x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Cumetriile preşedintelui

Cumetriile preşedintelui

de Oana Stancu Zamfir    |    05 Noi 2007   •   00:00
Cumetriile preşedintelui

Şeful statului a implinit ieri 56 de ani. In acelaşi loc, la Foişorul din Sinaia, in urmă cu un an, petrecea alături de familie, de liderii PD, dar şi de regii asfaltului, plasaţi strategic lăngă oamenii de la care să obţină contracte

Şeful statului a implinit ieri 56 de ani. In acelaşi loc, la Foişorul din Sinaia, in urmă cu un an, petrecea alături de familie, de liderii PD, dar şi de regii asfaltului, plasaţi strategic lăngă oamenii de la care să obţină contracte: Căşuneanu şi Vulpescu-Euroconstruct lăngă Berceanu, Dalli-Cocoş lăngă Videanu.

Â

Preşedintele Traian Băsescu a oferit vineri o cupă de şampanie consilierilor săi de la Cotroceni şi a plecat să işi petreacă week-end-ul pe Valea Prahovei, acolo unde se aflau şi liderii PD, la o lansare de candidaţi pentru europarlamentare. A revenit ieri la prănz pentru o şedinţă la Cotroceni pe tema evenimentelor din Italia.

Vila de protocol din Predeal şi Foişorul din Sinaia sunt locurile unde şeful statului işi petrece des sfărşitul de săptămănă, respectiv Sărbătorile. La Foişor a petrecut Crăciunul din 2005, bunăoară, dar şi ziua sa de naştere anul trecut. La petrecere nu au fost chemaţi mulţi invitaţi: vreo şase-şapte mese, la care să incapă maximum patru cupluri. Familia şi liderii PD in mare parte. Udrea şi Cocoş, fireşte, şi ei. Singurii care nu sunt nici membri ai familiei, nici ai PD, dar care au avut privilegiul de a fi invitaţi la ziua preşedintelui, sunt oamenii de afaceri apropiaţi şefului statului: regii asfaltului Costel Căşuneanu şi Sorin Vulpescu (partener cu Dan Besciu la Euroconstruct şi Golden Blitz), de care Traian Băsescu a incercat in repetate rănduri să se delimiteze public arătănd fie că Golden Blitz era un restaurant in care ii plăcea să mănănce şi atăt, fie că drumarul Căşuneanu nu a luat contracte de la Transporturi căt el a fost ministru.Â

PRIETENII ŞTIU DE CE... Interesant este insă modul in care au fost aşezaţi la mese invitaţii şefului statului. Radu Berceanu, de exemplu, nu a incăput la nici o masă la care să ii aibă alături pe colegii săi de partid, cu Videanu şi Negoiţă, de exemplu, cu care se află in relaţii bune, ci tocmai cu Vulpescu şi Căşuneanu. Cunoscut fiind faptul că la vremea respectivă ministrul Transporturilor işi incorda muşchii anunţănd penalizări de două milioane de euro pentru firmele care reparau Autostrada Bucureşti - Piteşti din pricina slabei calităţi a lucrărilor. Adică taman pentru consorţiul Eurocontruct-Pa&Co International, firmele lui Vulpescu şi Căşuneanu.

Adriean şi Mioriţa Videanu, in schimb, nu i-au avut parteneri de masă doar pe finii Liviu şi Carmen Negoiţă, ci şi pe Elena Udrea şi Dorin Cocoş, legaţi de Primăria Capitalei nu doar prin parcările Dalli, dar şi prin terenuri primite pentru extinderea hotelului de la Gară.

La o altă masă, Adriana şi Claudiu Săftoiu, Sulfina Barbu cu soţul, dar şi viceprimarul Capitalei, Răzvan Murgeanu, şi şeful ALPAB, Virgil Cirstea, despre care se zvonea că s-ar fi bătut in clubul de circuit inschis din cadrul Băii Griviţa. In rest, Emil Boc, Alin Albu, trezorierul PD, şi Cristian Rădulescu, liderul grupului de la Cameră, iar la masa şefului statului, soţia, cele două fiice, fratele Mircea Băsescu, impreună cu soţia, şi Anca Boagiu, nimerită la masă chiar faţă in faţă cu Maria Băsescu.

Omul din casa preşedintelui

Virgil Cirstea este directorul Administraţiei Lacuri şi Parcuri din cadrul Primăriei Capitalei. Jurnalul Naţional a publicat o serie de anchete despre afacerile necurate pe care acesta le face pe spaţiul verde al Capitalei. Nici un fost wc public nu a scăpat transformării in cărciumă extinsă apoi pe zeci de metri pătraţi. Nepotul său, Mihai Ancuţa, a primit cadou de la unchiul Cirstea două clădiri şi circa 1.500 de metri pătraţi in Herăstrău, chiar la intrarea dinspre Kiseleff, contra a 15 milioane de lei lunar, apoi şi patinoarul din Cişmigiu. Fostul pavilion Expo-flora din Herăstrău a fost incredinţat, pe 20 de ani, unei firme-fantomă, contra unei chirii de cinci ori mai mică decăt preţul zonei.

Ştrandul Moghioroş şi un spaţiu din Herăstrău au fost acordate, tot pe doi lei, unei firme ai cărei acţionari sunt partenerul de afaceri al familiei Udrea-Cocoş şi fiica lui Dumitru Bucşaru, omul de afaceri pentru care Traian Băsescu a intervenit la Ministerul Transporturilor.

