Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Theodor Stolojan a dat o Hotărâre de Guvern care a permis societăţii Danubiana să-şi treacă în proprietate islazul comunei Popeşti-Leordeni. Danubiana a fost preluată apoi de Gelu Tofan, om de afaceri pentru care Stolojan a lucrat. Vicepreşedintele PD-L a avut de câştigat şi el de pe urma afacerii de 100 de milioane de euro, măcar pentru că a lucrat ulterior ca angajat al fabricii de cauciucuri.
Gelu Tofan a pus pe butuci fabrica de anvelope şi produse de cauciuc Danubiana SA, situată la aproximativ 10 kilometri de centrul Bucureştiului, reuşind astfel să dea o mare lovitură imobiliară: 160 de hectare de teren la discreţie. Şi astăzi se găsesc oferte în ziarele bucureştene la un preţ de 250 de euro metrul pătrat pentru parcele din islazul pe care localnicii din Popeşti-Leordeni îşi păşteau vacile cu mulţi ani în urmă. Potrivit afirmaţiilor lui Tofan preluate în presa economică, întreaga afacere cu terenuri i-ar fi adus un profit de 100 de milioane de euro. La baza acestei afaceri a stat Hotărârea de Guvern numărul 834 din 1991, semnată de premierul României de la acea dată, Theodor Stolojan.
RESTITUIRE SAU FURĂCIUNE?
Istoria acestui teren începe la 1911. Atunci, sătenii din
Popeşti-Leordeni, reprezentaţi de primarul Ion Pavel, au cumpărat de la Casa
Rurală – proprietara moşiei Leordeni, un teren de 109 hectare. Timp de 12 ani
au plătit oamenii pentru a avea o păşune unde să-şi pască vitele, sperând să o
stăpânească “pe veci”. Dar, peste ani, în cadrul procesului de naţionalizare,
autorităţile comuniste au decis transferarea terenului respectiv în
administrarea unei societăţi agro-industriale.
Mai apoi, o parte din suprafaţă avea să intre în administrarea Uzinei de Anvelope Popeşti-Leordeni, redenumită Danubiana. Doar 80 de hectare din fosta moşie Leordeni au intrat în folosinţa uzinei, dar trebuie menţionat că terenul era înconjurat şi de alte tarlale, formând un adevărat platou liber de construcţii. Pe lângă terenul cumpărat de comunitate, acolo au mai fost un aeroport al ministerului de Interne, dar şi o păşune – proprietate publică a statului. Aceste detalii sunt importante pentru că au fost folosite ulterior de Danubiana pentru a crea confuzii şi a susţine că terenul cerut înapoi de către localnici nu ar fi cel pe care şi l-a însuşit.
Chiar din 1990, conducerea firmei a cerut în instanţă să îi fie recunoscut dreptul de proprietate asupra întregii păşuni de 160 de hectare. O solicitare cel puţin ciudată, atât timp cât uzina nu a deţinut niciodată acel teren, ci doar l-a avut în administrare. În 1991, a apărut Legea 18 care deschidea foştilor proprietari şi moştenitorilor acestora calea spre încercarea de recuperare a drepturilor cuvenite. Oamenilor din Popeşti-Leordeni li s-au restituit proprietăţile cu câte 35% mai puţin, pentru ca toţi să fie mulţumiţi. Suprafaţa enormă de 160 de hectare pe care a pus mâna societatea Danubiana constituie una dintre explicaţiile pentru care terenul comunei “nu a fost suficient” pentru a se face restituirea integrală a proprietăţilor.
PENTRU “BĂIEŢI DEŞTEPŢI”
Dincolo de aspectele legale, care nu lasă nici o urmă de îndoială
cu privire la furăciunea imobiliară comisă prin Danubiana SA, trebuie făcută şi
o altă menţiune care demonstrează că toată povestea s-a rezumat la o afacere
pentru prietenii unor oameni politici. Halele Danubiana se intind pe o foarte
mică parte din cele 160 de hectare cu care societatea a fost împroprietărită.
