Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Jurnalul National incepe o campanie despre "domestici": Servitorii vechi si noi la romani!
Inca de la inceputul secolului al XIX-lea, potentatii carpato-danubiano-pontici au inceput sa se dea mari cu, pe langa conace si trasuri (inlocuite azi cu vile si SUV-uri), oamenii care ii serveau. Robii tigani au fost inlocuiti, datorita modei, cu guvernante nemtoaice sau englezoaice, bucatari francezi sau gradinari nemti. La sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, cand aveam deja o burghezie formata, orasenii bogati au apelat la solutii mai facile pentru a-si recruta personalul domestic, angajand unguri sau "ardeleni seriosi". Cum aristocratia rosie de mai tarziu incerca sa copieze modul de viata al elitelor interbelice, demnitarii comunisti au uitat de "exploatarea omului de catre om" si au luat la vilele lor de protocol aceiasi servitori de la "casele mari" interbelice. Cuplul Ceausescu se purta cu cei care-i slugareau mult mai mitocaneste si mai dur decat o faceau chiar boierii din secolul al XIX-lea. Daca totusi in timpul regimului comunist mandria de a avea servitori era exprimata mai cu fereala, dupa decembrie 1989, mitocanii care s-au imbogatit peste noapte s-au gandit sa-si etaleze pe langa vilele-siloz kitsch si un personal pe masura. Purtatorii de mapa ai politicienilor, soferii manelistilor si vedetelor de tinichea au devenit la randul lor personaje publice. Regii gunoaielor, bulibasii bordurilor si taticii contractelor cu statul se bat in badigarzi, bucatari si soferi. Ciobanii imbogatiti din imobiliare si smenarii cu staif nu mai pot circula decat insotiti de nenumarate garzi de corp. Ca o inchidere de bucla temporala, "oamenii mari" ai epocii actuale au inceput sa importe bone din Indonezia sau gradinari filipinezi, ca asa e "trendy". In premiera pe tara, Jurnalul National va ofera o istorie impanata cu exemple concrete ale "servitutii la romani".
Astazi va prezentam cum a evoluat istoria servitorilor, de cand au devenit boierii romani snobi pana la sfarsitul perioadei interbelice
Pana pe la 1830 existau robii tigani. Apoi, dupa ce boierii de pe teritoriul locuit de romani, influentati de reformele generalului Kiseleff si de faptul ca unii dintre copiii lor au ajuns sa studieze in vestul Europei, incepusera sa preia modele de la Paris, "Viana", ba chiar si Londra, a inceput moda "servitorilor de prestigiu".
La inceputul secolului XIX, majoritatea boierilor fanarioti sau pamanteni care locuiau pe teritoriul Romaniei nu erau niste rafinati. Fara prea multa cultura, dar cu un instinct bun la combinatii politice si economice care le asigurau supravietuirea, ei aveau robi "strict utilitari". In cele mai multe cazuri tigani, acestia trebuiau sa fie buni vizitii sau sa gateasca repede si mult bucate destul de simple sau sa zdrangane melodii lautaresti in urechile stapanilor.
Vorbeste englezeste, cioara!
Inca de pe la 1820 a inceput o schimbare de mentalitate. Daca pana atunci boierii erau orientati spre Istanbul, o mai mare circulatie a marfurilor, contactul cu romanii ardeleni formati in Imperiul Habsburgic si cu ofiterii rusi campati aici, multi dintre ei de origine germana sau franceza au schimbat lucrurile. Au aparut dansurile si muzica apuseana, bucataria frantuzeasca, moda vestimentara nemteasca, mobila austriaca. Oamenii bogati din Iasi sau Bucuresti isi comandau deja portelanuri si tacamuri din vestul Europei. Multi negustori si mestesugari ambulanti din apus au inceput sa faca afaceri aici. Imediat dupa ei, au aparut in chip de institutori, "sefi de personal" sau "consilieri" pe la casele mari diversi occidentali scapatati, care credeau ca pot prinde cheag de aici.
Boierii mai liberali se inghesuiau sa angajeze "fraile" nemtoaice, "misse" englezoaice sau "madame" frantuzoaice sa le educe fetele. Acestea ajungeau in scurt timp sa organizeze casele angajatorilor dupa regulile din tarile lor de provenienta. O astfel de "missa" avea, pe la 1835, Anica Lateasca fiica hatmanului Toderas Bals, una dintre cele mai frumoase si mai bogate femei din Iasi. Sub influenta ei, si-a transormat robii tigani din casa, pe care-i numea cu dispret ciori, in majordomi, sefi de postalioane si garzi tipic englezesti.
