x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Decembrie ’89 - Revolutia regizorului

Decembrie ’89 - Revolutia regizorului

de Sergiu Nicolaescu    |    20 Dec 2005   •   00:00
Decembrie ’89 - Revolutia regizorului

Sergiu Nicolaescu analizeaza zilele lui Decembrie ’89 din perspectiva de principal actor al evenimentelor.

Atunci cand se vorbeste despre caderea lui Honecker, caderea lui Jivkov sau de prabusirea Zidului Berlinului si, in general, despre evenimentele din 1989, fara exceptie se spune revolutia tarilor din estul Europei. Este indubitabil faptul ca 1989-1990 a insemnat caderea pe principiul dominoului a regimurilor comuniste din Europa. Caderea incepe in iunie, cand "Solidaritatea" castiga alegerile din Polonia.

Continua cu Ungaria, unde Kadar, desi reformist, este inlaturat de altii mai reformisti decat el, care stabilesc un nume nou si o noua politica a partidului. Apoi Cehoslovacia este scena revolutiei de catifea, care face din Vaclav Havel primul presedinte intelectual. In RDG, ministrul de Interne, Krenz, printr-o lovitura de stat, il inlocuieste pe dictatorul Honecker. Un alt dictator Todor Jivkov cade tot prin lovitura de stat in Bulgaria data de armata. Revolutia sangeroasa din Romania inlatura pe Ceausescu si regimul comunist. Disparitia Uniunii Sovietice si a partidului unic marxist-leninist vine sa reintregeasca tabloul est-european. Toate aceste cazuri reprezinta schimbari radicale ale sistemelor politice, economice si sociale din respectivele tari. In toate aceste cazuri ne aflam in fata unor revolutii care au dus la schimbarea regimurilor.

DICTIONAR. Etimologic, revolutie inseamna: bulversarea unui regim politic si social, cel mai adesea provocata de actiuni violente; o revolutie pune capat unui regim. In extenso: evenimentele, actiunile care vizeaza sau duc la o astfel de bulversare. Este cel putin idiot sa auzi pe unii care sustin ca in Romania nu am avut o Revolutie, ci o lovitura de stat (!?) sau ca Revolutia a fost furata sau confiscata. Prin lovitura de stat se intelege rasturnarea unui guvernamant (trecerea puterii in alte maini) in cadrul aceluiasi regim. Si ca sa luam exemple din istoria noastra: schimbarea domnitorului Al.I. Cuza a fost o lovitura de stat, ca si venirea lui Carol in locul lui Mihai (1930) si, mai tarziu, abdicarea lui Carol al II-lea, ceruta de generalul I. Antonescu (1940); in aceeasi categorie se inscriu si evenimentele din ianuarie 1941, rebeliunea legionara si 23 august 1944, cand echipa regala il aresteaza pe maresal si capituleaza fara conditii in fata trupelor sovietice. Abdicarea lui Mihai I, la 30 decembrie 1947, poate fi considerata tot o lovitura de stat, desi acest moment de cadere a monarhiei (1866-1947) e determinant in instaurarea regimului comunist in Romania, devenita republica sub presiunea trupelor sovietice, in baza intelegerilor cu marile puteri de la Teheran, Yalta, Moscova si Postdam, care au marcat sfarsitul Romaniei ca stat democratic, dar unii au denumit-o chiar revolutie. Exista mai nou o alta conceptie: lovitura de stat militara impotriva lui Ceausescu combinata cu lovitura de stat data de civili (respectiv cei aflati in televiziune si condusi de Ion Iliescu). Nimic mai absurd. Am spus de la inceput ca Gorbaciov ar fi preluat o lovitura de stat data de armata (Jivkov - Bulgaria) sau de securisti (Kreuz - RDG), dar a ajuns la concluzia ca nu are in Romania un om de incredere. Securistul Pacepa nu avea priza in Romania, de aceea a preferat sa se refugieze in SUA.

