x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Departe de lume

0
Autor: Paula Anastasia Tudor 23 Mai 2008 - 00:00
Departe de lume


România – Constanţa – Limanu – Hagieni. Satul în care copiii primesc pomană de sărbători cîte un sfert de portocală. N-au bani de pizza sau de dulciuri, singura lor mîngîiere e-n cornul cu lapte primit la şcoală, în recreaţie. Hagieni e la 10 km de Marea Neagră, lipită de sărăcie.

ROMĂNIA, LA EXTREME
Eterna şi fascinanta Românie. Ruptă în cur, cu burta suptă de foame, se plimbă într-un Q7 şi-şi numără terenurile. Oameni bogaţi şi oameni săraci. Aici unu’şi întinde caviarul pe feliuţă, dincolo altul taie mămăliga cu aţa. Aici copiii fac masaj de la 4 ani, "să se dezvolte armonios", dincolo cară cu spatele sacii de fier vechi, ca să aibă mălai pentru mămăligă. Aceeaşi ţară. Acelaşi aer. Plămîni diferiţi. Începem de astăzi un serial de reportaje din care veţi putea vedea România la extreme.



OM SĂRAC ...

 Departe de lume

HAGIENI Aproape de forfota litoralului, dar împăcaţi cu sărăcia
România – Constanţa – Limanu – Hagieni. Satul în care copiii primesc pomană de sărbători cîte un sfert de portocală. N-au bani de pizza sau de dulciuri, singura lor mîngîiere e-n cornul cu lapte primit la şcoală, în recreaţie. Hagieni e la 10 km de Marea Neagră, lipită de sărăcie.

 
La Hagieni am ajuns de Paştele Blajinilor. Se terminase şi vacanţa de Paşti – 1 Mai, se terminaseră şi ploile. Prima zi de muncă, dar şi prima zi de soare după o săptămînă ce ne dusese cu gîndul la vremuri biblice.

Drumul spre Hagieni e pavat şi el cu bune intenţii. Mergi pe asfalt pînă la Limanu, dar acolo pe undeva se porneşte un drumeag de pămînt acoperit cu piatră. Li s-a promis locuitorilor din Hagieni şi asfalt – măcar pînă în sat – şi transport public, dar au rămas deocamdată la nivel de promisiune. Ei sînt mulţumiţi totuşi că de anul trecut au apă la cişmea, că pînă atunci apa o scoteau din fîntîna satului şi “din baltă de la Limanu, dintre broaşte”, după cum ne-a povestit o bătrînă. Drumul alb taie cîmpul de grîu care se aşterne cît vezi cu ochii, pînă la pădure. După o curbă, un pumn de case mărunţele se aşază în faţa noastră. O clădire albă, veche şi prăfuită se impune între ele. E o geamie al cărei minaret se înalţă deasupra acoperişurilor şi străjuieşte satul chemînd din ce în ce mai rar localnicii la rugăciune. Drumul pietruit se opreşte în dreptul geamiei. Numai atîta piatră a fost pentru Hagieni. De-aici încolo… uliţe desfundate de ploi.

 
SATUL. Casele-s mici şi joase, ridicate din piatră lipită cu pămînt. Iar gardurile, tot de piatră, nu-ţi trec de brîu. Grădinile sînt săpate, şi-n ele cresc pe rînduri legume şi viţă-de-vie. În rest… multă linişte, ciripeli şi din cînd în cînd te sperie cîte un măgar care se porneşte a rage nitam-nisam.

Într-o curte, la colţ de stradă s-au adunat lîngă gard trei femei. “Am ieşit să aşteptăm copiii”, ne spun ele “că acum, la 2:00, îi aduce microbuzul de la şcoală”. Peste drum de casa lor e o clădire pără­sită. N-are uşi, n-are geamuri, iar buruienile au înconjurat-o din toate părţile ajungînd la un stat de om. “E vechea şcoală. Aici am învăţat noi”, zice una din tinere.  “Acum copiii aruncă pietre pe acoperiş. Iar aia…”, şi ne arată nişte ziduri dărîmate, “a fost grădiniţa”. “Nu mai avem nimic aici, şcoală – nu, grădiniţă – nu, dispensar – nu, gardieni – nu. Sîntem uitaţi. Înainte era şi poliţie, era frumos…” Le întreb dacă au fost vreodată la 2 Mai sau la Vama Veche. “Da, am fost, am lucrat şi acolo cu ziua la cineva”, spune văduva. “La plajă? N-am călcat pe plajă niciodată”, răspund femeile.

