x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Decembrie 1989: teroarea a venit pe ecranele radar

0
Autor: Vasile Surcel 19 Dec 2010 - 19:47
Decembrie 1989: teroarea a venit pe ecranele radar Piloţii militari s-au confruntat, timp de două zile şi două nopţi, cu un adversar care a existat doar pe ecranele radarelor


143309-55.jpgPurtat departe de ochii civililor neavizaţi, războiul radio-electronic a rămas până în ziua de azi unul dintre multele mistere neelucidate ale Revoluţiei. Atunci, în ultimele zile ale anului 1989, Aviaţia s-a confruntat cu un adversar invizibil care, deşi a terorizat o ţară întreagă, s-a manifestat doar pe ecranele radarelor. Iar pentru ca situaţia să fie şi mai complicată, acest duşman nevăzut a mai avut un aliat la fel de perfid: o avalanşă de zvonuri, lansate diversionist pe toate canalele posibile.

Despre războiul radio-electronic, dublat de teroarea zvonurilor, s-a vorbit chiar din primele luni ale anului 1990. Mai târziu, acel lanţ de evenimente a intrat şi în atenţia justiţiei. Care, până la urmă, a trebuit să accepte că nu a fost în stare să le descâlcească. Iar atunci când, după ani de cercetări, anchetatorii au elaborat documentul- sinteză numit “Reflectarea evenimentelor din Decembrie 1989 în dosarele instrumentate de Parchetele Militare”, au inclus războiul radio-electronic printre episoadele neelucidate ale Revoluţiei. Spre final, documentul recunoaşte cinstit: “Considerăm util să menţionăm că în cercetările legate de fenomenele de război radio-electronic şi diversiune posibilităţile de investigare ale Parchetului au fost în mod obiectiv limitate”. Limitare pusă pe seama faptului că structurile militare nu au pus la dispoziţie anumite “mijloace de probă materiale”, care ar fi fost “distruse la expirarea termenului de păstrare”. Specialiştii din Aviaţia Militară afirmă însă că investigaţiile anchetatorilor au fost superficiale şi s-au concentrat doar pe urmele vizibile ale “războiului radio-electronic”. Iar aviatorii direct implicaţi nu au fost audiaţi mai deloc.

Pilot de elită, cu mii de ore de zbor la activ, petrecute mai ales la manşa unor avioane supersonice, gen. (r) Mircea Budiaci ocupa, în decembrie ’89, o funcţie de conducere în Comandamentul Aviaţiei Militare. Poziţie care, l-a pus în contact cu acel front invizibil care, pornit de pe ecranele radarelor, s-a răspândit peste tot spaţiul nostru aerian. De-a lungul timpului, el nu a fost audiat de nici un anchetator. Şi abia acum, după două decenii, vorbeşte, în premieră, despre “războiul radio-electronic”. Dar şi despre alte episoade, anterioare Revoluţiei, necunoscute până acum opiniei publice.

În 1989, Mircea Budiaci era colonel, locţiitor al şefului Aviaţiei de vânătoare din Comandamentul Aviaţiei Militare. Poziţie din care a avut o viziune de ansamblu asupra a ceea ce s-a petrecut pe cerul patriei în tot acel an, inclusiv în decembrie. Privind retrospectiv, el îşi aminteşte că atunci activitatea aviatorilor militari fusese mult restrânsă. “Parcă îşi băgase dracu’ coada ca să scadă nivelul pregătirii de luptă a piloţilor. De mult timp nu se mai zbura decât 15 ore pe an. Dar în ’89 cureaua se strânsese şi mai mult: începând cu luna iunie nu s-a mai zburat noaptea. Asta în condiţiile în care zborul de noapte este un criteriu de bază, care atestă calificarea piloţilor. O decizie hapsână, care ne-a costat mult la Revoluţie, când am încropit cu greu un colectiv de piloţi cu licenţă pentru zborul nocturn.”

În acest context, gen. (r) Budiaci ne-a relatat nişte întâmplări ciudate petrecute cu câteva luni înainte de Revoluţie. Întâmplări care par să arate că “războiul radio-electronic” începuse încă din vară. “În lunile iunie, iulie şi august 1989, pe radarele care acopereau spaţiul aerian din Banat, din zona Deltei Dunării, a Buzăului până spre Bacău, au început să apară ziua, dar mai ales noaptea, ţinte neidentificate, semnale ale unor aparate care nu aveau programare de zbor acolo. Când apăreau asemenea ţinte, se declanşa alarma reală. Iar de câteva ori s-a ordonat decolarea avioanelor de vânătore şi dirijarea lor la interceptarea «adversarului».

