Cuvintele pustnicilor

"Sub toată zidirea fiind, cu lepădarea de materie şi de lucrurile cele trupeşti, cu crucea, cu nevoinţa, cu sărăcia duhului, cu voinţă şi deprindere duhovnicească, cu post, cu pocăinţă şi cu plâns, cu lupta de război, cu socoteala dreaptă, cu curăţenia sufletului, cu împărtăşire bună, cu liniştea rucodeliei tale, cu privegherile de noapte, cu foame şi sete, cu frig şi cu golătate, cu osteneli, închizându-ţi mormântul, ca şi cum ai fi murit acum."


Părinţii primelor veacuri, călugării retraşi în pustia Egiptului, printre primii creştini care s-au retras din lume şi au întemeiat instituţia monahismului, au lăsat cuvinte de folos despre trăirea lor acolo, spre folosul celorlalţi fraţi ai lor. Mai târziu, descoperindu-se aceste scrieri, s-au adunat toate în cartea numită "Patericul egiptean" şi s-au folosit de experienţa călugărilor pustnici şi creştinii din lume. La început de post am extras din această lucrare câteva pasaje care au legătură cu nevoinţa acestei perioade.


AVVA ARSENIE. Zis-a oarecine către avva (părintele) Arsenie: mă supără gândurile, zicându-mi: nu poţi să posteşti, nici să lucrezi, deci măcar cercetează pe cei bolnavi, căci şi acest lucru este dragoste. Iar bătrânul, ştiind semănăturile dracilor, i-a zis lui: mergi, mănâncă, bea, dormi şi nu lucra, numai de la chilie nu te depărta. Căci cuviosul ştia că răbdarea în chilie aduce pe călugăr la rânduiala lui.

Altădată, avva Arsenie a zis către avva Alexandru: după ce vei despica smicelele tale, vino să guşti cu mine, iar de vor veni străinii, mănâncă cu ei. Dar avva Alexandru lucra încet şi moale şi, sosind ceasul, încă mai avea smicele şi, voind să păzească cuvântul bătrânului, a stătut să sfârşească smicelele. Deci, văzând avva Arsenie că a zăbovit, a luat gustarea, socotind că a avut străini. Iar avva Alexandru, după ce a sfărşit târziu, s-a dus. Şi i-a zis lui bătrânul: ai avut străini? Iar acela a răspuns: nu! Şi i-a zis lui iarăşi: dar cum nu ai venit? Iar el a zis: pentru că mi-ai spus că după ce voi despica smicelele să vin. De aceea, păzind cuvântul tău, n-am venit. Şi s-a minunat bătrânul de luarea aminte a lui cea cu de-amănuntul şi i-a zis lui: mai de dimineaţă să dezlegi postul, ca şi pravila să ţi-o faci, şi apa ta să o bei; iar de nu, degrabă are să se bolnăvească trupul tău.


AVVA AGHATON. Avea odată avva Agathon doi ucenici, care petreceau viaţă sihăstrească deosebi. Deci, într-una din zile a întrebat pe unul: cum petreci în chilia ta? Iar el a zis: postesc până seara şi mănânc doi pesmeţi. Şi i-a zis lui: bună este rânduiala mâncării, neavând osteneală prea mare. Zis-a şi celuilalt: tu cum petreci? Iar el a zis: două zile postesc şi doi pesmeţi mănânc. Şi i-a zis lui bătrânul: te osteneşti foarte mult, suferind două războaie. Că de mănânca cineva în fiecare zi şi nu se satură, se osteneşte. Dar este altul care voieşte să postească două zile şi să se sature. Iar tu îndoit postind, nu te saturi.


AVVA DULA. A zis avva Dula: de ne sileşte pe noi vrăjmaşul să lăsăm liniştea, să nu-l ascultăm pe el, că nu este nimic asemenea ca ea şi ca postirea, spre ajutor asupra lui. Pentru că ascuţită vedere dau ele ochilor celor din lăuntru. A zis iarăşi: taie prieteşugurile celor mulţi, ca să nu se ridice război asupra minţii tale şi va tulbura chipul liniştirii.


AVVA DIOSCOR. Povesteau părinţii despre avva Dioscor, Episcopul Nahiastiei, că pâinea lui era de orz şi de linte, şi în tot anul punea început de o viaţă, zicând: în anul acesta să nu mă întâlnesc cu cineva sau să nu vorbesc, sau să nu mănânc fiertură, sau să nu mănânc poame, sau verdeţuri. Şi la toată lucrarea aşa făcea şi, după ce săvârşea una, lua alta şi aceasta făcea în toţi anii.