 
PENTRU ZILE NEGRE. “Mîncăm dacă muncim, dacă se face recolta”, îmi spun ele cînd le întreb cum o duc. Femeile pe-aici muncesc cu ziua pe la asociaţii, dacă găsesc de lucru, la sapă. “Muncim două zile, mîncăm una. Cine are pămînt primeşte grîu cît să-i ajungă de pîine o iarnă. Acum avem şi apă… Ne-am obişnuit. Noi de copii am fost săraci şi am mers la cîmp. Am datorii la impozit de 15 milioane şi vreau să vînd hectarul ăla de pămînt cu 120 de milioane”, povesteşte văduva. Femeia nu-i singura cu restanţe la impozit. Majoritatea sînt, după cum ne-a spus o funcţionară la biroul venituri al Primăriei. Ea a ajuns cu nu­măratul pînă la 70.

 
CASE MICI. Ici şi colo, presărate prin sat, răsar dintre buruienile înalte ziduri de piatră pe jumătate dărîmate, foste case. “Au plecat mulţi de-aici”, ne-a lămurit tanti Rufchie, ce şade la poveşti cu un nepot şi cu omul ei. “Au fost 120 de familii aici, acum mai sînt vreo 50. Dar în ultimul timp au mai venit români. Şi-au vîndut apartamentele, că nu mai aveau bani de întreţinere, şi şi-au luat aici casă.” Ca să intri în căsuţa femeii trebuie să te apleci. În holişorul de la intrare e o albie cu rufe puse la înmuiat. “Asta e maşina noastră de spălat”, ne arată ea copaia rîzînd. Din holişorul care este şi bucătărie intri într-o cămăruţă îngustă şi scundă cu un pat şi o sobă, apoi treci într-o altă cameră, puţin mai mare în care, pe lîngă pat, a încăput şi-o masă.

 
PE JOS, PRIN ZĂPADĂ. De la Limanu pînă la Mangalia sînt 12 kilometri. Pînă la 2 Mai, la şantier, vreo 10. Iar o parte din bărbaţi lucrează la şantierul naval. Cu ce ajung pînă acolo e problema lor. Erdal, nepotul lu’ tanti Rufchie, şi-a luat o motoretă la mîna a cincea, în două rate. A şurubărit-o şi cu ea se duce la muncă. Unii merg cu bicicleta, alţii pe jos sau se mai lipesc de cîte un tractor măcar pînă la Limanu. “E foarte greu iarna. Cînd au fost zăpezile am plecat pe jos”, povesteşte Erdal.

În Hagieni funcţionează două firme. Una are magazinul care e închis între 12:00 şi 16:00 ce vinde băutură ieftină, ţigări, dulciuri… A doua firmă este cea care a luat în arendă pămînturile oamenilor şi la care se mai munceşte cu ziua cînd sînt lucrări. Ar mai fi patru crescători de animale. Despre ei se spune că-s bogaţii satului.

 
SINGURI PE DRUM. “Vine microbuzul”, s-a auzit o voce şi imediat drumul s-a umplut de femei. Însă din microbuz nu coboară decît trei copii. Femeile intră în panică: “Unde-s ceilalţi?”. “Au luat-o înainte, pe jos”, răspund ţîncii. Copiii se plictisiseră să aştepte microbuzul. Mămicile vociferează supărate. “Păi, şi cum, nu i-a luat din drum?” Sînt copii de grădiniţă, de şcoală primară şi generală. Cei de grădiniţă ies la 12:00 şi trebuie să aştepte două ore în stradă. Copiii încep să apară cîte unul, cîte doi. Mamele se reped de cum îi văd şi-i iau în braţe, necontenind cu întrebările. Un băieţel de 5 ani intră în sat trăgînd după el haina prin praf.

