x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Din barca lui Noe

Din barca lui Noe

06 Mai 2005   •   00:00

Cristi Croicu si Victor Putz, doi timisoreni cu suflet mare, au salvat sute de animale din zonele inundate.

  • de CARMEN PLESA
  • OPERATIUNE. Mii de animale au fost salvate cu ajutorul voluntarilor si al soldatilor din Batalionul multinational Tisa
    Pe Cristi si pe Victor i-am cunoscut la Foeni, in noaptea de Inviere. Imparteam aceeasi "camera de hotel", adica o sala fara geamuri, din caminul cultural, plina de baxuri de apa, conserve si saci cu haine. Noroc cu jandarmii mobilizati in zona, care ne-au dat sacii lor de dormit, desi ei nu se odihnisera de cateva zile.

    Cristi Croicu e doctor veterinar. Victor Putz e sofer. Nici unul din ei nu trecuse vreodata, inainte de inundatii, prin Foeni, Cruceni, Ionel sau Otelec. N-au rude in aceste sate. In schimb, cu siguranta, de acum, dupa ce au facut pentru acei oameni, vor avea foarte multi prieteni.

    AJUTOR. Au avut noroc, la randul lor, de oameni care le-au sarit in ajutor. O firma le-a dat un jeep, sa se deplaseze pana in zonele inundate, alta le-a oferit camionul in care sa-si transporte barcile. Un client al cabinetului in care lucreaza Cristi i-a dat acestuia o barca. Victor si-a adus-o pe a lui de acasa.

    Tot oameni inimosi i-au ajutat cu benzina, bani, mancare pentru animale. Printre ei, Cosmin Contra si mama lui Cristi Chivu.

    PROGRAM. Pentru Victor si Cristi, dimineata incepe cu un spalat rapid cu apa minerala - ca altfel de apa nu gasesti - si o cafea. Se baga in hainele mai mult ude, cu care au umblat prin apa cu o zi inainte, isi trag cizmele si pleaca. De mancat nu prea au vreme. Micul dejun, pranzul si cina constau in ciocolata, singurul "lux" pe care Cristi si-l permite sa-l care cu el in barca, intr-o sacosa. In prima zi cand au inceput sa scoata animalele de prin curti, la Foeni, si sa le duca pe portiunea de uscat care ramasese in dreptul Primariei, cativa sateni s-au suparat. Taman cei care nu aveau casele inundate si, in general, nu faceau mai nimic sa-i ajute pe cei aflati in necaz. Ii deranjau caini, care ar fi putut sa le intre in curti. Pana la urma s-au potolit, iar cainii stransi de prin gospodarii au fost "cazati" intr-un tarc. Pe o parte din ei Cristi i-a dus in cabinetul sau, de la Timisoara, si asteapta doritori care sa-i ia "in adoptie".

    DRAMA. Multi caini mor de foame, legati in gospodariile inundate

    CURAJ. In prima zi cand au ajuns la Foeni au salvat 30 de porci, care ramasesera intr-o remorca, in fostul CAP. Cand a auzit ca vin apele, proprietarul a inceput sa incarce animalele intr-o remorca. Luciul de apa abia se zarea, dar in 20 de minute viitura a fost langa el. Omul a lasat animalele si s-a salvat.

    Victor si Cristi au incropit un ponton de lemn si s-au dus sa scoata porcii, pentru ca doar cu barcile era imposibil sa-i cari. In timpul unei curse, pontonul incarcat cu porci s-a desprins si a luat-o spre un stalp. "La cat de incarcat era, sigur ar fi daramat stalpul. Victor a sarit in apa si a oprit cu mainile lui pontonul plin de porci inainte sa ajunga la stalp", isi aminteste Cristi.

    UITATI. Cele mai napastuite animale din zonele inundate sunt cainii, pentru ca la soarta lor nu prea s-a mai gandit nimeni. Au ramas cocotati pe ruine, in cate o remorca, pe o barna. Multi dintre ei sunt legati in lant. N-au mancat de saptamani. "Cand ne apropiem cu barca de ei, sunt rai, ne latra. Pentru ca ei stiu ca trebuie sa-si pazeasca ograda. Dar apoi, cand vad ca suntem pasnici, sar la noi in barca. Nici unul nu ne-a atacat", spune Cristi Croicu. De la Ionel au adunat, la un transport, doua pisici, zece caini, chiar si un cocos. "Stateau ca la circ, toti erau prieteni. Animalele simt primejdia, nici vorba sa se incaiere in barca", povesteste Cristi. La un moment dat s-au dus sa salveze un caine despre care oamenii le spusesera ca e foarte rau. I-a latrat, dar dupa aceea a sarit in barca. Atunci cand s-a vazut pe uscat, i-a muscat pe toti din jur.

    RECUNOSTINTA. Cainii pe care ii luasera de la Ionel si-i dusesera pe o bucata de uscat, la Otelec, i-au recunoscut, dupa o zi, pe salvatorii lor si, de bucurie, le-au sarit in barca. Unul dintre patrupede a inotat chiar cativa metri dupa barca, asa ca au fost nevoiti sa opreasca si sa-l scoata din apa.

    Unii dintre cainii pe care i-au salvat s-au intors insa, inot, la gospodariile inundate din care fusesera salvati.

    Pasarile ramase prin curti au o viata mai buna. Multe din casele care s-au daramat sunt din chirpici, iar pasarile pot ciuguli din paiele cu care a fost amestecat lutul. "La Ionel, in ziua de Pasti, am gasit intr-o remorca un tap, un caine si, inchis intr-un sac, un cocos. N-am putut sa luam tapul in barca, dar i-am desfacut un sac de cereale, sa aiba ce manca. Cocosul l-am luat, pentru ca altfel ar fi zburat. L-am dat deja in adoptie, la Timisoara", isi aminteste Cristi despre cum a petrecut in prima zi de Pasti. "Nu exista sarbatoare mai mare decat sa-i ajuti pe oameni", mai adauga medicul veterinar.

    O zi de munca, pentru Victor si Cristi, se termina intr-un sac de dormit, dupa ce isi intind hainele la uscat, pe unde apuca. Dimineata, ii asteapta barca.

    PERIPETII
    Multi sateni au sarit in ajutorul celor doi. Au mers cu ei, sa-i ajute la caratul animalelor, dar si sa-i ghideze prin locurile in care barcile s-ar fi putut impotmoli din cauza vegetatiei. Peripetiile n-au lipsit. In prima zi la Foeni, din cauza valurilor, Cristi s-a dat peste cap cu barca in timp ce transporta niste muncitori. "Am facut o baie, ce mai conteaza!", zambeste, modest, Cristi. Pe langa munca de salvare a animalelor, Cristi a umblat pe la toti prietenii sa adune bani ca sa cumpere hrana pentru acestea. Nimeni nu l-a refuzat. "Satenii imi spuneau ca n-o sa manance cainii lor mancare din asta speciala. Dar nici un caine n-a facut mofturi. Va dati seama cat erau de infometati", spune Cristi.
    ×
    Subiecte în articol: eveniment cristi barca victor