x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Dileme si istorii de "plagiator" - Cine si cum judeca munca stiintifica?

Dileme si istorii de "plagiator" - Cine si cum judeca munca stiintifica?

de Lavinia Betea    |    03 Aug 2006   •   00:00
Dileme si istorii de "plagiator" - Cine si cum judeca munca stiintifica?
ANALIZA
De cand invatamantul superior a devenit ceea ce-ar fi fost altadata numit invatamant de masa, a inceput si cursa pentru obtinerea titlurilor universitare. Trecerea de la un grad la altul se face insa prin carti si proiecte de cercetare care atesta o contributie proprie in domeniul de competenta.

Fara intamplarile ultimelor zile, nu as fi solicitat conducerii ziarului unde colaborez in calitate de coordonator al unui departament alcatuit din tineri care viseaza sa faca bine cercetare istorica si totodata gazetarie specializata acest spatiu de exprimare.


LA STALPUL INFAMIEI. Ascultand-o pe ziarista de la Cotidianul, care reproducea instiintarea pusa pe site-ul Facultatii de Stiinte Politice a Universitatii Bucuresti, mi-a trecut prin minte ca asa se vor fi simtit si stigmatizatii din pietele publice. Purtand inscrisul unor pacate, fara drept de tagada. Al meu era de "plagiat". Consiliul Facultatii (specifica sumarul "proces-verbal" de-o pagina), intrunit la 17 iulie a.c., in urma raportului "comisiei de analiza" privind sesizarea de plagiat si autenticitatea lucrarii "Psihologie politica. Individ, lider, multime in regimul comunist" concluzionase "existenta dincolo de orice dubiu a unei fraude intelectuale". In consecinta, Consiliul decidea inlocuirea mea ca titular de curs cu un tanar preparator si propunea ... desfacerea contractului meu de munca.

"Consiliul a ascultat de asemenea pozitia dnei conf. dr. Lavinia Betea" - consemneaza, in spiritul transparentelor democratice, documentul. Nu si ca fusesem admisa pe parcursul a numai cinci minute intr-o sedinta de care aflasem dupa lungi intrebari si insistente legate de interesul rezultatelor pentru dosarul de titularizare ca profesor. Si, desigur, nimic din ceea ce eu spusesem "in apararea mea".


"OBIECTUL INCRIMINAT". Lucrarea pusa in discutie - "Psihologie politica. Individ, lider, multime in regimul comunist" a fost publicata in anul 2001, la Editura Polirom, Iasi. Tirajul ei este epuizat de mult, in librarii nu se mai gaseste de peste doi ani.

Textul asupra caruia conducerea facultatii, la sesizarea "unui grup de studenti", a convenit plagiatul se raporteaza la mai putin de 5% din continutul cartii. Frazele "demonstrative" nu contin teorii si concepte care confera originalitate unei lucrari stiintifice, ci generalitati de domeniul istoriei psihologiei politice si descrieri ale practicilor de debut ale culturii proletare in Rusia. Descrieri, enumerari si constatari care nu poarta conceptul, teoria, "samburele intelepciunii" sau metafora care confera girul unicitatii autorului si obliga la ghilimele. De altfel, in text, autorii "plagiati" sunt de mai multe ori mentionati. Altfel cum s-ar fi descoperit "plagiatul"?

Toate exemplele sunt din partea introductiva a cartii, scrisa sub presiunea "bunului de tipar" si fara legatura cu obiectivele cercetarii proprii. Caci cartea e rezultatul unui demers de lunga durata si al prelucrarii datelor rezultate din ani de investigatie pe tema efectelor psihologice datorate practicilor puterii in jumatatea de secol a regimului comunist.

INTREBARI SI RASPUNSURI.
M-am bucurat din plin de libertatea cunoasterii si scrisului dobandite dupa 1989. Intrebarilor privind trecutul apropiat si urmele pe care l-au lasat in mentalul colectiv, eram, in sfarsit, libera sa le caut raspuns. Asemenea investigatii m-au proiectat insa in dificultatea de a dobandi simultan o dubla competenta: in istoria comunismului si in psihologie sociala. Costurile acestui proiect au insumat cea mai mare parte a timpului si resurselor materiale de care am dispus din 1990 incoace.

Intai au fost investigatiile facute cu deprinderi gazetaresti - interviuri cu fosti lideri comunisti ori victime ale trecutului regim. Apoi, cand s-a putut, cercetarile de arhiva. Mai tarziu insa, invatarea si aplicarea metodologiei din psihosociologie. O ciudatenie asemenea "oboseala", dupa cum mi-a fost dat sa aud din zona de VIP a spatiului universitar. Si un nonsens, probabil, in raport cu eficienta unei prestatii verbale televizate. Cati citesc cele cateva pagini destinate publicului de specialitate, rezultate din interpretarea datelor dupa o munca de cateva luni la o ancheta pe esantion sau la o analiza de continut a discursului? Asemenea "produse" concentrate au insa in mediile de specialitate marca investigatiei in spirit stiintific, unde probele administrate sunt metodele consacrate. Nu temele abordate si stilul discursiv mai mult sau mai putin accesibil departajeaza spatiul de reflectie al jurnalisticii de cercetarea in socio-uman, ci metodologia utilizata si bibliografia consultata.