 
SĂRBĂTOAREA. Luni, toţi sătenii vorbeau cu încîntare despre  ziua ce urma să vină. “Mîine, e şi la noi cum e la dumneavoastră, Paştele Blajinilor, mi-a spus tanti Rufchie. Vine toată lumea, vine hogea... Se pune masă în curtea geamiei. Femeile se duc mai de­vreme să pregătească mîncarea. Să veniţi să vedeţi…”

A doua zi, în curtea geamiei, sub ochii vigilenţi a trei femei, două ceaune mari bolboroseau pe focul de lemne. Unul cu cuş-cuş şi unul cu ciorbă de berbecuţ. Încet, încet copiii, îmbrăcaţi în haine bune, au pus stăpînire pe gardul geamiei. Apoi, din minaret, hogea a anunţat începutul slujbei.

“Uite cîtă lume a rămas din tot satul ăsta”, spune o bătrînică ştirbă, ce are casa chiar lîngă lăca­şul de cult. “Au plecat mulţi!”, vor­beşte ea ca pentru sine. “Nici hogea nu mai vine pe la noi decît la săr­bători şi la înmormîntări…”

Mesele se întind. Fiecare a adus de-acasă, din toată sărăcia, cîte ceva. Fie şi numai farfuriile şi tacîmurile cu care se va mînca. Lumea e voioasă, copiii au primit şi ei dulciuri şi le îndeasă prin buzunare. Sărăcia pare suportabilă, căci o împart unii cu alţii cu dare de mînă.
 

Lumea copiilor săraci

Şeila are 14 ani. Spune că-i place în Hagieni, că s-a obişnuit aici. Cei trei copilaşi de 6-7 ani care ne însoţesc sînt Suzana, Orhan şi Birgean şi zburdă pe lîngă noi întruna. Dau cu piciorul în toate peturile de pe jos şi în toate capacele de plastic. Cînd vin de la şcoală, mai stau şi la televizor, dacă au, la desene, dar preferă să se joace prin sat cu ceilalţi copii. Cînd nu au bani, la şcoală se mulţumesc cu cornul şi cu laptele. “Mie îmi place pizza!”, spune Orhan. “Te duci la pizzerie?” “Ei da!”, începe să rîdă. “Mai face cîteodată mama acasă.” Mai trecem o dată pe lîngă geamie şi copiii primesc fiecare cîte un sfert de portocală din care încep să mănînce cu poftă.

“Ai fost vreodată la plajă? La 2 Mai, în Vamă?”, o întreb pe adolescentă. “Da. Am fost!”, mi-a răspuns zîmbind larg. “E frumos acolo! Mă mai duc din cînd în cînd că am o mătuşă la 2 Mai.”

Şi Şeila, şi ceilalţi copii locuiesc în case cu două camere. Se în­ghe­suie în ele cîte 4-5 inşi, pă­rinţi şi copii. În Hagieni nimeni nu construieşte, nu se extinde, nu renovează. Dimpotrivă, mul­te case arată de parcă stau să cadă.



OM BOGAT...

La Vama Veche, “dacă nu curge, pică”

ÎMBOGĂŢIŢI  Pentru că au fost înzestraţi cu pămînt pe malul mării

 

Spre deosebire de Hagieni, pe drumul spre Vamă au răsărit din pămîntul nelucrat doar o sumedenie de panouri de tablă, care te anunţă cu litere de-o şchioa­pă: “Terenuri de vînzare”. Nu se mai ocupă nimeni de mult nici cu ara­tul, nici cu semănatul, localnicii cultivîndu-şi acum doar gustul pentru amenajări interioare şi de grădină, ca să-şi facă oferta mai atrăgătoare pentru turişti.

 

În satul căruia de-acum i s-a dus buhul se construieşte cu frenezie. Pe plajă, în sat, pe lîngă sat, la un kilometru de sat... peste tot.  Grădinile de legume s-au transformat fie în adevărate parcuri – cu foişoare de lemn şi flori, fie în locuri de campare. Iar curţile prin care mai vezi ceva brazde cu legume sînt pe cale de dispariţie.

