cristi, al doilea baiat al familiei Filip, cand a plecat de-acasa pe front, a luat o sticla cu apa din masina si s-a descoperit in fata parintilor. 'Daca am vazut ca a facut asa, mi-am dat seama ca e ceva teribil. Cand mi-o spus ca Cristi o murit, am zis ca se termina lumea.
Dar l-am intrebat: «Domnule, mie sa-mi spuneti cum si cand»', povesteste printre suspine mama tanarului. Nu-i venea sa creada, mai ales ca in urma cu nici doua ore avusese un schimb de SMS-uri cu el si-i spunea ca e bine, ca e doar putin racit, ca a baut doua cafele de dimineata... De cand a auzit cuvintele militarului tanar, care i-a batut la poarta, femeia a trait parca pe pilot automat: nu-si mai aminteste mare lucru din zilele ce-au urmat, doar ca a fost nevoie de perfuzii si de asistenta medicala ca sa poata face fata inmormantarii si durerii nesfarsite. 'Tot il asteptam, eu, taica-su si cei trei frati, sa apara de undeva. Nu ne vine a crede. Lumea spune lasa, ca mai ai sprijin, mai ai trei copii, asa a vrut Dumnezeu. Dar la orice deget te lovesti, te doare la fel de tare', spune pierduta mama.
A aflat de la alti colegi ai baiatului ca baiatul ei de 26 de ani, plecat la razboi sa-si poata face apoi un rost in viata, se afla in dimineata zilei respective in provincia Zabul din Afganistan, intr-un Humvee asupra caruia s-a aruncat un dispozitiv exploziv. Doi militari din Batalionul 812 'Soimii Carpatilor' au murit si altul a ramas fara picioare.
Dupa aflarea vestii, tatal lui Cristi a plans ca un copil trei zile la rand. La inmormantarea fiului sau, Petre Filip a cerut chipiul feciorului si si l-a pus pe cap. A spus in fata ministrului Apararii ca vrea sa se duca in locul baiatului in Afganistan. Ca moartea lui Cristi nu e degeaba, ca el a aparat lumea de un mare rau. Sublocotenetul post-mortem Cristian Filip a fost declarat cetatean de onoare al orasului Bistrita si o strada din oras poarta numele lui. 'Am momente cand nu mai pot, cand sufletul parca nu mai rezista. Ne-au sprijinit copiii, cei de la Armata, prietenii, colegii lui ne-au ajutat. Dar durerea din suflet nu ti-o ia nimeni', spune doamna Maria.
Pentru Ionelia Sandu, cerul inimii s-a innorat intr-o zi de martie a anului 2008. Femeia lucra in ziua respectiva, abia astepta sa se duca acasa la cei doi copii de 3 si 4 ani. Sotul ii era plecat in Afganistan pentru a doua oara. Voiau sa aiba si ei o casa a lor, sa nu mai locuiasca sase suflete intr-o camera, impreuna cu parintii fetei. Pe usa magazinului unde lucra, Ionelia l-a vazut intrand pe comandantul unitatii sotului ei. 'Mi-a spus ca-i pare rau, ca a avut loc un accident si ca Ionut e mort. Erau si colegele mele de fata, m-am stapanit', isi aminteste sotia militarului. De dragul copiilor a fost tare atunci, tare este si astazi, cand munceste si-si creste cei doi copii. Marele ei regret e ca Ionut nu a apucat sa-i vada la scoala: fetita si baiatul sunt in clasele I si a II-a. 'Erau mici cand tatal lor a murit, nu prea au inteles. Azi ma intreaba amanunte despre Ionut, mergem impreuna la cimitir, punem flori. Stiu ca de dragul lor trebuie sa merg mai departe.'
La putin timp de la moartea barbatului, mutilata familie Sandu a primit o casa: o firma privata si Primaria Galati au donat vaduvei un apartament. Ionelia e acum angajata la fosta unitate militara a sotului ei.
Drame asemantoare familiilor Filip si Sandu au mai trait alte 17 familii ale unor militari romani, ce au primit, de-a lungul anilor, vestea teribila a mortii copilului sau sotului lor in Afganistan.
Desi rudele unui militar stiu ca exista anumite riscuri pentru cei ce pleaca in teatrele de razboi, nu sunt mai pregatite pentru socul vestii decesului. 'Noi, ca oameni, nu suntem ganditi sa facem fata pierderii cuiva drag. Ne gandim ca noua nu ni se poate intampla asa ceva', explica psihoterapeutul Mugur Ciumageanu. Cand, totusi, astfel de drame se intampla, psihoterapeutul vorbeste de cateva reguli elementare: vestea se da apropiatilor fata in fata, intr-un cadru intim, fara alte persoane prezente. 'E important ca cel care transmite informatia sa nu coloreze, sa nu catastrofizeze inutil si sa nu ofere interpretari personale. Ideal ar fi sa existe doua persoane care anunta, asa cum vedem si in filmele americane, cand la usile familiilor bat doi militari. De ce?
Pentru ca familia poate identifica persoana singura cu agresorul, cu vinovatul. In plus, in doi are un caracter mai oficial. Si niciodata mesagerul nu trebuie sa mearga nepregatit, sa zica: «Lasa ca ma descurc eu la fata locului»', precizeaza Ciumageanu.
In cazul particular al militarilor, daca mortii respective i se da un sens, absorbtia informatiei poate fi mai usoara. 'Daca familia gandeste ca fiul lor e un erou, ca a murit pentru o cauza, ca exista un sens al acestei pierderi, e posibil ca digerarea acelui anunt sa fie mai confortabila', a adaugat psihoterapeutul.