Ajunşi în zonă, piloţii raportau însă că ţintele pe care trebuiau să le doboare nu există. Ce apărea pe radare? «Ţinte» corespunzătoare unor aparate de zbor de mică viteză, care evoluau la înălţimi cuprinse între cinci sute şi o mie de metri. Concret, păreau a fi nişte elicoptere apărute brusc pe ecrane, de parcă până atunci ar fi zburat sub zona de acoperire a radarelor”. Exact la fel s-au manifestat şi ţintele apărute pe ecrane, în decembrie ’89, în cursul adevăratului război radio-electronic. Fapt confirmat de Budiaci: “Dacă punem toate astea faţă în faţă cu ce s-a întâmplat pe 22, 23 şi 24 decembrie, adică acelaşi tip de semnale radar, devine plauzibilă ipoteza, neluată de nimeni în calcul, că vara a fost doar pregătirea adevăratului război radio-electronic. Sau poate că ni s-a testat viteza şi capacitatea de reacţie. De către cine? N-am aflat niciodată”.

Debutul războiului invizibil. Acum, după două decenii, Budiaci explică tactica atacurilor aeriene: “Aviaţia acţionează în cadrul a ceea ce noi numim operaţiune aeriană, calculată să dureze două-patru zile. În care zilnic se execută câte două-trei lovituri, care vizează eliminarea celor mai importante obiective. Prima lovitură este pe mijloacele de detectare şi anihilare a aparatelor de zbor agresoare. Ei bine, războiul radio-electronic s-a derulat exact după acest model tactic. Comandamentul Apărării Antiaeriane a Teritoriului (CAAT) organizase în după-amiaza zilei de 22 decembrie două echipe de luptă care au supravegheat spaţiul aerian. Prima, cea în tura căreia a debutat războiului radio-electronic, era compusă din gen. Negoşanu – şeful de stat major al CAAT, gen. Vlăsceanu – şeful Trupelor de radiolocaţie, col. Ivănescu – şeful Cercetării, col. Magdalena – şeful Artileriei antiaeriene, col. Budiaci – inspector-şef pentru Aviaţia de vânătoare (avea să fie avansat la gradul de general abia peste câteva luni), plus şeful Trupelor de rachete. Adevăratul război radio-electronic, despre care s-a tot vorbit în ultimele două decenii, a început pe 22 decembrie 1989, la ora 17:28.

Budiaci îşi aminteşte precis ora şi minutul, pentru că se afla în punctul de comandă, alături de echipa de luptă. “Primele ţinte au apărut pe radare la graniţa cu Ungaria. De fapt, în interiorul teritoriului maghiar. Erau semnalele a 10-15 aparate de mică viteză şi joasă altitudine. Arătau de parcă ar fi pornit din statul vecin, s-ar fi apropiat de graniţa noastră, pe care însă n-o depăşeau, după care se întorceau acasă la ele. În scurt timp, acelaşi tip de semnale radar, cu aceeaşi activitate de zbor, a apărut şi la graniţa cu Bulgaria şi apoi la cea cu URSS. Manevre care păreau să arate că toţi vecinii se pregătesc pentru un atac aerian de proporţii.” Trebuie să menţionăm că toate acestea se întâmplau la scurt timp după ce fosta conducere de partid, dar şi marii şefi ai Armatei, inclusiv generalul Ilie Ceauşescu, anunţaseră oficial că ţările vecine vor ataca România socialistă.

Budiaci relatează în continuare: “După acel joc de-a faţa ascunselea cu semnale radar la graniţe, am luat legătura cu şefii forţelor aeriene din ţările vecine, pe care i-am întrebat dacă au activitate de zbor şi ţinte aeriene la frontierele noastre. Toţi au spus că nu. Bazaţi pe informaţiile pe care le aveam de la şefii noştri, i-am crezut şi… nu prea. Le-am solicitat ferm să-şi verifice zborurile din zonă şi mai ales să nu intre în România, căci, dacă vor depăşi graniţa, vom reacţiona imediat şi pe măsură. Îndoindu-se de sinceritatea vecinilor, şeful de stat major al Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului, generalul Negoşanu, a ordonat închiderea spaţiului aerian, inclusiv pentru cursele civile”.