 
DERETICATUL. A trecut nebunia de 1 Mai şi localnicii tot mai strîng după turişti. Umblă vorba că din cauza ploii, cei care veniseră să stea la cort sau direct pe nisip au închiriat şi veceuri pe la localnici, numai să nu-i mai ude ploaia. Şi, uite-aşa, banii se adună în teşchereaua localnicilor vechi şi noi ai Vămii Vechi, crescînd nivelul de trai şi o dată cu el – pentru unii – şi nemulţumirea.

În Vama Veche, în 2002 erau 178 de locuitori. Inginerul Artîc de la Primăria Limanu ne-a spus că, din calculele lui, acum sînt 170, chiar dacă are impresia totuşi că populaţia Vămii s-a dublat în ultimii patru ani…


Nea Feri şi tanti Mariana au cumpărat o grădină de vreo 2.500 de metri pătraţi după ce şi-au vîndut apartamentul din Mangalia. Apoi, au deschis prima alimentară în satul Vama Veche în 1993. “Pînă în 2003 noi am fost singura prăvălie din sat deschisă tot anul. În 1998 s-a mai deschis la Bibi, dar numa’ pe timpul verii”, povesteşte femeia. “Am început cu o baracă de lemn. Cînd am venit aici, satul era un cătun, dacă mai trăia Ceauşescu un an îl dărîma şi îi muta pe toţi la Limanu. Cînd m-au văzut vecinii că am luat locul ăsta şi voiam să pun porumb pe el au rîs de mine. «Ei, o să dai mata la sapă toată curtea asta! Cucoană de oraş!» Dar am săpat… şi uite-aşa, de la un cocoş şi două găini, am ajuns la 200 şi de la două oi la 20.” Şi-au făcut mai întîi casa la stradă, cu alimentară şi magazin la demisol, apoi, treptat, s-a umplut curtea de căsuţe. Au acum 15 ca­mere şi o garsonieră pe care le închiriază. În curtea lor e forfotă. Se construieşte, evident. “Noi am avut prima maşină din sat. Apoi, după cîţiva ani, cînd a început să crească numărul turiştilor, au în­ceput şi ceilalţi să-şi ia maşini, maşini de spălat. De-acum a început să se vadă. Nivelul de trai a crescut că, uite, la cîmp nu mai munceşte nimeni. Bine, nici cîmp nu mai e, că s-a lotizat. Nici islaz nu mai e… Acum, aici toată lumea închiriază. Care nu mai poate construi se mută din casă şi tot închiriază. Cine munceşte o duce bine.” Deşi unii localnici se cam plîng de mizeria pe care o lasă în urmă turiştii, tanti Mariana şi nea Feri sînt înţele­gă­tori. “Păi, au venit să se distreze. De pe urma lor cîştigăm noi, nu? Uite, acum, de 1 Mai ,a fost vîn­zare bună şi la magazine. Anii tre­cuţi luau pîine şi muştar. Acum au luat mîncare bună, băuturi fine...”

 
CLUJUL. Mulţi dintre localnicii Vămii trăiesc cu nostalgia Clujului. Nu că s-ar trage de acolo, dar Clujul… “închiria înainte toată Vama. Era organizat atunci, Universitatea din Cluj lua toate camerele şi, la sfîrşitul sezonului, veneau sau nu, plăteau. åia erau oameni faini, adevăraţi, liniştiţi, nu ca ăştia. Acum iei un ban, dar vai de banul ăla!”, ne povestesc nişte bătrînei care stau pe banca din faşa porţii. “E nenorocire ce pot lăsa în urmă! Dar în­chiriezi, că din 1.300.000 pensie ce să faci?”, ni se vaită tanti Manda. “Am trei camere şi le închiriez pe-alea.” Lîngă ea şade pe vine un alt pensionar care o ascultă şi dă din cap nemulţumit. “Da. Acum vin şi vor să stea la bloc! Cu baie în ca­meră… Păi, ori vor la casă, ori la bloc! De unde să fac acum baie în fiecare cameră? Am făcut un duş în curte, două veceuri...”

