x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Dădea lunar 50.000 de dolari pe medicamente

Dădea lunar 50.000 de dolari pe medicamente

de Irina Cristea    |    Anca Aldea    |    01 Iul 2009   •   00:00
Dădea lunar 50.000 de dolari pe medicamente
Sursa foto: Stefan Wermuth/Reuters

Dimensiunile reale ale dependenţei de calmante a lui Michael Jackson sunt pe cale să devină cunoscute. Detaliile sunt dincolo de imaginaţia familiei şi a apropiaţilor: artistul înghiţea cu pumnul calmante şi antidepresive cumpărate pe reţete false.



Ies la lumină şi detalii privind dispoziţiile testamentare ale lui Michael. Deşi familia susţine că nu ştie de existenţa vreunui testament, un avocat a anunţat că deţine lista ultimelor dorinţe ale vedetei. Actul datând din 2002 pare să excludă de la împărţirea averii anumiţi membri ai familiei.

Un avocat al lui Michael Jackson deţine o copie a testamentului artistului şi intenţionează să o prezinte Tribunalului care va evalua averea lui Jackson. Potrivit site-ului TMZ.com, familia Jackson nu are cunoştinţă de un asemenea document. Sursa citată indică faptul că avocatul John Branca, un vechi colaborator al cântăreţului, a fost reangajat de acesta în urmă cu trei săptămâni, după trei ani de întrerupere a relaţiei profesionale. Nu se ştie câte testamente ale artistului au fost redactate de-a lungul timpului, dar Branca este convins că această variantă este cea mai recentă şi o va supune atenţiei Curţii în termen de 30 de zile. În petiţia înaintată de familia Jackson în vederea verificării averii se arată că Michael ar fi murit fără să lase indicaţii testamentare.

JOE, EXCLUS DIN TESTAMENT?

O altă "bombă" este că în testamentul invocat de John Branca nu a fost inclus tatăl lui Michael, Joe Jackson. Potrivit The Sun, documentul datează din 2002 şi în acel moment cântăreţul a decis ca tot ceea ce îi aparţine să se împartă între mama sa, Katherine, cei trei copii (Prince Michael, Paris şi Prince Michael II) şi mai multe organizaţii caritabile. Relaţia tensionată dintre Michael şi Joe a fost întotdeauna de notorietate, din pricina bătăilor încasate în copilărie şi a stilului dictatorial în care Joe conduce clanul Jackson. Această informaţie încâlceşte şi mai tare iţele bătăliei juridice pe care familia Jackson a iniţiat-o pentru a obţine controlul asupra averii şi a copiilor lui Michael. Şi, nu în ultimul rând, asupra datoriilor lăsate de cântăreţ. Luni seara, un tribunal din Los Angeles i-a încredinţat pe cei trei copii lui Katherine Jackson. Decizia are caracter temporar, până la noi audieri. La începutul lunii august, mama vedetei îşi va înainta şi susţine cererea de a fi numită tutore permanent al micuţilor.

Tot Katherine a depus o petiţie în care solicită să preia controlul asupra averii fiului decedat.

ULTIMUL ALBUM, ULTIMELE FOTOGRAFII

Înainte să moară, Michael Jackson a înregistrat 10-11 melodii.
Repeta pentru seria de concerte de la Londra, prevăzute să înceapă la 13 iulie. Miercurea trecută, Michael a avut ultima repetiţie, la Staples Centre în Los Angeles. Spectacolul a fost înregistrat, la o calitate video şi audio excepţională, şi urmează să fie scos pe piaţă ca ultimul album al megastarului, anunţă site-ul celebuzz. com, care citează ziarul New York Daily. Repetiţia a fost înregistrată de personalul Grupului AEG Live - firma organizatoare a megaconcertului din Londra. Reprezentanţii acestei companii, care ar putea pierde milioane de dolari din cauza morţii lui Michael Jackson, ar putea înregistra cifre de afaceri record dacă ar vinde ultimul spectacol al vieţii lui Michael Jackson. Tabloidul britanic Daily Mail a publicat luni pe site-ul de internet două fotografii cu Michael Jackson făcute cu două zile înaintea morţii sale, chiar pe  scenă (Staples Centre). Îmbrăcat într-o ţinută simplă, dar colorată, Michael apare, într-una dintre imagini, cu mâna dreaptă îndreptată spre public. În spatele lui, câţiva dansatori îşi demonstrează măiestria pe muzica ritmată a artistului. Deşi slăbit, Michael Jackson îşi lua în serios repetiţiile pentru megaconcertul (50 de spectacole) pe care urma să-l susţină la Londra, începând cu 13 iulie.

ÎNMORMĂNTAREA, O DILEMĂ

Joe Jackson a declarat că fiul său nu va fi înmormântat la ferma Neverland, aşa cum şi-ar fi dorit megastarul şi aşa cum s-a vehiculat în presă. Tatăl nu a făcut însă nici o precizare cu privire la locaţia în care fiul său îşi va odihni trupul, dar a menţionat că ceremonia va fi restrânsă, "dar nu închisă cu totul". Joe Jackson a adăugat că şi-ar fi dorit ca Michael să fi putut să vadă reacţia lumii întregi la aflarea veştii morţii sale. "Michael era iubit în fiecare ţară. I-a ajutat pe cei bolnavi, pe cei orbi... era bucuros că putea să ajute. Moştenirea lui Michael va continua".

×
Subiecte în articol: special michael jackson michael jackson