Odată începută, “invazia” radio-lectronică s-a derulat apoi indiferentă la asigurările date de vecini. Iar după ora 19:00 a intrat într-o nouă etapă. Atunci, iadul s-a coborât peste radarele care au început să arate că spaţiul nostru aerian ar fi atacat în mod real: de fapt era atacul unor fantome electronice care ţineau însă locul avioanelor reale. După acea oră, ţintele care până atunci nu depăşiseră graniţa maghiară au pătruns în spaţiul nostru aerian, iar la Timişoara au intrat peste 20 de kilometri. Budiaci îşi aminteşte că, pus în faţa acestei situaţii fără precedent, gen. Negoşanu a exclamat: “ĺştia intră la noi! Ce mama dracului facem?”. În tensiunea acelor momente, răspunsul echipei de luptă a fost dur şi fără echivoc: “Tragem în ei futu-le rasa în cur”. Decizia a fost dusă la îndeplinire de artileria antiaeriană, care a ridicat un baraj de foc în calea presupuselor ţinte aeriene. Pagubă în ciuperci! De parcă nu s-ar fi întâmplat absolut nimic, radarele au arătat că “agresorii” şi-au continuat zborul spre inima ţării. Singura “victimă”, identificată ceva mai târziu, a fost un balon meteorologic de care era atârnat un reflector poliedric. Ulterior s-a spus că un asemenea obiect ar fi putut induce radarele în eroare, creând un semnal electronic similar unei ţinte aeriene reale. De altfel, resturile acelui balon sunt unele dintre puţinele probe materiale legate de războiul radio-electronic. Scăpate ca prin minune de focul susţinut al artileriei antiaeriene, ţintele de pe ecranele radar şi-au continuat drumul, separate în grupuri compacte.

Unele dintre ele au pornit spre Târgu-Mureş. Acolo au dispărut de pe ecrane, de parcă ar fi aterizat undeva, într-o zonă apropiată de una dintre fostele case de vânătoare ale lui Ceauşescu. Altele, chiar dacă artileria antiaeriană a deschis focul asupra lor, şi-au continuat zborul nestingherite. Unele au pornit către Oltenia, spre Deveselu, şi au dispărut un timp, de parcă ar fi aterizat în zona Reşca, la o altă cabană a lui Ceauşescu. Altele au pornit spre Piteşti. De fiecare dată, ţintele dispărute de pe ecranale radarelor reapăreau după 30-40 de minute, de parcă ar fi făcut escale pentru realimentarea cu carburant. Iar unele dintre ele au lăsat impresia că ar fi aterizat deja undeva, în zona de sud a Capitalei. În câteva cazuri în care aparatele păreau să fi aterizat, la faţa locului au fost trimise forţe armate ca să le captureze echipajele. Dar, odată ajunşi în zonă, militarii nu găseau nici urmă de avion. Fapt care a lansat zvonurile privitoare la nişte aerodromuri subterane pe care le-ar fi deţinut Securitatea sau presupusele forţe fidele lui Ceauşescu.

Anii trecuţi de atunci au demonstrat că hangarele subterane n-au exista niciunde. Tot acest joc perfid a durat până în jurul orei două a dimineţii de 23 decembrie. Din acel moment încolo, zvonurile diversioniste – extrem de eficienţii aliaţi ai războiului radio-electronic, au început să circule bezmetic, ridicând nivelul terorii provocate de inexistenta agresiune aeriană externă. De atunci încolo, semnalele care evoluau pe ecranele radarelor au început să se mişte doar în interiorul graniţelor noastre, iar ilizoriile formaţiuni de aparate zburătoare s-au comportat ca nişte forţe de ocupaţie, care se mişcau nestingherite de colo până colo.

În prima noapte a războiului radio-electronic nu a fost ridicat în aer nici un avion de vânătoare, iar asupra presupuselor ţinte aeriene s-a deschis focul doar cu artileria antiaeriană şi cu rachete sol-aer de tip CUB. Interesant este că în cazul acestora din urmă, chiar dacă operatorul uman dă comanda de pornire, ele nu pleacă decât atunci când pe ecranul locatorului există semnalul electronic corespunzător unei ţinte aeriene. Iar rachetele au plecat de la sol atât în ţară, cât şi aici, în Bucureşti, unde puţin a lipsit să nu provoace un adevărat prăpăd.

