Destin - Gica Popescu, un urias

Nu avusese curajul sa viseze atat de departe. A plecat de la o joaca de copil si a ajuns sa concureze cu greii fotbalului. O calatorie prin viata, cu dragoste, tristete, accidente si semnale. Doamnelor si domnilor, Gica Popescu!

Nu avusese curajul sa viseze atat de departe. A plecat de la o joaca de copil si a ajuns sa concureze cu greii fotbalului. O calatorie prin viata, cu dragoste, tristete, accidente si semnale. Doamnelor si domnilor, Gica Popescu!

Cand a intrat in fotbal visa doar sa ajunga capitanul Universitatii Craiova si al nationalei. "Asta era apogeul viitorului pe care il vedeam eu atunci. In curtea casei, la mine, la Calafat, imi completam singur meciurile si ma puneam capitan. Nici nu stiam ca exista Barcelona... Cel mai mare noroc al meu este acela ca o pasiune, o joaca de copil, m-a facut sa devin celebru. Am castigat bani, nume, absolut tot ce am se datoreaza fotbalului. Cariera mea a fost atat de frumoasa, incat, daca ar fi sa o iau de la capat, as fi in stare sa fac de doua ori sacrificiile pe care le-am facut. Eu am vrut intotdeauna sa fiu cel mai bun. Aveam o competitie uriasa cu Gica, eram prieteni, dar aveam cu el o intrecere sportiva. Stiam ca Gica e un urias si voiam sa ajung ca el! Si am iesit de sase ori cel mai bun fotbalist al anului, in fata lui Hagi."

INTAMPLARI. "De doua ori am trait ceea ce eu am crezut ca sunt semnale ale vietii. Mi-au aratat ca eu sunt lasat pe pamant de Dumnezeu ca sa fiu un tip corect si tot ce-am sa obtin sa fie prin munca. Era prin ’86, jucam la Craiova cu Oltul... Eram foarte bun prieten cu Badea. Un director din Craiova, care avea relatii cu Oltul, a incercat sa ne dea bani ca sa pierdem meciul. «Va dau 30 de mii de lei, Gica si Badita, voi sunteti singurii care contati». «Nu vrem, dom’le, asa ceva!», am zis. A plecat si a lasat banii la mine in casa.

N-a vrut sa-i ia... Badita n-a jucat, eu am jucat chiar bine, de teama sa nu fiu acuzat de ceva... S-a terminat egal. A doua zi a venit omul si a luat banii inapoi. Imediat eu am plecat la Sibiu cu Zamfir, colegul meu de echipa, si cu sotia lui, insarcinata in luna a saptea. Am facut masina zob. Ne-am ciocnit frontal, dar nici unul n-a patit nimic. A fost un semn. Parca cineva mi-a spus: «Ai grija ca nu cumva vreodata sa faci vreo prostie, ca uite ce se poate intampla». Mereu ma gandesc ca, daca eu as fi luat banii aia, s-ar fi intamplat ceva cu noi atunci. Altadata, tot la Craiova, jucam o partida de rummy cu Adrian Popescu. Am trisat... mai aveam o piatra ca sa inchid jocul. El a facut grand care... am platit de opt ori ceea ce trebuia sa platesc la un joc normal. Si-atunci mi-am zis: «Opaaaaaaa!». A fost un semnal imens. Parca cineva mi-a spus: «A, ai incercat sa faci prostii!? Poftim!».

De atunci am fost convins ca eu sunt lasat de Dumnezeu pe pamant sa-mi vad de treaba mea. Fiecare lucru pe care l-am obtinut, fiecare banut, fiecare trofeu le-am obtinut cu multa munca. Asa a fost si in afaceri, dupa aceea."

JURNALUL NATIONAL MOMENTE. Bucuriile pe care le-a avut in sport sunt incomparabile

CARIERA. "Cupa Cupelor cu Barcelona a fost primul titlu european al carierei mele. Eram capitanul Barcelonei si primeam cupa din mana regelui Spaniei... Sunt momente extraordinar de frumoase. Insa cu Galatasaray, cand am castigat Cupa UEFA, mi se pare cel mai extraordinar lucru pe care l-am realizat. Galatasaray nu era o echipa puternica pe plan international, si noi am facut din ea o echipa de temut in Europa. Am castigat prima cupa europeana din Turcia, am fost cea mai buna echipa in anul 2000 din lume, am castigat atunci cinci titluri din cinci... Anul acela a fost pentru mine apogeul, cel mai bun an al carierei mele. Am castigat tot ce se putea castiga. Este titlul cel mai sensibil pentru mine. Imi pare rau de tot ca n-am castigat Cupa Campionilor si ca n-am jucat finala Campionatului Mondial din ’94. Am fost de trei ori aproape de finala. Astea doua lucruri sunt ofurile mele..."

CRAIOVA. "Nu m-am simtit nicaieri atat de iubit ca la Craiova. A fost insa si reversul medaliei, cand am plecat sa joc pentru Dinamo. Toata dragostea aceea s-a intors impotriva mea. Am suferit mult, dar, daca n-ar exista uitarea, am innebuni cu totii. Daca stiam atunci ca sunt atat de iubit in Oltenia, n-as fi plecat la Dinamo. NICIODATA! Am realizat cand era prea tarziu. Daca stiam, daca realizam, as fi preferat sa ma las de fotbal decat sa plec.

N-as fi vrut acum sa fiu departe de ce intampla la Craiova, dar ce a fost acolo in ultimii ani m-a indepartat. Ei m-au indepartat! E ca si cu o femeie pe care ai iubit-o enorm si care pana la urma te insala. N-o mai iubesti, te desparti de ea, dar tot o simti in suflet. E greu sa stergi dragostea cu buretele imediat, oricat de dezamagit ai fost, tot o ai acolo, in suflet. Ei, asa e si la mine cu Craiova!"

LUPTA. "De cate ori viata m-a lovit, am luat-o de la capat. Ceea ce ma sustine enorm e ca Cel de Sus stie cum sunt eu! Si, indiferent ce s-ar intampla, El stie adevarul despre mine. Asta imi da puterea sa merg mai departe. De-asta sunt linistit, indiferent ce ar scrie presa, indiferent ce se intampla. O singura data am simtit ca Dumnezeu m-a abandonat si m-am gandit ce am facut sa merit asta. Dar acum e din nou aproape. Si nici atunci cand mi-a fost greu nu mi-am pierdut credinta. Am zis: «Nu se poate, Doamne, tu stii cum sunt eu!». Si mi-a dovedit ca ma cunoaste..."

"In ’89, la Craiova aveam un meci important cu Pitestiul... Am dat gol in minutul 90 si am castigat. Suporterii au intrat pe teren, m-au ridicat pe brate, iar la iesirea din stadion i-am vazut in fata masinii, culcati pe jos, strigand: «Regele nostru, ori te dai jos ori treci peste noi!». Nu am mai simtit niciodata ca in acea zi dragostea suporterilor. Atat de iubit..."