ELEMENTELE TARI. Dar s-o luam de la inceput: Armata lui Vasile Milea si Securitatea lui Iulian Vlad au fost cele doua elemente tari ale regimului ceausist. Nimeni nu poate indrazni sa afirme ca Armata nu i-a fost fidela lui Ceausescu pana la moartea lui V. Milea. Tocmai acest lucru l-a dus la gestul disperat pe gen. V. Milea, omul care a imprastiat la Intercontinental tinerii asezati pe baricada si i-a urmarit pe strazi cu tancuri si TAB-uri. Bineinteles, impreuna cu Militia si Securitatea. Vasile Milea nu era tradator, dar nu a putut rezista faptului ca trebuia sa traga in propriul sau popor pentru a-l apara pe Ceausescu. Nu acelasi lucru il putem spune despre Securitate, oameni duplicitari, care erau convinsi ca Ceausescu va cadea indiferent de pozitia lor. Au ramas totusi fideli, asteptand caderea dictatorilor.

EVENIMENTELE. Sa urmarim evenimentele asa cum s-au desfasurat ele: la Timisoara, revolta incepe la 15-16 decembrie ’89 si se desavarseste la 17-18, cand cad 56 de civili, omorati de gloante, baionete sau calcati de tancuri sau TAB-uri. Revolta se extinde, muncitorii, organizati si hotarati, ies in strada, iar in ziua de 20 decembrie ’89 se citesc in fata Operei cele 12 puncte ale revoltei timisorene. Gen. Gusa a retras unitatile militare in cazarmi, asteptand mitingul de la Bucuresti din 21 decembrie ’89, care trebuia sa condamne revolta de la Timisoara. Este o iluzie sa ne imaginam ca gen. Gusa si toata echipa de procurori si securisti ar fi fost invinsi. Aveau nevoie de o dezlegare pe care Ceausescu o voia motivata prin mitingul de condamnare. Stim ce s-a petrecut in Bucuresti la 21 decembrie ’89: spargerea mitingului, baricada de la Intercontinental si, a doua zi, iesirea muncitorimii pe strazi, mergand incolonata spre CC. Era o pornire spontana neorganizata; urmeaza ordinul lui Ceausescu de a trage in multime (orele 8:00-8:30) si apoi sinuciderea lui V. Milea, la ora 9:30. La ora 12:06, cei doi dictatori, impreuna cu E. Bobu, M. Manescu, trei piloti si doi insotitori parasesc CC-ul. Populatia ocupa cladirea. Din acel moment se declara revolta pe intreg teritoriul tarii. Deci, revolta anticeausista a fost a multimii, fara Iliescu, Brucan sau Roman... Nu exista nici un moment un anumit conducator care sa-si asume cele petrecute in tara. Incercarile sau declaratiile de la TVR nu spun altceva decat de fuga lui Ceausescu. Ici-colo, pe strazi se auzea: "Jos comunismul, fara comunisti!". Aceasta lozinca cuprinde multimea din fata Palatului, fiind aclamata in jurul orei 18:30 din aproape 500.000 de piepturi. Prima declaratie mai oficiala spune doar ca "Vom trata cu fosta putere..", oficializand revolta.

