x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special CURTEA DE LA SIBIU/Crăciunul regal al lui Cioabă

CURTEA DE LA SIBIU/Crăciunul regal al lui Cioabă

de Petru Zoltan    |    29 Dec 2008   •   00:00

Criza pare să fi atins şi Sărbătorile regale de la Sibiu. Familia regală Cioabă pare a fi afectată atât de criza economică, dar şi de cea dintre generaţii. Regele este mâhnit că s-a pierdut spiritul Crăciunului, transformat într-o petrecere de duzină.



Regele romilor de pretutindeni, Florin Cioabă, este dezamăgit de faptul că tinerii săi supuşi manelizează Crăciunul şi uită tradiţiile ţigăneşti de Sărbători

Curtea regală a lui Florin Cioabă se ascunde printre străzile Sibiului, în spatele unui gard înalt de pe Strada Alba Iulia. Sunt cinci, şase vile vopsite în alb şi crem. Pentru fiecare copil al familiei regale câte o vilă. Între ele se află palatul regal, locul în care se primesc oaspeţi. Crăciunul nu prea mai se simte aici ca altădată, deşi deasupra fiecărei uşi au fost montate coroniţe de brad. În balconul unei case, un Moş Crăciun şi un Om de Zăpadă fac cu ochiul oaspeţilor care trec pragul casei, semn că familia regală nu a avut încă timp să-şi împodobească vilele.

TRADIŢII ŞI OBICEIURI
Pe Florin Cioabă, stăpânul regatului, l-am găsit în bucătărie, unde, împreună cu soţia şi nepoţii, lua masa de prânz. Câteva ore mai târziu, regele Cioabă ţinea slujba din Ajunul Crăciunului la Biserica Penticostală. Între ospăţ şi slujbă, regele Florin a acceptat să povestească despre tradiţiile ţigăneşti de Crăciun de la palat: "La noi, această sărbătoare are un rol foarte important. Felul în care se sărbătoreşte este un pic mai aparte, pentru că pe vremuri romii nu trăiau în case, stăteau în corturi. Atunci, indiferent unde se aflau, de Crăciun se adunau mai multe şatre la un loc pentru a sărbători Naşterea Domnului cu bucurie, cu laude şi jocuri". Un obicei specific romilor căldărari, neam din care face parte şi familia regală, este tăierea bândăreţului de către capul familiei, în timp ce restul stropeşte cu vin bucatele. Ce este şi cum se prepară bândăreţul am aflat chiar de la capul familiei regale Cioabă: "Se ia muşchiul de la porc, se taie şi se pune în usturoi, după care se presară cu condimente. Apoi se lasă câteva ore la saramură. Între timp se spală stomacul porcului, care va fi umplut cu muşchiul scos de la saramură, după care se pune la afumat. În burtă se mai adaugă limba de la porc. Bândăreţul este preparat de soţii, dar bărbaţii îl taie". Divulgarea reţetei bândăreţului l-a făcut pe regele Florin să îşi aducă aminte cu nostalgie de vremurile trecute, când Crăciunul era altcumva. "Nu mai putem să spunem că este exact cum era înainte. Oamenii s-au mai modernizat, acum nu le prea place muzica ţigănească autentică. Acum se dau pe manele, pe muzică din asta… Asta nu e bine, pentru că mult mai corect este să se păstreze tradiţia, cultura şi limba. Încetul cu încetul, aceste sărbători ale noastre, în loc să rămână originale se transformă în petreceri de duzină", spune mâhnit regele.

În Sibiu, dar şi prin împrejurimi, ţiganii plecaţi prin "străinătăţuri" se întorc acasă de Crăciun, prilej de a-şi etala averea, strânsă acolo sau nu, şi de a stabili căsătoriile dintre copii. Lui Cioabă, în schimb, gândul nu îi stă la asemenea chestiuni genealogice, ci îi fuge la colindătorii din Piatra Neamţ, care l-au vizitat de dimineaţă şi care i-au "trasmis o stare de bucurie". Starea de melancolie este brusc întreruptă de regina Marica, aceasta deschizând uşa palatului şi întrebându-şi soţul dacă să taie un curcan. "Taie-l, nu te teme! Taie două, trei curci", a venit răspunsul regal. Pivniţa casei regale nu este plină cu vinuri de soi, cum s-ar crede. Familia regală a decis să îşi amenajeze aici o imensă bucătărie. Stăpânul casei a insistat să asistăm la pregătirile din bucătărie. Am coborât în pivniţă. Regina Marica sfârşise fără vreo jenă viaţa curcanului şi a câtorva însoţitoare păsăreşti şi trebăluia ajutată de o bucătăreasă. Preparau bucatele. Mă aşteptam la forfotă, însă nimic. Vizibil deranjată de prezenţa noastră, sfioasa regină s-a lăsat cu greu fotografiată în timp ce învârtea cuţitul în ceea ce fusese odată un ţanţoş curcan. Ca să scape de noi, regina Marica i-a reamintit suveranului Cioabă că în două ore trebuie să meargă la biserică, pentru a ţine slujba. Discuţia este curmată de un SMS primit şi citit de rege cu voce tare: "La noapte, Moşul să vă aducă daruri multe, pentru că noi i-am spus că aţi fost cuminţi. Crăciun Fericit!". Nu am aflat cine din familie are relaţii sus-puse la Moşul, dar e bine că regele şi regina au fost cuminţi. Nici că se putea altfel, mai ales că anul care se încheie nu a fost tocmai prielnic pentru ei.

DEMISIA SUPUŞILOR
După mai multe eşecuri pe plan politic, Florin Cioabă este hotărât să ia taurul de coarne, pentru că 2009 va fi un an foarte greu pentru romi. Regele susţine că toată lumea va fi afectată de criză "fie că e rom sau nerom, dar cel mai rău vor fi afectaţi romii, pentru că dacă până acum se mai descurcau într-un fel sau altul, acum, o dată cu închiderea fabricilor, le va fi foarte greu". Dar speranţa moare ultima! Încurajat de primele măsuri ale noului guvern, Cioabă crede că: "Guvernul ăsta, aşa cum a tăiat banii pentru demnitari, se va gândi sau poate că Dumnezeu îi va da minte lui Emil Boc să se gândească ca fondurile pentru minorităţi să fie date şi la celelalte organizaţii, nu numai la cele reprezentate în Parlament". Şi pentru susţinerea afirmaţiilor, Cioabă îşi aduce aminte câteva cuvinte ale lui Manuel Barosso, preşedintele Comisiei Europene: "Fonduri sunt, legislaţie este, acum doar bunăvoinţă mai trebuie din partea guvernelor, ca să pună în aplicare proiectele pentru romi". Până la proiectele regale mai este mult, mai ales că, la începutul lunii august, familia regală Cioabă a rămas fără o mare parte dintre supuşi. Peste 600 de membri şi-au dat demisia de la Centrul Creştin al Romilor, organizaţie condusă de Cioabă, pentru a înfiinţa Asociaţia Social-Democrată a Romilor Ardeleni. Matei Lăcătuş, unul dintre proscrişi, a ajuns între timp la conducerea noii organizaţii şi este nemulţumit de cum a fost tratat ca supus domnesc: "Regele Cioabă nu ne-a oferit niciodată nimic".
Iată de ce regele trădat şi abandonat de supuşi va trebui să ia maiestuos taurul de coarne în 2009.

×
Subiecte în articol: special regele cioabă