AVVA EVLOGHIE. Evloghie oarecare, ucenic fiind al fericitului Ioan arhiepiscopul, preot şi pustnic mare, postind din două în două zile, iar de mai multe ori şi toată săptămâna petrecând, mâncând numai pâine şi sare, se slăvea de oameni. Acesta s-a dus la avva Iosif la Panefo, nădăjduind să vadă ceva mai multă asprime de viaţă la dânsul. Şi primindu-l pe el bătrânul cu bucurie, orice a avut a pus ca să facă mângâiere şi i-au zis lui ucenicii lui Evloghie: nu mănâncă preotul afară de pâine şi sare; iar avva Iosif tăcând mânca. Şi petrecând trei zile, nu i-au auzit pe ei cântând sau rugându-se, că era ascunsă lucrarea lor. Şi au ieşit nefolosindu-se Evloghie cu ucenicul său. Iar după iconomie s-a făcut negură şi rătăcindu-se s-au întors la bătrânul. Şi mai înainte de a bate ei în uşă, i-au auzit pe ei cântând şi stăruind el mult, mai pe urmă au bătut în uşă. Iar aceia, tăcând din cântarea de psalmi, i-au primit cu bucurie. Şi pentru arşiţă au turnat ucenicii lui Evloghie apă în vas şi i-au dat lui. Şi era apa amestecată cu de mare şi de rău şi nu a putut să o bea. Şi venind întru sine a căzut înaintea bătrânului, voind să ştie petrecerea lor, zicând: avvo, ce este aceasta, ca întâi nu cântaţi, ci acum, după ce ne-am dus noi. Şi vasul de apă, acum luându-l, am aflat apă sărată. Zis-a bătrânul: fratele este nebun şi după amăgire o au amestecat cu apa de mare. Iar Evloghie îl ruga pe bătrânul, voind să ştie adevărul. Şi i-a zis lui bătrânul: acel mic pahar de vin era al dragostei, iar apa aceasta este pe care o beau fraţii totdeauna. Şi l-a învăţat pe el deosebirea socotelilor şi a tăiat de la el toate cele omeneşti. Şi s-a făcut iconomicos şi pogorâtor. Şi după aceea mânca toate cele ce i se puneau înainte. Şi s-a învăţat şi el să lucreze în ascuns. Şi a zis bătrânului: negreşit, întru adevăr este lucrarea voastră.


AMMA THEODORA. Maica Theodora zicea iarăşi că nici nevoinţa, nici privegherea, nici tot felul de osteneală nu mântuieşte, fără numai smerita cugetare cea adevărată. Căci era un pustnic care gonea dracii şi îi întreba: cu ce ieşiti voi? Cu postul? Şi ei ziceau: noi nici nu mâncăm, nici nu bem. Dar cu privigherea? Şi ei răspundeau: noi nu dormim. Cu pustnicia? Iar ei ziceau: noi prin pustietăţi petrecem. Cu ce ieşiţi dar? Şi ei răspundeau: nimic nu ne biruieşte pe noi, fără numai smerita cugetare pentru că ea este biruirea dracilor.


AVVA IOAN COLOV. Zis-a avva Ioan: eu vreau să se împărtăşească omul câte puţin din toate faptele cele bune. Drept aceea, în fiecare zi sculându-te dimineaţa, pune început la toată fapta bună şi porunca lui Dumnezeu cu mare răbdare, cu frica şi cu îndelunga răbdare, cu dragostea lui Dumnezeu, cu toată osârdia sufletului şi a trupului şi cu smerenie multă, cu răbdarea necazului inimii şi străjuirea, cu rugăciune multă şi cucerire, cu suspinuri, cu curăţirea limbii şi cu paza ochilor, necinstindu-te şi nemâniindu-te, fiind paşnic şi nerăsplătind rău pentru rău, neluând seama la greşalele altora, nemăsurându-te pe tine... (Din "Patericul egiptean")

Citiţi şi:  ● Învăţăminte ● Pregătire pentru lumină ● Duminicile din Postul Mare ● Poruncind răului să plece ● Purificarea sufletelor ● Smerenia Împăratului