"TOVARASI!". La ora 14:30 apare Ion Iliescu, care s-a adresat cu "tovarasi" si nu avea nici un iz de schimbare a regimului. Sub presiunea multimii, cei din interiorul cladirii incep lupta pentru putere. Securitatea este duplicitara si, cu un sef ezitant, aproape disparuta. In mai toata tara, sediile au fost ocupate de multimea revoltata. Armele lor (cele oficiale) se aflau predate si depuse in fostele sedii, acum ocupate de manifestanti. Armata, in majoritatea ei, se afla in cazarmi si astepta de la ora 01:30 ordinele ministrului Apararii Nationale. Dupa ora 16:30, in Comitetul Central incepe LUPTA PENTRU PUTERE intre grupul Verdet cu cativa "dizidenti" din partid (Burtica, Voicu, Barladeanu), aflati in cladire sau veniti la invitatia lui Ion Iliescu (ora 15:30 la TVR). In acele clipe, cand in interior Verdet se agita pentru formarea unui nou guvern, se formeaza grupul Iliescu: Brucan, Roman, Mazilu, Barladeanu, Militaru, Nicolaescu, Voican, Caramitru, Dinescu... Din ordinul unui sef al Securitatii, combinat cu o actiune dusa de straini, se deschide focul in Piata Palatului. La inceput foc de diversiune, pentru a-i pune pe fuga pe manifestanti. Armata intervine scotand trupele in ajutorul populatiei revoltate. Comunistii fug, iar seara, sub presiunea multimii, se declara revolutia romana anticomunista, care zacea de mult in constiinta oamenilor. La ora 21:30, I. Iliescu citeste cele zece puncte ale FSN-ului. Din acel moment se declanseaza si razboiul radioelectronic, iar echipe de securisti se dezlantuie impotriva Revolutiei, fiind ajutati de teroristi straini aflati pe teritoriul tarii. Totul se linisteste dupa penibila judecata si executie a celor doi ceausesti la Targoviste. Revolutia a invins (23 decembrie ’89).

PERSONAJELE. Dupa moartea lui Vasile Milea (22 decembrie ’89, ora 9:30), Ministerul Apararii Nationale ramane cu gen. Stefan Gusa (seful MStM), aflat la Timisoara, asteptand organizat rezultatul mitingului de la Bucuresti, care i-ar fi dat dreptul daca reusea sa reintroduca ordinea in orasul de pe Bega; al doilea om al MApN era V. Stanculescu, venit de la Timisoara la Bucuresti in noaptea de 21-22 decembrie ’89, fiind chemat de Ceausescu, iar al treilea era gen. Ilie Ceausescu (aflat chiar in cladirea ministerului), care, dupa ce l-a vizitat pe Nicolae Ceausescu la CC, avea ca sarcina sa declare rusilor si chinezilor loialitate comunista si sa-l roage pe Gorbaciov sa nu intervina intern. Grupurile anticeausiste care manifestau pe strazi erau formate din: muncitorime 68%; muncitori necalificati 12%; elevi 10%; intelectuali 4% si studenti 2% (Procuratura militara). Acesti oameni doreau schimbarea regimului. Nu avem cunostinta despre nici o legatura intre Ion Iliescu (cel care la ora 15:00 devine conducator in TVR) si Victor Stanculescu, care devine seful Armatei la ora 11:00 din ordinul nelegalizat al lui Ceausescu, iar la ora 13:30, prin Nota telefonica nr. 39, in care isi asuma raspunderea preluarii Armatei. Citez: "... vor asculta numai ordinele ministrului Apararii Nationale", care la ora respectiva nu exista, iar V. Stanculescu ii tinea locul, in lipsa gen. Gusa.

STANCULESCU. Nicolae Ceausescu ii transmite lui Ion Coman, care se afla la Timisoara, sa ordone gen. V. Stanculescu preluarea comenzii actiunii Timisoara, iar mai apoi ca va fi numit ministrul Armatei. Stanculescu, internat in spital, da un telefon gen. V. Milea, intrebandu-l daca sa vina sau nu la Bucuresti. De data aceasta, Milea cedeaza. La 21 decembrie, la ora 23:30, ia avionul de la Timisoara si vine la Bucuresti; in jurul orei 02:00, in urma convorbirii telefonice cu gen. Niculescu, se duce la Spitalul Militar si isi pune piciorul in ghips, desi nu avea nimic. Atentie: V. Milea, ministrul Armatei, inca traia! De ce si-a pus piciorul in ghips? Evident, pentru a se feri de numirea de care stia de la Ion Coman. Se intoarce acasa si se culca. Dimineata, pe la ora 09:30, incepe sa fie cautat de Ceausescu, care trimite o masina dupa el; V. Stanculescu soseste la ora 10:00 in cladirea CC-ului (o Dacia neagra l-a adus la sediu), imbracat civil, intr-un pardesiu gri. Intra la grupa operativa cazata si aflata la acelasi etaj. Este informat de moartea lui V. Milea, iese si se intalneste pe hol cu N. Ceausescu, care ii spune: "... preiei comanda... Tocmai acuma ti-ai rupt si tu piciorul?...". In sediu, la propunerea lui V. Stanculescu, aprobat si de Neagoe, se hotaraste aducerea unor elicoptere care sa-l scoata pe Ceausescu din cladire. V. Stanculescu sustine aceasta versiune si ordona executarea ei. Din motivele stiute, nu poate cobori pe cladirea CC-ului decat un singur elicopter. Cu acesta vor zbura cei sase insotitori ai dictatorului si cei trei membri ai echipajului. Este ora 12:06, momentul in care Securitatea "deschide" portile multimii. In inghesuiala care a urmat, V. Stanculescu profita si, sontac, iese din cladire trecand printre revolutionari si, ajungand in strada, cheama o masina pentru a-l duce la minister si da cunoscutul ordin: "... Ascultati de ordinul ministrului Apararii...", care contrazice Nota telefonica nr. 37 data de Ilie Ceausescu si Nota telefonica nr. 38 data de gen. Eftimescu. Aici, in jurul orelor 14:30-15:00, va primi un telefon de la mine. Iliescu va spune pe post: "Am vorbit cu Victor Stanculescu, care se afla la MApN... Armata e cu noi!"...