În orele următoare, haosul s-a extins în momentul în care diverşi reprezentanţi ai noii puteri politice sau doar Televiziunea au cerut ca aviaţia să lanseze atacuri aeriene contra presupuşilor terorişti care ar fi atacat diverse obiective. Acesta a fost şi cazul elicopterului din care s-a tras asupra Televiziunii Române. Generalul Budiaci îşi aminteşte că oameni aflaţi în acel moment în studiourile de la etajele inferioare ale TVR au cerut, imperativ, intervenţia aviaţiei pentru  lichidarea unui grup de terorişti care s-ar fi cocoţat pe acoperişul clădirii. Aparatul a fost trimis, iar militarul înarmat din echipaj a deschis focul. Dar, întrucât chiar şi când evoluează “la punct fix” elicopterul are totuşi uşoară oscilaţie în plan vertical, proiectilele trase atunci au trecut şi prin câteva geamuri de la etajele superioare. Motiv pentru care s-a anunţat pe post că Televiziunea este atacată... de “terorişti”.

Iar asta s-a întâmplat peste tot: prin legăturile telefonice militare, aviaţia era trimisă pentru a contracara atacul iminent al unor formaţiuni de terorişti iar în acelaşi timp forţele armate, aflate în zona respectivă erau avertizate că vor fi atacate de terorişti, aduşi pe calea aerului. Rezultatul: lupte în cadrul cărora unii trăgeau asupra celorlalţi, ambele forţe fiind convinse că luptă contra “teroriştilor”. La un moment dat, această situaţie haotică a fost chiar pe punctul de a arunca ţara noastră într-un conflict cu URSS. La un moment dat, pe ecranele radarelor au apărut nişte semnale care lăsau impresia că, trecute peste teritoriul naţional, ar pleca în largul Mării Negre unde dispăreau brusc de parcă ar fi aterizat la bordul unei nave maritime. De aici până la ideea că România este atacată de nişte elicoptere sosite în zonă la bordul unui “port-elicopter” nu a mai fost decât un pas. Culmea este că în larg chiar se afla un vapor. Ordinul venit de sus era ca acel presupus “port-elicopter” care ne aduceau pe cap “terorişti” musulmani angajaţi de Ceauşescu să fie atacat şi scufundat.

Norocul a fost că aviatorii au apucat să ia legătura cu comandamentul Marinei, care a comunicat că vaporul din larg este un vas comercial sovietic, care trecea prin zonă pe traseul său normal, conform tratatelor internaţionale. Ce consecinţe ar fi avut pentru Rromânia scufundarea acelui vas comercial sovietic? Incalculabile! Tot acest haos a durat până în ziua de 24 decembrie 1989, când s-a ordonat să nu se mai tragă în ţintele apărute pe radare. Din acel moment, ca prin minune, a dispărut toată “flotila” de semnale electronice care îşi făcuse de cap pe ecranele radarelor noastre. Iar acest război nemaivăzut s-a încheiat atunci la fel de brusc precum începuse. Sau după cum generalul Budiaci recunoaşte acum cu o autoironie amară: “Timp de două zile şi-au cam bătut joc de noi, dar în a treia zi ne-am deşteptat”.


OZN-uri pe cerul Revoluţiei Române
În zilele şi nopţile în cursul cărora fantomele unor ţinte aeriene inexistente şi-au făcut de cap pe ecranele radarelor, în câteva zone de mare importanţă tactică s-a manifestat un alt fenomen ciudat: pe cerul nopţii au putut fi observate lumini de diverse culori care au apărut şi uneori au staţionat “la punct fix”. Prezenţa lor, observată atât de militari, cât şi de civilii aflaţi prin apropiere, a alimentat ulterior poveştile despre OZN-urile care ar fi “participat” la Revoluţia Română. Astfel de lumini neidentificate, care, teoretic, nu ar fi avut ce căuta acolo, au fost observate la Boteni – unde perechi de luminiţe verzi şi roşii au staţionat timp de câteva minute. Pentru scurt timp, alte lumini neidentificate, dar de culoare roşie, au fost văzute în apropierea Aeroportului Otopeni. Alte lumini, tot roşii sau verzi, au “dansat” pe cerul nocturn şi la Turda, Sibiu şi în zona Constanţa. Bineînţeles că în nici unul dintre aceste cazuri nu a fost vorba despre niscaiva echipaje de extratereştri care şi-ar fi făcut de lucru amestecându-se în Revoluţia noastră. De fapt, toate acele apariţii lăsau impresia că sunt luminile de poziţie ale unor aparate de zbor neplanificate, care nu aveau ce căuta acolo. Gen. (r) Mircea Budiaci crede că prezenţa lor pe cerul acelor zone “fierbinţi” era menită să întărească impresia de atac aerian concentrat asupa unor zone importante.