 
Nemulţumită este şi Maria. Lucrează la alimentară, are 32 de ani şi un băiat de 16 ani pe care l-a “pierdut din mînă”, după cum zice ea. “Tineretul de-aici, din sat, s-a distrus că merge acolo (pe plajă – n.r.)”, spune ea revoltată. “Înainte era mai bine, venea lume bună, veneau toată vara, iar mie nu-mi era jenă să merg la plajă îmbrăcată. Acum, de cînd cu rockerii ăştia… E groază! Dacă bagi în curte cortul, după aia cureţi vomă şi alte chestii de prin iarbă. Cu băiatul meu stau numai cu frica-n sîn toată vara, să nu-l găsesc pe la spital sau la poliţie bătut. Mama are trei camere, închiriază, are şi o pensie de 1.500.000, dar se duce şi la muncă. Mie nu mi se pare mai bine deloc. Sînt mai mulţi turişti, dar mulţi vin fără bani, se scormonesc prin buzunare să găsească de un pachet de ţigări sau de o votcă…”

 
Nea Viorel şi soţia lui nu-s de ace­eaşi părere. Au pe 2.500 mp trei vile. Sînt veniţi în Vamă în ’83, din Mangalia. Au fost forţaţi de mezi­nul familiei, care pe atunci avea 2 ani şi era mai bolnăvicios. “Am cumpărat aici două cămăruţe, dar am construit mult, întruna. La început a fost mai greu, dar apoi casele s-au ridicat una pe alta”, ne spune omul. În spatele vilei din faţă se întinde o livadă cu vreo 100 de pomi de toate soiurile, iar în mijlocul ei tronează un foişor spaţios de lemn. “În Vamă doar cine nu vrea nu are”, punctează femeia lui. “Ştiţi cum se mai spune: nu curge, da’ pică! Noi sîntem foarte mulţumiţi. Iar turişti vin, aşa nebuni cum sînt, dar să ştiţi că marea majoritate sînt copii buni.”

 

Ce are şi ce n-are Vama Veche...

Are 100 de firme pe timpul verii şi 10 iarna. Are acum patru alimentare, localnicii au cablu, calculatoare şi internet. Nu are canalizare, iar vidanjele golesc toată vara măruntaiele satului picurîndu-le pe străzi, dar primarul, aflat în campanie, a promis că luna asta încep lucrările. Drumuri asfaltate nu-s în sat, deşi aşa şi-ar dori turiştii. În schimb, se aude că va fi o pistă de biciclete de la 2 Mai şi pînă la Şabla, coproducţie româno-bulgărească. Nu ştiu dacă turiştii şi-o doresc sau nu, că pe săteni nu-i întreabă nimeni ce vor. Dar îşi doresc şi ei cîte ceva: “Ne-am rugat şi noi de primar să vină să ne îngrădească cimitirul”, are un of tanti Manda “dar a zis că nu-l interesează pe el cimitirul. Sigur, pe el îl interesează restaurantele, hotelurile… N-avem şcoală de 18 ani – cresc buruienile-n ea, n-avem dispensar, n-avem  grădiniţă…”. Dispensarul funcţionează, dar numai pe timpul verii, în clădirea fostei şcoli. Farmacia e deschisă şi ea tot numai trei luni pe an. Nici măcar secţie de votare n-au aici oamenii şi trebuie să se ducă la 2 Mai să voteze. Unul dintre bătrînii cu care stau de vorbă se întoarce brusc spre mine. “Avem voie să nu mergem la vot? Că n-avem cu cine vota şi mai dăm şi banii pe bilet de pomană pînă la 2 Mai.”

În Vama Veche, cel mai ieftin teren se vinde cu 100 euro metru pătrat, în afara satului, fără utilităţi. În sat, pe un teren de 2.500 metri pătraţi, 15 camere construite, se cereau anul trecut 900.000 de euro. Anul ăsta, pentru că încă se mai construieşte pe el, a ajuns la 1.200.000 de euro. Bineînţeles, negociabil.

 
Nu rataţi!
Citiţi mîine un interviu acordat Jurnalului Naţional de so­ciologul Dumitru Sandu, cel care a realizat Atlasul Social al României Rurale.



MODEL OCCIDENTAL ● Cea mai prosperă localitate din Satu Mare dă luxul pe trăinicie
Foieni – cei mai bogaţi dintre sătmăreni
La Foieni, Satu Mare, bogăţia nu se măsoară în maşini scumpe sau vile fiţoase. Oamenilor le place să spună că averea le stă în sapă, dar e numai o figură de stil. Pămîntul e lucrat în întregime în asociaţii, cu utilaje moderne. Peste 250 de oameni din localitate muncesc la fabrica de mobilă tapiţată, iar un investitor francez, atras de rodnicia pămîntului, visează ca la anul să culeagă primele afine de Foieni.