ION ILIESCU. Asa cum am mai spus, acesta se afla de la orele 8:30-09:00 la Casa Scanteii, et. VI, unde se gasea redactia al carui director era. In jurul orelor 10:00-10:30, era in convorbire cu un colaborator, cand un grup de prieteni (Florin Velicu) vine la el si-l informeaza de cele ce se petrec in Bucuresti. I. Iliescu se cam ferea, nu avea televizor si nu asculta radioul. Totusi vorbeste cu Suzana Gadea, care nu-i confirma nelinistea colaboratorilor sai. Accepta sa mearga in birou la Heghedus, ministru adjunct, care avea televizor si de unde a dat doua telefoane: la TVR si la Ministerul Apararii Nationale. Erau orele 13:30-14:00. Ajuns in fata casei impreuna cu Velicu si alti colegi, il va intalni dupa ora 14:15 pe Mihai Bujor, care a venit sa-l ia la TVR. In masina cu Ioana Pavelescu si Gabi Nicolaescu, ajunge la TVR in jurul orei 14:30. Constatam ca nu avea nici o legatura cu omul care se ocupa de Armata, V. Stanculescu. Se formeaza totusi un grup condus de I. Iliescu, P. Roman si S. Brucan. Acest grup acorda atentie si respect unui om mediocru (N. Militaru), care nu avea alt merit decat ca era, probabil, KGB-ist. Dar atunci inca nu se gandea nimeni la caderea regimului. Singura intalnire intre cei doi, de circa o ora, are loc dupa-amiaza la minister, unde I. Iliescu a ajuns cu un turism impreuna cu Ispas, Voican si Velicu. Faptul ca inca de a doua zi se creeaza grupul Iliescu, Roman, Militaru, Brucan, Mazilu si Magureanu, care va domina un timp alianta, vine sa contrazica ideea unei intelegeri intre Armata - V. Stanculescu si I. Iliescu. La 23 decembrie 1989, Militaru e propus de catre S. Brucan ca ministru al Apararii, iar la 25 decembrie 1989 Iliescu este confirmat ca presedinte si Petre Roman, ca prim-ministru.

