Daco-romani contra vile de lux

Decimate in ritm galopant, spaţiile verzi din nordul Capitatei sunt victimele cele mai vizibile ale furiei imobiliare care băntuie prin zona de lux a Bucureştiului. Alte victime, mai discrete, dar la fel de importante, sunt vestigiile arheologice. Adică relicvele istorice milenare care dispar definitiv sub viloaiele ridicate pentru ciocoii noi ai tranziţiei.

Străuleşti - "imobiliarii" din nordul Capitalei declanşează războiul civilizaţiilor

Decimate in ritm galopant, spaţiile verzi din nordul Capitatei sunt victimele cele mai vizibile ale furiei imobiliare care băntuie prin zona de lux a Bucureştiului. Alte victime, mai discrete, dar la fel de importante, sunt vestigiile arheologice. Adică relicvele istorice milenare care dispar definitiv sub viloaiele ridicate pentru ciocoii noi ai tranziţiei.

Privit din punct de vedere strict topografic, situl arheologic Străuleşti-Măicăneşti poate fi identificat pe harta Bucureştilor in "Caroul Cadastral 3-2NM". Pentru nespecialişti, este vorba despre o suprafaţă de aproximativ 15.000 de metri pătraţi, cuprinsă intre Şoseaua Gheorghe Ionescu Siseşti şi malul nordic al Lacului Griviţa. Zona a intrat in atenţia dezvoltatorilor imobiliari relativ recent, o dată cu epuizarea terenurilor disponibile din Snagov, Pipera şi celelalte zone verzi din marginea Capitalei. La fel ca peste tot, punctul principal de atracţire este, şi aici, salba de lacuri din apropiere.

LEGE SAU TOCMEALĂ? Specialist in istoria medievală, conf. univ. dr. Panait I. Panait este unul dintre cei căţiva arheologi care au petecut o viaţă de om săpănd sistematic prin măruntaiele Străuleştilor. Astfel incăt acum este indreptăţit să afirme cu măndrie: "Am participat le toate cele 19 campanii de cercetare care au fost organizate in zonă. Rezultatele săpăturilor de acolo sunt incluse in «Tratatul de Istorie a Romănilor», precum şi in toate monografiile contemporane dedicate Bucureştiului. Am făcut săpături in foarte multe locuri, dar zona asta o cunosc bine, ca pe propria casă. Vestigiile de acolo sunt extrem de valoroase şi acoperă aproape două milenii de istorie, de la daco-romanii secolului al III-lea de după Christos pănă la satul medieval Măicăneşti din secolele XV-XVl". Teoretic, situl de la Străuleşti este protejat de lege incă de pe la mijlocul anilor ’70. Arheologul Panait ne-a detaliat acest aspect: "Zona Străuleşti este inclusă in toate actele normative de specialitate emise in ultimele trei decenii". In "Lista anexă" a Legii nr. 63/1974, catrierul Străuleşti este nominalizat cu situl arheologic "La Vii" (Măicăneasa). După două decenii, "Lista ansamblurilor şi siturilor istorice" publicată in anul 1992 il menţionează sub numele de "Străuleşti-Măicăneşti". Ceva mai tărziu, in anul 2000, "Lista siturilor arheologice din Municipiul Bucureşti", care insoţeşte PUG-ul Capitalei (Planul de Urbanism General), menţionează şi ea acelaşi punct arheologic "Străuleşti-Măicăneşti". Ultima confirmare oficială a importanţei acestui obiectiv datează din 2004, cănd in "Lista monumentelor istorice" situl "Străuleşti-Măicăneşti" a fost inscris in "Categoria A". Adică pe acelaşi palier valoric cu cetăţile dacice din Munţii Orăştie şi cu cele greceşti, de pe Litoralul Mării Negre. Asta nu a impiedicat insă cu nimic invazia vilelor de lux asupra daco-romanilor de la Străuleşti.

ISTORIE. Primele săpături s-au făcut la Străuleşti incepănd cu anul 1960, cănd Muzeul Bucureşti a iniţiat o campanie menită să stabilească potenţialul arheologic al Capitalei. Ulterior, cercetările care au continuat timp de căteva decenii la rănd au reuşit să clarifice cronologia completă a fazelor de locuire de aici. Specialiştii au descoperit astfel că prima aşezare umană de la Străuleşti, in care locuirea a fost doar temporară, a aparţinut epocii bronzului. Urmele unor aşezări stabile apar insă mult mai tărziu, in secolele lll-lV d.Hr. şi aparţin populaţiei daco-romane. Cu toate că teritoriul actualului oraş Bucureşti nu a fost cucerit niciodată de Roma, zona s-a aflat timp de căteva secole sub influenţa culturală, economică, dar şi militară a imperialilor. Din acea primă perioadă au fost identificate 38 de locuinţe, precum şi căteva cuptoare pentru ars ceramică. Datarea aşezării s-a făcut pe baza unor monede din argint emise pe timpul impăratului Commodus, găsite aici, precum şi a unor bijuterii de factură romană. Deosebit de bogată cantitativ, ceramica descoperită este atăt de tip roman, căt şi de tip autohton, dacic. O relicvă cu totul deosebită, descoperită in interiorul aşezării daco-romanilor de la Străuleşti, este o făntănă. Săpată pănă la o adăncime de aproape doi metri şi jumătate, ea este cea mai veche descoperită pănă acum pe teritoriul Bucureştiului. Cu scurte pauze, aşezarea de la Străuleşti a continuat să fie populată şi in secolele Vl-Vll, perioadă din care s-au păstrat urmele a 35 de locuinţe diverse. Şi in cazul lor, datarea s-a făcut pe baza unor monezi şi a unor bijuterii de epocă, precum şi a unei mari cantităţi de ceramică. Deosebit de importantă din punct de vedere ştiinţific este insă următoarea fază de locuire de la Străuleşti, cea cuprinsă intre secolele lX şi Xl, de la care s-au păstrat aproape 20 de locuinţe. Aici specialiştii au descoperit un adevărat centru siderurgic, dotat cu nişte cuptoare speciale, in care vechii metalurgişti autohtoni produceau şi prelucra fierul.