De aceea, demersul juridic al acesteia de a pretinde atestarea dreptului de
proprietate asupra întregii suprafeţe nu avea nici o justificare. În plus,
firma nu cultiva porumb şi nici nu creştea iepuri, aşadar solicitarea societăţii
de a fi pusă în posesie cu ditamai islazul comunal nu are nici o justificare. Şi
totuşi, Danubiana, unde avea să-şi aibă locul de muncă premierul Stolojan, a obţinut
un “certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor”,
semnat de secretarul de stat care se ocupa cu... industria televizoarelor şi
frigiderelor.
Practic, documentul obţinut de Danubiana are singură bază reală: Hotărârea de Guvern nr. 834 din 14 decembrie 1991 care impune organelor administrative punerea în posesie a “societăţilor comerciale cu capital de stat” cu “suprafeţele necesare desfăşurării activităţii”. Singura limitare impusă acestora era aceea de a nu pretinde terenurile aflate “în proprietatea publică a statului”. Decizia nu numai că a deschis calea unor afaceri importante pentru oamenii din jurul politicienilor sau chiar pentru ei înşişi, dar este şi o dovadă a “naivităţii” lui Stolojan.
După cum avea să arate prefectul Bucureştiului de la acea dată, când Danubiana şi-a manifestat pretenţiile, H.G. 834 din 1991 încălca flagrant prevederile unui alt act normativ din acelaşi an, şi anume H.G. 131, respectiv Regulamentul de aplicare a Legii 18. Este greu de interpretat textul vag al H.G. 834, aflată în contradicţie cu un alt act normativ, ca pe un document elaborat cu bună credinţă de guvernul Stolojan. Şi totuşi, acesta a fost documentul pe care conducerea Danubiana l-a tot invocat în demersurile sale juridice.
PREFECTURA ŞI CADASTRUL AU FOST IGNORATE CU NONŞALANŢĂ
Prefectura Bucureşti s-a opus prin ordinul nr. 20 din 1993 care precizează că Danubiana trebuie să restituie către Primăria Popeşti-Leordeni 80 de hectare de pământ, exact suprafaţa de islaz pe care o solicitau localnicii. De asemenea, în patru documente diferite, funcţionarii Oficiului de Cadastru au precizat clar că se impune restituirea către Consiliul Local a unei suprafeţe de 80 de hectare. Documentele Oficiului de Cadastru au făcut parte din dosarul înaintat la Ministerul Industriilor în vederea clarificării situaţiei acestor terenuri. Şi totuşi, conducerea de la Danubiana a solicitat o suprafaţă de 160 de hectare. Şi a obţi-nut-o, printr-un document însă la fel de “sănătos” ca şi H.G.-ul lui Stolojan.
“Eu am dat o Hotărâre de Guvern generală, aplicabilă în toată ţara, prin care se rezolva situaţia întreprinderilor de stat, atunci, care nu aveau trecute în patrimoniu terenul”, ne-a replicat fostul premier. Cât priveşte faptul că decizia sa contravenea Regulamentului, Stolojan spune că cineva ar fi decis anularea acestei Hotărâri, dacă lucrurile stăteau aşa. “Nici nu-i cunoşteam pe cei de la Danubiana atunci. Eu am început să lucrez împreună cu ei mulţi ani după aceea”, se apără Stolojan. “Dacă mă întrebaţi la ce le trebuia 160 de hectare... Citiţi atent Hotărârea şi veţi vedea că împreună cu ministerele şi primăriile, societăţile trebuiau să stabilească ce suprafaţă de teren au nevoie, pentru că multe dintre ele aveau prevăzute dezvoltări în timpul lui Ceauşescu care nu s-au mai făcut, deci în mod normal, trebuia să li se reducă terenul şi excedentul să fie pus la dispoziţia primăriilor”, explică fostul premier. Precizări însă care vin cam târziu pentru cei de la Popeşti-Leordeni şi din multe alte cazuri asemănătoare.