In urma articolelor publicate de Jurnalul Naţional, primarul general Adriean Videanu a cerut o anchetă la ALPAB, care nu s-a finalizat nici astăzi. Virgil Cirstea este in continuare in funcţie, iar explicaţia ar putea sta tocmai in relaţia pe care o are cu şeful statului. Cirstea este cel care locuieşte in prezent in vila lui Traian Băsescu din Otopeni, imobilul fiind cumpărat sub paravanul unui cuplu din Constanţa, Cozma Emil şi Georgeta.

Tranzacţii suspecte cu "bunul amic" Căşuneanu

Omul de afaceri din Oituz Costel Căşuneanu, cunoscut acum ca unul dintre regii asfaltului, şi-a dobăndit faima de drumar pe vremea PSD, pe care l-a şi finanţat in campania electorală. A fost client al Ministerului Transporturilor şi in mandatul lui Băsescu, nu ca drumar insă, ci ca patron al unei firme de transport internaţional. Traian Băsescu recunoştea, intr-un interviu acordat Jurnalului Naţional, că este "bun amic" cu Căşuneanu, dar că obţinea "ca oricare altul" licenţele pentru cele peste o sută de tiruri ale sale.

In iunie 2002, Jurnalul Naţional dezvăluia că intre "bunii amici" existau nişte tranzacţii indoielnice. In afară de banii pe care se lăuda că i-ar fi făcut inainte de 1989 şi de salariile de demnitar, in casa Băsescu nu intraseră decăt 24 de milioane de lei ca dividende pe şapte ani de la firma de ingheţată şi vreo jumătate de miliard de la celelalte (potrivit actelor de la Registrul Comerţului şi Ministerul Finanţelor). Traian Băsescu se lăuda că are bani să inceapă să construiască o casă, nu şi să o termine.

In aceste condiţii, cumpără in august 2000 un teren intravilan de 3.700 de metri pătraţi, situat in Aleea Privighetorilor, pe care plăteşte un miliard şi jumătate de lei. O adevărată afacere: 50 000 de dolari, 13 dolari metrul pătrat intr-o zonă cotată atunci cu pănă la 200 de dolari metrul pătrat. In aceeaşi zi, Căşuneanu cumpără de la acelaşi proprietar care ii vănduse lui Băsescu o parcelă identică, lipită de a "amicului", dar plăteşte cinci miliarde. Doi ani mai tărziu, Băsescu vinde acest teren de opt ori mai scump - 12 miliarde de lei - unei doamne-coincidenţă, tot din Oituz, - despre care afirmă că habar nu ştie cine este, tranzacţia fiind făcută prin notar. In mai 2007, recunoaşte intr-o emisiune TVR că i-a văndut lui Căşuneanu. Băsescu a mai cumpărat de la Căşuneanu şi o limuzină Mercedes Benz S500, inmatriculată in Romănia cu zece zile inaintea vănzării, cu doar 13.000 de dolari.

După intrarea PD la guvernare, in 2004, presa a relatat că grupul lui Căşuneanu a obţinut de la Transporturi contracte de circa trei miliarde de euro in căteva luni. Zece contracte la deszăpezire. 31 de contracte pentru refacerea drumurilor după inundaţii. Fără licitaţie, semnalează presa, pentru că nu era timp, era o urgenţă. Apoi, impreună cu Euroconstruct şi cu Dorinel Umbrărescu căştigă licitaţiile pentru autostrăzile Bucureşti - Braşov (200 milioane de euro) şi Bucureşti - Piteşti (30,221 milioane de euro).


Explicaţii

"A fost o campanie masivă, cum cei trei asfaltatori, Căşuneanu, Umbrărescu şi Besciu, ar fi lucrat cu Traian Băsescu cănd era ministru. Ei lucrau in timpul lui Mitrea. Sistemul mafiot a generat următoarea chestiune: ia să ii construim şi noi aura că tot asfaltul şi bordurile din Romănia asta sunt legate de el."

Traian Băsescu, 31.10.2007, B1 TV

Â

Crăşma şi asfaltul Golden Blitz

Crăşmarii de la Golden Blitz, Dan Besciu şi Sorin Vulpescu, asociaţii lui Dorin Cocoş, au devenit celebri după ce Traian Băsescu a fost fotografiat la miez de noapte cu Elena Udrea in restaurantul lor. In 1999, Golden Blitz avea profit 55 de milioane. In 2003, peste jumătate de miliard. Acelaşi succes spectaculos il are şi Euro Construct Trading 98 SRL, pornit in 1998 cu 20 de angajaţi. In primul an, o cifră de afaceri de 33 de miliarde şi un profit de două. Gloria vine in mandatul lui Băsescu la Primăria Capitalei, cănd Euroconstruct asfaltează in Bucureşti: cifră de afaceri de 442 de miliade de lei in 2003 şi un profit de 73 de miliarde. In 2005, cifra de afaceri a firmei s-a triplat comparativ cu 2003, iar profitul a crescut de aproape opt ori (de la 7.301.122,2 lei la 53.578.989 lei), pe fondul contractelor cu Primăria Capitalei şi cu Ministerul Transporturilor, trei dintre ele, obţinute prin incredinţare directă, totalizănd 4,5 milioane de euro. Potrivit Mediafax, in 2006, Euroconstruct a obţinut de la Transporturi nouă contracte in valoare de 14,3 milioane euro şi, impreună cu Căşuneanu şi Umbrărescu, autostrăzile Bucureşti - Piteşti (30 milioane euro) şi Bucureşti - Braşov(200 milioane euro). In Bucureşti, alături de alte firme, Euroconstruct a obţinut contractul pentru intreţinerea celor 100 de artere principale ale municipiului Bucureşti, pe o perioadă de cinci ani (106 milioane euro). Ioana Băsescu, fiica preşedintelui, şi-a cumpărat casa din Corbeanca de la aceeaşi firmă, Euroconstruct.

Â

×