VÎRSTA SĂRĂCIEI ● Boldenii au adunat în viaţă doar ani şi nevoi
Bolda – satul azil
Bătrînii din cea mai săracă localitate sătmăreană trăiesc la fel ca strămoşii lor de acum 100 de ani. Dacă n-ar fi curentul electric, ai zice că timpul a prins într-o buclă cele 80 de suflete risipite printre casele pustii. Cel mai tînăr boldean are 64 de ani.


ZONA METROPOLITANĂ ● Bogaţii răsar precum ciupercile după ploaie
Lupu-şi schimbă blana-n Vale
Despre omul bogat se zice că e ca iepurele, sare unde vrea. Se mai zice că bogăţia îl strică pe om, dar astea-s doar proverbe din bătrîni cînd vine vorba să trăieşti bine, aşa cum trăiesc cei de la Valea Lupului. Aproape de Iaşi, la o aruncătură de băţ, legat ombilical de mamă, lupul din vale se bucură de cea mai stufoasă blană.

IAŞI 2008 ● Sărăcia nu e un viciu, e un adevăr
Glodenii Gîndului, săraci lipiţi pămîntului
A fi sărac este adesea un mod de viaţă, în care unii sînt încătuşaţi încă de la naştere. Glodenii Gîndului, un toponim. Sintagma prăbuşirii, simţită pe viu, la faţa locului. 30 de kilometri despart lumea "civilizată" a Iaşiului de satul oprit în timpul lui Ştefan cel Mare. "Vai ce gloduri sînt aici, că nici cu gîndul nu te duce", zicea domnul Moldovei, şi aşa i-a rămas: Glodenii Gîndului. Sărăcia nu e un viciu, e un adevăr.


ATRACŢIE ● Zilnic, băieţi şi fete vin de la 25 de kilometri în acest sat să înveţe condusul tractorului
Toate drumurile duc la Ilia
Aici nu sînt case opulente vopsite în roz sau verde şi nici maşini luxoase. Bogăţia satului stă mai degrabă în confortul pe care îl oferă locuitorilor săi, care au apă curentă şi canalizare, cablu tv şi internet, un liceu, magazine de toate felurile şi chiar un loc unde bărbaţii se pot distra sîmbătă seară.

PUSTIU ● Departe de medic şi de şcoală, oamenii au părăsit rînd pe rînd satul
Zi de pîine, la Almăşel
Dacă te naşti departe de oraş sau chiar de centrul de comună, şansele tale de reuşită în viaţă sînt mai mici. Aşa stau lucrurile şi cu Almăşel, sat din comuna Zam, Hunedoara, unde cei 20 de locuitori îşi cumpără pîine numai joi şi îşi primesc veştile şi pensia în aceeaşi zi, o dată pe lună.


BUDILA ● Satul unde sărăcia merge în curul gol pe stradă
"Visul meu este să fiu servitoare"
Budila. Bodola. Aş vrea să-l văd pe preşedintele Băsescu făcînd o baie de mulţime aici. Mi-aş dori să aibă curajul să intre în casa unde copiii mici adorm plîngînd de foame, pentru că sora cea mare nu mai are haine de pus pe foc, să termine de fiert fasolea. Aş vrea să-l aud pe preşedintele tuturor românilor vorbindu-le celor patru copii care stau singuri, îngrămădiţi într-un pat, acoperiţi de-o pătură şi de mizerie, cu o juma’ de pîine în faţă. Budila. Bodola. Şi aici tot România e…

SÎNPETRU ● Dacă ai cu ce, cu cine şi de unde, poţi!
"Săracu’ e născut pentru aşa ceva"
Budila e la 18 km de Braşov, înspre est. Sînpetru e la nord de Braşov, la 5 km distanţă. Satele nu-s departe unul de celălalt. Geografic.În realitate, distanţa e ca de la cer la pămînt.