CEL PUTIN CIUDAT... Ca revoltatul "grup de studenti" n-ar fi putut "observa" structura, continutul si rezultatele cercetarilor prezentate in carte, conform teoriilor psihosociologice privind particularitatile deciziei si comportamentelor "de grup" n-ar fi de nici o mirare.

Refuzul cadrelor universitare cu statut de cercetator de-a admite evidenta probata cu documente in dosarul pentru titularizarea ca profesor imi pare insa de-a dreptul bizar. Ca si opacitatea de-a vedea intregul, daca nu al biografiei profesionale a autorului, cel putin a constructiei unicei lucrari discutate. Caci "plagiata" carte reprezinta, in fapt, o versiune mai accesibila publicului larg a tezei mele de doctorat in psihologie, cu titlul "Reprezentari si tipuri umane promovate de comunism; Remanente in perioada de tranzitie", sustinuta la Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca. O teza la care, date fiind atunci dificultatile de "teren virgin" ale studiilor interdisciplinare de psihologie si istoria comunismului, am lucrat sase ani. Sustinuta in fata unei comisii de specialitate si validata, conform cutumelor universitare, de alte conclavuri nationale. Acesteia i-au fost alaturate si anumite capitole realizate in cadrul unui proiect de cercetare, de doi ani, finantat de "Open Society Institute" (USA), jurizat si apreciat, la Praga, cu calificativul "excelent".

"Frauduloasa" lucrare preia sintetic, considerandu-le anexe, dupa cum scriam in prefata ei, alte sase volume anterioare. Acestea sunt fie produse originale ale aplicarii metodei interviului creativ ("Sfarsitul libertatii", Mirton, Timisoara, 1993; "Maurer si lumea de ieri; Marturii despre stalinizarea Romaniei", Editura Fundatiei "Ioan Slavici" Arad, 1995, reeditata de Dacia, Cluj-Napoca, 2002; "Alexandru Barladeanu despre Dej, Ceausescu si Iliescu", Editura Evenimentul Romanesc, Bucuresti, 1997; "Corneliu Manescu in dialog cu Lavinia Betea; Convorbiri neterminate", Polirom, Iasi, 2001), fie al selectiei si adnotarii unor texte memorialistice (Paul Sfetcu, "13 ani in anticamera lui Dej", Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 2000), fie ale cercetarii de arhiva ("Lucretiu Patrascanu - moartea unui lider comunist", Humanitas, Bucuresti, 2001, premiata de Academia Romana in 2003).

CE-O SA FIE?!
In raport cu alte prezumtive situatii, evaluate in aceleasi grile de interpretare, imi pare ca mie mi-e mai usor. Cercetarea prezentata in "incriminata" carte a fost apreciata de comisii de specialitate ca un demers original si creator, cu continut interdisciplinar, care a prefatat alte teme de investigatie, publicatii si participari la reuniuni si grupuri de cercetare internationale. Despre psihologia politica am acum propriile consideratii, iar bibliografia stiintifica citata atunci pentru istoria comunismului e depasita in mare parte.

Prin aceleasi "site" insa, cum vor mai trece chimistii sau biologii? Dar bietii istorici de contemporana, nevoiti sa caute si sa schimbe cotele documentelor dupa fiecare mutare a lor dintr-o arhiva in alta?

INTERPRETARI SI JUDECATI DIFERITE
Cu referire la acelasi an in care a aparut cartea mea, gasim si volumul "Romania politica in 2001", coordonat de prof. univ. Cristian Preda, Edit. Nemira, Bucuresti, 2002. El este si rezultatul unei cercetari a Institutului de Cercetari Politice condus de prof. univ. dr. Daniel Barbu. O incontestabila lucrare stiintifica, asadar! Sursele ei bibliografice sunt consemnate la modul general si o singura data - in prefata cartii. Acestea sunt ziarele Adevarul, Cotidianul, Cronica romana, Curentul, Evenimentul zilei, Romania libera, Ziarul politic si emisiunile informative ale posturilor de televiziune Antena 1, Pro TV si Romania 1, necitate insa nicaieri in textele lucrarii alcatuite din continutul comunicatelor de presa. In conformitate cu Legea drepturilor de autor nr. 8/1996, completata cu Legea nr. 285/2004 - temeiul juridic al acuzatiilor de plagiat - volumul poate fi considerat o baza de date facuta in scop didactic. Cum, in acelasi timp si loc, nu pot fi practicate insa criterii diferite de evaluare, supusa "exigentelor" Consiliului din 17 iulie a.c. - ar rezulta un devastator (si fara drept de apel!) "plagiat".

×
Subiecte în articol: special