In cartea sa de memorii, "Ce am auzit de la altii", boierul Radu Rosetti aminteste cum trecea cu trasura coana Anica prin Iasi, avand echipajul deghizat cu livrele, palarii si peruci englezesti. Mai mult decat atat, i-a obligat pe tigani, sub amenintarea bataii sa reactioneze si sa raspunda in aceeasi limba la comenzile in engleza pe care le dadea stapana. Daca tiganii uitau cum trebuie sa reactioneze si raspundeau in romana, Anica se ridica in picioare in trasura si zbiera: "Vorbeste englezeste, cioara!".
Occidentalii ajunsi aici drept guvernante, pedagogi, gradinari sau bucatari aveau un alt regim decat personalul domestic autohton. Unii dintre ei ajunsesera chiar un fel de "membrii inferiori" ai familiei boierului, erau bine platiti, cateodata stateau chiar la masa cu patronii si unii dintre ei au ramas aici de tot, dezvoltand chiar afaceri durabile in Romania.
Ilonca, Iuliske, Roza
Dupa 1866, in Pricipatele Unite a inceput a sa apara si o burghezie destul de puternica. Cei din clasa mijlocie se uitau cu jind la marii boieri, care-si etalau sambelanii, guvernantele, valetii si cameristele de variate origini etnice cu sentimentul pe care-l are acum Gigi Becali dandu-se cu Maybach-ul pe strasse. Voiau si ei "echipaje" alese care sa-i slujeasca, dar nu-si puteau permite decat sa "tina" o slujnica-doua, o bucatareasa ori un gradinar, de unde, in plus, sa importe pe cineva tocmai din vestul Europei. Au ales o solutie intermediara, sa angajeze drept personal domestic unguri din satele sarace ale pustei. Se construise un mit al servitorului ungur, care e curat, indemanatic si muncitor. Si din cauza asta Bucurestiul din anii '70-'80 ai secolului XIX ajunsese sa aiba o minoritate maghiara importanta. Una dintre distractiile importante ale soldatiilor si baietilor de pravalie era sa seduca Ilonci, Iuliske si Roze care ieseau la plimbare cu copiii burghezilor care le angajasera.
Lucrurile nu mergeau tot timpul bine. O crima celebra a speriat in 1877 amatorii de personal unguresc ieftin. Doamna Alexandrina Orascu Nicolaide isi angajase drept fata in casa pe Nagy Rozsy, de 24 de ani. Avea o casa frumoasa, pe strada Renasterii din centrul capitalei si ii placeau bijuteriile din aur. Rozsy a vrut sa dea o lovitura care sa o faca bogata. Impreuna cu amantul ei, Farkas Isztvan a planuit sa-si omoare patroana si sa o jefuiasca. Atat doamna Orascu, cat si fiica ei, Cleopatra, care avea doar 16 ani, au fost sugrumate de cei doi in pivnita vilei, la sfarsitul lunii iulie 1877. Incarcati cu bijuterii si bani, asasinii au sters-o rapid spre granita austro-ungara.
Prinsi de autoritatile imperiale la Brasov, peste cateva zile, ei au fost condamnati la moarte si executati. In urma taraseniei asteia, cel putin pentru o perioada scurta, patronii si-au privit servitorii unguri cu suspiciune.
Doamnele rusoaice, speriate de bolsevism
Pe masura ce in mediul urban romanesc crestea prosperitatea si bogatia se diviza pe o plaja mai mare, pana in primul razboi mondial, strainii occidentali angajati in casele romanesti s-a dezvoltat in ceea ce priveste in general guvernantele si profesorii privati. Deja ei nu mai erau anexa stricta a vechii aristocratii boieresti. Avocatii si negustorii cu staif isi permiteau sa contracteze direct de la Paris, pentru odraslele lor, doamne cu experienta si profesorii cu studii in regula, pe care-i plateau bine. Un domn batran pe care l-am intervievat, profesorul Alexandru Popescu-Zorica, fiu de avocat celebru, isi aducea aminte ca s-a nascut cu o guvernanta franceza in casa si aceasta se atasase asa de tare de familia lui ca a ramas in la ei pana cand a murit, prin anii ’70 ai secolului trecut.
Dupa 1918, intr-o prima faza, Bucurestiul s-a umplut cu doamne rusoaice din inalta societate, fugite aici de frica bolsevismului. Cele care nu reusisera sa-i salveze partial averea ajunsesera sa predea lectii de limbi straine pentru casa si masa, ori sa devina un fel de "doamne de companie" pentru nevestele romanilor nou-imbogatiti.
Imediat dupa primul razboi mondial, la nivelul personalului domestic "de jos", bucatarese, soferi, valeti, gradinari, s-a nascut legenda "ardelenilor seriosi" care persista si pana in ziua de azi. Cuvantul "ardelean" era un fel de garantie ca angajatul in cauza o sa gateasca bine, o sa curete constiincios sau o sa planteze cele mai frumoase flori din lume. Chiar si in ziua de azi, in ziarele de mica publicitate pot fi intalnite des anunturi de genul: "Doamna serioasa, ardeleanca, ofer menaj."