DUMBRĂVIŢA ● Satul în care nu se mai cultivă decît vile
Copii de oraş, la şcoala de la ţară
În urmă cu cinci ani, Ministerul Învăţămîntului era pe cale să închidă şcoala din comuna timişeană Dumbrăviţa. Unitatea de învăţămînt abia dacă mai întrunea numărul de elevi necesar pentru două clase cu predare simultană. Astăzi, aceeaşi şcoală are două clădiri, dotări care ar fi invidiate de multe şcoli din oraş, iar cei 280 de elevi stau la cursuri de dimineaţa pînă seara, ba mai vin şi în week-end.


BÎRNA ● Un colţ de rai unde nici din agricultură nu mai poţi să trăieşti
Aici banii sînt scumpi
În comuna Bîrna din judeţul Timiş, lucrurile parcă merg anapoda. Oamenii, care au păduri şi lanuri întinse şi trăiesc de cînd se ştiu din munca cîmpului, sărăcesc pe zi ce trece, pentru că, spun ei, "cei mari ne-au uitat". Abia acum, în 2008, primăria a demarat lucrările de asfaltare. Măcar profesorii care vin să predea în şcoala din sat să facă cei 16 km dinspre municipiul Lugoj pe drum lin, dacă tot şi-l plătesc singuri.


STATORNICI ● Deşi le este greu, oamenii nu vor să părăsească satul
"Uităm şi să vorbim!"
Satul Gherdeal. O mînă de saşi şi de români aruncaţi pe coclauri. Uitaţi de lume, oamenii nu au parte nici măcar de o pîine proaspătă. Cei 12 locuitori ai satului au trecut de mult de vîrsta tinereţii. S-au obişnuit însă să trăiască de cînd se ştiu la fel: fără apă caldă, fără gaze, doar cu o mîncare sărăcăcioasă făcută pe plită şi cu o brumă de căldură din vîlvătaia rumeguşului. Nu au farmacie, nici magazin alimentar, iar apa o iau de la singura fîntînă aflată în drum.


LA BUTOANE ● Aparatura electrică face toatĂ treaba pentru localnici
Oraşul de la sat
Ca să locuieşti în comuna Cristian din judeţul Sibiu e musai să fii gospodar şi în pas cu "moda" la tot ce-i nou şi modern. Aşa că nu-i de mirare că oriunde ai întoarce capul vezi ba o benzinărie, ba farmacie şi cabinete medicale particulare, coafor, brutărie, grădiniţă particulară, pensiuni şi hoteluri, service-uri auto, ateliere de tot soiul.
Citeşte mai multe despre:   special,   două,   satul,   copii,   copiii,   scoala,   tanti,   limanu,   vama veche,   vama,   veche,   sînt,   stau,   hagieni

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Tușești? Nu te repezi la antibiotice

Tușești? Nu te repezi la antibiotice
Românii au găsit, chiar în lumea satului, vorbe sugestive despre necazurile pulmonare, iar zicerea cea mai frecventă este „aprindere la plămâni”. Totuşi, despre problemele la plămâni umblă şi tot felul de...

Compania lui Dan Barna - de la liderul USR, la fiica unui vânzător de armament

Compania lui Dan Barna - de la liderul USR, la fiica unui vânzător de armament
Galerie Foto Liderul USR, Dan Barna, proaspăt desemnat, la congresul de sâmbătă, drept candidat al partidului pentru alegerile prezidențiale din luna noiembrie, a deținut, până în vara anului 2016, jumătate din acțiunile...

Secția de Procurori de la CSM – stat în stat. Scut pe față, pentru patru personaje anchetate de SIIJ

Secția de Procurori de la CSM – stat în stat. Scut pe față, pentru patru personaje anchetate de SIIJ
Război total între Secția de Procurori de la CSM, pe de o parte, conducerea Consiliului, Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție și chiar procurorul general interimar al României, pe de altă parte...

Ioana Lee, despre Ikigai și secretele ei japoneze

Ioana Lee, despre Ikigai și secretele ei japoneze
Galerie Foto După ce a trăit o perioadă în Japonia, Ioana Lee revine cu o nouă carte pentru fanii ei. De data aceasta, Ioana ne dezvăluie cele "19 secrete japoneze pentru o viaţă mai bună". Este o carte din care învăţăm...