TE-AM VĂZUT PRINTRE MORMINTE... Siderurgiştii de la Străuleşti au fost urmaţi, după alte căteva secole, de alţi localnici care au populat o nouă aşezare, care a apucat să fie menţionată şi in documentele de epocă. Este vorba despre Măicăneşti, sat care a inceput să "funcţioneze" incă de pe timpul lui Mircea cel Bătrăn şi a rezistat pănă către sfărşitul secolului al XVl-lea. A fost o aşezare stabilă, apărută pe timpul cănd Bucureştiul era doar un tărg mai răsărit, căreia ii mergea foarte bine in perioada in care cancelaria lui Vlad Ţepeş emitea "actul de naştere" al viitoarei Capitale, şi s-a pustiit in deceniile de tulburare politică din jurul anilor 1550. Pe teritoriul aşezării de la Măicăneşti au existat şi două cimitire. Unul, aparţinind secolelor XlV-XV, avea in jur de 74 de morminte. Celălalt, din secolele XV-XVl, avea peste 400 de morminte. In ambele, răposaţii au plecat spre lumea de apoi impodobiţi cu bijuterii frumoase, asemănătoare cu cele bizantine. Studiind străvechile ciolane exhumate de aici, specialiştii au aflat că locuitorii Măicăneştilor trăiau in jur de 40 de ani, vărstă pe care o depăşeau in foarte rare cazuri.

Tot din studiul strămoşilor răposaţi s-a descoperit că in timpul vieţii lor aceştia suferiseră de reumatism şi de alte boli ale oaselor. Iar in lipsa unor dentişti adevăraţi, aveau probleme grave şi cu dantura. O ciudăţenie a acestor localnici este că mulţi dintre ei aveau picioare arcuite, conformaţie specifică pe care o au călăreţii. Dacă s-ar intămpla să fie superstiţioşi, amatorii de vile construite peste vechile situri arheologice nici nu ar trebui să se inghesuie la Străuleşti. Din cel de-al doliea cimitir de la Măicăneşti au fost exhumate doar 280 de morminte. Restul sunt in pămănt, gata să-i băntuie pe cei dispuşi să-şi etaleze bunăstarea peste somnul lor de veci.Â

Â

Un arbore lipsit de rădăcini

Panait I. Panait ne-a relatat că "invazia" asupra siturilor arheologice de la Străuleşti a pornit in anul 2000, cănd s-au construit primele opt vile. Arheologul afirmă că săpăturile pentru fundaţii şi construcţiile s-au făcut fără toate avizele de specialitate cerute de lege şi fără descărcarea de sarcină arheologică. Muzeul a fost anunţat de oamenii din partea locului, care ştiau despre existenţa vestigiilor istorice. Tot ce s-a mai putut face au fost doar nişte intervenţii de salvare. Ulterior a mai apărut o vilă, pentru care nu s-a mai cerut nici un fel de aprobare. Apoi, in 2007, constructorii altui imobil au cerut efectuarea lucrărilor de descărcare arheologică, operaţiune concretizată in săparea a patru "tranşee" lungi de 60 de metri. In urma acestei situaţii, arheologul Panait I. Panait a pornit un adevărat "război", al cărui scop este să convingă autorităţile să păstreze pentru Străuleşti statutul de rezervaţie arheologică integrală. "Sunt memorii de specialitate adresate Ministerului Culturii şi Cultelor, Direcţiei pentru Cultură Culte şi Patrimoniu Naţional al Municipiului Bucureşti, precum şi Primăriei Sectorului 1. Solicit acestor instituţii să sisteze emiterea avizelor pentru construcţii amplasate in vatra sitului arheologic. Parcurile sunt importante. Sunt extrem de importante. Dar, chiar şi distruse, ele se mai pot reface. Vestigiile arheologice nu sunt insă regenerabile. Dacă nu le protejăm, dispar definitiv. Iar o dată cu ele ne dispar şi rădăcinile istorice, fără de care nu mai suntem un popor, ci doar o simplă populaţie".

Â

Â