“Este foarte posibil ca acelea să fi fost nişte mijloace pirotehnice de iluminare, care să fi fost trimise în aer agăţate de vreun balon ori orice alt mod posibil. Efectul lor tactic a fost minim, dar efectul psihologic nu a fost de neglijat. În câteva cazuri s-a deschis focul asupra lor, dar la sol nu s-au găsit urme care să ateste că ar fi fost vorba despre vreun aparat real de zbor”. În ceea ce priveşte luminile apărute la Boteni, iniţial nu s-a deschis focul asupra lor. Dar, la scurt timp după ce ele au dispărut, militarii de acolo au fost anunţaţi că vor fi atacaţi de terorişti veniţi la bordul unor elicoptere. Ceva mai târziu, acolo a şi apărut un elicopter asupra căruia s-a deschis focul de la sol. Aparatul a fost lovit, a fost incendiat, iar echipajul a aterizat forţat. Personalul nu a păţit nimic, dar elicopterul n-a mai putut fi salvat, pentru că a ars complet. Scăpaţi cu viaţă ca prin minune, membrii echipajului au relatat că fuseseră trimişi acolo tocmai ca să ajute la apărarea unităţii militare de atacul unor “terorişti”. Budiaci ne-a mai relatat că, în în cele două zile şi nopţi cât a durat războiul radio-electronic, mai multe formaţiuni de apărare antiaeriană au anunţat doborârea unor aparate inamice. Dar în momentul în care s-au studiat resturile materiale rămase de pe urma lor, s-a constatat că erau doar nişte fiare ruginite, nişte piese vechi de avion care nu mai zburaseră de zeci de ani. Ceva mai târziu, a devenit clar că, toate la un loc, lumini neidentificate, aparate de zbor, aşa zis doborâte, şi ipotetice debarcări de terorişti veniţi pe calea aerului nu erau decât episoadele unuia şi aceluiaşi “război al nervilor” în care au fost implicate, atunci, forţele noastre aeriene.

• continuare în numărul de mâine

Citeşte mai multe despre:   special

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Implantarea protezei trebuie făcută când s-au epuizat toate celelalte tratamente

Implantarea protezei trebuie făcută când s-au epuizat toate celelalte tratamente
Trecerea anilor îi produce omului suferinţe în sistemul cardio vascular, dar şi în articulaţii, două zone vulnerabile. Peste 120 de boli se încadrează în capitolul maladiilor reumatismale. Unele sunt boli de uz...

Ana Iorga, cu cărţile pe masă

 Ana Iorga, cu cărţile pe masă
Galerie Foto Ana Iorga este doctor în lingvistică, a studiat la Paris şi o vedem în fiecare dimineaţă, la Antena 3, la rubrica "Pe cuvânt". Ana a împărtăşit pentru Jurnalul secretele ei în materie de citit. Îi adoră pe...

Familia Videanu administrează afacerile dezvoltate de cenzorii fostului abator Splai SA

Familia Videanu administrează afacerile dezvoltate de cenzorii fostului abator Splai SA
Galerie Foto Relaţia de afaceri dintre familia lui Adriean Videanu şi compania care, în anul 2009, a cumpărat, prin procedura privatizării, activele fostului Abator SC Splai SA, iese la lumină. Mioriţa Videanu  a...