GRECO: Judecătorii și procurorii nu trebuie investigați și nu trebuie să plătească pentru erorile judiciare

GRECO: Judecătorii și procurorii nu trebuie investigați și nu trebuie să plătească pentru erorile judiciare
Grupul Statelor împotriva Corupției (GRECO) a dat, ieri, publicității, cele două rapoarte care au legătură cu evoluțiile sistemului judiciar din România. Ambele documente vorbesc despre “implementarea...

Primăria lui Boc „premiază” cu un milion o firmă pentru care a fost călcată de Curtea de Conturi

Primăria lui Boc „premiază” cu un milion o firmă pentru care a fost călcată de Curtea de Conturi
Galerie Foto O companie din Ploiești, care se ocupă cu activități de deratizare, dezinsecție și dezinfecție, impicată, în urmă cu patru ani într-un dosar de corupție, a fost arvunită, din nou, anul acesta de către...

Cum intenționează ÎCCJ să întârzie rejudecarea cauzelor în care s-au pronunțat pe fond completurile ilegale

Cum intenționează ÎCCJ să întârzie rejudecarea cauzelor în care s-au pronunțat pe fond completurile ilegale
Înalta Curte de Casație și Justiție știa că încălcarea prevederilor legale cu privire la constituirea, pe fond, a completurilor de judecată care să se pronunțe în dosarele de coruție va fi sancționată...

Decizie CCR: De 16 ani, Înalta Curte judecă ilegal dosarele de corupție

Decizie CCR: De 16 ani, Înalta Curte judecă ilegal dosarele de corupție
Curtea Constituţională a României a stabilit, ieri, după numeroase amânări, că există un conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în...

Avocatul lui Alin Tișe, administrator special la firma Elenei Udrea

Avocatul lui Alin Tișe, administrator special la firma Elenei Udrea
Galerie Foto Celebra companie Băi Boghiș SRL, unde, în vremurile “bune” ale regimului condus de Traian Băsescu și de PDL, Elena Udrea își fonda propria stațiune balneară, este administrată, special, începând cu acest...

Ela Crăciun ne învaţă cum să avem 9 luni fără griji

Ela Crăciun ne învaţă cum să avem 9 luni fără griji
Ela Crăciun, jurnalist Antenei 3 și cel mai cunoscut blogger de parenting din România, şi-a lansat recent prima sa carte, intitulată “9 luni fără griji” -101 întrebări despre sarcină, cu răspunsuri de la...

60 de milioane pentru „zilierii” Teatrului Național “I.L. Caragiale”

60 de milioane pentru „zilierii” Teatrului Național “I.L. Caragiale”
Scandalul legat de situația celor 54 de angajați salarizați din bugetul Teatrului Național “I.L. Caragiale”, condus de Ion Caramitru, și care, astăzi, face obiectului unei anchete a Corpului de Control al...

Helicobacter pylori, bacteria care se simte bine în acid

Helicobacter pylori, bacteria care se simte bine în acid
A fost o vreme în care multe neplăceri resimţite în sistemul digestiv erau  diagnosticate ca gastrite. Când a apărut investigarea prin endoscopie, s-a constatat că, de fapt, era un exces de diagnostic de...

Presiuni incredibile ale procurorilor din CSM asupra SIIJ, în două dosare penale

Presiuni incredibile ale procurorilor din CSM asupra SIIJ, în două dosare penale
În mai puțin de două săptămâni, de la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii s-au exercitat presiuni directe asupra Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție în legătură cu două dosare

10 ani de luptă cu sistemul, din cauza unui comunicat de presă. România, bună de plată

10 ani de luptă cu sistemul, din cauza unui comunicat de presă. România, bună de plată
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dat publicității motivarea hotărârii prin care statul român a fost obligat la plata de despăgubiri, constând în daune morale și materiale, către fostul prim-procu...

Cum a anchetat Kovesi magistrații

Cum a anchetat Kovesi magistrații
Două dintre cele mai prestigioase asociații ale magistraților din România, UNJR și AMR, au transmis DNA o serie de întrebări, somând instituția anticorupție să facă publice informaţii cu privire la...
Serviciul de email marketing furnizat de