x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Deruta - Modelul japonez adaptat la Dalga

Deruta - Modelul japonez adaptat la Dalga

de Ionela Gavriliu    |    24 Noi 2005   •   00:00
Deruta - Modelul japonez adaptat la Dalga

Profesorii din satul Dalga, judetul Calarasi, ba fac ore, ba nu fac. Cam jumatate dintre copii vin la scoala anuntati din gura in gura, ca telefon scoala n-are. Si derutei i s-a gasit un nume: greva japoneza.
In cladirea cu acoperisul de tabla, vocile copiilor rasuna in linistea satului amortit de ger. Cu degetele bocna, dar dezghetati la minte, elevii si-au tot chemat profesorii la scoala in cele doua saptamani de greva. De azi (n.r. - miercuri) profesorii vin la ore, mai fac o inmultire cu elevii, mai canta un cantecel. Cei mai multi dintre cele aproape 15 cadre didactice insa s-au refugiat in cancelaria de doi pe trei, in jurul sobei incinse.

DIRECTOARE LA SAPA. Cea care a venit cu ideea recuperarilor, implementand conceptul de "greva japoneza", este Aurica Saban, directoare la scoala din Dalga si profesoara de limba romana. Pentru ca are bani putini, creste animale ca sa poata trai: "Ma mai intreaba cate unul, cum de ditamai directoarea de scoala face agricultura?", recunoaste Saban. Nici masina de spalat n-are si vine la scoala ca sa nu-si piarda leafa pe toata luna.

Cadrele didactice de la Dalga nu prea stiu din ce sindicat fac parte. Directoarea se fastaceste: "Sindicatul de la Dalga sau din comuna noastra Dor Marunt, nu?". "Nu e ceva cu Fratia?", mai incearca o doamna invatatoare. Pana la urma adevar graieste gura doamnei Minciunescu: "Facem parte din Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant".

GER. Frigul ii lipeste pe elevi de sobele calai

SARACII ELEVI. Cu nasurile in fulare, elevii din clasele mici au venit si ei mai bine de jumatate la scoala. La clasa a II-a, deja inteleptiti dupa un an de alfabet, copiii se trudesc pe carti de povesti: "Acum doua saptamani citeau ca mine, cursiv, acum ingaima «aaa», «iii»", spune Emilia Iancu, invatatoarea lor. Daniel Gheorghe e un baietel fasnet nevoie mare. Vine la scoala de la doi kilometri departare. "Ma fac padurar cand o sa fiu mare", se foieste in banca. Pana atunci, abia asteapta sa poata citi povestea cu Scufita Rosie.

Dintre cei aproape 250 de elevi care invata la scoala din Dalga, doar patru nu beneficiaza de ajutor din partea statului. Ceilalti primesc rechizite de la stat, iar parintii - ajutor social.

MAI MARI, MAI MICI. La clasa a VIII-a lucrurile devin mai serioase. Ne intampina doi tineri cu bentite comando, ca in filmele cu karate, decisi sa faca scoala. "Vreau sa iau testarea de la sfarsitul clasei a VIII-a, sa ies si eu ceva, nu sa stau acasa", spune o fata cu albastrele in ochi. Si-ar dori sa ajunga chiar profesoara. La capat de coridor se afla cealalta sala incalzita din scoala, pe langa cancelarie: gradinita. O incapere in miniatura, in care prichindeii stau cuviincios pe scaunele si trebaluiesc la jocurile lor. Educatoarea a tapitat cuibusorul stramt cu planse cu personaje de poveste, desene, decupaje, jocuri. Toate luate din banii ei.

GREVA. Copiii stiu ce e greva. Fara sa spuna lucruri trasnite, se gandesc bine inainte sa raspunda la intrebarea "Ce e aia greva?". "Greva e cand aflam de la stiri ca trebuie sa nu venim la scoala", spune chibzuit un pusti ochelarist in clasa a III-a.

LITERE
La clasa I, in sala plina de cartonase colorate, copiii zgribuliti asteapta ca doamna sa-i invete un cantec. Inainte de greva de-abia invatasera litera "A", asa ca nu stiu sa citeasca mare lucru. S-au poticnit la prima litera din alfabet. "Pe mine ma doare sufletul de copii. Eu ies la pensie, ce sa mai lupt?", se induioseaza invatatoarea lor cu chip nobil, Floarea Banciu.
×
Subiecte în articol: special scoala greva dalga