“Portocală”, spălat încă o dată la Secția din Parchet condusă de procurorul lui Iohannis

“Portocală”, spălat încă o dată la Secția din Parchet condusă de procurorul lui Iohannis
Galerie Foto În plină evaluare de către ministrul justiției a evaluării activității Laurei Codruța Kovesi, evaluare solată cu un “rechizitoriu” de revocare, în 20 de puncte, printre care se află și acoperirea...

În loc de urme de urs, am găsit urme de drujbă

În loc de urme de urs, am găsit urme de drujbă
Galerie Foto În Parcul Național Semenic-Cheile Carașului se află cea mai mare și mai veche pădure seculară din Europa, cu arbori de peste 300 de ani, și până în urmă cu 10 ani nu se mai tăiase un pom de mai bine de un...

Cum ne-am alungat turiştii la bulgari

Cum ne-am alungat turiştii la bulgari
Galerie Foto Bulgaria, o ţară de două ori mai mică decât România şi cu o populaţie de trei ori mai puţin numeroasă, ne predă de două decenii o lecţie dureroasă a neputinţei noastre. Cu mai puţine resurse, au reuşit...

România, la judecata politică în Parlamentul European

România, la judecata politică în Parlamentul European
Proiectul de rezoluţie privind statul de drept în România urmează să fie supus, astăzi, votului eurodeputaţilor din Parlamentul European. O eventuală adoptare a acestei rezoluţii nu are, însă, niciun efect...

Semnele cancerelor din cavitatea bucală

Semnele cancerelor din cavitatea bucală
Cancerele oro-maxilo-faciale sunt deosebit de agresive şi necazul este că la noi în ţară aceşti bolnavi se prezintă la chirurgii de profil târziu, în faze avansate. Profesorul Alexandru Bucur, şeful clinicii de...

Jean Americanu', refugiat cultural în România

Jean Americanu', refugiat cultural în România
Galerie Foto 50 de ani am așteptat americanii. 50 de ani românii visau să ajungă în America. Mulți vor asta și în ziua de azi. Pentru o viață mai bună, pentru bunăstare, pentru viitorul copiilor. În acest...

Bătaie de joc în dosarele care privesc averea familiei Băsescu. Bunurile „fabricii de pui” a lui Mircea Băsescu, evaluate la 11.000 de euro

Bătaie de joc în dosarele care privesc averea familiei Băsescu. Bunurile „fabricii de pui” a lui Mircea Băsescu, evaluate la 11.000 de euro
Galerie Foto Falimentul firmei Fattoria Terrantica, fabrica de ambalat pui patronată, până de curând, de Mircea Băsescu, scoate la lumină date halucinante. Toate bunurile necorporale ale companiei scoase la licitaţie au fost...

Ce condamnări sau achitări celebre pot fi atacate în urma deciziei CCR

Ce condamnări sau achitări celebre pot fi atacate în urma deciziei CCR
Galerie Foto Hotărârea prin care Curtea Constituţională a României a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de...

CCR: Înalta Curte a constituit, din 2014, Completele de 5 în mod nelegal

CCR: Înalta Curte a constituit, din 2014, Completele de 5 în mod nelegal
Decizie zdrobitoare luată, ieri, de Curtea Constituțională a României, care a admis cererea de sesizare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlament și Înalta Curte de Casație și...

Cum îţi pot rezolva o problemă de sănătate 4 linguri de tărâţe

Cum îţi pot rezolva o problemă de sănătate 4 linguri de tărâţe
Viaţa sedentară a omului modern şi o anume şubrezenie a unor vase sanguine conduc la constipaţie. Se “doftoricesc” singuri suferinzii şi greşesc când îşi fac din purgative o obişnuinţă. Profesor doctor...

Scandalul Delta Dunării – proprietate privată

Scandalul Delta Dunării – proprietate privată
În anul 1991, terenurile agricole din Delta Dunării s-au împărțit către 12 societăți comerciale ale statului român, care apoi s-au privatizat și au primit domeniul public în capitalul social. Trecerea...

Riposta sistemului: Combinația prezidențială de salvare a grupării Kovesi-Lazăr

Riposta sistemului: Combinația prezidențială de salvare a grupării Kovesi-Lazăr
Galerie Foto A fost pus în aplicare planul “B” al zădărnicirii demersului lui Tudorel Toader de revocare din funcția de procuror general al României a lui Augustin Lazăr. Acesta a atacat, la Curtea de Apel Alba Iulia,...
Serviciul de email marketing furnizat de