x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Dermatologul lui Michael Jackson neagă că ar fi tatăl copiilor acestuia

Dermatologul lui Michael Jackson neagă că ar fi tatăl copiilor acestuia

de Mihaela Matachita    |    08 Iul 2009   •   00:00

Doctorul Arnold Klein, care a fost dermatologul megastarului Michael Jackson timp de 25 de ani, a negat miercuri la emisiunea "Good Morning America" faptul că ar fi tatăl biologic al celor trei copii ai marii vedete a muzicii. Totodată, Klein a negat şi că i-ar fi prescris cântăreţului analgezice puternice, a relatat ABC News.



La două săptămâni de la decesul lui Michael Jackson în urma unui stop cardiac şi la o zi după ceremonia funerară, multe întrebări despre viaţa şi, mai ales, despre cauzele morţii megastarului rămân fără răspuns. Probabil cel mai presant mister priveşte tipul şi doza de medicamente prescrise cântăreţului pop, întrucât se bănuieşte că acesta a murit în urma unei supradoze de analgezice puternice.

La rândul lor, tabloidele avansează întrebarea dacă Jackson este tatăl biologic al celor trei copii ai săi, US Weekly relatând că Arnold Klein ar fi tatăl biologic al copiilor mai mari, Prince Michael (12 ani) şi Paris Michael Katherine (11 ani). Or, Arnold Klein a negat clar la ABC: "Nu sunt tatăl acestor copii". Debbie Rowe, fosta soţie a lui Jackson şi mama lui Prince Michael şi a lui Paris Michael Katherine, lucra pentru Klein când l-a cunoscut pe megastar. Jackson l-a vizitat pe Klein la cabinetul său în lunea dinaintea morţii, iar dermatologul a spus că nu a remarcat nimic care să îl îngrijoreze. Mai mult, "Jackson a dansat în cabinetul meu. A dansat pentru pacienţii mei", a spus doctorul. Klein a precizat însă că era îngrijorat de faptul că alţi doctori i-ar putea prescrie medicamente potenţial periculoase. Ancheta cu privire la cauza morţii vedetei se concentrează asupra unui medicament puternic, Diprivan, cunoscut şi sub numele de Propofol, un sedativ puternic găsit în locuinţa cântăreţului. "Cum să prescriu Diprivan dacă nu ştiu cum să îl folosesc?", a spus Klein.

În cursul ultimei întrevederi cu Jackson, Arnold Klein, care este profesor de medicină şi dermatologie la UCLA, a spus că nu a observat nici un semn de dependenţă a artistului şi nici vreo periculoasă pierdere în greutate. Totuşi, cu mulţi ani în urmă, Klein a aflat că Jackson a obţinut medicamente potenţial periculoase şi i-a spus cântăreţului să nu le ia, apoi l-a dus la toaletă pentru a le arunca.

×
Subiecte în articol: special michael jackson klein