x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Delta Dunarii - Abandonarea renaturarii

Delta Dunarii - Abandonarea renaturarii

de Alexandru Nastase    |    15 Noi 2005   •   00:00
Delta Dunarii - Abandonarea renaturarii

Dupa ce la inceputul mandatului nu stia prea bine ce are de facut, guvernatorul Paul Cononov continua acum multe din proiectele predecesorului sau de la conducerea Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii. Marea problema este aceea ca uita sa mentioneze ca nu el este initiatorul.

In perioada 2000-2004, autoritatile au pus accent pe un aspect foarte important in ceea ce priveste refacerea Deltei Dunarii: reconstructia ecologica. Primele care au fost supuse programului de renaturare au fost zonele Babina (2.100 de hectare) si Cernovca (1.580 de hectare), din partea de nord a Deltei.

Proiectul a fost foarte apreciat de specialistii internationali, primind Premiul Eurosite din partea Comisiei Europene si Conservation Merit Award din partea Fondului Mondial pentru Natura (WWF). Urmatorul pas a fost in zona Popina, de 3.600 de hectare.

Reconstructia ecologica a amenajarii Fortuna (2.115 hectare) a fost finalizata in noiembrie 2004. In prezent, in derulare ar fi trebuit sa fie inca o mare lucrare: fosta amenajare piscicola Holbina - Dunavat (5.630 hectare). Desi fondurile erau asigurate, lucrarile nu au fost demarate. Cel mai mare proiect de reconstructie ecologica executat pana acum in lume a fost sistat.

MASTER PLAN. Acum, guvernatorul Paul Cononov spune ca se lucreaza la un master plan prin care urmareste sa atraga fonduri pentru Rezervatie. Iar acest master plan ar urma sa aiba si o componenta de reconstructie ecologica. Nevoile Deltei, spune Cononov, nu pot fi acoperite in intregime de acest master plan. Componentele principale vizeaza reconstructia ecologica, o mai buna supraveghere si monitorizare a activitatilor din Delta, dezvoltarea turismului sau infrastructura in localitatile Rezervatiei. Autoritatile vor sa obtina 30 de milioane de euro de la Banca Nordica de Investitii pentru acest proiect, urmand ca alte 30 de milioane sa fie contributia Guvernului.

Paul Cononov nu sufla o vorba insa despre faptul ca proiectul ce urmeaza a fi finantat de catre Banca Nordica de Investitii a fost initiat de catre ARBDD in anul 2003, iar directiile principale din master plan au fost convenite in anul 2004. Important este de stiut daca Romania are cei 30 milioane euro care inseamna cofinantarea acestui proiect.

SALVATI PELICANUL CRET! Tot la capitolul finantari pentru Delta Dunarii, noul sef al Administratiei Rezervatiei trece la capitolul realizari un proiect denumit "Salvati pelicanul cret!". Este vorba de aproximativ 700.000 de euro, iar proiectul este in derulare cu Societatea Ornitologica Romana (SOR). Banii vin de la Uniunea Europeana. Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii a primit de curand documentatia care urma sa fi semnata si trimisa inapoi. Este o documentatie extrem de complexa, iar cand acest proces va fi realizat, 40% din valoarea sa va intra intr-un cont special deschis pentru ARBDD, si dupa implementare, urmeaza sa se treaca la derularea lui. Cononov nu spune nici un cuvant despre faptul ca Proiectul "Salvati pelicanul cret!" a fost inaintat Programului Life Natura in parteneriat de catre ARBDD si SOR in anul 2004 si nu reprezinta nici un fel de realizare a actualei guvernari. Guvernatorul nu spune nimic nici despre ce cuprinde acest proiect si nici daca Administratia Rezervatiei are banii pentru cofinantarea acestuia.

RAMSAR. Pana la inceputul acestui an, Romania reprezenta continentul european intr-un comitet restrans al prestigioasei conventii internationale Ramsar, cea care reglementeaza statutul zonelor umede. Iar reprezentantul Romaniei era guvernatorul Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, Virgil Munteanu.

Din aceasta postura, fostul guvernatorul a obtinut unul dintre "Small grant funds" acordate de Ramsar, in valoare maxima de 40.000 franci elvetieni pentru mici proiecte. A existat un proiect in anul 2001 realizat de catre Institutul National de Cercetare Dezvoltare Delta Dunarii, dar, ca urmare a neindeplinirii de catre institut a conditiilor de raportare, finantarile pentru Romania au fost anulate. Cononov pare ca nu stie acest lucru si se intreaba retoric de ce Delta nu a beneficiat de granturi de la Ramsar.

IMPRUMUT
"Master plan nu este un termen pe care sa-l regasim in legislatia romaneasca. Este, daca vreti, echivalentul unui studiu de prefezabilitate. El va constitui baza, daca vreti, prin care Guvernul Romaniei poate obtine un imprumut de la Banca Nordica de Investitii. Acest master plan defineste clar directiile de dezvoltare a Deltei Dunarii. Banii se vor adresa prin Consiliul Judetean si comunitatilor din Delta Dunarii" - Paul Cononov, guvernatorul Deltei Dunarii

E vorba de 30 de milioane de euro

UITUC. Cononov nu aminteste ce a facut Virgil Munteanu

Jurnalul National: Ce inseamna master plan?
Paul Cononov: Master plan nu este un termen pe care sa-l regasim in legislatia romaneasca. Este, daca vreti, echivalentul unui studiu de prefezabilitate. El va constitui baza, daca vreti, prin care Guvernul Romaniei poate obtine un imprumut de la Banca Nordica de Investitii.

Unde doriti sa folositi acesti bani?
Acest master plan defineste clar directiile de dezvoltare a Deltei Dunarii. Sunt mai multe componente. Banii se vor adresa prin Consiliul Judetean si comunitatilor din Delta Dunarii.

Care sunt aceste directii?
Eu ma refer la componentele acestui master plan. Nevoile Deltei nu pot fi acoperite in intregime de acest master plan. Eu vorbesc de cateva componente principale care se regasesc in acest studiu care, inca nu este finalizat. El a fost supus, deja unei dezbateri publice. El va fi completat si in urma solicitarilor primarilor, consiliilor locale, altor institutii. In ceea ce ne priveste pe noi, acest an are o componenta de reconstructie ecologica, are o alta componenta de mai buna supraveghere si monitorizare a activitatilor din Delta Dunarii, si ma refer aici la un posibil sistem de supraveghere satelitara, un sistem care sa transmita foarte rapid date, accesul, daca vreti, al unor ambarcatiuni in zone strict protejate, sa transmita informatii de mediu, anumiti parametri fizico-chimici ai aerului, apei, e un sistem mai complex despre care noi credem ca este extrem de eficient si necesar pentru Delta Dunarii. O alta directie ar fi realizarea unui studiu complex despre dezvoltarea turismului in Delta Dunarii, despre realizarea unei infrastructuri in localitatile din Delta Dunarii, o sa ma refer aici la alimentari cu apa, la statii de epurare. O alta directie este aceea de managementul deseurilor, cum trebuie gestionata aceasta activitate in Delta Dunarii.

Cati bani vreti sa obtineti?
Din cate stiu eu, este vorba despre o suma pe care Banca Nordica ar urma sa o... o suma de vreo 30 de milioane de euro, si cu o contributie a Guvernului Romaniei de inca 30 de milioane de euro, de 60 de milioane de euro, bani care ar urma sa fie destinati pentru Delta Dunarii.
×