Despre prostie şi valoare

Cred că prostia a devenit patologică şi face foarte multe victime. Şi nu cred că se tratează. Iar când prostia este „crescută” de lipsa de cultură şi de lipsa de valori, rezultatul este greu de ima­ginat, dar real! Aceste personaje virusate există şi ne îngreunează cumplit viaţa şi, paradoxal, au noroc să-şi găsească repede perechea, întocmai ca ele. Pentru că, ştiţi vorba aceea, prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul.

Atunci cum să nu-l crezi pe Einstein? Mă întreb cu groază: de unde vin aceşti oameni, cum au trăit fără să citească o carte, fără să mergă o dată la teatru, cum trăiesc fără să priceapă ceea ce li se întâmplă? Până la urmă, ajung să mă bucur că există legi, avocaţi, judecători, singurele instrumente prin care îi putem controla şi ajuta, poate, să înveţe din greşeli. Mai greu este că prostia recidivează, o vom întâlni peste tot, nu o putem extirpa, ea este cert infinită, vorba lui Einstein. Bucurie, extaz, tristeţe, dezamagire, uimire, revoltă, groază, milă - le-am simţit pe toate într-o săptămână, într-un amestec ciudat, derutant.

Am cunoscut de curând un mare designer român, pe Lucian Broscăţean, pe care îl ador, îl admir de mult în secret, dar despre care eram convinsă că a plecat deja de mult timp la Paris sau la Tokyo. L-am găsit, spontan, în Bucureşti, la o expoziţie şi mi-a spus că a fost invitat să plece din România dar nu a acceptat. În Lucian am descoperit un adevărat artist, un designer vestimentar conceptual de mare clasă, un om de o modestie gigantică. Înainte de a pleca acasă, la Cluj, a acceptat cu bucurie invitaţia la un interviu (abia aştept să ne revedem pentru discuţia promisă).

La fel de spontan, am cunoscut-o pe Violeta Beclea.Fostă mare campioană la atletism, actuală femeie director de marketing (!), care mi-a demontat tot ceea ce credeam eu depre ea. M-am simţit onorată să o primesc la mine în showroom, să o am (posibil) clientă. Din păcate, a fi campionă nu cred că îţi dă dreptul să devii superior, nici arogant... Dar, într-un fel o înţeleg: nu e uşor să fii sportiv de mare performanţă în România. Frustrarile datorate faptului că sta­tul nu apreciază şi nu recompensează marii sportivi decât atunci cât sunt pe val îi pot schimba radical şi îi pot duce la autoizolare, şi e nedrept că se întâmplă aşa! O admir, totuşi, în continuare, pentru ceea ce a făcut pentru România.

Poveşti
Am participat la o expoziţie de fashion exclusivistă, într-o încercare nereuşită de concept „vente privee”, în care au fost aşteptaţi zeci de cunoscători şi fashionişti. Umilirea participanţilor nu a venit din lipsa publicului mult aşteptat, ci din faptul că acei puţini care erau acolo au venit să stea la bar, unde li se oferea o băutură din partea casei. Asta mi-a confirmat faptul că în România ori vrei şi ştii cum să organizezi un eveniment de fashion şi artă, îl promovezi, îl faci să iasă bine – astfel încât să capete sens, ori mai bine stai cuminte acasă şi faci exact ceea ce ai învăţat. Am avut plăcerea s-o cunosc pe artista Ana Wagner care pictează „poveşti frumoase” pe porţelan, i-am admirat puterea şi energia de a sta două zile la acest eveniment, de a-şi decora singură spaţiul exact ca într-o poveste şi de a-şi prezenta arta, într-un timp atât de preţios pentru ea, care, din păcate, nu i-a adus nici vizitatori, nici cumpărători. Ce păcat! Revolta mea e prea mică...

Dar revolta mea a dus la ceva constructiv, important pentru mine. Am avut iniţiativa de a aduna oameni talentaţi la mine în showroom, într-o serie de evenimente conceptuale de fashion şi artă. Îi mulţumesc lui Denis, „P.R.”-ul care a crezut în mine şi s-a im­plicat imediat în acest proiect, făcându-l cunoscut (data viitoare vă voi povesti cum a fost prima ediţie – cea care a avut loc de Crăciun).
Să începeţi anul cu bine, alături de cei dragi şi buni din jurul vostru! Pe curând!