ACTE FALSE
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate obţinut
de Danubiana este, în fapt, un fals grosolan. Astfel, certificatul cu seria MO3
şi numărul 1396 din 29 septembrie 1994, în loc să fie semnat de ministrul
Industriilor, cum ar fi trebuit, este “mâzgălit” indescifrabil şi poartă o ştampilă
nevalabilă. Danubiana SA se afla la acel moment în subordinea Ministerului
Industriilor, iar ministrul era cel care semna astfel de documente. În schimb,
pe certificatul prin care Danubiana a primit în proprietate 160
de hectare apare un semn grafic care ar putea fi orice, de la semnătura lui
Superman, până la imitaţia unei hieroglife, că oricum nimeni nu ar putea spune
despre ce este vorba.
Mai mult, ştampila aplicată certificatului este aceea a unei instituţii care, legal, nu mai exista la acel moment: Departamentul Industriei Electrotehnice, Electrocasnice şi Mecanicii Fine. În mod firesc, ar fi trebuit să apară chiar ştampila ministrului. Halucinant este însă faptul că, aşa cum spuneam, Departamentul respectiv nu mai exista pentru că ministerul se reorganizase în iulie, noua structură împărţind instituţia în Direcţii generale. Ca urmare, la data de 29 septembrie 1994, în minister funcţiona “Direcţia generală strategia industriei electrotehnice şi electronice”. Documentul a lăsat însă oamenii din Popeşti-Leordeni fără o proprietate la care aveau dreptul. În schimb, a deschis seria unor ani şi ani de tergiversări în justiţie şi a unor foarte profitabile afaceri imobiliare, de pe urma cărora principalul beneficiar a fost Gelu Tofan.
PRIMARUL – SPATELE
LUI TOFAN
Grigore Trache, primarul oraşului Popeşti-Leordeni, aflat la
al patrulea mandat, a avut şi el un rol hotărâtor în această afacere. Astfel,
Primăria a refuzat constant să trimită instanţelor contractul prin care părinţii
concetăţenilor săi cumpăraseră terenul de la Casa Rurală. Aşa cum se poate
vedea din documente, judecătorii i-au pus Primăriei în vedere în mai multe rânduri
să prezinte acest contract, actul care constituia baza legală pentru pretenţia
ridicată cu privire la acel teren, dar Trache nu a făcut nimic în acest sens.
Ca urmare, procesul prin care Primăria a încercat, încă din 1995, să recupereze
pământul comunităţii s-a încheiat cu un verdict nefavorabil oamenilor. De
altfel, se pare că acesta a fost singurul scop urmărit de Grigore Trache, obţinerea
de către Danubiana, devenită proprietatea lui Tofan, a unei decizii judecătoreşti
definitive care să-i ateste încă o dată dreptul de proprietate asupra acelui pământ.
Până la urmă, localnicii în frunte cu Nicolae Neşcu au reluat demersurile în
instanţe pentru recuperarea terenului şi au solicitat anularea în parte a
certificatului de atestare a dreptului de proprietate deţinut de fabrica de
anvelope. Nici de data aceasta judecătorii nu au văzut pădurea din cauza
copacilor. În motivarea deciziilor se folosesc argumente puerile invocate de către
Danubiana SA – o confuzie cu privire la terenul care ar fi obiectul solicitării.
JOC DUBLU
Respectiv, societatea lui Tofan a pretins că terenul ar fi
fost dintotdeauna o proprietate publică de stat, funcţionarea acolo a unui
aeroport al ministerului de Interne fiind argumentul decisiv (acesta a existat,
dar nu pe tot terenul însuşit de Danubiana). Dacă ar fi fost aşa, chiar în baza
H.G.-ului lui Stolojan fabrica de anvelope nu ar fi putut solicita punerea în
posesie. În document se arată clar că proprietatea statului nu poate face
obiectul punerii în posesie pentru nici o societate comercială. În mod clar însă,
un fapt decisiv care a dus la nedreptăţirea localnicilor de către judecători a
fost un document înaintat de către Primăria Popeşti-Leordeni. “Reclamanţii
(adică cetăţenii care s-au adresat instanţei pentru a-şi face dreptate – n.r.)
nu dovedesc vătămarea cauzată prin certificatul de atestare a dreptului de
proprietate”, scrie negru pe alb Primăria. Aberant, de vreme ce aproape nouă
ani, Primăria se judecase, de ochii lumii, cu societatea lui Tofan, reclamând
tocmai această “vătămare”.
