Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La fel ca-n vechime, în satul lui Bucur duminica era zi de târg. În 25 februarie s-au deschis trei de-o dată. Toate trei, de obiecte la mâna a doua. La Vitan-Bârzeşti se vindeau maşini, în celelalte - tot ce vrei şi ce nu vrei.
ÎN BUCUREŞTI SE DESCHIDEA PRIMUL TÂRG DE MAŞINI LA VITAN-BÂRZEŞTI
De la restricţii de tot felul - la mâncare, lumină, bunuri de larg consum, în primele luni de libertate s-a trecut în extrema cealaltă. Dacă pe timpul lui Ceauşescu totul se economisea, acum totul se consuma. Lumea voia să aibă. Frigiderul plin, multe ore de program la televizor, reviste colorate, maşină, în general cam tot ce se vedea prin Occidentul capitalist. Economia românească nu putea face faţă avântului consumist. Şi aşa au apărut oferta de bunuri "second hand", multe aduse chiar din Vest. Cum, în ce condiţii, cu acte vamale sau fără, cine mai stătea atunci să se întrebe?
Duminică, 25 februarie, Întreprinderea de prestări servicii, la îndrumarea Primăriei municipiului Bucureşti, deschidea, pentru automobilişti şi curioşi, primul târg de maşini. Acesta fusese amplasat pe Splaiul Dâmboviţei, pe porţiunea cuprinsă între Podul Vitan-Bârzeşti şi Podul Glina, în Sectorul 3 al Capitalei. Tot românul care visase ani de zile să intre în posesia unui autoturism Dacia şi se înscrisese pe lista - lungă - de aşteptare a dat năvală la Vitan-Bârzeşti. Dacă nu să cumpere, măcar să vadă. Maşini, accesorii, piese, motociclete, biciclete. La mare căutare erau maşinile nemţeşti şi ruseşti. Acum şi benzina se găsea "la liber" şi se abandonase sistemul "par/impar". Până cu două luni în urmă, şi posesorii de Dacii aveau nemulţumirile lor. Că nu-s bune, că se strică şi, mai ales, că nu prea puteai să te foloseşti de ea când aveai nevoie. Pentru că duminica, în ziua liberă, se circula restricţionat: o duminică aveau voie să iasă pe străzi maşinile cu număr par, o duminică impar, tot ca să nu se consume prea mult carburanţii. Speculanţii intuiseră explozia pieţei auto şi îşi prezentau oferta în târgul din Vitan.
TALCIOCUL, PRIMA FORMĂ A "ECONOMIEI DE PIAŢĂ"
În aceeaşi zi, se mai deschideau două târguri, de vânzare-cumpărare a "obiectelor de uz personal, casnice sau de folosinţă gospodărească". Sub denumirea "oficială" se ascundeau fel de fel. De la începutul anului se înmulţiseră îngrijorător talciocurile şi vânzătorii ambulanţi, iar produsele comercializate nu se încadrau întotdeauna în normele sanitare. Astfel că autorităţile s-au simţit chemate să ia măsuri. Vechiturile se vor vinde de acum încolo numai în locuri special amenajate de Primărie. De exemplu, pe Strada Drumul Cooperativei în Sectorul 5 sau în Strada Gherghiţei din Sectorul 2 al Bucureştiului. În astfel de locuri vânzarea de băuturi alcoolice produse de particulari era interzisă. "Legea talciocului încins aici, scria "Tineretul liber" de la "inaugurarea" unui astfel de târg, e că nu există lege (sau aşa se înţelege) care să-i... lege... pe cei care vând şi cumpără «în lege» tot ce ţi-ar da ori nu ţi-ar da prin cap. Iar cap de acuzare nu face nimeni, nimănui..."
"VOCILE EXILULUI", ÎN VIZITĂ LA BUCUREŞTI
O cursă de Viena adusese în ţară două "voci ale exilului", cunoscute de la posturile de radio Europa Liberă sau de la Vocea Americii, informa Libertatea, succesoarea ziarului "Informaţia Bucureştiului", "organul de presă" al Comitetului Municipal de Partid Bucureşti.
Pe Dorin Tudoran şi Vladimir Tismăneanu îi adusese la Bucureşti cursa de Viena. Dorin Tudoran părăsise România în 1985, după ce cu un an înainte depusese o cerere de emigrare, respinsă de autorităţi. Anchetat şi reţinut 12 ore, lui Tudoran i s-a aprobat până la urmă plecarea. S-a stabilit în Statele Unite, unde a publicat Agora. Revistă alternativă de cultură.
Vladimir Tismăneanu provenea dintr-o familie de ilegalişti comunişti. Beneficiase de toate avantajele castei, dar la un moment dat a început să reflecteze asupra limitelor filosofiei marxiste şi a regimurilor comuniste. A părăsit România în 1981 şi, după un periplu complicat, s-a stabilit în Statele Unite. După plecarea din România, atât Tudoran, cât şi Tismăneanu criticaseră regimul de la Bucureşti, iar acum veneau să dea o mână de ajutor democraţiei.