FIDELITATE. In seara de 22 decembrie (aprox. orele 21:00-21:30) voi vorbi direct cu V. Stanculescu pentru UM 01065, iar in dimineata zilei de 23 decembrie, din nou voi vorbi cu el pentru cele doua TAB-uri cu care grupul tv ajunge la Ministerul Apararii Nationale, pe mine uitandu-ma la TVR (pe scari, spre coborare). Armata nu era nici anuntata, nici pregatita, asa cum stim ca era Securitatea si cum se poate dovedi ca asteptau o schimbare. Dupa 22 decembrie 1989, Armata, prin gen. Stefan Gusa, confirma fidelitatea fata de popor, fara a-si lua angajamente fata de Revolutie - schimbarea regimului. Se poate spune ca V. Stanculescu, prin nota telefonica si refuzul de a prelua conducerea, era clar mai sincer. Armata, in timpul Revolutiei, a fost victima a diversiunii radioelectronice, fiind folosita aiurea in actiuni insuficient pregatite si a suportat consecintele propriilor ei greseli. De aici si explicatia pierderilor. Organizatiile de partid din cadrul Ministerului Apararii Nationale functioneaza pana la 15 ianuarie 1990, cand, la cererea mea, sunt desfiintate. Armata incepe o noua organizare, trecand pe un loc secundar pana dupa cele doua mineriade si Targu-Mures.

RIVALITATE MOCNITA. Dupa aceasta trecere in revista, sa vedem cine ar fi putut sa dea o lovitura de stat impotriva Ceausestilor: gen. S. Gusa sau gen. V. Stanculescu? Exista, intr-adevar, intre ei o rivalitate mocnita, nicidecum una pe fata. Stefan Gusa era un comunist convins, cu carnetul de partid in buzunarul stang de la inima, iar V. Stanculescu era omul ambiguu, aparent omul de incredere al Elenei Ceausescu, labil si, in final, cel care a avut ideea evacuarii dictatorilor din cladirea CC-ului. Asa cum voi mai mentiona si in alt capitol, gen. Gusa va incerca o lovitura de stat la 23 decembrie ’89 la ora 23:00, dar nu-si va gasi partizani. La Securitate in Bucuresti erau gen. Vlad, gen. Neagoe si col. Goran (comandantul Securitatii Bucuresti). Deci, o lovitura de stat militara ar fi trebuit sa-i cuprinda pe cei mai puternici oameni ai momentului din cele doua ministere: Gusa, Stanculescu, Eftimescu, Vlad, Neagoe si Goran. Ne aducem cu totii aminte, cei care au trait momentul, ca toti acestia erau ca si inexistenti, neinsemnand nimic (in afara de V. Stanculescu) pentru Revolutie. La 23 decembrie ’89 se hotaraste ca gen. N. Militaru sa preia Armata si Securitatea (desfiintata), S. Gusa e mutat, iar V. Stanculescu e numit ministrul Industriei.

SOCANT
"Organizatiile de partid din cadrul Ministerului Apararii Nationale functioneaza pana la 15 ianuarie 1990, cand, la cererea mea, sunt desfiintate. Armata incepe o noua organizare, trecand pe un loc secundar pana dupa cele doua mineriade si Targu-Mures"

NEREUSITA
"Gen. Gusa va incerca o lovitura de stat la 23 decembrie ’89, la ora 23:00, dar nu-si va gasi partizani. La Securitate in Bucuresti erau gen. Vlad, gen. Neagoe si col. Goran. Deci, o lovitura de stat militara ar fi trebuit sa cuprinda pe cei mai puternici oameni ai momentului din MApN si MI: Gusa, Stanculescu, Eftimescu, Vlad, Neagoe si Goran" - Sergiu Nicolaescu

DIVERSIUNEA ORGANIZATA

1. EXTERNA s-a manifestat prin:
  • presiunea politica anticeausista (Mitterand, Gorbaciov, Kohl...)
  • radioelectronica militara (aerian, naval, terestru)
  • mass-media internationale
  • miscari de trupe la granitele cu Romania
  • ajutoare umanitare
  • declaratii politice
  • trimiterea in Romania de specialisti in diversiune

    2. INTERNA s-a manifestat prin:
  • TVR si RADIO
  • telefonie
  • presa
  • din gura in gura
  • extinderea diversiunii radioelectronice

    In paralel cu terorismul din interior a activat DIVERSIUNEA ORGANIZATA din exterior si interior, in primul rand venita de la vecini: URSS, Ungaria, Bulgaria si Iugoslavia, dar si altii.
  • NU RATATI!
    Cititi in numerele urmatoare analiza lui Sergiu Nicolaescu despre Decembrie ’89.
    ×