Afacere îngropată
Danubiana SA a fost privatizată prin metoda MEBO în 1995, cale prin care a ajuns proprietatea lui Tofan care s-a angajat la acel moment să facă investiţii de zeci de milioane de dolari în societate. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată, societatea întrând în reorganizare judiciară, în august 2006 – o foarte bună metodă de înstrăinare a terenului, parte a capitalului social evitând efectele contractului de privatizare sau explicaţiile legale cu privire la vânzări.
Localnicii prin Nicolae Neşcu, au făcut demersuri către toate instituţiile care l-ar fi putut ajuta să pună capăt acestei nedreptăţi. DNA a avut toate documentele afacerii sub nas, dar nu a văzut nici o neregulă. Manevra imobiliară de la Danubiana a fost reclamată la DNA, cazul fiind preluat de către Secţia a II-a, condusă de procurorul Doru Ţuluş. Acesta a devenit celebru datorită unor scandaluri politice. Este de asemenea un fapt de notorietate că Doru Ţuluş se bucură de sprijin din partea preşedintelui Traian Băsescu. Ţuluş a fost şi în centrul unui alt scandal important, fiind printre procurorii care au refuzat să semneze documente din care trebuia să ofere informaţii cu privire la o eventuală colaborare cu fosta Securitate. În altă ordine de idei, mai trebuie menţionat că şi Consiliul Superior al Magistaturii a constatat mai multe nereguli la Direcţia condusă de Doru Ţuluş în rapoartele de verificare a activităţii DNA, dar intenţia ministrului Justiţiei de a-l destitui pe acesta “s-a lăsat” cu un scandal.
“Împreună cu ministerele şi primăriile, societăţile trebuiau
să stabilească ce suprafaţă de teren au nevoie, pentru că multe dintre ele
aveau prevăzute dezvoltări în timpul lui Ceauşescu care nu s-au mai făcut, deci
în mod normal, trebuia să li se reducă terenul şi excedentul să fie pus la
dispoziţia primăriilor”
Theodor Stolojan,fost prim-ministru
Tovărăşie profitabilă
Gelu Tofan este un controversat om de afaceri, devenit notoriu prin Tofan Grup, sau mai bine zis, datorită contractului acestei societăţi cu Armata. Astfel, Tofan Grup ar fi furnizat anvelope Ministerului Apărării (M. Ap.), iar la schimb, firma primea tehnică militară dezafectată. Un fost partener de afaceri al lui Tofan, Ştefan Rădulescu, l-a acuzat pe Tofan de înşelăciune şi de mituirea mai multor înalţi funcţionari de stat. Rădulescu a făcut precizări şi cu privire la contractul cu M.Ap., arătând că acesta ar fi fost o metodă de a scoate la preţuri derizorii transportoare blindate din unităţile militare. Mai apoi, transportoarele erau revândute la preţuri mult mai mari decât valoarea la care le cedase armata.
Stolojan a fost angajatul şi partenerul de afaceri al lui Gelu Tofan, beneficiarul afacerii Danubiana. După ce i-a încetat contractul cu Banca Mondială, Theodor Stolojan a devenit consilier în cadrul Tofan Grup, responsabil cu expertiza şi strategiile. Cei doi au devenit apoi asociaţi în societatea Tofan Agro SRL, informaţie pe care fostul premier a omis să o precizeze în declaraţia de avere completată în calitatea sa de consilier al preşedintelui Traian Băsescu. În fine, să mai amintim că vicepreşedinte al Tofan Grup a fost actualul vicepreşedinte al PD-L Ilfov, şi anume Anton Marin, cel care a fost instalat de Stolojan ca director general la Danubiana, iar cel pe care l-a înlocuit, Lucian Moţiu, a fost promovat în funcţia de secretar de stat la Ministerul Industriilor. Care minister a eliberat certificatul de proprietate pentru islazul comunal, în favoarea SC Danubiana... În mod ironic, acţionar minoritar la Danubiana SA este Fondul Proprietatea, o societate de investiţii creată pentru despăgubirea foştilor proprietari.
